MIRELA ELENA ENE
de vorbă cu
CHRISTINE CHAPMAN
Mare Maestru, Honourable Fraternity of Ancient Freemasons (Masoneria pentru femei)
Urmând principiul „putem ajunge la lumină pe diverse căi” am realizat acest interviu deoarece femeile trebuie să se simtă recunoscute și puternice, iar Francmasoneria poate, cu siguranță, să facă femeile încrezătoare, conștiente și sigure de ele însele deoarece este în esență un sistem de moralitate și îndrumare care te ghidează pentru a duce o viață mai bună.
Este necesară mai multă vizibilitate pentru masoneria de femei deoerece este important ca societatea să știe că există francmasonerie feminină, și că nu este ceva ocult, ci reprezintă un sistem de îndrumare morală și educație, caracterizat prin alegorie și simbolism, și care permite membrilor săi să urmeze un scop comun si să se implice în binele societății.
Bună dimineața, Christine! Suntem onorați să o avem astăzi alături de noi pe doamna Christine Chapman, Mare Maestru al Onorabilei Fraternități a Francmasoneriei Antice (cunoscută și ca Francmasoneria pentru Femei). Bine ai venit, Christine!
Mulțumesc foarte mult, Mirela! E o plăcere să fiu aici.
Mulțumesc. E o onoare pentru noi. Mulți oameni au auzit despre Francmasonerie, dar o asociază cu bărbații, poate pentru că femeile ajung să aibă o voce în societate destul de târziu în istorie. Pentru cineva care află abia acum despre existența ei, este Francmasoneria diferită pentru femei decât pentru bărbați, dat fiind că sunt promovate și respectate aceleași valori? De ce crezi că femeile nu au fost acceptate sau implicate în Francmasonerie pe vremea când au fondat-o bărbații, acum mai bine de 300 de ani?
În primul rând trebuie să spun că nu există mari diferențe între Francmasoneria pentru bărbați și cea pentru femei, cu excepția amploarei: Francmasoneria de bărbați e o organizație uriașă, în vreme ce masoneria de femei e mult mai mică. Motivul pentru care femeile nu au avut voie să se alăture – sau măcar să se gândească să se alăture – e acela că în societatea de atunci femeile erau din multe puncte de vedere cetățeni de mâna a doua, nici nu se considera că au creier. Erau privite drept ființe inferioare care existau numai pentru a face copii și a deretica prin casă. Mă tem că ăsta ar fi răspunsul. Iar reminiscențe din această atitudine față de femei au rămas până la sfârșitul secolului XIX, când femeile au început să-și găsească vocile și s-au luptat să obțină dreptul la vot. Au luptat pentru asta, motiv pentru care multe sufragete au fost membre în mișcarea masonică timpurie care primea femei.
Crezi că Francmasoneriei de femei îi e și astăzi greu să se impună în societate? O societate, îndrăznesc să spun, care încă aparține bărbaților?
Da. Din pricina dimensiunii organizației, nu suntem auzite prea des, dar fără îndoială ne facem glasul auzit în cadrul Francmasoneriei masculine – în Marea Britanie, în orice caz. Ne ascultă și ne iau opiniile foarte în serios și colaborează cu noi.
În calitate de Mare Maestru, ești o persoană publică, având multă expunere. Cum ești privită de societate, și de femei, și de bărbați?
În mod dezamăgitor, nimeni din afara Francmasoneriei nu știe cine sunt, prin urmare nu am nici un fel de influență! Nimeni nu mă recunoaște pe stradă, nu pot să merg la magazin și să cer să trec în față la coadă. Pentru majoritatea rămân un secret, se uită la mine și nu-și dau seama ce e în spatele fațadei, nu văd decât o femeie în vârstă. Nu le risipesc impresia pentru că nu are nici o relevanță pentru viața modernă de zi cu zi – numai când se atinge acest subiect în discuții le pot vorbi tuturor despre Francmasoneria pentru femei.
Trebuie să facem eforturi să schimbăm situația!
Da!
Ai fost inițiată în 1976, care întâmplător e anul în care m-am născut eu. Din perspectivă personală, știu ce înseamnă să trăiești 46 de ani – te rog spune-ne acum ce au însemnat 46 de ani de Francmasonerie pentru tine, ce te-a motivat să soliciți inițierea și care a fost parcursul tău până acum, la funcția de Mare Maestru.
Am fost motivată de faptul că mama mea, la rândul ei Francmason, m-a invitat să mă alătur Lojii ei. Aveam și exemplele tatălui meu și soțului meu. I-am văzut pe toți trei că se bucurau de apartenența la Francmasonerie. De asta m-am gândit să mă alătur. Cunoșteam deja multe persoane implicate în Loja aceea și de asta am intrat acolo. De fapt, nu am cerut să mă alătur, am fost invitată să mă alătur.
Era tradiție de familie! Care au fost obiectivele tale pentru conducerea Marii Loji de când ai fost aleasă ca Mare Maestru? A fost ușor să-ți îndeplinești programul de leadership masonic până în momentul de față?
Când am preluat funcția, obiectivele mele erau să extind Frăția, să-i modernizez practicile și în general să o aduc mai în ton cu societatea modernă, pentru că era o organizație destul de demodată. Astea am considerat că sunt obiectivele mele. În mare parte le-am îndeplinit, dar mă tem că pandemia ne-a cam scos pe toți de făgașurile noastre. Am pierdut mulți membri, nu pentru că au murit, ci pentru că au stat în casă multe luni și și-au pierdut motivația să mai vină, în special membrii mai în vârstă. Nu prea mai vor să se amestece din nou printre mulți oameni. Dar, ciudat, în timpul izolării am primit sute de solicitări de la tineri care ne întrebau despre Francmasonerie și ne rugau să se înscrie. Majoritatea au început procesul de inițiere, deci asta e speranța noastră pe viitor – să aducem membri mult mai tineri și să etalăm virtuțile Francmasoneriei în fața unui număr mai mare de oameni.
HFAF a fost fondată în 1913, având o istorie de peste un secol. Ne poți povesti parcursul ei de-a lungul timpului?
A fost fondată în urma unei dispute între mișcarea veche – care se desprinsese de mișcarea Co-masonică, dar e foarte complicat, așa că mai bine o luăm cu începutul. În 1882, Marie de Rhein a fost invitată de o Lojă Franceză să li se alăture – prima femeie din istorie. Episodul a creat mișcarea care a produs o schismă uriașă în Masoneria franceză și a dus la apariția Co‑Francmasoneriei, care înseamnă bărbați și femei laolaltă. A fost adusă în Marea Britanie în 1902 de Annie Besant, o altă reformatoare socială. Totul a fost bine până prin 1908, când încă un grup din cadrul acestei mișcări a decis că vrea să fie mai tradițional și să lucreze conform standardelor UGLE, așa că s-au desprins. În 1913 fondatoarele noastre, care erau membre în această a doua organizație, au vrut să practice Gradul Arcului Regal și nu au primit permisiunea să o facă. Au hotărât să se desprindă și au format o a treia mișcare, cunoscută sub numele de Onorabila Fraternitate a Francmasonilor Antici. Așa am apărut noi. A început cu trei Loji și a crescut ușor în timp. A fost limitată de numărul mic de membri, nu puteam avea sute de Loji, pur și simplu nu funcționa așa, dar treptat am reușit să introducem mai multe grade – așa-numitele „ordine progresive” – și am ajuns până azi, când colaborăm cu UGLE în multe direcții, mai ales în privința programului universitar. Avem și un mesaj de PR comun.
Câte Loji și câți membri are HFAF? Ce ritualuri se practică, aveți rituri de perfecționare – Ritul York, Ritul Scoțian? Dacă da, presupun că guvernarea lor e separată de gradele Breslei.
Încă suntem o organizație mică, în clipa de față avem doar circa 700 de membri. Aveam mai mulți atunci când am fost inițiată eu, dar pe vremea aceea nu știam niciodată dacă cifrele sunt exacte. Acum avem 35 de Loji și toate sunt active – bineînțeles, cu timpul, unele Loji au încetat să funcționeze și au intrat în adormire. Avem mai multe Loji sau rituri de perfecționare, loji de Craft cu grade anexe. Primul introdus a fost Gradul Arcului Regal, care a provocat și desprinderea, urmat de Cavalerii de Rozacruce, Gradul 18 din Ritul Antic și Acceptat. Avem Ritul Antic și Acceptat în Gradele 18 și 30, iar pentru gradele de Craft folosim ritualul Universal, un ritual britanic practicat de bărbați. Conducerea unora dintre ordine e independentă de Marea Lojă, dar totul intră sub egida Francmasoneriei pentru Femei, însă Arcul Regal și Gradul Mark și Royal Ark Mariners sunt guvernate de aceiași trei Mari Maeștri.
Aș vrea să abordăm și relațiile internaționale ale HFAF. Câte recunoașteri internaționale aveți? Aveți relații doar cu alte organizații masonice pentru femei sau și cu unele mixte? Ați făcut schimb – ca în Francmasoneria pentru bărbați – de mari reprezentanți cu jurisdicții străine?
Nu avem recunoaștere oficială. Ca să fim recunoscuți, în termeni de masonerie britanică, înseamnă să putem efectua vizite. Cum suntem o organizație doar pentru femei, lucrul ăsta nu funcționează. UGLE recunoaște că suntem regulari prin lucrările noastre, în Lojile noastre. Există o diferență subtilă, un joc de cuvinte – e o diferență între a ți se recunoaște existența și a fi recunoscut. Nu avem recunoaștere oficială în vreo Lojă din străinătate, am fost abordați doar informal. Când fondăm Loji în străinătate, de multe ori ne ajută Marile Loji care există deja acolo.
Știu că HFAF are Loji în străinătate, în Statele Unite, India, România, Spania și Gibraltar. Care au fost criteriile pentru alegerea țărilor? Intenționați să deschideți Loji și în alte țări?
Criteriul pentru fondarea unei Loji noi într-o altă țară e un număr suficient de mare de femei interesate și, unde se poate – pentru că suntem o organizație așa mică – preferăm să vină ele în Marea Britanie să-și ia gradele. În unele cazuri, de exemplu India, am mers cu un grup și am inițiat, trecut și ridicat în grad multe femei din India când am fost acolo să consacrăm Loja. Trebuie să îndeplinească ritualul în limba engleză, trebuie să lucreze în limba engleză și să ne respecte constituțiile. Avem planuri pentru Loji în Brazilia, Germania, sperăm Irlanda, și suntem pe cale să redeschidem o Lojă în Coventry. Când ne abordează încercăm să le ajutăm, dar nu putem face totul. Cred că Africa e cu siguranță peste puterile noastre în clipa de față. Primim multe cereri din Africa, dar nu există acolo suficient de mulți membri interesați, iar distanțele geografice sunt prea mari. Același lucru e valabil pentru Australia. Australia are membre în Order of Women Freemasons, există mai multe Loji OWF acolo. Dacă primim cereri, le trimitem către OWF. Dacă OWF primesc solicitări din America, ni le trimit nouă, pentru că știu că avem o Lojă la Washington D.C. Cererile se învârt între noi.
Ne-ai spus mai devreme că împărtășiți programul universitar cu UGLE. E un succes? Ați recrutat tineri? Care e vârsta medie a membrilor HFAF?
Planul universitar are succes moderat pentru că durează mult să te impui în cadrul universităților. Participăm la așa-numitele târguri pentru boboci, unde e multă lume care oferă obiecte și face publicitate pentru cluburi și societăți. Avem un stand împreună cu bărbații și trebuie să facem asta mai mulți ani la rând înainte ca studenții să-și dea seama că suntem o organizație serioasă. Da, recrutăm dintre studenți, deocamdată un număr foarte mic, dar ne sporește imaginea semnificativ. Aș spune că media de vârstă a fost undeva între 50 și 70 de ani, dar a început treptat să scadă. Acum suntem pe la 30-50 de ani, slavă Domnului!
Marile Loji bărbătești de limbă engleză au început să piardă membri în ultima vreme.
Nu! Te contrazic. UGLE a spus anul trecut că numărul de membri a început să crească. E adevărat că mulți ani au pierdut membri. În trecut cu siguranță, dar acum au început să crească din nou.
Asta e bine! Se întâmplă același lucru și în Francmasoneria pentru femei?
Da, tocmai începuserăm să ne ridicăm din nou, dar apoi a venit covidul iar acum trebuie să reconstruim din nou. Însă numărul de membri crește iar. Îți vine sau nu să crezi, cererea e mare.
Crezi că lumea are nevoie de Francmasonerie acum la fel de mult ca în trecut? Dacă da, de ce?
Lumea are nevoie de Francmasonerie, fără îndoială, mai ales tinerii. Ei plutesc într-o societate concentrată mult pe bunuri materiale, pe plăcere instantanee, iar social media, mă tem, deși e bună din multe puncte de vedere, ne ajută să ne promovăm, e foarte rea uneori și provoacă nesiguranță printre tineri, și singurătate, în mod surprinzător. Prietenii online nu sunt totuna cu cei adevărați, iar în Francmasonerie găsești un sentiment de acceptare odată ce ești inițiat, un sentiment de apartenență la o familie masonică. Există și multe învățăminte, cum să fii o persoană mai bună și cum să aplici ceea ce înveți în propria viață. Cred că în ziua de azi lumea are nevoie de ajutor.
În opinia ta, care e cea mai mare problemă cu care se confruntă Francmasoneria în general și Francmasoneria pentru femei în mod special?
Cea mai mare problemă e cum să atragem atenția asupra noastră. Suntem foarte mici, încercăm să ne sporim imaginea tot mai mult, să afle cât mai multă lume despre noi, să le explicăm cât mai multor persoane că ni se pot alătura. Le va fi de folos spiritual, sperăm noi.
Francmsoneria pentru bărbați a devenit în ultimele zeci de ani o societate mai mult caritabilă în multe zone de pe glob. Ce părere ai despre asta și ce sugestii ai despre cum se poate Francmasoneria întoarce la ce era odată?
Cred că vei descoperi că motivul pentru care se pune accentul pe filantropie e acela că face reclamă bună. În anii ’60 și ’70 Francmasoneria a avut parte de publicitate foarte proastă, mai ales în Marea Britanie, lucru care a stăruit în conștiința publicului timp de zeci de ani. Așa că ei continuă să promoveze faptul că strâng sume pentru diverse scopuri și fac poze cu cecuri acordate. E bine, dar nu acesta e scopul ultim al Francmasoneriei. E un beneficiu din partea unei Loji, a unei organizații masonice, faptul că ești încurajat să faci acte de caritate, dar beneficiul principal e față de tine, te face o persoană mai bună. Da, Francmasoneria pentru bărbați a părut să se concentreze pe asta, dar în spatele cortinei a introdus și numeroase programe minunate de învățătură și educație masonică. Acum au resurse online foarte bune, unul dintre programe se numește Solomon. E o recunoaștere a faptului că statutul de membru înseamnă mai mult decât să-ți plătești cotizația, să participi la o ceremonie, să mergi la bar, apoi acasă și gata. Înseamnă mult mai mult. Avem programe educative, în timpul izolării am avut multe sesiuni educative pe Zoom care au continuat, pentru că au fost foarte populare. Avem mentori – mentori individual și la nivel de lojă – care ne educă tot timpul membrii pe măsură ce ajung la diferite grade masonice. Cred că aveți la fel în România, Gradul Întâi, Gradul Al Doilea, Gradul Al Treilea, adică Ucenicul, Calfa și Maestrul Mason, în Ritul Antic și Acceptat. După cum știi, am avut câțiva membri din România. Am avut propria noastră Lojă în România, după care câțiva membri dintr-o altă organizație au hotărât să se alăture ei. A crescut mult acum, ceea ce ne încântă. Continuăm să credem că educația și învățarea fac parte din datoria noastră de Francmasoni.
Cum vezi Francmasoneria pentru femei în viitor, dat fiind că femeia a fost creată de Marele Arhitect într-o relație de egalitate cu bărbatul și, măcar din acest punct de vedere, e firesc ca ea să se afle pe picior de egalitate în orice domeniu?
Sunt de acord cu principiul general, chiar foarte mult! Dar societății i-a luat mult timp să ajungă la ideea de femei egale cu bărbații, după cum îți dai seama. Dacă privești în urmă chiar și numai cu o sută de ani, situația femeilor era foarte diferită. Așa că Francmasoneria pentru Femei și alte Mari Loji pentru femei colaborează, probabil, mult mai mult cu Marile Loji ale bărbaților. În Marea Britanie te poți alătura unei Loji Co-Masonice, adică bărbați și femei laolaltă, sau poți intra în Francmasoneria numai pentru bărbați sau femei. În Mare Britanie există posibilitatea de alegere. Multe femei preferă un mediu numai cu femei – și, de fapt, și bărbații preferă să fie doar printre bărbați. Dacă nu există și până nu există cereri numeroase din partea membrilor de ambele părți să se amestece, e puțin probabil ca acest lucru să se întâmple la scară largă.
În sfârșit, acum că ți-am urmărit impresionantul parcurs masonic, te rog să ne prezinți câteva momente importante din viața ta din afara Francmasoneriei.
Întrucât Francmasoneria a jucat un rol uriaș în viața mea timp de atâția ani, acum nu ies deloc în evidență în afara ei, mai ales pe măsură ce am îmbătrânit. Mă bucur de lucrurile mici, cum ar fi grădina mea, care din păcate e neglijată uneori pentru că nu am mult timp liber. Cum locuiesc într-un oraș de pe coastă, îmi place mult să mă plimb lângă ocean și să mă opresc la o cafea pe plajă – e o plăcere foarte simplă, dar înseamnă jumătate de oră de comuniune cu natura, de relaxare. Grijile provocate de conducerea unei organizații îmi sunt luate puțin de pe umeri. Dar mă voi retrage la începutul lui 2024, deci o să am mult timp liber după aceea. Îmi place și să citesc, dar și acest lucru e amânat deseori pentru că mă concentrez mereu la e-mailuri sau la chestiuni ce țin de organizație sau chiar – la începuturi – la învățarea ceremoniilor, pe măsură ce creșteam în funcție. Va fi frumos să mă pot relaxa și mă bucur de lucrurile simple. Voi fi mereu Francmason, acest lucru e în inima mea, dar voi putea lepăda povara responsabilității pentru organizație, cu toate că voi fi mereu disponibilă cu un sfat.
Mulțumesc foarte mult, Christine. Am ajuns la sfârșitul interviului. Cred că vocile masonice ale femeilor ar trebui auzite mai mult și mai pregnant în Breaslă.
