PHILIP J. HARRIS esq JP
Lodge St. John No. 280, Grand Lodge of Scotland
Lodge of Living Stones No. 4957, UGLE
Internet Lodge No. 9659, UGLE
Introducere
În primele luni după ce Fratele Bakers a devenit Maestru Venerabil al Lojii am fost rugat să-l înlocuiesc pe Fratele Acoperitor Intern. Am fost încântat, m-am simțit acceptat ca „oaspete frecvent“ în Lojă. O încântare și mai mare a fost parola care mi-a fost dată pentru a-i verifica pe cei care doreau să intre în Lojă. Cuvântul respectiv era Iubire.
M-a făcut să cuget și să mă întreb de ce m-a impresionat așa mult la momentul acela. Să fi fost felul în care mi-a fost comunicat, sau alegerea neobișnuită pentru o parolă, sau înțelesul în context sau pur și simplu cuvântul în sine? Știind că folosirea cuvintelor poartă un înțeles masonic relevant, a trebuit să mă gândesc la asta. A durat luni întregi în care mi-am reamintit experiențe de viață, cunoștințe despre Scriptură, lecturi ritualice și numeroase slujbe pe care le-am ascultat pe acest subiect.
Acum sunt capabil să scriu despre numeroasele idei și amintiri trezite de atunci. Cel mai bine este să începem cu felul cum înțeleg eu cuvântul – sau cuvintele?
Mistere și confuzie
În perioada de cercetare pentru acest articol, cum îmi stă în fire, am vorbit cu mai mulți frați ca să mă ajute să-mi înțeleg publicul, ce vreau să spun și care este modul cel mai bun în care să o spun. Dorința mea este ca, ascultând această prezentare, să vă formați o idee despre ce este Iubirea în context masonic.
Subliniez câteva aspecte pentru a amplifica problemele pe care le avem din punct de vedere al iubirii și al conștientizării importanței ei. E necesar să înțelegem folosirea, aplicarea și valoarea a ceea ce se înțelege prin iubire. Din câte am auzit până acum sunt convins că este mai puțin înțeleasă decât merită, mai cu seamă că apare în marea și întâia poruncă: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta și din tot sufletul și din toată puterea ta și din tot cugetul tău“.
Iată câteva exemple de confuzie, jenă și sfială față de cuvânt.
„Nu folosesc cuvântul acesta decât cu două persoane.“ Aici pare considerat exclusivist și limitat în anvergura lui. Sau este considerat prea tainic pentru a fi folosit la liber?
Următorul exemplu este prin observare. Cuvântul nu este folosit niciodată, ci substituit cu un alt cuvânt pentru a ascunde incertitudinea sentimentului. Variantele posibile sunt: afecțiune, drag, grijă profundă și chiar „mă gândesc la tine“.
Cuvântul nu este ofensator, iar Louis Armstrong îl folosește fără confuzie: “Văd prieteni dând mâna, întrebând ce mai faci / De fapt, ei spun că te iubesc! “.
În fosta mea Biserică, Moderatorul urma să participe și să țină înaintea Congregației predica lui preferată, despre Iubire. A trecut repede de la a lăuda virtutea la a-i condamna pe membrii congregației pentru „păcatele trupești“ stârnite de aceasta. O altă formă de iubire, poate?
Regele nostru a exclamat la un moment dat într-un interviu de la televizor cu Diana: „Iubirea? Ce-o fi, oare?“ Ce trist că nu știa. Foarte trist că sunt mulți ca el, care nu știu ce este iubirea.
Un cuvânt care ne vorbește ca o emoție puternică, respectată, dată deoparte, perversă și chiar abuzată.
Exemple de abuzuri: „Sigur că o să te mai iubesc și de dimineață.“ „Tu mă iubești mai mult decât te iubesc eu.“ „Dacă m-ai iubi, ai face cutare lucru.“ În toate exemplele, cuvântul e folosit pentru a manipula sau a ascunde o amenințare.
Atunci de ce este parolă pentru Templul nostru? Mai întâi trebuie să înțelegem implicațiile cuvântului și să-i evaluăm rolul în viața noastră.
Citate de la Frați
Vorbind cu Francmasoni și fiind îndrumat spre niște citate, iată câteva idei:
„Subiectul iubirii și a fi fericit reflectă același ritm ca al călătoriei masonice spre conștiință.“ Ce înseamnă asta?
În copilărie sau adolescență e ok să nu mă gândesc la acest lucru, îmi iubesc părinții, bunicii, educatoarea de la grădiniță, frații, surorile, câinele și pe prietenul cel mai bun… și, da, și pe Domnul nostru. Foarte bine, dar ce înseamnă aceste lucruri, de fapt?
„În copilărie și apoi la pubertate am început să mă gândesc la fericire și iubire. Iar marii filosofi ne-au învățat deja că în clipa când te gândești la a fi fericit, a iubi pe cineva sau a fi îndrăgostit… nu mai ești în «zona de siguranță» a copilăriei.“
Aceasta este o revelație – faptul că nu știi ce este iubirea.
Acum îți începe călătoria, în întuneric, în care vrei să descoperi care este diferența între a-ți iubi părinții, partenera, Fratele și pe Marele Arhitect al Universului. Poate că următoarele citate îți vor fi de ajutor.
Iată câteva dintre cele mai celebre citate din Platon: „Iubirea este o boală gravă a minții.“ „Când gândește, mintea își vorbește sieși.“ „Comportamentul omenesc decurge din trei mari surse: dorință, emoție și cunoaștere.“
„Adevărata fericire este să faci binele.“
„Fericirea este singurul lucru pe care îl putem oferi altora fără a-l avea noi înșine. Dacă ești fericit, nu ar trebui să vrei să fii și mai fericit. Fericirea este iubire, nimic altceva. Cel ce poate iubi este fericit.“
Citatele de mai sus m-au călăuzit pe drumul confuziei, pentru că nu simt înțelepciunea din aceste cuvinte. Le lipsesc experiența autentică a Iubirii și Cunoștințele despre emoție. Aici cuvântul nostru unic nu ne ajută. Este dat deoparte prea des.
Să înțelegem
Profesorul și îndrumătorul meu în ale Scripturii a avut multe de spus despre Iubire, iar articolul de față orbitează în jurul cuvintelor lui, experienței mele și mărturiilor despre modul în care este folosit.
În primul rând, în limba engleză avem un singur cuvânt, Love, care trebuie să acopere foarte multe emoții omenești. Cei care au tradus Scriptura în greacă și latină au întâmpinat mari dificultăți încercând să exprime ce se înțelegea în textul original. Compromisul a fost să folosească cuvântul „Caritate“ atunci când cuvântul avea intensitatea maximă. Din nefericire, „Caritatea“ a degenerat și a ajuns să însemne numai bani sau pomeni. Are foarte puțină legătură cu Iubirea și mai mult cu sporirea orgoliilor și lauda de sine, cu trâmbițarea și aclamațiile în fața unui public care ar trebui să fie impresionat nu de gestul de a oferi, ci de cel care oferă. Aceasta este în total dezacord cu Cartea Legii Sfinte.
Să înțelegem în limba greacă. În greacă se folosesc șapte cuvinte, dar noi ne vom concentra numai pe trei dintre ele. Astfel ne vom da seama la ce ne referim noi, Francmasonii, și de ce folosim „Iubirea“ ca parolă în lojă. Pentru a ne fi mai simplu, vom analiza trei aspecte ale iubirii.
Primul cuvânt din greacă este agape. Este cuvântul cel mai des folosit de Hristos în Scriptură. Nu era întrebuințat prea frecvent în mod normal și exprimă cel mai puternic conceptul emoțional. Cuvântul semnifică iubirea asemenea Divinității sau Creatorului, o capacitate insurmontablă de a iubi ceea ce este de neiubit. De exemplu, să-ți iubești aproapele care este un vagabond bețiv căzut în șanț și care are nevoie de resuscitare, având gura plină de vomă. Te vezi în stare să faci așa ceva? Ei bine, uneori un standard inferior al iubirii te va ajuta să o faci! Însă agape depășește chiar și această manifestare a „iubirii“. Întrebați pe oricine lucrează la Urgențe ce a fost nevoit să facă de-a lungul timpului, lucruri de care mulți s-a îngrozi numai văzându-le.
Voi lua un alt exemplu din Gradul Maestrului Excelent. În dreptul vălului roșu verși apa iertării, care se transformă în sânge pe pământ. Apa simbolizează curățirea și iertarea. Nu ale tale, ci ale altora. Acum te întreb, îi poți ierta pe cei care-ți greșesc? „Poate că ai simțit și practicat acest lucru de multe ori.“ Colțul de nord-est vorbește despre Empatie și se concentrează deseori numai asupra acestui cuvânt corupt, „Caritate“.
Sau, mai important, poți ierta pe cineva care a vătămat sau jignit pe cineva drag ție? Îi poți ierta pe abuzator, pe ucigaș, pe trădător, pe calomniator și pe mincinos? Trebuie să fim cinstiți cu noi înșine și Divinitatea că un astfel de standard al iubirii ne este deseori peste puteri. Scriptura spune că o singură greșeală este de neiertat, dar acesta e un subiect pentru altă ocazie.
Agape este acea iubire prin care putem lăsa grijile și poverile zilei pe mâinile cuiva capabil, ale cuiva care ne este pavăză și alinare, Creatorul nostru căruia ni se spune să-i aducem mulțumiri și laude. Cu siguranță cineva care poate face toate acestea este vrednic și depășește cu mult limitările noastre umane. Poți avea încredere în credința ta?
Al doilea cuvânt este Filio. Este Primul Mare Principiu al Francmasoneriei, iubirea frățească sau familială pe care o avem unii pentru alții și pentru „tribul“ cu care ne identificăm. Necesită sacrificiu de sine, angajament, grijă, dedicare și participare pe toată durata vieții. Trebuie să fim acolo înainte să fie nevoie de noi, să-i protejăm pe cei neînarmați, să le arătăm drumul pe cărarea îngustă și să-i ridicăm pe cei căzuți.
Ioan 21: 15-19 subliniază acest lucru, întrucât cuvântul folosit de Hristos este agape. Pus la încercare în privința standardului de iubire față de Învățătorul său, Petru a fost îndeajuns de cinstit încât să răspundă filio. În cele din urmă filio a fost acceptat de Hristos ca fiind îndeajuns de vrednic. Însă acest lucru nu elimină forma superioară, agape, din comportamentul nostru. Agape este un țel pe care trebuie să-l atingem. Cu toții trebuie să urcăm scara lui Iacob.
Al treilea cuvânt este eros. Când vedem cuvântul „erotic“ ne dăm seama care este ideea din spate. Punându-l în secțiunea scurtă de mai sus, Moderatorul a părut că-l cunoaște bine. Fără îndoială l-am simțit cu toții într-o oarecare măsură în multe feluri. Este o iubire romantică intimă care are niște limite și suntem îndrumați să ne folosim uneltele masonice pentru a-l exprima.
În acest articol vreau să mă concentrez asupra iubirii – FILIO
Ritualul nostru evidențiază acest lucru în multe feluri. Așa cum am menționat mai sus, filio este unul dintre cele trei Mari Principii ale Francmasoneriei. Este menționat în primul grad și în formulările de deschidere și încheiere ale Arcului Regal.
Cele Trei Mari Principii sunt iubirea frățească, alinarea și adevărul.
Fragment din formula de deschidere:
Companioni, din nou ne adunăm cu acele sentimente de afecțiune (filio) și bunăvoință ce însuflețesc întâlnirile prietenilor care au stat o vreme separați.
Fragment din formula de încheiere:
Astfel, lumea va vedea cât de mult se iubesc (filio) Masonii între ei.
Închiderea Lojii. Fericiți că ne-am întâlnit, triști că ne despărțim, fericiți să ne întâlnim din nou.
De ce parola „Iubire“? Să ne gândim la Acoperitorul Extern.
„Să țină la distanță de Francmasonerie toți neinițiații și intrușii.“ Pentru a face acest lucru e înarmat cu o sabie. Atât este de importantă protecția noastră, deoarece Templul este o metaforă pentru ființa noastră personală. Rolul Acoperitorului – sau misiunea de protecție – este de a-i ține la distanță pe cei care nu ne iubesc.
Se spune despre unii oameni că sunt închiși sau că și-au ridicat bariere. În mai mică sau mai mare măsură, e adevărat pentru fiecare dintre noi. Ce avem este o protecție împotriva vătămărilor, a trădării și a furtului. Loja este protejată împotriva pângăririi, pervertirii, coruperii și distrugerii.
Vă îndrept atenția spre Templul din Ierusalim. O balustradă delimita curtea Femeilor, împrejmuind Sanctuarul și Sfânta Sfintelor. De observat cum la intervale regulate sunt săpate în ea următoarele cuvinte, în latină și greacă: „Nici un străin să nu treacă de această balustradă, altfel va fi răspunzător de propria-i moarte“. Un avertisment dur pentru neinițiați și intruși. Acesta e nivelul de protecție pentru mistere și secrete.
Acoperitorul Extern spune mai departe: „Să se convingă că aceia care candidează vin pregătiți cum se cuvinte și să anunțe apropierea unui Frate“. Aici îi avem pe cei care s-au dovedit „oameni vrednici să fie Masoni“ și „Frați adevărați printre noi“. Îi primim numai pe cei care au iubirea frățească în ei. „În inima mea, Venerabile Maestru.“
În 1 Ioan 4:8 citim: „Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire.“
Parafrazând, „Cel ce nu filio n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este agape.“
Să ne gândim la Acoperitorul Intern. „Să primească Masoni în baza dovezilor și să-i primească pe candidați în forma cuvenită“. Nu se pomenește nicăieri de neinițiați sau intruși. Accestul poate fi acordat și primit la liber. Cei admiși au cuvântul filio în ei. „Cel ce nu iubește n-a cunoscut pe Dumnezeu.“
Ca fapt divers, în timp ce scriam acest articol se afla alături de mine un frate care nu mai are legături cu Craftul. Motivul este că „în ultima vreme văd foarte puțină iubire frățească“ în masonerie. Nu l-am putut contrazice. După 49 de ani a atins un punct de disperare și mâhnire față de ce s-a pierdut în timpul călătoriei sale masonice. Am auzit asta de multe ori în ultimii 30 de ani de la frați deziluzionați.
Un alt frate, un comandant de navă, mi-a spus: „în anii când am fost comandant de navă, Ofițer Șef și Matelot puteam recunoaște frați adevărați când îi întâlneam. Aveau un mod de a se deplasa cu încredere și delicatețe, un stil anume de a vorbi, lucruri aparte pe care le spuneau, precum și grijă față de viață și iubire față de oameni“. Mi-a dat mult de gândit.
Prin faptul că „un frate se recunoaște pe întuneric la fel ca ziua în amiaza mare“, această strângere de mână este mai mult decât un salut. Este prima parte dintre cele cinci puncte ale frăției. Gândiți-vă că atunci când ne strângem mâinile suntem întotdeauna în cele cinci puncte perfecte ale maestrului.
Realitate
Am fi neghiobi să credem că toți cei din Lojă sunt frați adevărați. Ar fi contrar așteptărilor. Din păcate, asta se întâmplă în multe Loji, dacă nu chiar în toate. Pentru a fi un frate adevărat este nevoie de timp și autoexaminare. Să ne gândim la dovada iubirii! Așa am recunoaște comportamentele unui frate adevărat și ne-am bucura de faptul că le-am găsit.
Un frate ar trebui să fie răbdător cu toți frații și celelalte persoane care nu sunt pregătite în inima lor. Nu ar trebui să aibă o atitudine descurajatoare, obraznică sau nepoliticoasă. Trebuie urmată direcția celor cinci puncte perfecte ale maestrului și, bineînțeles, a marilor principii. Mai multe despre aceste puncte ceva mai târziu.
Bunătatea ar trebui demonstrată prin faptă și prin vorbă, ajutând frații aflați la ananghie și oferindu-le fără excepție o vorbă bună celor mai slabi, care-și pierd puterile sau se descurajează. O vorbă descurajatoare, un schimb dur de replici, o privire disprețuitoare, un răspuns aflat câțiva pași deasupra putinței de înțelegere a unui frate pot face mult rău.
Nu ar trebui să invidiem un frate pentru poziția lui sau abilitățile lui, ci ar trebui să folosim ce avem noi mai bun. Ar trebui să conlucrăm astfel încât toți să fie cei mai buni oameni cu putință.
Un frate nu ar trebui să se lase niciodată dominat de orgoliu. Poate că viața îi e plină de succes, însă el trebuie să rămână smerit și să-și dea seama că lucrurile pe care le are sunt în egală măsură și spre beneficiul celorlalți. Să purtăm un șorț mare în locul unuia al nevinovăției și legământului de egalitate? Să renunțăm la giuvaierele realizărilor personale și să-i cinstim pe ceilalți. Inima este adevăratul depozitar al valorii omului, „ferecată în locul sigur și sacru al inimii, întru fidelitate“.
Fiecare frate este egal celui de lângă el și tuturor oamenilor, fără excepție. Cu toții ar trebui să ne străduim să-i ridicăm pe ceilalți și să-i ținem pe linia de plutire în călătoria vieții.
Cuvintele dure, sarcasmul sau batjocura nu ar trebui să-și găsească loc printre frați. Și nici vreun frate nu ar trebui făcut să se simtă nelalocul lui. În loc de asta, ar trebui să ne clădim unii pe alții și să sărbătorim împreună în armonie.
Un frate nu ar trebui să lupte să fie avansat, ci să-și finalizeze cu grijă etapele conform capacităților sale. E mai bine să împărtășească puțin decât să smulgă mult din viață. Cel mai înalt grad trebuie să fie cel de Maestru Mason, pentru că tot restul înseamnă slujire. Țelul nostru trebuie să fie să devenim Maeștri Masoni, să ne cunoaștem pe noi înșine și să ne șlefuim inima ca pe o piatră prețioasă.
Un frate nu ar trebui să acționeze la mânie, ci să se întrebe de ce o simte. E mai bine să vorbești și să cauți armonia decât să ai o purtare grosolană, e inacceptabil.
Un frate nu-și va aminti greșelile altora, ci să ierte repede, pentru că nu se poate aștepta la mai puțin din partea celorlalți.
Să nu se depună mărturie falsă împotriva vreunui frate sau non-mason. Dovediți toate lucrurile, bazați-vă pe adevăr, nu pe zvonuri.
Să nu gândiți și să nu faceți nici un rău altora, ci căutați mereu adevărul și lumina.
Întotdeauna să protejați, să aveți încredere, să sperați și să perseverați în toate lucrurile.
Fraților, nu există nici o lege împotriva acestor lucruri. Ele sunt pietrele de temelie ale unei Loji Mari și Perfecte.
Cele cinci puncte perfecte ale maestrului
Când suntem instruiți referitor la cele cinci puncte perfecte ale maestrului nu uităm, însă doar rareori înțelegem, că acesta este un act de iubire frățească și o unire simbolică dintre Jachin și Boaz, adică Preotul și Mireanul, sau dintre Secundul Supraveghetor și Primul Supraveghetor. „Întru putere voi clădi casa mea pe o temelie solidă.“ Templul este o metaforă care presupune să stăm pe o fundație trainică, ce nu poate fi nicicând zguduită. Fundația este Iubirea Frățească, unde ne unim ca un singur trup în rugăciune, ceremonii, instrucțiuni și credință. Mai mult, este chipul nostru către lume în general, pentru a arăta „cât de mult se iubesc Francmasonii unul pe celălalt“.
„Mână în mână, te salut ca pe un frate.“ Aceasta e strângerea de mână, puternică, prin care ne ținem unii lângă ceilalți. Nu este mâna jilavă a nesincerității sau strângerea de mână a unui adversar, ci e cea a unificării. Este imposibil să strivim mâna unui frate în ea.
„Pas lângă pas voi străbate drumul ca să-ți vin în ajutor“ etc. Nu este teorie pură, ci ne reunim cu temeinicie și în mod regulat ca să-i ascultăm pe frații noștri, să ne amintim de frații absenți și să regretăm urcarea lor la Orientul Etern. Acestea sunt gesturi de iubire.
„Genunchi lângă genunchi, asta îmi voi aminti în rugăciunile mele zilnice.“ Suntem chemați la rugăciune astăzi și în fiecare zi? Aceasta este o mărturisire a grijii: „Voi aminti grijile tale, iar prin rugăciune te voi ridica la Marele Arhitect“. A-ți păsa înseamnă a avea iubire.
„Piept lângă piept.“ Se spune că deseori acest lucru este făcut greșit. Intenția este de a apropia partea stângă a pieptului de partea stângă a pieptului celuilalt frate, astfel ca inimile să bată în armonie și unitate. Amintește de învestitura în primul grad, unde un Maestru din Trecut îl îmbrățișează pe inițiat și piepturile li se ating. Este îmbrățișarea iubirii frățești. Este prima dovadă a acestui mare principiu, având loc atunci când inițiatul este acceptat în Frăție.
„Cu mâna pe spate.“ Părerea mea este că multe persoane înțeleg greșit acest principiu. Sunt de acord că arată protejarea fratelui, dar este mult mai mult de atât. Palma ar trebui să fie orientată spre exterior. Degetele ar trebui să stea pe spatele fratelui sau, mai corect, pe ceafa lui. Coloana sprijinului reciproc are formă răsucită, răsucirea fiind o formă de consolidare, ca la funii sau ațe, de la stânga în sens anti-orar.
Ideea este să se arate puterea, stabilitatea, confortul, sprijinul, speranța și iubirea.
Când în Lojă nu există iubire
Unii dintre noi au trăit pe propria piele expresia „când doi se ceartă…“. Eu am văzut acest lucru în scrisori, în ținutele lojilor și în relatările fraților atunci când între ei are loc o dispută. Nu este de dorit sau sănătos să ieși din Lojă, să întrerupi ritualul sau chiar să justifici un asemenea comportament prin minciuni, dându-le crezare fără să te gândești la adevăr sau dovezi. A face pe grozavul nu este deloc onorant și nici nu este un act de iubire.
Astfel de frați ajung sub semnul întrebării, pentru că perturbă pacea din Lojă. Nu țin cont de cele cinci puncte perfecte ale maestrului, nici de multe alte precepte scrise în ritualul nostru.
Indiferent de afiliere sau de grad, cu toții suntem supuși Iubirii, iar atunci când nu demonstrăm acest mare principiu poate că, de fapt, arătăm că nu suntem atinși de filosofia pe care am declarat cândva că o admirăm.
Avertismentul este simplu: nu poți intra în Lojă dacă nu ești pregătit să-i iubești pe toți cei dinăuntru. Nimeni nu poate fi perfect, dar fiecare ar trebui să ne amintim de esența Breslei și să fim pregătiți să iertăm, să ne supunem Maestrului și Supraveghetorilor și să fim pregătiți să recunoaștem când am greșit. Nimeni nu trebuie considerat drept, pentru că suntem cu toții supuși greșelii. Numai împreună putem atinge acel obiectiv al călătoriei masonice.
Acum înțeleg
Parola „Iubire“ este o declarație a celor din interiorul Lojii, ca atunci când anunțăm, conform protocolului, „În inima mea, Venerabile Maestru“ – o facem din Centrul ființei noastre, din viață și din iubire, arătând spre tainele pierdute ale Maestrului Mason. Numai purtând șorțul alb, acea marcă a inocenței și a legământului de prietenie.
Iubirea este eternă pentru lojă și pentru individ. Nu o putem măsura, dar știm când ni se arată iubire în maniera masonică, dinspre unitatea Centrului. Aceasta este agape a Creatorului pe care o împărtășim cu toții.
