GORDON MICHIE
Locţiitor din Trecut al Marelui Maestru Provincial, Marea Lojă Provincială Fife şi Kinross, Marea Lojă a Scoţiei
Maestru Venerabil din Trecut, Loja Earl Haig Nr. 1260, Marea Lojă a Scoţiei
Maestru Venerabil din Trecut, Loja Hope of Kurrachee Nr. 337, Marea Lojă a Scoţiei
În 25 aprilie 1842, Marele Maestru Provincial, Fratele Burness, a fondat Francmasoneria scoțiană în India cu autorizația Marii Loji a Scoției, emițând o Patentă Provizorie către Frații din Karachi prin care aceștia puteau să alcătuiască o Lojă numită „Hope”. Patenta Provizorie conferă permisiunea de a organiza ținute până când o Patentă emisă de Marea Lojă a Scoției îi va lua locul și va prevala asupra celei Provizorii. Loja a primit numărul 421 din partea Marii Loji.
Ținuta inaugurală s-a desfășurat în 17 mai 1842 când Fratele Căpitan R. H. MacIntosh a fost instalat Maestru Venerabil – și ce nume scoțian excelent cu care să începi Francmasoneria scoțiană în India! Maestrul care a condus ceremonialul consacrării era Fratele General Sir John Lysaght Pennefather, care a prezidat și instalarea în funcții a Maestrului Venerabil și a Ofițerilor. După aceea s-au desfășurat lucrările, inclusiv aprobarea a douăzeci de articole din Regulamentul intern al Lojii. Loja a fost trecută la gradul al doilea, iar Frații Fenning și Hayman, care în calitate de ucenici au semnat petiția, au fost făcuți Calfe. Patru candidați au fost propuși și inițiați pe loc, alți cinci au fost propuși, lucru care arată entuziasmul masonic din Regiment – Regimentul 22 Infanterie (Regimentul Cheshire), pe care îl comanda Generalul. Știm că în perioada petrecută în India au luat parte la bătălia de la Meeanee din februarie 1843, bătălia de la Hyderabad din martie 1843 și la cucerirea provinciei Sindh din vara lui 1843.
Prima minută scrisă a Lojii spune:
S-a primit o dispensă din partea Prea Respectabilului James Burnes, Mare Maestru Provincial pentru Nord-Vestul din Indiei Britanice, datată Bombay, 25 aprilie, anul Domnului 1842 și al Francmasoneriei 5842, numindu-i pe Fratele J. L. Pennefether Maestru din Trecut, pe R. H. MacIntosh primul Maestru Venerabil și pe A. H. O. Mathews și M. McMurdo ca Prim Supraveghetor și, respectiv, Supraveghetor Secund, conferindu-le autorizația de a constitui o Lojă Masonică ce se va numi Loja Hope. În acest scop, următorii Frați s-au adunat la Kurrachee în 17 mai 1842 la ora 2 după-amiaza.
Însă cine era acest om care a fost numit Maestru din Trecut al Lojii și și-a asumat Scaunul Regelui Solomon la prima noastră ținută și despre care se poate spune că a fost primul membru al Lojii? Știm doar puține lucruri despre istoria lui masonică, în sensul că a fost inițiat în Loja Sussex din Jamaica în 1828, pe când era căpitan în Regimentul 22 Infanterie. Pe atunci, Loja se întrunea în Sussex Hall.
Un articol scris de Ernest Marsh Lloyd și publicat în 1895 ne spune câte ceva despre el:
Sir John Lysaght Pennefather a fost al treilea fiu al reverendului John Pennefather de la Co. Tipperary și vărul lui Richard Pennefather, Baron de Exchequer în Irlanda. Mama lui a fost fiica maiorului Percival.
S-a înrolat în armată în 14 ianuarie 1818 cu gradul de sublocotenent în Regimentul 7 de Gardă Dragoni, a devenit locotenent în 20 februarie 1823 și căpitan cu jumătate de soldă în 5 noiembrie 1825. În 8 aprilie 1826 a fost numit în Regimentul 22 Infanterie (Cheshire), unde a devenit Maior în 22 martie 1831 și locotenent-colonel în 18 octombrie 1839.
Până atunci nu participase la serviciu activ, dar în 1843 a comandat singurul regiment european din mica forță cu care Sir Charles Napier a câștigat bătălia de la Miani (Meanee; 17 februarie), unde a și dus greul luptei și unde două mii de soldați au învins treizeci și cinci de mii. Batalionul era alcătuit din vreo cinci sute de soldați, aproape cu toții irlandezi, asemenea colonelului și generalului. „Nobilul soldat Pennefather” (după cum l-a descris Napier) a căzut rănit – mortal, s-a crezut – în vârful bancului de lângă albia râului și care era cel mai înalt punct al poziției balucilor. A fost făcut Companion al Ordinului de Bath și a primit mulțumirile Parlamentului.
În 1848 a renunțat la comanda Regimentului 22 și a fost pus pe jumătate de soldă, iar anul următor a fost numit intendent-șef adjunct în districtul Cork. În 1854 a primit comanda Brigăzii Întâi a Diviziei a II-a (a lui Sir De Lacy Evans) din armata trimisă în Răsărit, iar în 20 iunie a fost făcut general-maior. Brigada lui era alcătuită din Regimentele 30, 55 și 95. A comandat-o cu distincție în bătălia de la Alma și în lupta din 26 octombrie, când din Sevastopol a fost lansat un raid în forță împotriva înălțimilor ocupate de Divizia a II-a de pe extrema flancului drept a aliaților. Însă a mai avut ocazia să se distingă zece zile mai târziu, când rușii au pornit atacul general – pentru care raidul fusese doar o misiune pregătitoare – și s-a purtat bătălia de la Inkerman (5 noiembrie).
Dat fiind că Evans se îmbolnăvise, în ziua aceea Pennefather se afla la comanda Diviziei. Avea mai puțin de trei mii de soldați, în vreme ce de el se apropiau treizeci și cinci de mii de infanteriști ruși. În 26 octombrie Evans își poziționase trupele pe creasta aflată imediat în fața taberei diviziei și a permis ca pichetele să vină la el, preferând să nu-și părăsească locul ales. Pennefather a adoptat o cale diferită. A luptat pentru fiecare palmă de pământ, a ținut doar câțiva soldați în rezervă pe creastă și a înaintat cu toți soldații pe care-i avea la dispoziție ca să-și ajute pichetele să țină piept mai multor atacuri ale inamicului. Vizibilitatea redusă era prielnică pentru genul acesta de tactică, iar rezultatul a justificat-o. Pe măsură ce au venit întăriri – trupe engleze și franceze –, acestea au fost la fel trimise la înaintare pe fracții. Lordul Raglan a ajuns în scurtă vreme pe câmpul de luptă, iar Sir De Lacy Evans a venit din Balaclava în cursul dimineții. Însă Pennefather a fost lăsat să conducă lupta, în măsura în care o putea conduce cineva. „Mereu neînfricat, mereu scânteind de o vivacitate războinică, era el însuși o forță.” Chiar și când chipul radios nu-i putea fi văzut, alinare se găsea în glasul lui „și în jurămintele preferate ale «marelui bătrân», strigate într-un mod îmbărbător prin fum” (Kinglake). Bătălia a durat aproximativ șase ore – de la răsărit până la 1 după-amiaza –, apoi rușii au început să se retragă, după ce pierduseră aproape douăsprezece mii de soldați.
„Purtarea admirabilă” a lui Pennefather a fost pomenită în depeșa Lordului Raglan. Două săptămâni mai târziu a fost numit colonel al Regimentului 46 și a preluat comanda Diviziei a II-a când Evans s-a întors în Anglia spre sfârșitul lui noiembrie. A fost luat din Crimea în iulie 1855 pe motiv de invaliditate, iar în 25 septembrie a fost numit comandant al trupelor din Malta, poziție corespunzătoaare gradului de general-locotenent. A rămas acolo aproape cinci ani, iar după un scurt serviciu în Districtul de Nord a comandat trupele de la Aldershot din 1860 până în 1865. A schimbat postul de colonel al Regimentului 46 cu cel al Regimentului 22 în 13 februarie 1860. În 12 noiembrie în același an a devenit general-locotenent al Regimentului, iar în 9 mai 1868 a devenit general.
Fusese numit Cavaler Comandor al Ordinului de Bath în 5 iulie 1855 și a primit Marea Cruce a Ordinului de Bath în 13 mai 1867. A mai fost Comandant al Ordinului Sardinian al Sf. Mauriciu și Sf. Lazăr, Mare Ofițer al Legiunii de Onoare, precum și Cavaler Clasa a Doua al Ordinului Medjidie. În 27 august 1870 a fost numit Guvernator al Spitalului Chelsea.
A murit în 9 mai 1872 și a fost îngropat în cimitirul Brompton. În 1834 se căsătorise cu Katherine, fiica cea mare a Domnului John Carr, din Mountrath, Queen’s County.
N.B. Pe soția lui Pennefather o chema, de fapt, Margaret, NU Katherine, cum se spune în articol.
Această mărturie, scrisă la 23 de ani de când primul nostru membru a ocupat tronul lui Solomon, aduce la lumină caracterul lui Pennefather și le permite membrilor Craftului ca, 150 de ani mai târziu, să înțeleagă viața unui Francmason militar care și-a slujit țara la mii de kilometri de casă și cât de mult trebuie să fi prețuit el faptul că era membru al Breslei în vremea Imperiului Britanic. Noi, membrii din prezent, ar trebui să prețuim faptul că Loja noastră, Hope of Kurrachee, a fost cea care a aprins flacăra Masoneriei în India, o tradiție care continuă să strălucească până în ziua de azi.
O tradiție pe care ne dorim să o reînviem la nivel de Lojă este una pe care înaintașii noștri o respectau anual când se întâlneau la Karachi și s-a desfășurat cu ocazia aniversării fondării Lojii. Frații își aminteau de fondatori după cum urmează:
Frații Lojii sunt chemați la ordin în Gradul al III-lea.
O trâmbiță anunță ultimul mesaj de la Apus.
Lista Fondatorilor a fost citită de Maestru.
Fondatorii sunt Frații: I. L. Pennefather, H. McMurdo, A. McPherson, H. F. Dilley, R. H. McIntosh, I. A. Ore, A. Hayman, H. Fenning, A. H. O. Matthews, C. Benbow
S-a auzit apoi de la Orient sunetul chemării.
