MIRELA ELENA ENE
Redactor Șef, Revista FORUM MASONIC
În paginile care urmează vom trece în revistă câteva dintre construcțiile simbol ale Londrei: Freemasons Hall – casă a UGLE, Marea Lojă – Mamă a Lumii, Catedrala St Paul’s, Monumentul Marelui Incendiu, Biserica Templieră și Westminster Abbey – locuri ce au indubitabil legătură cu masoneria prin însăși faptul că au fost proiectate / construite de masoni celebri. Propunem în acest fel „un drum inițiatic” pe urmele masonilor ce au trăit în veacurile trecute si care ne-au influentat arhitectura si cultura.
1. FREEMASONS’ HALL
Freemasons Hall din Londra este sediul Marii Loji Unite a Angliei și al Supremului Mare Consiliu al Royal Arch al Masoneriei Angliei, dar și locul de întâlnire pentru multe loji din zona Londrei. Situată pe Great Queen Street, între Holborn și Covent Garden, este loc al întâlnirilor masonice încă din 1775.
În anul 1769 Premier Grand Lodge (numele marii loji create la Londra în anul 1717) și-a manifestat intenția de a construi o sală centrală, iar pentru aceasta primul pas a fost înregistrarea tuturor membrilor pentru a strânge fondurile necesare. Astfel, în 1774 s-a achiziționat un teren pe care erau la acel moment două case; în cea din față se pare că funcționa la acea vreme Taverna Francmasonilor. S-a organizat un concurs pentru proiectarea unei Mari Loji care să facă legătura între cele două case, iar proiectul câștigător a fost realizat de Thomas Sandby – desenator, acuarelist, arhitect și profesor englez, unul dintre membrii fondatori ai Academiei Regale în 1768 și prim profesor de arhitectură al acesteia.
La 23 mai 1776 a fost inaugurată noua Freemasons’ Hall – spațiu al întâlnirilor masonice, dar ce avea să devină în scurt timp un loc central al vieții sociale londoneze, găzduind concerte, baluri, seri literare și întâlniri ale societăților academice și caritabile.
În decursul timpului, atât clădirea inițială, cât și amplasamentul au suferit modificări și extinderi, clădirea actuală Freemasons’ Hall, a treia de pe acest amplasament, fiind construită între 1927 și 1933 după planurile arhitecților Henry Victor Ashley și F. Winton Newman, în memoria celor 3.225 de francmasoni care au murit în Primul Război Mondial. Aceasta a fost inaugurată la 19 iulie 1933 de către Marele Maestru, ASR Ducele de Connaught, KG. În prezent Freemasons’ Hall, construită în stilul Art Deco se întinde pe o suprafață de 0,9 ha.
Accesul în Marele Templu (punctul central al clădirii) se face prin două uși din bronz, fiecare cântărind 1.250 kg, ce se deschid într-o sală de 37 m lungime, 27 m lățime, 19 m înălțime, având o capacitate de 1.700 de locuri. Acoperișul tavanului este din mozaic și, pe lângă figuri și simboluri din ritualul masonic, include, în colț, figuri reprezentând cele patru virtuți cardinale – Prudența, Temperanța, Curajul și Dreptatea – și blazonul Prințului Arthur, Duce de Connaught și Strathearn (al șaptelea copil al Reginei Victoria), Mare Maestru între anii 1901-1939, la a cărui sugestie a fost construit Memorialul Masonic al Păcii. Marele Templu are, din 1933 și o orgă de mari dimensiuni.
Clădirea Freemasons’ Hall găzduiește, de asemenea, alte 26 de temple masonice, diferite ca mod de amenajare și decorare, un muzeu al francmasoneriei, o bibliotecă și o arhivă.
În anul 2007, colecția Muzeului Francmasoneriei a fost recunoscută prin intermediul Museums, Libraries and Archives Council’s Designation Scheme ca fiind de o calitate și semnificație remarcabile, de importanță națională și internațională. Acesta deține o colecție de opere de artă masonică, obiecte ceremoniale și regalia, precum și obiecte de uz cotidian cu decorațiuni masonice, inclusiv ceasuri, mobilier, sticlărie, bijuterii, porțelan, ceramică și argintărie. Biblioteca este deschisă publicului pentru consultare și conține o colecție vastă de cărți tipărite și manuscrise cu privire la fiecare aspect al francmasoneriei din Anglia, precum și materiale despre francmasoneria din alte părți ale lumii și despre subiecte asociate cu francmasoneria sau cu tradițiile mistice și ezoterice. În afara colecțiilor masonice de bază, Muzeul Francmasoneriei deține o selecție largă de obiecte referitoare la societăți mutuale, cum ar fi Oddfellows, Foresters și multe alte societăți, atât cele actuale, cât și cele care nu mai există. Oferă un serviciu de cercetare genealogică, ateliere de lucru, evenimente și expoziții tematice deschise publicului larg.
Păstrând tradiția de la 1776, în cadrul Marelui Templu sunt organizate și astăzi evenimente care nu au legătură cu viață masonică: concerte, conferințe etc, Freemasons’ Hall rămânând astfel un reper central al vieții sociale din Londra și „o poartă de intrare” a oricărei persoane interesate – mason sau profan – în lumea celei mai vechi organizații fraternale din lume ce a avut în rândurile sale personalități marcante.
2. CATEDRALA ST PAUL’S
Un alt reper marcant al Londrei este Catedrala St. Paul’s, a cărei construcție actuală a început în anul 1675 sub conducerea lui Sir Cristopher Wren, ce s-a ocupat de proiectare încă din anul 1669. Conform mărturiilor istorice existente, Sir Cristopher Wren, poate cel mai mare arhitect al Angliei, are meritul de a fi supravegheat construcția a mai mult de 50 de biserici din Londra, după Marele Incendiu din 1666. Construirea unei astfel de catedrale de către un singur om în timpul vieții sale, precum și faptul că este o lucrare de o asemenea măreție și unitate sunt remarcabile pentru Sir Christopher Wren, considerat a fi unul dintre cei mai apreciați arhitecți din istorie și francmason renumit. Fiind opera lui cea mai măreață, Sir Christopher Wren are un monument simplu din piatră, într-un colț liniștit al criptei din Catedrala St Paul’s și un epitaf care se termină cu cuvintele: „Cititorule, dacă îi cauți memoria – privește în jurul tău”.
Construcția actuală se află pe locul altor edificii religioase. Astfel, în jurul anului 604 Mellitius, primul episcop al Londrei a construit aici o biserică dedicată Sfântului Paul cu ocazia învestirii sale de către Sfântul Augustin. Fiind distrusă de un incendiu, a fost reconstruită integral de două ori până în anul 1087. A fost din nou mistuită de flăcări și reconstruită de Wilhelm Cuceritorul, ce a donat piatră din ruinele Turnului Palatin. Având în vedere desele distrugeri și reconstruiri, stilul arhitectural a fost schimbat de la romanic la cel gotic. Catedrala a fost sfințită în anul 1250, apoi resfințită în 1300, deși a fost finalizată oficial abia în anul 1314. Se pare că la acea vreme era una dintre cele mai mari catedrale din Europa, asemănătoare cu cea de la Salisbury, având un turn cu o înălțime de 149 de metri.
În anul 1535, catedrala ce a fost până la acel moment romano-catolică devine anglicană ca urmare a declanșarii Reformei Protestante în Anglia. Ca urmare, regele Henric al VIII-lea și succesorul său Eduard al VI-lea vor ordona distrugerea ornamentelor, criptelor și altarelor din curtea catedralei – unde se aflau câteva mănăstiri. În anul 1666 un nou incendiu distruge catedrala în întregime.
Construcția actualei catedrale a început în anul 1675, este sfințită pe 2 decembrie 1697, însă construcția a fost finalizată în anul 1710, iar statuile de pe fațadă au fost instalate în anul 1720. Designul ales de Sir Christopher Wren cu o cupolă și două turnuri, a combinat elemente neoclasice, gotice și baroce în încercarea de a simboliza atât idealurile Restaurației engleze, cât și ale filozofiei științifice din secolul al XVII-lea.
Catedrala St. Paul’s a fost cea mai înaltă clădire din Londra între anii 1710‑1962, având turle cu o înaltime de 67 de metri și un dom de 111 metri. În timpul celui de-al doilea Război Mondial, a fost avariată sever, fiind restaurată în anul 1996 de către arhitectul John B. Chambers.
Cupola Catedralei St. Paul’s, aflată la aproximativ 111 metri deasupra solului, este compusă din trei învelișuri (o cupolă exterioară, un con de cărămidă ascuns pentru suportul structural și o cupolă interioară), cântărește 65.000 de tone și este a două cea mai înaltă cupolă din Europa după cea a bazilicii Sf. Petru din Roma (120 de metri înălțime). În vârful cupolei exterioare se află faimoasa Galerie de Aur, ce oferă posibilitatea de a privi Londra de sus, după urcarea celor aproximativ 530 de trepte. Din interiorul catedralei este vizibilă cupola interioară, realizată dintr-un înveliș de zidărie, având un diametru de 31 de metri. Frescele și grisaille-urile din cupola interioară pot fi admirate din Galeria Șoaptelor, numită astfel deoarece o șoaptă dintr-o parte a galeriei poate fi auzită din cealaltă parte. Domul este susținut de contraforturi și coloane într-un peristil, iar opt piloni masivi leagă contraforturile din zona cupolei de podeaua catedralei.
La nord și la sud de secțiunea domului se află transepturi largi, fiecare cu porticuri semicirculare, la est se află corul și Capela lui Iisus, în timp ce naosul și intrarea „frontală” se află la vest. Intrarea este realizată printre două turnuri clopotniță gemene cu o înălțime de aproximativ 65 de metri. Turnul de sud-vest este renumit pentru scara geometrică, cu balustradă de Tijou, ce duce către bibliotecă și arhivă.
De la fațada vestică până la capătul estic al absidei, Catedrala St Paul’s măsoară aproximativ 157 de metri, dar incluzând și treptele vestice ce asigură accesul în catedrală, ajungem la o lungimea totală a structurii de 170 de metri.
Unul dintre cele mai importante elemente ale Catedralei Sf. Paul’s este orga, instalată în anul 1697, fiind construită de Grinling Gibbons, care cu cele 7.189 de tuburi și 5 tastaturi cu câte 138 de taste, este cea mai mare din Regatul Unit.
În interiorul catedralei se află aproximativ 300 de monumente, precum și Capela memorială americană (fosta Capelă a lui Iisus) dedicată din anul 1958 soldaților americani uciși în cel de-al doilea Război Mondial. De asemenea, mulți soldați, artiști și intelectuali renumiti au fost înmormântați în criptă, printre care: Lordul Nelson – comadantul marinei britanice, ducele de Wellington – prim-ministru al Marii Britanii, Thomas Edward Lawrence, cunoscut sub numele de Lawrence al Arabiei (1888-1935) – ofițer și scriitor britanic, și chiar însuși Sir Christopher Wren.
Catedrala găzduiește și evenimente notabile, dintre care amintim: funeraliile Lordului Nelson, ale lui Sir Winston Churchill și cele ale lui Margaret Thatcher, jubileurile Reginei Victoria, nunta prințului Charles cu prințesa Diana și Jubileul de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a, cât și aniversarea împlinirii vârstei de 80 de ani a Reginei Elisabeta a II-a.
3. MONUMENTUL MARELUI INCENDIU DIN LONDRA
Monumentul Marelui Incendiu din Londra, cunoscut mai degrabă sub numele de Monument, este situat în apropierea capătului nordic al London Bridge, ridicat pentru a comemora marele incendiu care a cuprins centrul Londrei în perioada 2 – 6 septembrie 1666.
Monumentul a fost proiectat de Sir Christopher Wren în colaborare cu Robert Hooke. Nu se cunoaște modul în care au colaborat cei doi, însă desenele lui Hooke pentru coloană încă există, iar prezența semnăturii lui Sir Christopher Wren pe acestea indică aprobarea desenelor și nu paternitatea lor. Consiliul Municipal a aprobat proiectul în anul 1671, construcția durând șase ani.
Cu o înălțime de 62 de metri, turnul a fost construit între 1671 și 1677, marchează atât locul primei biserici distrusă de incendiu (St Margaret), cât și punctul unde a fost oprit incendiul. Înălțimea sa marchează distanța față de locul în care se afla magazinul lui Thomas Farriner (sau Farynor), brutarul regelui, de unde a izbucnit incendiul. Monumentul cuprinde o coloană dorică construită din piatră Portland, încununată cu o urnă de foc aurită. La platforma de vizionare din apropierea vârfului Monumentului se ajunge pe o scară îngustă cu 345 de trepte.
Desenele lui Hooke relevă faptul că au existat mai multe versiuni ale monumentului: un obelisc simplu, o coloană ornamentată cu limbi de foc și coloana dorică canelată, de altfel și aleasă. Și cu privire la ornamentul din vârf au fost luate în discuție mai multe variante: o statuie a unui phoenix cu aripile întinse care să se ridice din cenușă, o statuie de 4,6 m a regelui Carol al II-lea, sau al unei femei purtând o sabie ce simbolizau Londra triumfătoare, o simplă minge aurită cu cupru „cu flăcări ieșind din vârf”, însă, la final s-a optat pentru o urnă de bronz aurit în flăcări (se pare că sugestia a fost a lui Robert Hooke).
Costul total al monumentului a fost de 13.450 de lire sterline, din care 11.300 de lire sterline au fost plătite lui Joshua Marshall, director al Companiei venerabile de masoni în 1666 și ulterior Maestru al companiei în 1670. Ulterior, acesta a devenit Maestru Constructor al Coroanei în locul tatălui său și în această calitate a lucrat la mai multe palate regale. În calitate de maestru constructor al regelui, dar și ca antreprenor preferat de către Sir Christopher Wren pentru lucrările lui, se pare că Joshua Marshall a fost unul dintre numeroșii zidari care au lucrat inclusiv la Catedrala St Paul’s.
4. BISERICA TEMPLIERĂ
Temple Church este biserică privată regală, adică scutită de jurisdicția diecezei și a provinciei în care se află și supusă jurisdicției directe a monarhului, deservește atât Templul Interior, cât și Templul de Mijloc, care dețin proprietatea și sunt responsabili în comun pentru întreținerea ei. A fost construită de Cavalerii Templieri ca sediu al acestora în Anglia, fiind sfințită la 10 februarie 1185 de către Patriarhul Heraclius al Ierusalimului și se pare că însuși regele Henric al II-lea ar fi fost prezent la eveniment.
În timpul domniei Regelui Ioan (1199-1216) a servit drept trezorerie regală, susținută de Cavalerii Templieri ca bancheri internaționali. În prezent, este deținută în comun de Inner Temple și Middle Temple Inns of Court, organizații profesionale de avocați din Anglia. Este o biserică rotundă – caracteristică comună de design pentru bisericile Cavalerilor Templieri – ce conține numeroase efigii din piatră din secolele al XIII-lea și al XIV-lea.
Conform informațiilor vremii, înainte de construirea bisericii, Cavalerii Templieri din Londra se întâlneau în High Holborn, într-o structură înființată inițial de Hugues de Payens – cofondatorul și primul Mare Maestru al Cavalerilor Templieri care în asociere cu Bernard de Clairvaux, a creat Regula latină, codul de conduită al Ordinului; se pare că pe acest loc a fost templul roman din Londinium.
Din cauza creșterii rapide a ordinului, din anii 1160, locul devenise prea mic, iar ordinul a cumpărat actualul loc pentru a stabili un complex monastic mai mare care să devină sediul central din Anglia. Pe lângă biserică, pe acest amplasament au fost și reședințe, facilități de pregătire militară și terenuri de recreere pentru frații militari și novici, care nu aveau voie să meargă în oraș fără permisiunea Maestrului Templului.
Clădirea bisericii cuprinde două secțiuni separate: clădirea originală circulară a bisericii – Biserica Rotundă, care funcționează în prezent ca și naos, și o secțiune dreptunghiulară, construită aproximativ o jumătate de secol mai târziu pe partea de est, care conține strana. Biserica rotundă are un diametru de 17 metri și conține în interior un cerc de coloane de marmură de Purbeck, cele mai vechi coloane de marmură care au supraviețuit.
În 1540, biserica a devenit din nou proprietatea Coroanei, iar Regele Henric al VIII-lea a desființat Cavalerii Ospitalieri din Anglia și a confiscat proprietățile acestora. Henric a adus un preot pentru biserică, sub fostul titlu de „Master of the Temple”. Biserica Templieră apare și în opera lui Shakespeare, familiarizat cu locul; astfel, atât biserica, cât și grădina apar în piesa Henric al VI-lea, ca decor pentru scena fictivă a smulgerii celor doi trandafiri de York și Lancaster și începutul Războaielor Trandafirilor.
Biserica nu a fost avariată de Marele Incendiu din Londra din anul 1666, dar cu toate acestea, a fost renovată de Sir Christopher Wren care a făcut modificări ample în interior, inclusiv prin adăugarea unui paravan de altar și instalarea primei orgi. Ulterior, a fost supusă unei noi restaurări în 1841 de către Smirke și Burton care au decorat pereții și tavanul în stil gotic victorian înalt, în încercarea de a readuce biserica la presupusul său aspect original.
Bombardamentele germane din 10 mai 1941 au incendiat acoperișul bisericii rotunde, focul extinzându-se și la naos, capelă, orgă și toate celelalte părți din lemn ale bisericii. Coloanele de marmură Purbeck din altar s-au fisurat din cauza căldurii intense și deși încă mai asigurau un anumit sprijin pentru boltă, au fost considerate nesigure și înlocuite cu altele în aceeași formă, cu ușoară înclinație spre exterior, ca și cele initiale. În timpul renovării executată după distrugerea provocată de bombardamente, arhitectul Walter Godfrey a descoperit elemente ale renovărilor din secolul al XVII-lea făcute de Sir Christopher Wren care au supraviețuit în depozite și prin urmare acestea au fost înlocuite în pozițiile lor originale. Biserica a fost sfințită din nou în noiembrie 1958.
Biserica Templieră a fost folosită și pentru ceremoniile de inițiere ale cavalerilor templieri care intrau în templu, în naosul circular, în zori, prin ușa vestică, pentru a depune jurămintele monahale de pietate, castitate, sărăcie și supunere. Detaliile ceremoniilor de inițiere au fost secrete, ceea ce a contribuit mai târziu la căderea ordinului, deoarece s-au răspândit zvonuri despre posibile utilizări blasfemiatoare, constituind un pretext pentru suprimarea ordinului.
În prezent, în Biserica Templieră se oficiază constant slujbe religioase și nunți – pentru membrii Inner and Midle Temple. Fiind biserică particulară regală, membrii corului au dreptul să poarte mantii roșii.
În biserică se organizează regulat concerte de muzică corală și recitaluri de orgă, corul fiind înființat aici din 1842. În 1927, corul Temple Church, sub conducerea lui George Thalben-Ball, a devenit celebru cu înregistrarea piesei Hear My Prayer de Mendelssohn, incluzând solo-ul „O for the Wings of a Dove” cântat de Ernest Lough. A fost una dintre cele mai populare înregistrări din toate timpurile ale unui cor bisericesc, atingând statutul de disc de aur (un milion de exemplare) în 1962 și realizând aproximativ 6 milioane de vânzări până în prezent. Corul este exclusiv masculin, format din 18 băieți, majoritatea frecventează City of London School și 12 bărbați profesioniști. Aceștia cântă săptămânal la slujbele de duminică.
În anul 2003, corul Temple Church a prezentat în premieră mondială piesă epică „The Veil of the Temple” a lui Sir John Tavener ce s-a desfășurat pe parcursul a șapte ore. În anul următor aceasta a fost interpretată de cor la Festivalul Lincoln din New York, iar o versiune de concert a fost prezentată la BBC Proms în același an. Corul de băieți apare, de asemenea, pe înregistrarea din 2016 a concertului pentru vioară Visions de John Rutter, precum și pe un album de muzică de Crăciun pentru voci.
Acustica excelentă a Temple Church a atras și muzicieni laici: Sir John Barbirolli a înregistrat în 1962 o celebră interpretare a Fanteziei pe o temă de Thomas Tallis de Ralph Vaughan Williams, iar Paul Tortelier a înregistrat, în aprilie 1982, integrala suitelor pentru violoncel de Bach. Compozitorul de film Hans Zimmer a ales Temple Church pentru înregistrarea părților din partitura Interstellar care includeau o orgă; părțile au fost interpretate de organistul bisericii, Roger Sayer. A fost prilejul cu care Zimmer a afirmat: „Să pui piciorul în Temple Church este ca și cum ai păși într-o istorie profundă. … Temple Church găzduiește una dintre cele mai magnifice orgi din lume”.
Biserica conține două orgi: o orgă de cameră construită de Robin Jennings în 2001 și o orgă Harrison & Harrison cu patru claviaturi, construită în 1924 ca orgă de bal privată la Glen Tanar House și instalată la Temple Church în 1954.
Temple Church este unul dintre cele mai încărcate locuri de istorie a lumii. Astfel, în 1162 Biserica Rotundă a fost construită pentru a fi Ierusalimul Londrei, între 1214 – 1219 a fost negociată aici Magna Carta, iar cel mai mare erou al acesteia – William Marshall a fost înmormântat în biserică. Bătălia Amvoanelor din anii 1580 – un conflict teologic între puritani și susținătorii consensualismului elisabetan, evenimentele din 1587, 1776, 1787 – expedițiile lui Raleigh, trecând prin constituțiile coloniale, până la Declarația de Independență și Constituția americană, precum și nașterea Legii americane au avut un punct comun – Temple Church. Și până în prezent, Biserica deservește colegiile juridice Inner și Middle Temple.
5. WESTMINSTER ABBEY
Un alt reper important al Londrei este Westmister Abbey. Se spune ca un pescar – Aldrich a avut un vis in care era prezent Sfântul Petru în apropierea Tamisei. Ca urmare, in perioada 960-970, Sfântul Dunstan, episcopul Londrei, a edificat în această zonă o mică abație benedictină dedicată Sfântului Petru. În anul 1042 regele Eduard Mărturisitorul, considerat a fi adevăratul fondator al abației, a reconstruit biserica deoarece își dorea un loc de înmormântare pentru el și familie. Nouă biserică, sub formă de cruce, a fost sfințită la 28 decembrie 1065, cu o săptămână înainte de moartea lui Eduard. La 25 decembrie 1066, biserica a găzduit încoronarea lui William Cuceritorul ca rege al Angliei. În 1245, Henric al III-lea a dărâmat întreaga biserică a lui Edward (cu excepția naosului) și a înlocuit-o cu actuala biserică în stilul gotic ascuțit al perioadei. Reconstrucția naosului în stil normand a început la sfârșitul anilor 1300 sub conducerea arhitectului Henry Yevele (cel mai prolific și de succes maestru zidar din Anglia medievală târzie, ales membru al unei comisii de șase zidari tăietori ce trebuiau să informeze primarul și consilierii despre actele și articolele meseriei) și a continuat cu intermitențe până în epoca Tudor.
Construcția actualei biserici a început sub domnia regelui Henric al III-lea, însă a fost finalizată abia în anul 1517.
Westminster Abbey a fost inițial româno-catolică, însă în anul 1535 a adoptat anglicanismul ca urmare a Reformei Protestante. În anul 1540, aceasta a devenit catedrala Londrei până în anul 1550 când sediul episcopal s-a mutat la St Paul’s. În anul 1560, regina Elisabeta I a acordat Westminster Abbey titlul de biserică regală, independentă de episcopie și supusă direct suveranului, fiind întemeiată aici și o universitate.
Între anii 1722-1745, arhitectul Nicholas Hawksmoor a reconstruit cele două turnuri gotice ce au o înălțime de 68 de metri. Nicholas Hawksmoor, inițiat în masonerie în anul 1730, a fost o figură marcantă a stilului baroc englezesc de arhitectură de la sfârșitul secolului al XVII‑lea și începutul secolului al XVIII-lea, lucrând alături de principalii arhitecți ai vremii, Sir Christopher Wren și John Vanbrugh la proiectarea unora dintre cele mai notabile clădiri ale perioadei.
Au fost adăugate turnurile vestice și se se spune că acestea ar fi fost proiectate de Sir Christopher Wren, construite de Nicholas Hawksmoor și John James și finalizate în jurul anului 1745. Stâlpii stranei din corpul bisericii datează din 1847, iar altarul mare și retablul au fost remodelate de Sir George Gilbert Scott în 1867. Scott și J.L. Pearson au restaurat, de asemenea, fațada transeptului nordic în anii 1880.
Westminster Abbey a fost avariată de bombardamentele din timpul celui de-al doilea Război Mondial, dar a fost restaurată la scurt timp după război.
Până în secolul al XIX-lea, la Westminster Abbey a funcționat unul dintre cele trei mari centre de învățământ britanic alături de Oxford și Cambridge, aici fiind tradusă în limba engleză prima treime a Vechiului Testament și ultima jumătate a Noului Testament din celebra King James Bible. Cele 80 de cărți ale versiunii King James Bible includ 39 de cărți ale Vechiului Testament, o secțiune intertestamentară cu 14 cărți pe care protestanții le consideră apocrife și 27 de cărți ale Noului Testament. Remarcată pentru „măreția stilului”, versiunea King James Bible a fost descrisă ca fiind una dintre cele mai importante cărți din cultura engleză și o forță motrice în modelarea lumii anglofone.
Westmister Abbey conține foarte multe tăblițe, statui și inscripții care comemorează regi, regine, cavaleri, scriitori, actori, muzicieni, oameni de știință și oameni de stat, însă nu toți sunt îngropați aici. Printre persoanele celebre îngropate aici se numără poeții Chaucer, Tennyson și Browning, scriitorii Charles Dickens și Rudyard Kipling, Darwin liber-cugetătorul și cel ce se împotrivise cu atâta zel episcopilor), matematicianul Sir Isaac Newton şi astronomul Sir John Herschel. Se crede că există aproximativ 3.300 de persoane îngropate în biserică și sub arcade.
Cu timpul, Westminster Abbey a devenit locul unde au fost încoronați monarhii și locul unde au avut loc nunțile regale sau ale nobililor importanți.
Cunoașterea trecutului și a reperelor este calea către autocunoaștere și ne ajută să realizăm că oamenii din trecut nu erau doar „buni” sau „răi”, ci motivați în moduri complexe, așa cum suntem și astăzi. Locurile simbolice păstrează istoria oamenilor, iar cunoașterea acestora este recunoștința față de generațiile plecate, pentru moștenirea pe care o avem și care continuă în noi și prin noi. Depinde de fiecare dintre noi cum păstrăm această „avere”, cum o ducem mai departe și ce vom construi pentru a lăsagenerațiilor care vor veni.
