ARAS KAZAZ

Mare Maestru din Trecutul Imediat, Marea Lojă Națională a Azerbaidjanului

Drept Respectabilul Frate Thomas W. Jackson, odihnească-se în pace, a petrecut practic o viață de om în interiorul Breslei. A fost unul dintre puținii care a depus eforturi peste tot pe glob ca să aducă o perspectivă nouă asupra Marilor Provocări ale Breslei atunci când era Cea Mai Mare Nevoie.
În călătoria sa masonică de 58 de ani, mentalitatea lui unică și abordarea unitară asupra Francmasoneriei, prin înțelegerea respectării tradiționale a stilurilor, au avut drept rezultat numeroase învățături pentru viitorul Breslei noastre.
Despre felul lui de a conduce care te inspira și stilul personal al deducțiilor, bazate pe observațiile din timpul călătoriilor realizate în interesul Francmasoneriei, nu se poate spune decât că erau extraordinare.
Drept Respectabilul Frate Thomas W. Jackson a spus cândva: „Să nu aveți nici o îndoială, Frații mei – Francmasoneria este cea mai măreață organizație concepută de mintea omului. A avut un impact asupra evoluției societății civile mai mare decât oricare altă organizație în afară de religia organizată”. Și a adăugat: „Lumea are înfățișarea de astăzi datorită faptului că Francmasoneria a existat.”
DRF Thomas W. Jackson voia ca Viitorul Francmasoneriei să fie în siguranță, indiferent de numărul de membri sau de statistici. A fost un om de Onoare, iar iubirea lui frățească l-a împins să se dedice și să slujească Breslei și fraților lui. Cu toții îi cunoșteam pasiunea și altruismul față de comunitatea noastră, într-atât de mari încât a străbătut lumea în lung și-n lat ca să perfecționeze Breasla și să stabilească legături cu frații săi, oferindu-le îndrumări izvorâte din înțelepciunea și devotamentul lui.
Îi vom păstra veșnic amintirea în inimi, alături de moștenirea pe care sper că vom trăi cu toții să o împlinim prin eforturile noastre comune și neîncetate.
Drept Respectabile Frate, nu vei fi uitat niciodată…
Virtus Junxit Mors Non Separabit