Dintotdeauna am fost preocupați de cunoașterea intimă a masoneriei internaționale, de specificitățile Marilor Loji de pe Glob și de înțelegerea motivării apartenenței la Craft a oamenilor de rase, vârste și background-uri diferite. Și acest număr al revistei va surprinde diversitatea și complexitatea unor acțiuni și preocupări ale fraților masoni.
Am fost într-o deplasare specială la Londra, în octombrie anul acesta, sub stindard olandez. Loja mea din Rotterdam a vizitat Loja Royal Kent nr. 15 din cadrul United Grand Lodge of England. 11 masoni olandezi am participat la o superbă ceremonie de inițiere, urmată de o agapă chiar la sediul UGLE. L-am rugat pe David Simpson, proaspătul inițiat în masonerie, în loja Royal Kent, să ne trimită o scurtă planșă în care să descrie ce a simțit în timpul ritualului, pe care o publicăm imediat după planșa foto.
Am avut plăcerea să îl întâlnim la această ținută pe Marele Cancelar Adjunct al UGLE, Ven. Fr. David Roberts-Jones, PJGD, care a fost organistul ținutei. El a fost impresionat de faptul că loja mea olandeză este – probabil – singura lojă de limbă engleză de pe Glob care poartă Regalia Emulation, specifică UGLE. Foarte multe Mari Loji au, în jurisdicția lor, loji de limbă engleză, dar fiecare poartă Regalia țării respective. Un alt oaspete de seamă, participant la ținută, a fost Ve. Fr. Nick Simpson, Mare Inspector al Metropolitan Grand Lodge of London.
Maestrul Venerabil al Lojii Royal Kent, R.Fr. Huw Shooter, ne-a fost ghid în prima zi a vizitei noastre, introducându-ne în atmosfera fantastică a Museum of Freemasonry, pe care eu l-am vizitat – pentru prima oară – în urmă cu peste 20 de ani.
În dimineața zilei următoare am fost cu toții la celebra Biserica Templieră, situată în proximitatea Royal Court of Justice. Un amplu reportaj foto, de 4 pagini, vă prezintă această vizită memorabilă la Londra.
Un alt eveniment de excepție, condus de Loja Concord, este organizarea ținutei comune a lojilor din Rotterdam, pentru a marca deschiderea anului masonic 2024-2025. Evident, ținuta s-a desfășurat în limba engleză, care este specifică Lojii Concord. Evenimentul a avut loc pe 7 septembrie, în Arminius Church. Pozițiile de Prim și Secund Supraveghetor, Maestru de Ceremonii, Venerabil din Trecut etc au fost ținute de venerabilii celorlaltor loji din Rotterdam. Excepțională atmosferă! Marele Orient al Olandei a fost reprezentat de F.R. Fr. Cees van Os, Mare Inchizitor. Au fost prezenți peste 100 de frați.
Loja mea scoțiană a avut inspecție din partea Marii Loji Provinciale în noiembrie, prilej cu care Philip Harris a prezentat o planșă excepțională, Soarele și Masoneria, pe care o publicăm în acest număr.
Revista Forum Masonic vă oferă un interviu special cu Marele Maestru al Spaniei, P.R. Fr. Txema Oleaga.
Un alt interviu excepțional din acest număr este cu fratele John Belton, autor de cărți masonice, pe care l-am întâlnit prima oară la Edinburgh, în 2007, la prima ediție a International Conference of History of Freemasonry. Acum vorbim despre cea mai recentă carte a sa, Exploring the Vault – Masonic Higher Degrees 1730-1800, scrisă împreună cu profesorul Roger Dachez, un alt mason erudit, președintele Institut Maçonnique de France încă de la înființarea acestuia, în 2002.
Cele două interviuri sunt prezentate și pe canalul YouTube al Revistei Forum Masonic: https://www.youtube.com/c/masonicforum/videos
Un interesant eseu despre inteligența artificială, scris de un prieten român și frate al meu, specialist în acest domeniu controversat, prezintă o serioasă schimbare de paradigmă a lumii.


Un alt reper din acest număr al Forumului este despre Pitagora, muzica planetelor și secțiunea de aur, text scris de un frate român, dirijor având doctoratul în muzică.
Continuăm publicarea unor fragmente din cartea lui Thomas Jackson, Francmasoneria – idealism și realism, pentru că Tom a fost cel care mi-a deschis mintea pentru a înțelege Masoneria dincolo de ceea ce poate percepe un ochi și o minte neantrenate.


Fotografia alăturată a fost făcută în primăvara acestui an la Haga, în biroul Drept Respectabilului Frate Cok de Zwart, Marele Secretar al Marelui Orient al Olandei.


Lectură plăcută!