MIRELA ELENA ENE
Redactor Șef, Revista FORUM MASONIC
„Această structură umilă de pietre acoperă un om cu o îndemânare excelentă, o probitate notabilă, o integritate singulară a vieții, împodobit cu cele mai mari virtuți – William Schaw, Maestru al lucrărilor regelui, președinte al ceremoniilor sacre și Șambelanul Reginei. A murit. 18 aprilie 1602.
Printre cei vii a locuit cincizeci și doi de ani; călătorise în Franța și în multe alte Regate, pentru îmbunătățirea minții sale; nu dorea nicio pregătire liberală; a fost cel mai priceput în arhitectură; a fost recomandat devreme unor persoane mari pentru darurile singulare ale minții sale; și nu numai că era neobosit și neobosit în muncă și afaceri, dar era mereu activ și viguros și era foarte drag oricărui om bun care l‑a cunoscut. El s‑a născut pentru a face lucrări bune și, prin aceasta, pentru a câștiga inimile oamenilor; acum el trăiește veșnic cu Dumnezeu”.
„Regina Ana a ordonat că acest monument să fie ridicat în memoria acestui om excelent și cel mai drept, pentru că virtuțile sale, demne de laudă veșnică, să nu treacă odată cu moartea trupului său”.
Inscripția de pe mormântul lui William Schaw din Dunfermline Abbey reprezintă cea mai sigură sursă de informații biografice și poartă, ceea ce ar putea fi, cel mai vechi semn masonic, o sculptură complexă a tuturor literelor numelui S‑C‑H‑A‑W. Fiecare piatră folosită la construcția mormântului poartă un semn gravat.
Pe un panou separat de pe mormânt scrie: „Trăiește în Rai și trăiește pentru totdeauna, cel mai bun dintre oameni. Pentru tine această viață era trudă, moartea era o odihnă profundă”. În onoarea prietenului său sincer, William Schaw. Alexander Seton, conte de Dunfermline.
William Schaw s‑a născut, după cum indică epitaful său, în jurul anului 1550. A fost membru al unei ramuri de cadeți ai unei familii de lorzi, Schaws of Sauchie, de lângă Stirling, comitatul Clackmannan, o familie ce avea relații strânse cu curtea, fiind deținătorii cramei regelui; acesta a fost, se pare, și rațiunea pentru care William Schaw a primit un loc de muncă la curte încă de tânăr.
Referiri cu privire la anumite activități derulate de William Schaw apar în unele documente ale vremii. Astfel, în 1581, când biserica reformată din Scoția avea temeri că regele James al VI lea cade sub influența catolică, atât regele, cât și curtenii săi au fost nevoiți să semneze ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „Confesiunea Negativă”, o denunțare sistematică a catolicismului, iar printre semnături se numără și cea a lui William Schaw.
La 17 ianuarie 1584, în documentele vremii se face mențiune despre plecarea lui William Schaw către Franța împreună cu Lord Seton, diplomat experimentat a cărui misiune a fost reînnoirea tratatelor dintre Scoția și Franța. Includerea lui William Schaw în această misiune pare a se datora faptului că reușise să obțină sprijinul familiei Seton, în special ca urmare a pasiunii pe care Alexander Seton, fiul cel mic al lordului Seton, a avut‑o pentru arhitectură. Numele lui Alexander Seton (la acea vreme primul conte de Dunfermline), este cel menționat pe mormântul lui William Schaw din Dunfermline Abbey.
În anul 1585, William Schaw apare într‑un grup de trei bărbați aleși de rege pentru a distra ambasadorii danezi sosiți, în speranța de a obține Insulele Orkney și Shetland, restituite Danemarcei. După 1585 se pare că William Schaw a lucrat pentru lordul Seton.
În 1588, Presbiteriul din Edinburgh a chemat „papistașii și apostații”, iar William Schaw a fost unul dintre cei chemați. De asemenea, când în 1593 s‑a întocmit o listă cu cei de la curte care susțineau interesele engleze, Schaw a fost inclus și descris drept „un iezuit suspect”, iar câțiva ani mai târziu, o lucrare latină, menită să dovedească că James al VI lea îi favoriza pe catolici, menționa că Schaw era „praefectum architecturae” pentru rege, deși era catolic.
Pasiunea lui William Schaw pare a fi fost arhitectura, însă faptul că a fost însărcinat să se ocupe de ambasadorii danezi indică faptul că avea și calități de diplomat, care îi vor fi de folos pentru activitatea lui de mai târziu. Apropierea de ambasadorii danezi poate fi și explicația pentru includerea lui William Schaw în alaiul regelui James al VI lea, care la sfârșitul anului 1589 s‑a deplasat în Danemarca pentru a o aduce pe Ana a Danemarcei, ce avea să îi devina sotie. Fiind întârziați de furtunile din Norvegia, se pare că Schaw a stat cu James al VI‑lea în Danemarca peste iarnă.
La începutul anului 1590 s‑a reîntors în Scoția, fiind trimis înaintea celorlalți pentru a finaliza pregătirile necesare sosirii regelui și a miresei sale, în mod special, finalizarea lucrărilor de reparații la Palatul Holyroodhouse și la reședința atribuită reginei din Dunfermline.
Ulterior, a devenit un apropiat al Anei de Danemarca, fiind numit șambelan al domeniului Dunfermline, funcție pe care a deținut‑o până în 1593.
Nu apare nici o mențiune în documentele vremii cu privire la căsătorie sau posibili urmași ai lui William Schaw. Mai mult, faptul că a fost suspectat la un moment dat că ar fi iezuit poate fi chiar o dovada că a fost burlac.
Numirea lui William Schaw că Maestru al lucrărilor din Scoția pe viață, cu responsabilitate pentru toate castelele și palatele regale de către James al VI‑lea s‑a realizat la 21 decembrie 1583. Momentul numirii sale ca Maestru sugerează că a fost legat de evoluțiile politice ale vremii. James al VI‑lea tocmai scăpase dintr‑o facțiune protestantă extremă, Ruthven Raiders, care îl răpise în anul precedent, iar reacția împotriva acestui episod a adus la putere mai mulți conservatori. Astfel, numirea, care presupunea înlocuirea predecesorului său (Sir Robert Drummond din Carnock) dintr‑o funcție care îi fusese acordată pe viață, sugerează că Schaw era asociat cu interese conservatoare.
Faptul că William Schaw, deși catolic, reprezentând chiar o îngrijorare pentru englezi din acest punct de vedere, și‑a păstrat funcția atribuită de James al VI-lea într‑o țară protestantă, dovedește abilitați de diplomație pentru păstrarea unui echilibru. Documentele vremii menționează și alți scoțieni de la curte, care deși erau catolici, au evitat acțiunile care puteau provoca persecuții, și probabil chiar asistau la slujbele protestante din când în când. Unul dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Schaw, Alexander Seton, a practicat un astfel de „act de echilibru religios” timp de mulți ani, în timp ce deținea funcții publice înalte.
La 28 decembrie 1598, Schaw, în calitatea sa de Maestru de Lucrări și Director General al maeștrilor pietrari, a emis „Statutul și ordonanța trebuie să fie observate de toți maieștrii masoni din acest tărâm”. – Primele Statute Schaw.
Preambulul prevede că statutele au fost emise cu consimțământul unei convenții meșteșugărești, specificate pur și simplu ca „toți maeștrii masoni adunați în acea zi”. Se pare că William Schaw a convocat întâlnirea maeștrilor masoni pe 27 decembrie, cea mai importantă zi din calendarul masonic și că, în urma discuțiilor purtate atunci, au fost elaborate Primele Statute Schaw și emise în ziua următoare.
Primele Statute ale lui Schaw se bazează pe Texte vechi, dar aduc și informații suplimentare pentru a descrie o ierarhie de gardieni, diaconi și maeștri. Acest aspect oferă un indiciu clar că au existat și au fost cunoscute aceste Texte vechi în Scoția cu mult timp înainte de mijlocul secolul al XVII‑lea, moment de la care au supraviețuit dovezile clare. Materialul preluat din Vechile texte a fost modificat și extins în cadrul Statutelor, astfel încât să fie potrivit condițiilor specifice scoțiene. Altfel spus, se pare că William Schaw nu a fondat lojile, ci a introdus reglementări standard, parțial derivate din Textele Vechi.
Nu voi prezenta aici textele Statutelor întrucât acestea pot fi lecturate separat, însă trebuie precizat că acestea aduc multe elemente de noutate referitoare la diverse reguli pentru funcționarea lojei, alegerea conducerii lojei, supravegherea muncii și amenzi pentru neparticiparea la ședințele lojei, asumarea unei munci fară a avea competența necesară pentru a o executa, angajarea ucenicilor, accesul în lojă etc. Statutele au fost agreate de toți maeștrii masoni prezenți și au fost trimise copii fiecărei loji din Scoția.
Primele Statute ale lui William Schaw oferă dovezi noi despre organizarea masonică existentă în Scoția, dar totodată introduc și aspecte noi. Astfel, organizarea masonică delimitată în Primele Statute se bazează pe loji. Numele este vechi, dar lojile descrise acum sunt foarte diferite de cele cunoscute din surse anterioare. Astfel, lojile medievale erau, fie clădiri temporare (locuri de lucru, de mâncare și/sau de dormit la un șantier), fie instituții semi‑permanente care funcționau pe lângă marile clădiri ecleziastice importante, dar limitate la zidarii care lucrau la aceste clădiri. Nu există nicio dovadă că astfel de loji au jurisdicție asupra tuturor zidarilor care lucrează într‑o zonă, sau că au control general asupra persoanelor ce ar putea intra în lojă, sau că lojile individuale au legături cu alte loji pentru a exercita o jurisdicția mai largă, deși Al doilea Statut Schaw a indicat că Loja Kilwinning pretindea că a avut astfel de drepturi în trecut.
Toate aceste caracteristici apar pentru prima dată în Primele Statute Schaw. Acestea menționează necesitatea stabilirii unui sistem coerent de loji pentru toată Scoția, cu un supraveghetor general care să aibă jurisdicție asupra tuturor lojilor. Se menționează (în termeni vagi însă) întâlniri și adunări deasupra nivelului unei loji și, deși relația dintre lojă și comitat nu este definită, se pare că lojile dintr‑un comitat trebuiau să lucreze împreună.
Evident, aceste noi loji au asemănări cu cele din perioadele anterioare. Numele în sine a fost unul acceptat de mult timp pentru un grup sau organizație de zidari, iar lojile anterioare au căutat, fără îndoială, să reglementeze intrarea în comerț și practicile de lucru precum lojele Schaw. Dar, fie că sunt temporare sau semi‑permanente, lojile medievale târzii se preocupaseră doar de zidarii care lucrau la o singură clădire, sau poate cel mult la toate clădirile publice dintr‑un anumit burg. Dacă a existat o organizare peste acest nivel, a fost fie informală – zidarii trecând de la o clădire la alta (cu aceleași regulamente ale meșteșugului, introducând astfel un element de uniformitate) – fie bazată pe faptul că în unele zone zidarii au frecventat ocazional reuniunile ținute de către supraveghetori regionali, creând un fel de adunare de zidari. De asemenea, fără îndoială, lojile anterioare au avut ritualuri și ceremonii deoarece este dificil de conceput că o organizație medievală de meșteșugari să nu aibă ritualuri. Nimic nu indică însă, că aceste ritualuri erau identice cu cele ale noilor loji Schaw.
Numele oficialului șef din noile loji a fost și el o moștenire din trecut. Există o referire la paznicul unei loji din Anglia secolului al XIV‑lea, iar actul din 1427 al parlamentului scoțian se referea la gardienii artizanilor. Dar, din nou, asemănarea numelui nu trebuie luată ca dovadă că funcționarul medieval era identic cu funcționarul descris în Statutele Schaw, și că a prezidat o instituție identică. Biroul de gardian al serviciului de peste o cabană de șantier nu avea nimic de‑a face cu lojile din Statutele Schaw și cu gardienii acestora, iar faptul că lojile de șantier în stil medieval puteau exista alături de noile loji Schaw, dar complet separate de ele, subliniază faptul că acestea erau foarte diferite chiar dacă aveau același nume.
Atât în ritual, cât și în organizare, William Schaw pare să fi construit pe tradițiile fragmentare ale meșteșugului, însă tema centrală este mai degrabă inovația decât continuitatea.
Sistemul de loji din Primele Statute Schaw a oferit o soluție problemei existente în acea perioadă referitoare la apartenență unei persoane atât la o organizație autonomă – “încorporație” (existau foarte multe în acea perioada) cât și la o lojă. Astfel, cu experiența diplomatică pe care a dobândit‑o la curte, William Schaw a rezolvat această dificultate, masonii putându‑și păstra calitatea de membri ai „încorporațiilor” (supuse controlului burgurilor) pentru avantajele pe care le aducea acest lucru în interiorul burgurilor, și, în același timp, să fie și membri în loji (în afara controlului consiliului burgului).
Această interpretare a motivului pentru care atât lojile, cât și „încorporațiile” au fost considerate necesare de către zidari, postulează că, deși zidarii își doreau să beneficieze de privilegiile oferite de apartenența la organizațiile burgului, doreau și să evite controlul complet al burgului asupra meșteșugului lor. Această sugestie este sprijinită de tradiția puternică conform căreia lojile nu ar trebui să se întâlnească în interiorul burgurilor. Documentele masonice timpurii subliniază că acest lucru a fost pus în practică uneori. Zidarii Melrose s‑au întâlnit în afara burgului la Newstead; zidarii din Aberdeen au traversat râul Dee pentru a se întâlni în afara jurisdicției burgului; zidarii din Elgin s‑au întâlnit că Loja din Kilmolymock, zidarii din Perth că Loja din Scone. Cu toate că aceste loji au fost numite după locuri din afara burgurilor, se pare că totuși membri s‑au întâlnit în interiorul lor, numele lor fiind un fel de declarație simbolică că nu se considerau pe ei înșiși ca instituţii ale burgului. Alte loji nu au fost asociate exclusiv cu un singur burg: Kilwinning a atras membri din Irvine, Ayr și din alte orașe, Aitchison’s Haven din mai multe burguri din apropiere de Edinburgh.
Faptul că Schaw a acceptat ca diaconii de „încorporații” să prezideze lojele burgului poate fi un preț pe care a trebuit să‑l plătească pentru a convinge „încorporațiile” să accepte existența a ceea ce ei ar fi putut considera a fi amenințări pentru organizațiile meșteșugărești. Se spune că înregistrările timpurii pierdute despre „încorporația Capelei Mariei” au conținut multe exemple de semnături ale lui Schaw, lucru ce sugerează că el a avut un rol principal în aceste chestiuni, ceea ce i‑ar fi permis să‑i convingă pe unii membri să accepte crearea unei loji.
Sigur că lojile ar fi dorit să fie singurele care exercitau autoritate asupra meșteșugului zidăriei, însă circumspecția cu care acționau în practică indică conștientizarea existenței „încorporațiilor” și a consiliilor burgurilor, a necesității de a evita provocarea acestora, precum și a atragerii de noi membri în loji astfel încât să se consolideze în timp.
În cadrul Primului Statut Schaw sunt menționate mărcile de mason, precum și necesitatea consemnării acestora în caiete de procese verbale ale lojei. Nu există nicio dovadă, însă că li s‑ar fi atașat vreo semnificație simbolică. Acestea au evoluat în Evul Mediu ca modalități de identificare a lucrărilor făcute de masoni individuali și, prin urmare, puteau să nu fie în mod esențial diferite de semnele de identificare înregistrate în secolul al XVII‑lea, ci doar monograme ale inițialelor masonilor și, prin urmare, nu au în mod clar un sens ezoteric. Singura excepție de la această generalizare este obsesia remarcabilă a lui Sir Robert Moray pentru semnul său de mason, dar el fiind un mason atât de extraordinar și atipic nu ne putem baza concluziile pe suprapunerea atitudinilor lui peste cele ale altor zidari.
Un element de noutate introdus de Schaw în Statute a fost interdicția pusă masonilor să lucreze cu cowans. Conform dovezilor existente în procesele‑verbale ale întâlnirilor lojilor aceștia erau „oameni semi‑calificați” meniți să întreprindă doar anumite lucrări; se pare că ceea ce le lipsea de fapt nu era îndemânarea, ci inițierea în tradiția ezoterică. În acest fel William Schaw a dorit ca masonii să fie un corp exclusiv de bărbați calificați, atât prin formare în deprinderi, cât și prin inițiere în tradiția ezoterică a meșteșugului.
Statutele Schaw nu au fost implementate în fiecare detaliu deoarece practicile locale variau foarte mult. Cu toate acestea, statutele au definit caracterul de bază al lojei din secolul al XVII‑lea.
Cel de‑al doilea statut al lui William Schaw a fost semnat la 28 decembrie 1599, la Holyroodhouse. În cuprinsul acestuia sunt nominalizate trei loji, între care se pare că a existat o dispută pentru prioritate. Astfel, ca un compromis, Loja din Edinburgh a fost recunoscută ca principala lojă din Scoția, Kilwinning a doua, iar Stirling a treia. Mai mult, Lojei Kilwinning i s‑a acordat jurisdicție asupra altor loji din vestul Scoției, iar oficialii lojei au fost însărcinați să se asigure că toți membri stăpânesc „arta memoriei”.
Au fost stabilite reguli pentru păstrarea corectă a evidenței lojilor, soluționarea problemelor de sănătate și siguranță în timp ce se lucrează la înălțimi. Astfel, lojele Schaw se reorganizau ca și instituții de lungă durată.
Așa cum Primul Statut a pornit de la Textele vechi căroara le‑a adăugat elemente inovatoare, și în cel de‑al doilea Statut, William Schaw subliniază importanța păstrării tradițiilor meșteșugului. Astfel, se face referire directă la cei mai procepuți maeștri care trebuie să îi testeze și inițieze pe ceilalți în arta meșteșugului, a științei și memoriei antice, iar cei care doresc să intre în loji trebuie să dea dovadă că stăpânesc „arta memoriei”, printre alte calificări necesare. „Arta memoriei” era o tehnică de memorare a lucrurilor care își avea rădăcinile în Grecia antică. Inițial o metodă pur utilitaristică – deși remarcabil de elaborată – de ajutorare a memoriei, în Evul Mediu și Renaștere, arta memoriei a căpătat nuanțe mult mai complexe, având conotații simbolice, chiar oculte. Înțeleptul egiptean antic Hermes Trimegistus a subliniat faptul că cea mai valoroasa înțelepciune este secretă, cunoașterea ei fiind limitată doar celor inițiați. În statutele sale, Schaw îi sfătuiește pe masoni să studieze arta memoriei și a științei, tehnici derivate din lumea antică pentru memorarea discursurilor.
Nu există suficiente dovezi care să susțină că William Schaw a fost cel care a introdus „arta memoriei” în organizarea masonilor ca pe o practică inovatoare sau dacă doar a continuat‑o, dat fiind că în societatea scoțiană, unde obiceiurile și practicile trecutului erau dominante și importante, continuitatea este mai acceptabilă decât inovația. Cu toate acestea, referirea la „arta memoriei” poate fi o dovada că lojele Schaw aveau înclinații spre gândirea mistică renascentistă, de renaştere a ezoterismului.
Statutele au și o mare valoare istorică prin faptul că Schaw a ordonat lojilor să numească secretari și să țină evidența întâlnirilor. Astfel, primele minute ale lojelor Aitchison’s Haven și Edinburgh Mary’s Chapel sunt în 1599, acestea fiind cele mai vechi minute masonice din lume. Aceste minute dezvăluie că lojile Schaw erau foarte diferite de celelelalte forme de organizare ale zidarilor din acele vremuri. Continuă să existe încă „cabane” de șantier, fiecare sub autoritatea maestrului de lucrări responsabil de proiecte individuale, însă lojile Schaw, care apar în anii 1598–1599 aveau jurisdicție asupra tuturor masoniilor dintr‑un oraș sau zonă – justificandu‑și astfel denumirea de „loji teritoriale”.
Motivul pentru care lojile au funcționat în paralel cu „încorporările” (unde de regulă erau afiliate și alte meserii: dulgheri, instalatori etc.) este justificat, în primul rand de faptul că masonii aveau propriile lor tradiții, ritualuri și secrete pe care nu voiau să le împărtășească cu alți meșteri. Pentru aceste funcții ezoterice aveau nevoie de organizații exclusiviste din care să facă parte doar cei inițiați.
Un al doilea motiv pentru care pietrarii au insistat să aibă și loji pe lângă “încorporări” este dictat și de faptul că “încorporările” aveau sediul în orașele în care meșteșugarii își desfășurau activitatea, însă cei mai mulți se mișcau în căutarea de muncă și aveau nevoie de o organizare recunoscută nu doar la nivel de oraș, ci și în afara acestora, acolo unde urmau a se derula proiectele de construcție la care erau angajați. Sigur că o perioadă, “cabanele” de șantier au îndeplinit într‑o oarecare măsură această nevoie, însă exista neajunsul de a fi sub controlul reprezentanţilor angajatorului sau a unui consiliu al burgului. Din aceasta cauză, chiar înainte de 1600, masonii scoțieni începuseră să‑și dezvolte propriile lor loji autonome, distanțându‑se de autoritatea orașului sau a angajatorului, întâlnindu‑se în afara acestuia de cele mai multe ori.
Prin urmare, pe fondul motivelor întemeiate ale masonilor de a dezvolta loji independente de “încorporații”, în afara controlului burgului, William Schaw a demarat reorganizarea și standardizarea lojelor care, se pare, se aflau în acele momente în dezordine. Mai mult, având calitatea de Maestru al lucrărilor regelui, William Schaw a considerat că aceasta reforma este o datorie a lui.
O problemă a standardizării lojelor o reprezenta dispunerea teritorială foarte vastă a acestora, pe care William Schaw a încercat să o rezolve prin solicitarea protecției regelui James al VI‑lea. Astfel, au fost redactate două scrisori din partea lojilor Dunfermline, St Andrews, Edinburgh, Aitchison’s Haven și Haddington, semnate de către Schaw în calitatea sa de Maestru de Lucrări. Se presupune că acestea confirmă rolul Baronului de Roslin ca patron și ocrotitor al masonilor. Scrisorile sugerează, de asemenea, că reorganizarea propusă de Schaw a întâmpinat o serie de probleme, vorbind despre confuzie și decădere între zidari și despre faptul că potențialii angajatori abandonaseră regulile stabilite anterior, mai ales pe fondul pierderii patronajului bisericesc după reformă, precum și a scăderii numărului de proiecte de construcții.
William Schaw intenționa astfel să câștige autoritatea regală pentru protecția lojelor având în vedere relația apropiată pe care o avea cu regele. Însă, acordarea unui astfel de privilegiu special unui meșteșug în detrimentul altuia, trecând peste autoritatea orașelor, sau a altor autorități locale, putea să declanșeze multe controverse, chiar și de natură religioasă, motiv pentru care această recunoastere a întârziat să fie acordată.
Indiferent de localizarea în timp sau spațiu a masonilor, aceștia au căutat mereu să fie “speciali” în comparație cu restul societății, lucru posibil dacă există o selecţie pragmatică a candidaturilor şi cerinţa reală a unei probităţi morale, caracter, experienţă de viaţă, cunostinţe.
