GORDON MICHIE

Locţiitor din Trecut al Marelui Maestru Provincial, Marea Lojă Provincială Fife şi Kinross, Marea Lojă a Scoţiei
Maestru Venerabil din Trecut, Loja Earl Haig Nr. 1260, Marea Lojă a Scoţiei
Maestru Venerabil din Trecut, Loja Hope of Kurrachee Nr. 337, Marea Lojă a Scoţiei

„Comemorarea îi cinstește pe cei care au slujit ca să ne apere libertățile democratice și modul de viață. Ne unim din toate credințele, culturile și păturile sociale ca să ne amintim de slujirea și sacrificiul comunității Forțelor Armate din Marea Britanie și Commonwealth.” O descriere succintă și foarte potrivită a unui lucru foarte personal și extrem de profund pentru cei care sunt atinși direct sau indirect de nevoia de a ­Comemora.
De când mă știu mi-am dorit să-mi slujesc Țara, e ceva despre care n-aș putea explica de unde mi se trage, dar știu doar că e un lucru din inima mea pe care mi-am dorit întotdeauna să-l fac. Provin dintr-o familie destul de tradițională a Bisericii Scoției, biserica și școala de duminică au făcut mereu parte din ritualul nostru săptămânal. Am știut și că o parte din ritualul săptămânal al tatălui meu era să participe la întâlni­rile Lojii lui. Era pe atunci – și încă e și acum – un Francmason foarte activ și, la 87 de ani, este, de fapt, cel mai în vârstă mason activ al nostru. S-a alăturat tatălui și fratelui său în Loja noastră, Loja Earl of Haig Nr. 1260, în 1956.
Una dintre primele mele amintiri e că purtam o floare de mac în fiecare noiembrie când mă duceam la Monumentul Eroilor din Markinch și îi vedeam pe „cei bătrâni și viteji” stând mândri, cu piepturile acoperite de medalii. În anii ’70 erau mult mai mulți decât sunt acum și, chiar dacă erau șubrezi din pricina sănătății și a vârstei, stăteau mereu în picioare cu un sentiment de onoare și o prestanță care, privind acum în urmă, nu poate veni decât din partea cuiva care a slujit și a văzut cât de crâncen e războiul.
Poate că acest amestec de Biserică și Francmasonerie de acasă mi-a insuflat dorința de a sluji. Nu știam pe atunci că viitorul meu va fi atât de interconectat cu Comemorarea, Slujirea și Francmasoneria.
Slujirea față de comunitate a început în calitate de cercetaș, iar mai târziu în cea de cadet în aviație, la 17 ani, când am plecat de acasă să mă înrolez în Royal Air Force, în 5 ianuarie 1988. Tatăl meu și unchiul meu făcuseră amândoi armata în anii ’50 și era firesc să merg pe urmele lor – da, știind ce știu acum e posibil să fi luat alte decizii în carieră. Dar, pe de altă parte, dacă aș fi făcut-o, n-aș mai scrie azi acest articol.
Slujirea mea față de Lojă urma să înceapă 16 luni mai târziu, în martie 1989, când mă aflam la baza RAF Wyton din Hunttingdonshire. În timpul permisiei de Crăciun am fost trecut prin comitetul de evaluare, iar în permisia de Paști am fost inițiat în Loja bunicului și tatălui meu. Se afla în micul say Windygates, din Fife, și preia numele celui care, în opinia mea, este Părin­tele Comemorării din tot Commonwealth-ul. Loja mea mamă este Loja Earl Haig nr. 1260 din Provincia Fife and Kinross, aflată în jurisdicția Marii Loji a Scoției. Haig e un nume care mi-a fost familiar în copilărie în Markinch – casa whisky-ului Haig. În ­Markinch era sediul firmei Haig și peste tot în jurul meu în copilărie erau legături cu numele și familia Haig. Nu știam pe atunci că această familie avea să mă urmărească în multe feluri în călătoria mea de Comemorare, Slujire și Francmasonerie!

FRATELE FELDMAREȘAL CONTE DE HAIG ȘI LOJA MEA MAMĂ
Ca tânăr Francmason – și până în ziua de azi – sunt mereu dornic să-mi sporesc zilnic cunoștințele, trăsătură despre care tatăl meu spune că am avut-o dintotdeauna, setea aceea de cunoaștere. Dorința de a înțelege numele Lojii noastre și legătura cu Feldmareșalul avea să mă poarte în această călătorie, în primul rând pentru a înțelege de ce o Lojă mică, relativ rurală, din Fife ar vrea să-i poarte numele și de ce membrii ei simțeau o conexiune. Ei bine, am descoperit explicația simplă că majoritatea membrilor noștri fondatori lucrau la distileria Cameron Bridge, care făcea parte din Imperiul Whisky-ului Haig și că Loja noastră a fost înființată la timp relativ scurt după încheierea Primului Război Mondial, într-o vreme când Haig era încă omagiat ca erou național pentru că reușise să încheie Războiul și să-i aducă pe băieții noștri acasă. Fonda­torii au dezbătut, însă, dacă să ne numim Loja ­Cameron Bridge sau Loja Earl Haig, iar această din urmă denumire a câștigat votul.
Primii membri ai Lojii noastre știau că Haig era Francmason – de fapt, 16 dintre membrii noștri fondatori proveneau din cea învecinată, Loja lui Elgin din Leven, nr. 91. Feldmareșalul Haig era atunci membru al Lojii aceleia dar, din pricina altor îndatoriri, nu era activ ca Francmason și, de fapt, abia devenise ucenic, fiind inițiat în Lojă în decembrie 1881. Cariera lui în armată l-a îndepărtat de casa părintească din ­Cameron și abia după Marele Război s-a întors la Franc­masonerie, devenind calfă și apoi maestru în 1924. Apoi a progresat foarte rapid până la Tronul Regelui Solomon și a devenit Maestru al Lojii în 1925. În timpul mandatului său a inițiat 19 profani. Lucrul acesta e atestat de jurnalul Maeștrilor, care stă pe ­Altarul Lojii 91 până în ziua de azi, unde alături de semnătura lui se află semnăturile tuturor profanilor. Așa cum se obișnuia pe atunci, a fost promovat rapid în cadrul Marii Loji, iar când a murit avea gradul de Prim Mare Diacon.
Având așadar această legătură strânsă cu Loja lui mamă, fondatorii Lojii 1260 l-au abordat pe Feld­mareșal ca să-i ceară permisiunea să-și numească Loja după el, lucru pe care l-a acceptat pe loc și a dăruit Lojii o sabie – prima lui sabie de cavalerie. În toate marile statui ale lui Haig din țară e reprezentat cu ea. Această sabie e dusă de purtătorul nostru de sabie în timpul întrunirilor deschise ale Lojii. Întâmplător, prima mea poziție a fost cea de purtător de sabie și încă îmi amintesc cât de smerit m-am simțit, fiind pe atunci doar un tânăr militar, să am privilegiul de a duce sabia acestui erou național. Până în ziua de azi am grijă ca toți noii noștri candidați să fie conștienți cât de veche e această comoară.

HAIG ȘI BAZA MASONICĂ A COMEMORĂRII
La momentul consacrării Lojii noastre, în 1921, Haig era în curs de a aduce laolaltă mai multe grupuri de veterani, care s-au format după Marele Război. Ambiția, entuziasmul și devotamentul față de oamenii săi aveau să se dovedească de o importanță vitală pentru țara noastră, pentru că în urma eforturilor sale s-au format, în 1921, Legiunea Britanică și Legiunea Britanică Scoția. Când ne uităm la constituțiile timpurii și la structura Filialelor Legiunii, oricine care înțelege măcar un pic structura Francmasoneriei va putea vedea imediat de unde s-a inspirat Haig pentru noua lui organizație.
De-a lungul anilor, reputația lui Haig a fost foarte amestecată, după Marele Război fiind ba lăudat ca erou, ba acuzat că ar fi un măgar aflat în fruntea unor lei. Adevărul se află, foarte probabil, la mijloc. Mă ­bucur că istoricii moderni consideră iarăși că a fost un erou național și că acțiunile lui au scurtat Primul Război Mondial și au salvat nenumărate mii de vieți. După discuțiile pe care le-am purtat cu membri actuali ai familiei Haig și după diferitele cărți pe care le-am citit despre toate fațetele dezbaterii „Haig – erou sau răufăcător?” îmi place să cred că oamenii lui, familia lui, frații lui și țara lui s-au aflat mereu în prim-plan în gândurile sale, în toate acțiunile lui. Era un om relativ timid din fire, iar circumstanțele l-au catapultat în lumina reflectoarelor și a fost prins în mașinațiunile politice ale unei țări aflate în criză postbelică. Lucrul ăsta nu s-a întâmplat din vina lui sau din vreo dorință de-a lui de a se afla la comandă, iar în multe feluri îmi amintește de președintele fictiv Tom Kirkman din serialul Președinte de rezervă / Designated survivor de pe Netflix. Asemenea fictivului Kirkman, Haig a luat ce a primit de la viață și a făcut ce a considerat că era bine.
A fost însă mânat de dorința de a avea grijă de oamenii lui și acesta a fost motivul pentru care a ­devenit esențial în conceperea și crearea a ceea ce numim acum în Marea Britanie „Remembrance” (Comemorare). Conducerea și viziunea lui au adus laolaltă numeroasele grupuri de veterani care s-au format după război, având grijă că nu intră în concurență unele cu altele nu numai din perspectiva banilor, ci și în vederea serviciilor de îngrijire. Însă poate a observat și că politica ar putea sabota unele grupuri, și nu în cele mai bune scopuri. Istoria mișcării Legiunii Regale Britanice merită o prezentare în sine, astfel că în articolul de față nu voi intra în prea multe detalii despre marile organizații care în 1921 se angajau la 100 de ani de „slujire înainte de sine”.
Deși mulți membri îi vor recunoaște lui Haig meritul de a fi primul care a folosit floarea de mac ca simbol al Comemorării și pentru a ajuta finanțarea organizațiilor sale aflate la început, meritul trebuie să meargă la mai multe persoane înaintea lui Haig. În primul rând, lt.-col. John McCrae, medic militar canadian, a fost inspirat să scrie poemul Pe câmpurile Flandrei, în memoria unui prieten apropiat, ucis la Ypres. Floarea de mac a devenit simbol al comemorării în toată lumea anglofonă datorită acestui poem.
În Flandra, pe câmpii, freamătă macii, / Printre crucile, rânduri-rânduri, / Care ne arată locul. Iar pe cer / Zboară ciocârliile, cântând mai departe curajos, / Abia auzite printre tunurile de jos./
Noi suntem cei morți. Până mai deunăzi / Am trăit, am simțit zorile, am privit amurgul scânteind, / Am iubit și am fost iubiți, iar acum odihnim / Pe câmpiile Flandrei.
Continuați lupta cu vrăjmașul: / Vouă cu mâini vlăguite vă aruncăm / Torța: a voastră fie s-o țineți sus. / Dacă ne trădați pe noi, cei ce murim, / Nu vom dormi, chiar dacă macii cresc / În Flandra, pe câmpii.

Poemul a inspirat-o pe profesoara universitară americană Moina Michaels să adopte macul în amintirea celor căzuți în război. Ea a luptat neobosit ca acesta să fie adoptat oficial drept simbol al Comemorării în Statele Unite și a lucrat împreună cu alții care încercau să facă același lucru în Canada, Australia și Marea Britanie. Nu doar prof. Michaels a fost inspirată de macul din câmpiile Flandrei. O franțuzoaică, Anna Guérin, se afla în Marea Britanie în 1921, unde intenționa să vândă maci la Londra, fiind inspirată de văduvele franțuzoaice care le vindeau în Franța pentru a-i sprijini pe soldații întorși de pe front. Fratele nostru Feldmareșalul Haig a fost inspirat de o întâlnire cu d-na Guerin să folosească macul ca emblemă a organizației sale, Legiunea Britanică. Nu era încă ­Regală, apelativul „Regal” a fost adăugat abia în 1971. A comandat 9 milioane de maci în primul an și i-a vândut publicului de Ziua Comemorării, 11 noiembrie 1921.
Fiind membru în ambele organizații pot vedea limpede asemănările la nivel de structură, etos și dorință de a face bine, deși nu pot dovedi că instruirea masonică l-a inspirat pe Haig în modul în care a format Legiunea. Mie îmi place să cred că da. Credința mea e întărită de discuțiile pe care le-am purtat cu Drept Onorabilul Frate Conte de Elgin și Kincardine, Cavaler al Nobilului Ordin al Ciulinului, Mare Maestru din Trecut și Mare Maestru Provincial din Trecut al Provin­ciei Fife și ­Kinross, Provincia mea mamă. Am fost onorat că în ultimul mandat de Mare Maestru Provincial m-a invitat să devin membru activ în Marea Lojă Provincială, pe care o slujesc cu mare cinste față de Loja mea mamă de 22 de ani. Fratele Lord Elgin mi-a împărtășit o poveste despre tatăl lui și despre o întâlnire a acestuia cu Haig. De fapt, a fost mai mult decât o întâlnire, pentru că Haig stătea la Broomhall, reședința familiei Bruce, aflată chiar în afara orașului Dunfermline. Povestea a fost publicată și în revista Masonic Quarterly, nr. 9.
„Întâmplător, chiar după ce am citit articolul despre Ducele de Wellington și Francmasonerie (Masonic Quarterly, nr. 9), am primit o vizită din partea lui ­Archie Eglinton, vărul soției mele, și i-am povestit despre un Feldmareșal ceva mai modern și despre interesul acestuia față de Francmasonerie. Archie m-a sfătuit să vă scriu, prezentându-vă această poveste.
În 1920, Lordul Haig a venit la Broomhall ca să viziteze un club de foști militari înființat în orașul Dunfermline. Tatăl meu mi-a povestit că, în dimineața de după cina cu foștii militari, Haig a spus că speră să poată alcătui mai multe astfel de grupuri peste tot în Scoția și în afara țării.
Tata i-a spus apoi lui Haig că descoperea astfel de grupuri de foști militari care erau în curs de inițiere sau fuseseră deja inițiați în Lojile Masonice din Scoția.
Tata a continuat zicându-i: «N-ați devenit cumva, din întâmplare, Mason?» Se pare că Haig a fost surprins dar a recunoscut că, pe vremea studenției la Oxford, se alăturase Lojii locale de la Leven, din Fife, din apropiere de distileria Cameron Bridge, și devenise Francmason în Loja lui Elgin din Leven, nr. 91. Loja aceasta poartă numele celui de-al cincilea Conte, care a fost Mare Maestru în 1761.
Tata a descoperit apoi de la secretarul Lojii că, într-adevăr, Douglas Haig, student la Oxford, obținuse Primul și Al Doilea Grad și îl aștepta pe Al Treilea.
S-a stabilit o dată convenabilă pentru ca Feldmareșalul Haig, Cavaler al Nobilului Ordin al Ciulinului, să-și primească Al Treilea Grad, devenind ulterior Maestru al Lojii și fiind convins să accepte un post în Marea Lojă. Când a murit avea gradul de Prim Mare Diacon.”
A-l asculta pe Fratele Lord Elgin vorbind e unul dintre marile privilegii ale vieții masonice. E unul dintre cei mai devotați Francmasoni pe care am avut cinstea să-i întâlnesc, iar cunoștințele lui despre Breasla noastră sunt neegalate. Despre capacitatea lui de a capta atenția auditoriului se va discuta în cercurile masonice încă multă vreme după ce va fi urcat la Marea Lojă din Cer. Da, este o onoare să fii alături de frații tăi, dar e o onoare și mai mare să ai plăcerea unei audiențe private la Broomhall ca să-i asculți amintirile.
Discuția purtată în seara aceea despre viitorul ­Comemorării între doi dintre aristocrații și soldații de frunte ai țării noastre e genul de dineu pentru care ți-ai dori să te poți întoarce în timp ca să asiști la el. Întâlnirea aceea îmi consolidează credința că noi ca Breaslă – și mai ales membrii Provinciei mele – au contribuit la definirea viitorului Comemorării pentru națiunea noastră.
Da, e o teorie firavă să crezi că Francmasoneria se află în spatele Comemorării, dar cum povestea aceasta se împletește cu călătoria mea personală mă bucur să privesc lucrurile așa. Când ne gândim la povestea celui de-al treilea grad și ce înseamnă ea și la alegoriile pe care le explorează poate fi simplu să ținem cont de faptul că, deși Feldmareșalul a fost membru al Breslei, abia după război și în apropierea întâlnirilor de la Broomhall a fost ridicat la gradul înalt și sublim.
Așa cum știm, gradul al treilea ne învață despre nemurirea sufletului. Ne învață adevărul cum că, deși omul se ofilește, se sfărâmă și se descompune, în interiorul lui există ceva ce nu va pieri niciodată. Gradul al treilea din Francmasonerie îi împinge pe bărbați să slujească adevărul păstrându-și neclintite cele mai nobile aspirații chiar și când se confruntă cu adversități îngrozitoare, aspirații din care se poate înălța un omagiu desăvârșit al idealului nostru masonic. Oare aceste extrem de nobile aspirații l-au împins pe Haig să se asigure că soldații lui nu vor fi uitați niciodată?
În perioada aceea trebuie să-și fi amintit și de cuvântul lui Dumnezeu din Eclesiastul 12,5: „Și te temi să mai urci colina și spaimele pândesc în cale și capul se face alb ca floarea de migdal și lăcusta sprintenă se face grea și toți mugurii s-au deschis, fiindcă omul merge la locașul său de veci și bocitoarele dau ­târcoale pe uliță” și 12,7: „Și ca pulberea să se întoarcă în pământ cum a fost, iar sufletul să se întoarcă la Dumnezeu, Care l-a dat” (trad. Biblia Sinodală).
Eu consider că aceste gânduri l-au făcut să insiste ca mormântul să-i fie aidoma cu ale soldaților lui, o piatră funerară imperială standard de război, nu una la care te-ai fi putut aștepta pentru o familie scoțiană cu statutul lor. Lady Dorothy este și ea înmormântată sub o lespede asemănătoare cu a soțului ei, la Abația Dryburgh, la scurtă distanță cu mașina de casa fami­liei, din Bemersyde. Sunt îngropați amândoi lângă mormântul unui alt distins Francmason scoțian, Sir Walter Scott. De fiecare dată când merg la morminte în abația ruinată credința mea în bunătatea Breslei noastre și în lucrările Legiunii Regale Britanice se reînnoiește, pentru că este un loc minunat pentru contemplare. Nu sunt deloc surprins că, în fiecare an, Companionii ­Arcului Regal se întâlnesc printre ruinele abației, pentru că puține alte locuri pe care le‑am vizitat aduc ­laolaltă sentimente de comemorare, credință, spe­ranță și bunăvoință cu ajutorul cărora să contempli la propria-ți călătorie masonică.

OMAGIUL UNEI NAȚIUNI, UN MONUMENT CONSTRUIT DE MASONI
În materie de clădiri și monumente menite să-i cinstească pe cei pe care i-am pierdut, nici unul nu mi se pare mai plin de smerenie și potrivit decât Monumentul Național Scoțian al Eroilor aflat în centrul Castelului Edinburgh. Castelul în sine se înalță semeț deasupra frumosului meu oraș natal și a reprezentat un loc al puterii și siguranței încă din Epoca de Bronz.
Monumentul Național Scoțian al Eroilor comemorează aproape 135.000 de soldați scoțieni căzuți în Primul Război Mondial (1914-1918), peste 50.000 în Al Doilea Război Mondial (1939-1945) și campaniile de după 1945. Monumentul în sine se află în Crown Square, chiar în vârful stâncii, și a fost comandat în 1927 de arhitectul Sir Robert Lorimer, care alături de 200 de artiști și meșteșugari scoțieni a creat o liniștită Sală de Onoare și Altarul unde numele celor morți sunt scrise în cărți expuse permanent. Dar ce legături există între Francmasonerie și Comemorare? Da, așa cum povestea cu Haig și Comemorarea e posibil să fie șubredă, pentru că s-ar fi întâmplat chiar și dacă cei implicați nu ar fi fost Francmasoni dar, așa cum mai spus în acest articol, îmi place să cred că principiile noastre au reprezentat factori de motivație puternici și au ajutat să-i formeze în oamenii care au fost.
Unul dintre frații masoni care a fost catalizatorul din spatele viziunii de a crea Monumentul Național Scoțian al Eroilor a fost John George Murray, al Optulea Duce de Atholl. Fiind un membru de frunte al aristocrației scoțiene, Ducele de Atholl – sau „Bardie”, cum mai era cunoscut din pricina titlului său, Marchizul de Tullibardine – a fost un soldat care a luptat în Sudan și a creat Regimentul Scoțian de Cavalerie (Scottish Horse Yeomanry). A fost un om de mare viziune și energie și, mai important, avea deopotrivă influență și contacte. Multe dintre contacte erau de ordin Masonic, iar în lumea noastră Masonică a fost cu siguranță un frate cu multă influență și conexiuni. A fost Maestru al Lojii St. John nr. 14 (1895-1909) din Dunkeld și, important pentru Breasla Scoțiană, a fost Mare Maestru Mason al Marii Loji a Scoției între 1909 și 1913.
În primăvara lui 1917, Ducele de Atholl a strâns în jurul său mai mulți scoțieni puternici, de frunte: gen. lt. Sir Spencer Ewart, General în Statul Major Scoțian, lt.-col. D.W Cameron din Lochiel, Lordul ­Balfour de Burleigh, Căpitanul George S. C. Swinton (bunicul celebrei actrițe de Hollywood Tilda Swinton) și – important pentru acest articol – pe Sir Hector Munro de Foullis, Maestru din Trecut al Lojii Fingal, care a fost și primul Mare Maestru Provincial al Marii Loji Provinciale de Ross și Cromarty (1890-1911). Fiul și urmașul său cel mai în vârstă, Căpitanul Henric Munro (distins cu Military Cross [distincție militară mai importantă decât Victoria Cross]), a fost ucis în acțiune luptând în Batalionul 2 Seaforth Highlanders în 1918. Astfel, vedem că prin moartea fiului său, Fratele Munro a avut motive foarte personale să se implice în construirea monumentului. Am vorbit cu actualul Mare Maestru Mason, Fratele Ramsay McGhee, care e și Mare Maestru din Trecut al Ross și Cromarty, și am aflat că familia Munro încă este bine cunoscută și activă pe Black Isle, însă din păcate în clipa de față nu are legături masonice.

IMPLICAREA CIVICĂ A MASONILOR, LEGIUNEA REGALĂ BRITANICĂ DIN SCOȚIA ȘI POPPYSCOTLAND
Interesul pentru legătura dintre Francmasonerie și Comemorare mi-a fost sporit când am început să mă implic în Poppyscotland, întâi ca voluntar în Grădina Comemorării din Pricess Street Gardens, acum vreo 15 ani, iar apoi când în 2016 am avut norocul să fiu numit șeful departamentului pentru strângere de fonduri și studiu. În perioada petrecută ca voluntar m-am implicat mai mult în Slujbele Naționale de Comemorare și în organizațiile implicate în diferitele parade din fiecare noiembrie. Eram conștient că Marea Lojă a Scoției nu era implicată ci, așa cum v-ați aștepta, erau implicate în principal organizații militare și civice care depuneau coroane, cu toate că în țară multe Loji depuneau coroane la monumentele lor locale. M-am întrebat de ce nu am fost implicați la nivel național. După mai multe discuții cu Frați mai învățați decât mine, consensul a fost că după Al Doilea Război Mondial a avut loc o schimbare de vremuri și culturi. Comu­ni­tatea Masonică odinioară deschisă și publică „s-a ascuns” cumva, nu ne-am mai deschis clădirile municipale cu mare vâlvă, pompă și ceremonial. Marea Lojă Unită a Angliei a comentat de curând la emisiunea „Inside the Freemasons” că acest lucru a avut legătură cu persecuția lansată de Hitler împotriva Masonilor, care au început să se ascundă. Nu e o perspectivă pe care o susțin, dar acest lucru merită un articol separat. Ce știu, însă, e că nu mai facem paradă în comunitățile noastre. Da, unele Loji o fac, dar foarte puține au păstrat vie tradiția!
Așadar, ce s-a întâmplat cu implicarea noastră civilă? Nimeni n-a putut să-mi spună cu exactitate. Apoi am descoperit că în Scoția nu există vreo ordine a organizațiilor în baza importanței, ci una bazată în linii mari pe momentul întemeierii. În naivitatea mea tinerească l-am abordat pe directorul de atunci al Legiunii Regale Britanice din Scoția, dl. Kevin Gray, decorat cu Military Medal (Garda Scoțiană). Nu era Mason, iar eu nu cunoșteam protocolul pentru invitații al Marii Loji a Scoției, însă el a promis că va cerceta și va reveni cu un răspuns. Habar nu aveam pe atunci că unul dintre trezorierii Lojii noastre din Provincia mea era și Trezorier Național al Legiunii Regale Britanice din Scoția și că el a fost persoana cu care a vorbit dl. Gray despre Francmasonerie și Slujba Națională de Comemorare. Câteva săptămâni mai târziu am fost invitat înapoi la New Haig House, care întâmplător e locul unde lucrez acum, sau cel puțin locul unde se află biroul meu când scriu acest articol, în timpul restricțiilor împotriva COVID-19, când suntem în regim de muncă de acasă. Discuția cu dl. Gray a fost foarte fructuoasă și interesantă și, cu toate că am discutat pe scurt despre Comemorare, era mai interesat de istoria și înțelesul Francmasoneriei. După câteva ore foarte plăcute în care am vorbit despre pasiunea mea față de Francmasonerie, Loja mea mamă și Fratele Feldmareșal Conte de Haig, dl. Gray m-a informat că va trimite Marelui Maestru Mason de atunci, Fratele Charles Iain Robert Wolrige Gordon de Esslemont, invitația de a se alătura națiunii și a depune o coroană în numele Marii Loji a Scoției. Invitația e valabilă până în ziua de azi, având prilejul de a depune o coroană la deschiderea Grădinilor Comemorării din Edinburgh, Glasgow și Inverness. Deci s-a renunțat la ce fusese înainte, interesul a fost stârnit, au mai avut loc câteva discuții cu Trezorierul Național și Kevin Gray, care este acum un maestru mason foarte activ în Provincia mea și sunt profund onorat să-l numesc prietenul și Fratele meu.
Ca parte a câmpului de Comemorare din Princess Street Gardens, unde în fiecare an sunt depuse aproape 10 000 de simboluri religioase, s-a stabilit împreună cu Poppyscotland ca Francmasonii Scoțieni să aibă un lot dedicat lor. S-a încheiat un parteneriat, iar din 2013 fiecare Lojă din Scoția e invitată să cumpere cruci în numele celor care au murit glorios, cruci care sunt plantate pe un lot masonic, iar Marea Lojă a ­Scoției face o donație semnificativă pentru a depune o cruce / Stea a lui David individuală pentru fiecare Lojă-Mamă. Aceste simboluri sunt marcate cu echerul și compasul, iar un grup de voluntari scriu de mână numărul fiecărei Loji și apoi le înfig pe Câmpul Comemorării. O experiență care te smerește și un parteneriat care a strâns peste 120.000 de lire sterline pentru acțiunea majoră de schimbare a vieții organizației Poppyscotland. Acea parcelă din Câmpul Comemorării, unde sunt aproximativ 1200 de simboluri masonice, este totodată o declarare foarte publică a sprijinului acordat de noi ca Breaslă pentru Comemorare și activități filantropice.

COMEMORAREA ARMISTIȚIULUI
Cum ne apropiam de centenarul din 2018 al semnării Armistițiului și era tot mai cunoscut faptul că eram profund implicat în Comemorarea Națională, tot mai mulți Frați au început să mă abordeze ca să vadă cum s-ar putea implica mai mult Lojile individuale, nu doar ca să strângă fonduri esențiale pentru eforturile noastre, ci și ca Frații, Lojile și Provincia să ia parte activ la comemorările cu ocazia Centenarului. Am simțit că era deosebit de important pentru Lojile cu membri care făcuseră sacrificiul suprem și ale cărora nume erau amintite veșnic pe tablele memoriale din Loji. Era important și pentru acele Loji, cum era și a mea, Earl Haig, care se formaseră imediat după Primul Război Mondial. Discuțiile purtate cu mulți Frați mi-au reconfirmat credința că învățăturile noastre masonice ne-au inspirat să-i comemorăm pe cei care au slujit națiunea noastră.
Când studiem istoriile individuale ale Lojilor nu doar din Constituția noastră, din Scoția, simțim mereu nevoia să cinstim sacrificiul suprem al Fraților noștri, iar în Lojile Scoțiene cele două moduri principale de a face acest lucru sunt montarea de plăci memoriale sau realizarea unor piese de mobilier de lojă, dedicate memoriei lor. În templul în care avem ținutele se află o placă de marmură superbă închinată fraților din Loja lui Elgin din Leven, unde e inclus și numele Maestrului lor, care a fost ucis în luptă. Așa cum am spus mai devreme, această Lojă e Loja-mamă a Contelui de Haig și trebuie să fi fost un moment emoționant pentru Feldmareșal. Cealaltă metodă de amintire permanentă era nu doar includerea numelor celor morți, ci crearea unui Sul de Onoare pentru cei care au slujit, iar în lungul și latul țării veți vedea pe pereții Lojilor niște suluri superb ornamentate unde apar numele Fraților, precum și Regimentul și Arma. V-aș încuraja pe toți să acordați timp să priviți aceste obiecte când mergeți în vizită, pentru că uneori am senzația că, din păcate, foarte multă istorie care înfrumusețează pereții ­templelor noastre e ignorată de majoritatea Fraților ­noștri. Poate că ar trebui să facă mult mai mult parte din instruirea noilor noștri Frați.
Ideile pentru comemorarea Centenarului au fost foarte variate și sunt foarte recunoscător că multe dintre inițiative vor dăinui mulți ani în mintea Fraților de azi. O astfel de inițiativă a fost emiterea unor monede/mărci din partea Lojilor care au Frați distinși cu Victoria Cross, înfățișând pe o parte Loja și pe cealaltă Victoria Cross și numele deținătorului ei. Au devenit obiecte de colecție și cred că vor rămâne multă vreme obiecte de comemorare. Asemenea tuturor ideilor bune, a fost foarte simplă, dar a adus beneficii ample.
În această perioadă Marea Lojă a Scoției s-a implicat în trei proiecte majore de comemorare. Cei care au vizitat Templul Masonic din George Street nu pot să nu fie impresionați de frumusețea clădirii pe care suntem mândri să o numim casa Breslei Scoțiene dar, spre deosebire de clădirea Marii Loji din Great Queen Street din Londra, casa noastră nu a fost construită ca monument pentru Război. E un subiect pe care îl voi discuta mai târziu în articol. În Sala Franc­masonilor există multe obiecte de aducere aminte și ­busturi de Masoni celebri, un muzeu și o bibliotecă fantastice care au grijă de artefactele, cărțile și arhivele noastre istorice. Dar, spre deosebire de majoritatea Lojilor-fiice, aceasta nu avea un Monument al Eroilor din Război. S-a considerat că ar fi potrivit să se comande un astfel de monument în perioade de comemorare 2014-2019.
În octombrie 2015 a fost inaugurat oficial de către Fratele Lord Elgin un monument pentru toți frații care și-au dat viața în timpul serviciului militar. Este o statuie la scară 2:3 a Sf Andrei cărând crucea în formă de X. În spatele statuii, pe perete, e o friză cu toți cei care au murit, nu doar din armată. Sunt incluși aici fer­mieri, mineri, soldați, marinari, aviatori, clerici, cântăreți la cimpoi și animale. Monumentul a devenit locul unde Marea Lojă își depune anual propria coroană.
Al doilea parteneriat major pentru comemorarea Armistițiului a fost realizat de clubul de motocicliști Fiii Văduvei din Scoția, alături de tenacitatea și entu­ziasmul Fratelui David Reid, pe atunci Mare Purtător de Sabie. Din nou, se poate scrie un articol întreg pe subiectul Fiilor Văduvei, dar nu e nici momentul, nici locul. În vara și începutul toamnei lui 2018, motocicliștii s-au angajat la sarcina titanică de a vizita fiecare Provincie din Scoția și, în parteneriat cu Marile Loji Provinciale locale, au oficiat ceremonii de depunere a coroanelor în locuri cu importanță masonică sau militară. Un astfel de eveniment s-a ținut la mormântul lui Haig, la Abația Dryburgh, când nou-formata Mare Lojă Provincială de pe teritoriul Scoției s-a reunit ­pentru prima oară, purtând noile veșminte pentru a-și comemora înaintașii. E puțin spus că a fost o experiență copleșitoare. În cadrul Turului pentru ­Comemorare, până la 100 de Frați motocicliști au acoperit mii de kilometri prin toată Scoția, pe orice vreme. Eforturile lor au fost discutate amplu în ziarele locale, care au oferit o excelentă expunere în presă Breslei Sco­țiene. În timpul misiunii au strâns peste 65.000 de lire. O parte din bani au fost strânși prin vinderea primei insigne oficial recunoscute a colaborării Marea Lojă a Scoției – Poppyscotland.
Ultimul eveniment major organizat de Marea Lojă a Scoției pentru Centenarul Armistițiului a fost o ­Slujbă de Comemorare și o Paradă de-a lungul George Street din Edinburgh. O slujbă foarte emoționantă a fost oficiată în prezența Lordului Primar de ­Edinburgh, Drept Onorabilul Frank Ross – un non-mason. Parada din aer liber a fost prima sub auspiciile Mari Loji a Scoției după multe zeci de ani, și ce frumos a fost să vezi vreo 500 de Francmasoni în Regalia Breslei ­Scoțiene mărșăluind (agale) pe George Street în sunet de cimpoi și tobe.
Toate aceste evenimente au fost moduri foarte ­potrivite de a marca 100 de ani de implicare a Breslei Scoțiene în Comemorările naționale. Cunoscându-i pe actualii custozi ai Francmasoneriei Scoțiene, nu am nici un dubiu că vom continua să ne amintim de toți cei care au slujit în toate conflictele de atunci încoace și în cele care ar putea apărea de-acum încolo.
Ultimii ani în mod deosebit m-au inspirat să aflu mai multe despre înaintașii mei și despre marii Franc­masoni de odinioară. Am ajuns să-mi pun multe întrebări care m-au ajutat să am grijă că trăiesc și respir jurământul primului grad, în sensul că mă voi strădui să realizez acea sporire zilnică a cunoștințelor Masonice.
În timpul comemorărilor cu ocazia Centenarului și ca o mică metodă de a mulțumi multor Loji care au donat pentru eforturile Poppyscotland am ținut o ­scurtă prezentare despre legătura dintre Francmasonerie și Poppyscotland. Practic, așa au luat naștere articolul de față și cercetările mele mai profunde despre Francmasonerie și Comemorare și Francmasonerie și armată. Mi-am dat seama că, deși știam câte ceva despre Comemorare în Scoția, nu cunoșteam întru totul cum arată Francmasoneria și Comemorarea în alte jurisdicții, și mai cu seamă în Anglia și Irlanda. Eram, de asemenea, conștient de legătura îndelungată dintre armată și Francmasonerie și de legătura cu ­lojile militare călătoare – da, eram conștient că existau, dar ­știam, oare, impactul pe care l-au avut asupra extinderii Francmasoneriei de-a lungul a ceea ce era pe atunci Imperiul Britanic? În clipa de față sunt Maestru Venerabil din Trecut al Lojii Hope of Kurrachee nr. 337. Provenim dintr-o lojă militară și am fost prima Lojă din registrul Lojilor Scoțiene de pe subconti­nentul indian. După separare am fost în Pakistan și am intrat în adormire în 1972, apoi ne-am redeschis în 1988 ca Lojă de Cercetare în Provincia mea.

May 26, 2023