RAFAEL EDUARDO ARAGON GUEVARA

Mare Maestru din Trecut al Marii Loji din Guatemala;
Secretar Executiv al Conferinței Inter-Americane;
Mare Maestru de Onoare ad vitam, MLNR

 

 

Rafael GuevaraÎn primul rând, vreau să vă mulţumesc pentru ospita­litate si pentru atenţia acor­dată Marilor noastre Loji. America Latină reprezintă 74 de Mari Loji şi aşteptăm apariţia a încă cinci. Aş vrea să menţionez că în zilele noastre comunicarea depinde de tehnologie si de capacitatea de a învăţa şi de a ne uita în jur pentru a ne pune cu folos întrebarea – care sunt lucrurile pe care le-am putea avea în comun, care sunt obiectivele noastre?

Venirea la voi mi-a confirmat că actuala conducere din România are să fie una dintre cele mai bune pentru Conferinţa Mondială şi, în acelaşi timp, una dintre cele mai bune pentru relaţiile bilaterale cu America Latină. Iar revista Forum Masonic este ceva ce noi apreciem cu adevărat, este de referinţă pentru noi, ne arată feluri diverse de gândire, de abordare a unor lucruri diferite care au o oportunitate veritabilă de a se dezvolta dacă împărtăşim acest fel de informaţii.

Forum Masonic a ajuns la cel de-al cincizecilea număr. Când începi un proiect, când stabileşti programul pe care ai de gând să îl urmezi, cauți să ai o viziune despre viitor. Revista Forum Masonic are această viziune şi a construit în mod structural o temă despre comunicare. Asta ne oferă oportunitatea de a încerca să înţelegem şi să vedem în ce fel abordăm diversele aspecte ale francmasonieriei.

Cu această revistă voi, de fapt, oferiţi un exemplu despre ceea ce avem de făcut pentru Masonerie. Acesta este un proiect excelent şi eu vreau să vă felicit pentru că noi, cei din America Latină, întotdeauna sprijinim excelența.(…)grup 1

Noi trebuie să dezvoltăm acest fel de discuţie, pentru că sunt probleme diferite în fiecare dintre ţările noastre şi pe fiecare dintre continentele noastre. Este o oportunitate pentru Marii Maeştri să dezvolte relaţiile între ei şi aceste relaţii are putea să ne ajute să avem un obiectiv comun, pentru că, dacă ajungem să avem un singur obiectiv, atunci vom putea fi constructorii societăţii, nu simpli observatori ai societății.