KEVIN THOMPSON

M.Ven. din Trecutul Imediat, Loja Hope of Kurrachee Nr. 337, Marea Lojă a Scoției
M.Ven. din Trecut, Loja Coupar o Fife Nr. 19, Marea Lojă a Scoției
M.Ven. din Trecut, Loja Zlodve Dunearn Nr. 400, Marea Lojă a Scoției

Dacă Burns nu s-ar fi alăturat Breslei, e puțin ­probabil ca noi să fi auzit de el vreodată! Mare parte din meritul pentru aducerea lui și a lucrărilor sale la cunoștința publicului larg le re­vine Fraților lui. Așadar nu doar el este extrem de important pentru Francmasoneria Scoțiană, ci și Francmasoneria Scoțiană a fost foarte importantă pentru el.
Una dintre cele mai timpurii mențiuni de importanță maso­nică se regăsește în cântecul său autobiografic, Gălăgiosul și zburdalnicul Robin:
„Era odată un flăcău născut în Kyle, / Nu contează-n ce zi și-n ce fel, / Mă-doiesc că nu merită să fim așa mărinimoși cu Robin.
Refren:
Robin era un băiat zburdalnic, / Gălăgios, zburdalnic, gălăgios, zburdalnic, / Robin era un băiat zburdalnic.
Penultimul an al regelui nostru / Începuse de douăzeci și cinci de zile / Când o rafală de ianuarie / A suflat norocul peste Robin.
Moașa s-a uitat în mânuța lui / Și-a zis: „Orice om va vedea limpede / Că băiatul sănătos nu va fi vreun tăntălău: / cred că-i vom spune Robin.”
Va avea necazuri mari și mici, / Dar o inimă bună peste toate, / Ne va face cinste tuturor, / Ne vom mândri toți cu Robin.
Dar la fel de sigur cum de trei ori trei fac nouă, / Toate semnele-mi arată / Că flăcăului îi va fi dragă omenirea, / Așa că iată, în cinstea ta, Robin.
Bună-credință, a zis ea, „mă-ndoiesc că stârnești, / N-o să le faci pe fetele frumoase să-și desfacă picioa­rele, / Dar s-ar putea să ai douăzeci de cusururi mai rele, / Așa că binecuvântat fii, Robin.”
Robert Burns a fost inițiat ca Ucenic în Loja St. ­David (acum Nr. 133) din Tarbolton în 4 iulie 1781, la vârsta de 22 de ani. Registrul Lojii face o precizare scurtă: „Robert Burns a fost inițiat ca ucenic la Lochly”.

Taxa de inițiere a fost de 12 șilingi și 6 pence. Ca de multe alte ori pe parcursul vieții, Burns a intrat în Lojă în timpul unei controverse.
Inițial în Tarbolton existase o singură Lojă, deschisă în 1771 din Loja-mamă Kilwinning. În 1773 un grup s-a rupt de Lojă, formând Loja St. David Nr. 174, iar cea inițială a devenit St. James Tarbolton Kilwinning Nr. 178, doar ca în 1781, cu nouă zile înainte de primul grad al lui Burns, să se reunească.

Cu toate acestea, deși St. James era în mod limpede Loja mai veche, s-a folosit numele St. David, iar astfel au fost semănate semințele unor disensiuni ulte­ri­oare…
Minutele din 4 iulie – prima întâlnire a Lojii re­unite – și din 1 octombrie 1781 consemnate în registrul Lojii St. David sunt documente istorice și le redăm aici în întregime:
„Ședința din 1 octombrie 1781. Robert Burns din Lochly a fost ridicat la Calfă și Maestru. Henry Cowan este Maestru, James Humphrey este Prim Supraveghetor, iar Alex Smith Secund Supraveghetor, Robert ­Woodrow Secretar și Jas. Manson, Trezorier și John Tannock Taylor și alți Frați fiind de față.”
Trebuie observat mai întâi că primii trei Frați menționați nu erau purtători de funcții aleși și, ca atare, probabil că în seara aceea au fost suplinitori. Maestrul ales, Joseph Norman, a semnat minuta.
Burns este singurul Frate inițiat de Loja reunită, întrucât cele două Loji s-au despărțit din nou la scurt timp după aceea.
Burns a hotărât să rămână în Loja St. James, iar în 27 iulie 1784 a fost ales „Maestru Adjunct” al Lojii la fra­geda vârstă de 25 de ani, la numai trei „anotimpuri” de la inițiere.
Sir John Whitefoord (care a fost inițiat în Francmasonerie în Loja Canongate Kilwinning în 12 februarie 1765) era Maestru Venerabil al Lojii, însă pe atunci se obișnuia ca o Lojă să-și aleagă Maestrul din rândurile micii nobilimi, respectivul fiind conducător doar cu numele și rareori participând la întâlnirile Lojii, sarcinile reale ale poziției căzând pe umerii adjunctului. Burns a fost, așadar, maestrul de facto al Lojii St. James pe o perioadă de patru ani, Sir John Whitefoord, Baronet de Ballchmyle apărând numai rareori în calitate de Maestru Venerabil. Sir John a ajuns moștenitor al domeniului Ballochmyle însă, din pricina pierderilor uriașe ca acționar în contextul dezastrului de la Banca Douglas, Heron & Co., a fost silit să-l vândă familiei Alexander în 1788.

Burns a scris următoarele versuri pentru el:
Colinele din Ballochmyle
Codrii Catrine galbeni s-au făcut, / Florile se ofileau pe pajiștea Catrine; / Nici o ciocârlie nu cânta pe dealul verde, / Iar natura se-mbolnăvea văzând cu ochii.
Printre crânguri șterse cânta Maria / În floarea frumuseții / Și nesfârșit sunau ecourile codrului sălbatic: / „Rămas-bun colinelor din Ballochmyle!”
„Voi, flori, coborâți în așternuturi de iarnă, / Din nou veți înflori proaspete și frumoase, / Voi, păsări, amuțiți în umbrare veștejinde, / Din nou veți încânta văzduhul cu al vostru cântec.
Dar aici, vai!, pe mine nici o pasăre / Nu mă va mai fermeca, nici vreo floare-mi va zâmbi: / Rămas-bun, minunate vaduri ale râului Ayr! / Rămas-bun! Rămas-bun, dulce Ballochmyle!”
Sir John a fost cel care avea să-l sfătuiască pe Burns să investească toate veniturile din a doua ediție într-o fermă – Ellisland.
Secretarul Lojii Tar­bolton din august 1782 până în 1787 a fost John ­Wilson, directorul școlii din localitate, devenit celebru în poemul Doctorul Buche și Moartea prin faptul că‑și rotunjea venitul de director vindecând multe boli – și totul fără nici un pic de pregătire!
„Îl știi: Jack Buche din cătun; / Din boașa-i, pungă de tutun / Croi-ș-ar dracu’, că-i vraci bun / Și-mi dă cu sâc; / Mă râd și plozii – parcă-s un / Caraghiozlâc.
Vezi – coasă ici, țăpoi colea, / Mulți am străpuns cu mâna mea / Când Doftor Buche nu era; / Acuma, scârț! / Nu mai plătesc nici cât un… phea… / Nici cât un târț!” (Robert Burns, „Doctorul Buche și Moartea”, trad. Dan Duțescu, în Robert Burns. Poeme, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1959, p. 122)

Hugh Andrew Stewart din Loja Tarbolton a fost hăitaș pentru Gen. Montgomery și a fost pomenit în Cei doi câini – poemul extrem de relevant din deschiderea Ediției Kilmarnock, apariția editorială care a început totul:
„Hăitașul nostru, -o sfrijitură, / Îndeasă-n gură ­ca-ntr-o șură; / Nu-i arendaș pe-ntregul plai / Ca el să-mbuce mai dihai.” (Robert Burns, „Cei doi câini”, trad. Leon Levițchi, în Robert Burns. Poeme, Editura de Stat pentru Literatură și Artă, București, 1959, p. 55)

Burns a fost credincios Lojii, participând în mod constant la întruniri, scriind de mână 3 minute și semnând alte 29, care arată și când și-a schimbat numele. Inițial, tatăl lui scria numele familie „Burness”; înainte de 1786, Robert l-a scris la fel. La 1 martie 1786 ­Gilbert, fratele lui Robert, a primit gradele II și III; atât Gilbert, cât și Robert au semnat cu numele de familie „Burns” la întâlnirea care a avut loc chiar în casa familiei Burns!
În 27 martie 1786 Gavin Hamilton l-a introdus pe Burns în Loja Loudon Kilwinning Newmilns, 51 – prima Lojă din afara Tarboltonului căreia i s-a alăturat Burns. Patenta Lojii era din partea Lojii-mamă Kilwinning și s-a alăturat Marii Loji abia în 1818.
În minuta Lojii citim: „Cu acordul Lojii, Dl. Robert Burns Mossgiel Mauchline a fost admis ca membru al Lojii…”
Hamilton era prieten apropiat cu Burns și avea o mare influență asupra lui. E pomenit în capodopera satirică Rugăciunea lui Willie Fariseul, în care Burns ia peste picior ipocrizia celor mai în vârstă:
„Doamne, adu-ți aminte de deșărtăciunile lui Gavin Hamilton: / Bea, înjură și e cartofor, / Însă are atâta meșteșug în vorbă cu cei mari și cu cei mici / Că de la însuși preotul domnului fură inimile oamenilor.”
1786 nu a fost un an fericit din punct de vedere financiar sau emoțional pentru Robert. Era în mod limpede îndrăgostit de Jean Armour, dar a avut de înfruntat mânia tatălui ei din pricină că tânăra a rămas însărcinată și, în ciuda faptului că s-a căsătorit cu ea, continua să fie „neîndeajuns de bun” de către socru.
Jean (care mai târziu i-a născut gemeni) a fost smulsă de lângă el de tatăl ei, iar Burns și-a căutat consolarea la Mary Campbell (celebra „Highland Mary”), care a murit de tifos în cursul aceluiași an. Burns, îndurerat de pierderea celor două femei și confruntându-se cu pensia alimentară pentru copiii nenăscuți ai lui Jean, a hotărât să fugă în Jamaica pentru a evita mai multă suferință și pe James Armour (care era și el mason), tatăl furios al lui Jean.
Se pare că Burns a recitat „Adio Fraților din Loja St. James din Tarbolton” în noaptea de 23 iunie, la întrunirea Lojii, anticipându-și călătoria în Indiile de Vest:
„Noapte bună și veselia fie cu voi toți.”
„ADIO! Un adio din adâncul inimii, / Dragi frați ai misticului legământ, / Voi, cei puțini, bine-plăcuți și luminați, / Companioni ai bucuriei mele omenești; / Deși spre țări străine trebuie să plec, / Urmând drumul sinuos al Soartei, / Cu inima topită și ochii umeziți / O să-mi amintesc de voi, chiar de voi fi departe.
V-am întâlnit deseori / Și am petrecut cu voi nopți vesele în sărbătoare; / Deseori, având cinstea conducerii, / Am vegheat asupra fiilor luminii: / Iar prin strălucirea hieroglifică, / Pe care numai cei din Breaslă au văzut-o, / Puternica amintire în inimă-mi va scrie / Scenele acelea fericite, când voi fi departe.
Fie ca Libertatea, Armonia și Iubirea / Să vă unească în Marele Plan, / Sub Ochiul Atoateștiutor din ­Ceruri, / Gloriosul Arhitect Divin, ca să nu vă abateți de la calea nerătăcitoare, / Înălțându-se încă prin legea firului cu plumb, / Până când Ordinea cea luminoasă va străluci desăvârșit – / Asta va fi rugăciunea mea când voi fi departe.
Rămas-bun și vouă, ale căror merite / Sunt demne de cea mai înaltă laudă: / Cerul să vă binecuvânteze preacinstitul nume, / Masonerie și Scoția dragi! / O ultimă rugăminte dați-mi voie să fac – / Când an de an vă adunați cu toții, / Un pahar închinați, vă rog înlăcrimat, / Pentru Bardul care e departe.
E un cântec rareori auzit, însă cu adevărat unul dintre cele mai bune ale lui Burns, conținând multe imagini de interes pentru Francmasoni.
Cu toate acestea, în încercarea de a strânge fonduri pentru călătorie și încurajat de Hamilton și alții, Burns a reușit să-și aducă opera în atenția publicului.
Nu după multă vreme hotărăște să rămână în ­Scoția, când în iulie 1786 Ediția Kilmarnock îi este publicată de către un alt Mason, John Wilson (inițiat în Loja St. John Nr. 22 din Kilmarnock în aprilie 1784). Când și-a publicat poemele din Ediția Kilmarnock, mulți Frați din Loja St. John din Kilmarnock au cotizat pentru câte un exemplar, multe fiind procurate de Gavin Hamilton și alți prieteni influenți.
În 26 octombrie 1786 a fost făcut membru onorific al Lojii Kilmarnock Kilwinning St. John și a scris „Cântec Masonic” în cinstea Lojii și a Drept Venerabilului său Maestru, Maiorul „Willie” Parker. Citim în minută:
„Robert Burns, poet din Mauchline, membru al Lojii St. James Tarbolton, a fost făcut membru onorific al acestei Loji, prima Lojă care l-a numit poet.”
Cântec Masonic
„Fii ai vechiului Killie, chemați laolaltă de Willie / Ca să urmați nobila vocație, / Cumpătata voastră bătrână mamă nu are vreun alt fiu / Care să ocupe un loc așa de cinste! / Nu am multe de spus, ci doar să mă rog / (Căci rugăciunea este la voi de bonton); / o rugăciune din partea Muzei va fi iertată / (Rareori este bucuria ei preferată):
„Voi, Puteri ce stăpâniți peste vânt și mare, / Care ați pus elementelor hotare, / Care ați format acest cadru cu bune intenții, / A căror statuie suverană este ordinea, / În această prețioasă casă Discordia mea hoinară / sau Invidia veștedă nicicând să nu intre! / Taina ne fie mistic hotar, / iar Iubirea frățească ne fie centrul!”
În februarie 1787, Burns a fost numit Poet Laureat al Lojii Canongate Kilwinning Nr. 2 din Edinburgh după ce a fost prezentat de Onorabilul Henry Erskine – un celebru avocat. Citim în minută: „Drept Venerabilul Maestru, observând că în Lojă era prezent Fratele ­Burns, pe care îl cunosc bine drept un mare poet printr-o recentă publicare a lucrărilor sale universal lăudate, a hotărât că Burns va fi admis ca membru [onorific] al Lojii, lucru acceptat în unanimitate.”
Loja aceasta are una dintre cele mai vechi temple din lume și a rezistat mai bine de 300 de ani. În capela Lojii se află o orgă veche construită în 1754 – e posibil să fie singurul instrument din lume care a interpretat cântecele lui Burns în prezența acestuia!
Pe scurt, Burns a fost un Mason entuziast și a slujit bine Frăția în mai multe funcții, mai ales ca Prim Supraveghetor și Maestru Adjunct (practic conducând o Lojă timp de patru ani), iar în schimb Breasla avea să aibă o influență uriașă asupra vieții lui și asupra succesului ulterior al lui Burns ca Bard al nostru. Nu mă refer aici doar la bucuria și tovărășia pe care le-a obținut din Masonerie, ci și la contactele stabilite și influențele și subiectele poetice descoperite în rândurile sale.
Când s-a alăturat Breslei, Robert Burns era în mare măsură un personaj necunoscut și întrucâtva necizelat. Nu cunoscuse beneficiile unei educații superioare, însă prin Francmasonerie a avut posibilitatea să se amestece printre cei aflați pe o treaptă socială mult mai sus decât el, mulți dintre aceștia recunoscându-i talentele și susținându-i ascensiunea. A conștientizat rolul jucat de Masonerie în viața lui și, oriunde a mers, a avut grijă să se anunțe imediat Lojii locale. Cu foarte puține excepții, toți protectorii și cunoștințele lui au fost membri ai Masoneriei.
Lui Burns îi plăceau petrecerile și convivialitatea, lucru reflectat într-un vers pe care îl adaugă unui cântec de-al său în 1782, când se afla într-o Lojă.
Nu-s vreun om al bisericii
Așa că umpleți un pahar până dă pe-afară / Și pregătiți să aruncați cu Onoruri Masonice, / Fie ca toți Frații adevărați ai compasului și pătratului / Să aibă alături o sticlă generoasă când îi frământă grijile.

May 26, 2023