GORDON MICHIE

Locţiitor din Trecut al Marelui Maestru Provincial, Marea Lojă Provincială Fife şi Kinross, Marea Lojă a Scoţiei
Maestru Venerabil din Trecut, Loja Earl Haig Nr. 1260, Marea Lojă a Scoţiei
Maestru Venerabil din Trecut, Loja Hope of Kurrachee Nr. 337, Marea Lojă a Scoţiei

Întru perpetuă amintire
În calitate de Venerabil al unei loji de cercetare, am simțit în timpul pandemiei că o metodă de a-mi folosi timpul în modul cel mai util era să aprofundez studiul Masoneriei Scoțiene din punct de vedere al legăturii dintre Francmasonerie și Comemorare. Chiar și cu atât de mult timp la dispoziție, am descoperit că ating doar vârful aisbergului și că îmi e imposibil să epuizez subiectul. Cu toate acestea, e o călătorie pe care o voi continua până când lecțiile celui de-al treilea grad devin realitate. Pentru a oferi o perspec­tivă mai largă am considerat că e mai ușor să rămân în interiorul Insulelor Britanice ca să analizez legă­turile dintre Masonerie și Comemorarea Militară, așa că mi-am adăugat pe listă o lectură Prestonian, Masoni la arme, a fratelui Fredryck Smith. Am reușit să-mi cumpăr de pe eBay și cartea lui Gould, Șorțul și sabia. Le-aș recomanda cu căldură oricui este interesat de aceste domenii de cercetare masonică.
În timpul celor treizeci de ani de masonerie am avut plăcerea să vizitez și să particip la întâlniri cu un număr mare de loji din UGLE, pe Great Queen Street, lângă Covent Garden din Londra, m-am bucurat chiar de câteva libațiuni la Freemasons Arms – unde s-a dovedit că proprietarul îl cunoștea pe fratele unui bun prieten de acasă, din Fife. Da, sunt conștient că parte din clădire este un monument în amintirea Marelui Război, însă am fost uluit de hotărârea fraților din anii ’20 și ’30 de a-și comemora frații. Deși următoarele lucruri s-ar putea să nu fie noutăți pentru majoritatea fraților din UGLE, sunt convins că anvergura cunoștințelor pe care le am acum vor fi noi pentru mulți frați din alte jurisdicții, astfel că în următoarele paragrafe vă voi prezenta Freemason’s Hall din Great Queen Street, care este o construcție ridicată întru perpetuă amintire a eroilor.

În timpul Marelui Război, Marele Maestru al Francmasoneriei Engleze era tot un feldmareșal. Este vorba despre Arthur, Duce de Connaught și Strathearn, care fusese inițiat în Loja Prince of Wales în 1901. Asemenea multora dintre oamenii mari și buni ai acelor timpuri, a avut parte de o ascensiune meteorică în rândurile frăției noastre, devenind în cele din urmă Mare Maestru. În timpul unei întâlniri extraordinare a UGLE din iunie 1919 și-a anunțat dorința de a crea un monument pentru francmasonii care căzuseră în timpul conflictului și de a ridica un sediu nou și potrivit pentru Marea Lojă. Noua clădire, a treia din locul acela, cea pe care o cunoaștem astăzi, apare în multe producții de televiziune și cinematografice, iar membrii publicului care urmăresc seriale TV precum Spooks, pro­babil că nu își dau seama că este vorba despre un monument în cinstea celor căzuți.
Cei care au vizitat-o ori au văzut-o la televizor își vor da cu siguranță seama că a finanța o astfel de clădire imediat după Marele Război, sub amenințarea crizei economice, a fost o realizare uriașă în sine, dar în definitiv inferioară sacrificiului suprem al celor pe care era menită să-i onoreze. Pentru a reuși să adune banii, Ducele a înființat Fondul Memorial Masonic de 1 milion, care a strâns peste 1 milion de lire sterline – în banii de astăzi ar însemna 13 milioane de lire. Aș sugera că pentru a face astăzi ceva echivalent cu ce au făcut ei atunci ar fi nevoie mai degrabă de 100 de milioane de lire, dacă nu de mai mult.

Știm că din decembrie 1914 Marea Lojă începuse să creeze o Listă de Onoare a masonilor care muriseră în război. În iunie 1921, lista a fost finalizată. Reunea 3 078 de nume și a fost tipărită sub formă de carte. După finalizarea altarului memorial, Lista de Onoare, la care s-au adăugat 350 de nume, a fost expusă în interiorul lui pe un sul de pergament. Poate că acest lucru e un mic omagiu adus Templului Regelui Solomon, unde a fost găzduit Chivotul Legii.

Clădirea a fost proiectată de doi dintre cei mai de seamă arhitecți ai vremii, Henry Victor Ashley și F. Winton Newman, care au ales să-i comemoreze pe Francmasonii care au făcut sacrificiul suprem printr-o uluitoare construcție în stil Art Deco. Dar, la fel ca în ziua de azi, pentru un astfel de edificiu ai nevoie să strângi bani. Primul eveniment major a fost prânzul organizat la Olympia în august 1925, unde au participat peste 7.000 de frați care s-au bucurat de cele mai bune delicatese pe parcursul unei mese cu cinci feluri, servită în puțin peste o oră de 1.250 de chelnerițe. Cifrele de la prânz sunt incredibile și mă cutremur când mă gândesc cum ar fi arătat dacă ar fi fost vorba de cină. Însă prânzul a constat în opt kilometri de mese aranjate cu 50.000 de farfurii, 30.000 de pahare, 30.000 de cuțite, 37.000 de furculițe și 15.000 de linguri. Frații au fost serviți cu somon, oaie, pui garnisit cu limbă de vită și șuncă de York.
Așadar, strângerea de fonduri a început foarte bine. A doua metodă de a strânge bani de la frați a fost să se ceară donații, în schimbul cărora se oferea o bijuterie. Aceasta avea să fie cunoscută drept Bijuteria Hall Stone. Din păcate, astăzi sunt disponibile din belșug pe eBay. Nivelurile de donații pentru bijuterii erau după cum urmează:
• Membrii care au contribuit cu cel puțin 10 gui­nee (10,50 lire) primeau o medalie de argint.
• Cei care dădeau 100 de guinee (105 lire) sau mai mult primeau o medalie de aur.
• Lojile care contribuiau, în medie, cu 10 guinee per membru trebuiau înscrise în noua clădire drept Loji Hall Stone, iar Maestrul fiecăreia avea dreptul să poarte un colan cu o medalie specială.
La sfârșitul apelului fuseseră emise 53.224 me­dalii individuale și 1.321 de loji se calificaseră drept Loji Hall Stone. Din câte am înțeles vorbind cu membri ai Lojilor Hall Stone, există un sentiment de mare mândrie pentru că fac parte din istoria Masoneriei.
În iunie 1938, Comitetul de Construcție a anunțat că Walter Gilbert va proiecta un altar special. Sim­bolurile de pe el reprezentau pacea și viața veșnică. Are forma unui sicriu de bronz, amplasat pe o arcă ce se află în stufăriș. Barca înseamnă o călătorie care s-a încheiat. În centrul panoului frontal, un basorelief arată mâna lui Dumnezeu, în care odihnește sufletul omului. În cele patru colțuri sunt perechi de serafimi înaripați, cu trompete aurii, iar pe partea din față vedem siluetele suflate cu aur ale lui Moise, ­Joshua, Solomon și Sf. Gheorghe.
Lista de Onoare este vegheată în partea de sus de figuri îngenuncheate reprezentând cele patru arme: Marina Regală, Pușcașii Regali, Armata și Corpul Aviației Regale. Pe fiecare parte a sicriului sunt Stâlpi de Lumină din bronz decorați cu spice de grâu (pentru înviere), lotus (pentru apele vieții) și iriși (pentru viața veșnică) și având la bază patru panouri cu frunze de stejar.
Astfel, UGLE a realizat un monument foarte potrivit în cinstea celor care au făcut sacrificiul suprem și nu am nici o îndoială că și Contele de Haig a purtat discuții cu Ducele de Connaught.


Pentru Vitejie
Pentru a celebra atât cea de-a 300-a aniversare, dar și Centenarul Armistițiului, UGLE a comandat o nouă Piatră a Comemorării. Proiectul i-a fost încredințat lui Granville Angell și era menit să-i comemoreze pe toții Francmasonii englezi cărora li s-a acordat Crucea Victoria. Peste 200 de Francmasoni au primit distincția – însumând un uluitor 14% din numărul persoanelor care au primit-o vreodată. ­Granville ­Angell a scris și o carte interesantă despre masonii cărora li s-a acordat Crucea Victoria.
Crucea Victoria este cea mai înaltă distincție pentru curaj care poate fi acordată unui membru al Forțelor Armate Engleze și a fost creată în 1856. Crucea Victoria a fost propusă prima oară de către Lordul Newcastle, însă din pricina contextului nu a reușit să o creeze, așa că a rămas în sarcina Lordului Panmure să ducă proiectul mai departe, lucru pe care l-a și făcut, iar după câteva discuții cu Prințul Albert și Regina Victoria distincția a fost creată.

Prin urmare, s-ar putea spune că distincția a apărut datorită unui Francmason, Fox Maule-Ramsay, al ­11-lea Conte de ­Dalhousie, Cavaler Templier, Cavaler de Mare Cruce, Membru al Consiliului Privat (22 aprilie 1801 – 6 iulie 1874), cunoscut ca Fox ­Maule ­înainte de 1852, iar între 1852 și 1860 ca Lordul Panmure. Maule a fost numit Prim Mare Supraveghetor al UGLE în 1832 iar mai târziu, ca Lord Panmure, a ocupat funcția de Mare Maestru Adjunct în 1857. A fost ales Mare Maestru al Marii Loji a Scoției în 1867. În 1860, Loja Panmure (acum nr. 723) a primit patenta, fiind numită după cel care era pe atunci Mare Maestru Adjunct. Este o Lojă pe care am vizitat-o de multe ori în învecinata Provincie Forfarshire. (…)
De fiecare dată când merg pe Great Queen Street dinspre Holborn spre Marea Lojă sau dacă vin pe Long Acre îmi rezerv timp ca să contemplu un Monument de Război pe lângă care, probabil, majoritatea trec în fiecare zi neștiind nimic despre simbolismul și însemnătatea lui, la fel cum nu cunosc nici alte simboluri masonice pe lângă care, probabil, trec în fiecare zi.


Constructorii Masoni ai Orașelor Tăcute
Pe parcursul acestui articol am prezentat trei organizații din țara noastră puternic implicate în comemorare și despre care se poate spune că au legături masonice. Însă mai există o organizație înființată după Marele Război ai cărei conducători au fost tot Francmasoni. Acești frați au dus legătura cu organizația un pas mai departe și au înființat nu una, ci trei Loji masonice conectate cu organizația lor.
Fratele General-Maior Sir Fabian Arthur Goulstone Ware, Cavaler Comandor al Ordinului Regal Victorian, Cavaler al Ordinului Imperiului Britanic, Companion al Ordinului Bath, Companion al Ordinului Sf. Mihail și Sf. Gheorghe, a fost un educator și jurnalist britanic, fondator al Comisiei Imperiale pentru Mormintele de Război, acum Comisia Commonwealth pentru Mormintele de Război. O organizație care până în ziua de azi se îngrijește de mormintele celor care s-au jertfit pentru țara noastră, indiferent dacă odihnesc în pământ străin sau, cum e cazul multora, au fost aduși înapoi acasă în cimiterele locale. Sunt convins că plăcuța verde cu alb va trece neobservată de mulți, dar ea se află în majoritatea cimitirelor din țara noastră și nu am nici o îndoială că mulți frați vor odihni sub aceste marcaje cu dimensiune standard. În octombrie 1917, Cabinetul Imperial de Război a aprobat o Cartă Regală pentru Comisia Imperială a Mormintelor de Război. Cum războiul a fost purtat de toate rasele, crezurile și religiile, Comisia trebuia să se elibereze de orice parțialitate atât religioasă, cât și politică. Ce altă organizație mai cunoaștem care are acest lucru drept fundament?

Din Comisia Imperială pentru Mormintele de Război s-a născut Loja Silent Cities Nr. 12, mai întâi ca Lojă aflată sub jurisdicția Marii Loji Naționale a Franței. Inițial avea sediul în St. Omer, în Provincia Neustrie, între Flandra și Normandia, unde s-a produs atâta măcel – să ne amintim de poemul în care macii freamătă pe câmpurile Flandrei. Când Comisia și-a mutat sediul la Arras în 1929, Loja a venit după ea. Arras este un loc de pelerinaj pentru mulți scoțieni și mai ales canadieni, fiind aproape de Vimmy Ridge. Pentru scoțieni este locul unde s-au adunat cei mai mulți soldați scoțieni din istoria națiunii noastre. Am fost onorat în 2017 să fac parte din comitetul Legiunii Regale Britanice Scoția care a interpretat Retragerea de la Apus în Piața din Arras alături de Formația Regimentului Regal al Scoției. La eveniment au participat mulți demnitari locali, printre care prim-ministrul Scoției.

Printre membrii fondatori ai Lojii Nr. 12 a fost Fratele Rudyard Kipling, care cunoștea prea bine agoniile războiului întrucât fiul său, sublocotenentul John Kipling, a fost ucis în Bătălia de la Loos în septembrie 1915. Kipling a fost cel care a propus numele tulburător al Lojii. Când vizitați mormintele de război de pe continent și le vedeți rânduri-rânduri vă puteți da seama la ce se referă prin „orașe tăcute”! Când eram tânăr aviator cantonat în Germania, am fost la un moment dat unul dintre purtătorii de sicriu la o înmormântare. Un aviator RAF a fost descoperit împreună cu avionul său într-o mlaștină și, după 45 de ani, a fost îngropat. Această sarcină mi-a rămas în minte și încă simt cum mi se face pielea de găină când îmi amintesc de ziua aceea din Germania, când cimpoierul a cântat „Flower o’ the forest” și trompetistul a interpretat „Ultima chemare”.
Când Comisia și-a mutat din nou sediul, de astă dată la Londra, a fost nevoie de o nouă Lojă sub auspiciile UGLE, ceea ce a condus la formarea Lojii Silent Cities Nr. 4948, iar Fratele Sir Fabian Ware, un membru al Lojii Franceze, s-a alăturat Lojii Engleze și i-a devenit maestru în 1930. Această Lojă încă supraviețuiește și este înfloritoare în secolul XXI.
Ultimul loc din Marea Britanie despre care aș vrea să vorbesc este Parcul Național Memorial din Stafford­shire, care din 1997, când a fost plantat primul copac, a ajuns să găzduiască peste 300 de monumente și este acum, alături de Cenotaph din Londra, punctul central al comemorărilor din țara noastră. Punctul principal din Parc este Zidul, iar mulți dintre frații noștri din comunitățile de cicliști fac anual un pelerinaj numit Drumul până la Zid, unde se alătură organizațiilor de ciclism pentru veterani. Acest eveniment anual adună laolaltă mii de cicliști de peste tot către satul Alrewas.

Parcul găzduiește acum peste 300 de monumente închinate tuturor aspectelor din comunitatea militară și vă recomand cu căldură să-l vizitați. În 2017, ca parte din festivitățile cu ocazia Tricentenarului, o Grădină Memorială Masonică a fost comandată și deschisă de Fratele Peter Lowndes, Pro Mare Maestru – Grădina Memorială Masonică poate fi găsită chiar în dreptul centrului pentru vizitatori. Ce o face specială este faptul că este unul dintre puținele memoriale care nu sunt dedicate unei ramuri a armatei – regiment, escadrilă sau armă –, ci unul dedicat tuturor combatanților Francmasoni.

Fraților, această călătorie prin Francmasonerie, Comemorare și Slujire mă ajută să închei cercul la Loja mea mamă, Loja Earl Haig, singura Lojă masonică din lume care îl comemorează pe Fratele Feldmareșal Contele de Haig prin numele său. După cum sper că v-a demonstrat călătoria mea, m-au interesat întotdeauna legăturile militare cu Francmasoneria și, cu toate că știam că suntem o Lojă formată după Marele Război, ceva tot nu-mi dădea pace. Înainte de a 75-a aniversare a Lojii Earl Haig Nr. 1260, din 1996, m-am angajat să scriu istoria Lojii, iar în timpul cercetărilor mele mi-a rămas în minte un lucru – faptul că nu aveam nici un Frate care să fi făcut sacrificiul suprem în conflictele ulterioare sau, desigur, în Al Doilea Război Mondial. Da, aveam mulți frați care se înrolaseră de-a lungul timpului. După cum știți, am slujit în Royal Air Force între 1988 și 1995 și am avut plăcerea să inițiez patru dintre camarazii mei de arme în frumoasa noastră Breaslă. Am presupus pur și simplu că frații noștri au fost foarte norocoși și își încheiaseră serviciul militar nevătămați. Din multe puncte de vedere m-am bucurat că Loja noastră nu avea nevoie de o plăcuță memorială care să stea alături de monumentul superb de la vest de Loja Elgin din Leven, care îi comemorează pe frații care s-au sacrificat pentru pace. (…).
De unde credeam că în Loja Earl Haig nici un frate nu făcuse sacrificiul suprem, l-am descoperit printre membrii noștri pe sergentul de aviație Edwin Watson, 1361241, rezervist din Escadrila 201 Royal Air Force. Un fotbalist aviator din Fife! (…)
Fraților, așa cum sper să vedeți din acest articol, toată viața am avut o strânsă legătură cu comemorările, o conexiune pe care nu o pot explica, care cred că nu mă va părăsi niciodată. E posibil să fie un alt semn al conexiunii faptul că finalizez acest eseu de Ziua Fondatorilor, ziua în care, alături de colegii mei de la Legiunea Britanică Regală Scoția, ar fi trebuit să fac pelerinajul anual la mormântul dragului nostru Frate Feldmareșalul Contele de Haig, de la Abația Dryburgh.

Așadar, în Lojile noastre să continuăm să ne amintimde cei care ne-au slujit Națiunea în momentele de nevoie, nu am nici o îndoială că îi vom comemora și pe cei cărora nu le-am putut aduce un omagiu în modul obișnuit. Făcând acest lucru vom putea arăta din nou lumii exterioare că frații noștri trec prin viață având un comportament atât de exemplar încât lumea exterioară va fi convinsă că aceștia au meritat toate privilegiile care le-au fost acordate de noi și că favorurile oferite lor nu au fost acordate pe nedrept.
Să nu uităm!

September 15, 2023