GORDON MICHIE
Locţiitor din Trecut al Marelui Maestru Provincial, Marea Lojă Provincială Fife şi Kinross, Marea Lojă a Scoţiei
Maestru Venerabil din Trecut, Loja Earl Haig Nr. 1260, Marea Lojă a Scoţiei
Drept Respectabil Venerabil, Loja Hope of Kurrachee Nr. 337, Marea Lojă a Scoţiei
Data de 30 noiembrie, după cum știe toată Scoția, e ziua noastră națională, dar mulți nu-și dau seama că Marea Lojă a Scoției îl recunoaște pe Sfântul Andrei ca ocrotitor al Francmasoneriei Scoțiene, nu pe Sfântul Ioan, așa cum ar putea crede mulți. Două exemple concludente în acest sens sunt faptul că învestirea Marelui Maestru are loc anual în preajma zilei Sfântului Andrei și, în al doilea rând, faptul că deasupra intrării în Marea Lojă de pe George Street se află o statuie a Sfântului Andrei.
Dar cine e Sfântul Andrei? Iată ce ne spune Michael T R B Turnbull în cartea sa, Saint Andrew: Myth, Legend and Reality:
„Sfântul Andrei (despre care se crede că mai târziu a predicat în zona litoralului Mării Negre) a fost un pescar sprințar și robust din Galileea. Numele lui înseamnă „Puternic”. Se pare că avea aptitudini sociale foarte bune. El i-a adus pe primii străini înaintea lui Iisus și a muștruluit o mulțime mare de oameni astfel încât să-și împartă hrana cu cei de lângă ei. Astăzi am putea spune că e patronul rețelelor de socializare!
Avându-l ca patron pe Sfântul Andrei, Scoția a beneficiat de anumite avantaje. Întrucât acesta era fratele Sfântului Petru, fondatorul Bisericii, scoțienii au putut apela la Papă în 1320 (Declarația de la Arbroath) pentru a fi protejați împotriva tentativelor de cucerire ale regilor englezi. Se spune și că scoțienii pretindeau că se trag din sciții care trăiseră pe malurile Mării Negre, pe teritoriul actual al României și al Bulgariei, și fuseseră convertiți de Sfântul Andrei.
În fascinanta legendă a călătoriei Sfântului Regulus din Grecia în Scoția vedem complicata răspândire a devoțiunii față de Sfântul Andrei – de la Constantinopol (în actuala Turcie) până la St Andrews, în Fife. Sfântul Regulus și cele șase măicuțe și călugări care au pornit pe mare alături de el reprezintă misionarii și mânăstirile care au lucrat din greu și mult timp ca să aducă Evanghelia în Britania. Trăiau în comunități organizate de reguli monastice – de unde numele „Sfântul Regulus” („regulus” înseamnă „regulă”).
Pe măsură ce Scoția s-a închegat ca națiune, a avut nevoie de un simbol național în jurul căruia să se adune și care să strunească țara. Sfântul Andrei a fost o alegere inspirată, iar primii picți și scoțieni i-au preluat ca model pe Sfântul Andrei și pe unul dintre puternicii săi susținători, împăratul roman Constantin cel Mare, a cărui statuie se poate vedea azi la York, unde și-a vizitat tatăl, un general roman care pe atunci încerca să-i împingă pe picți înapoi în nord.”
Atât William Wallace cât și Robert the Bruce au apelat la Sfântul Andrei să-i călăuzească în vremuri de restriște națională. Crucea Sfântului Andrei a fluturat pe navele scoțiene și a fost folosită ca emblemă a băncilor scoțiene, pe monedele și sigiliile scoțiene, și afișată la funeraliile regilor și reginelor scoțieni – de exemplu, la înmormântarea regelui Iacob al VI-lea și a mamei sale, Maria, Regina Scoțienilor. Cu ocazia Unificării Coroanelor în 1603, Londra a fost martoră la un spectacol în care Sfântul Andrei și Sfântul Gheorghe călare și-au dat mâna ca semn de prietenie. Când Regele George al IV-lea a vizitat Edinburgh în 1822, a primit o cruce a Sfântului Andrei din perle, pe mătase, într-un cerc de aur.
Există și o dimensiune mai amplă. Sfântul Andrei și moaștele lui de la St Mary’s Metropolitan Cathedral din Edinburgh creează pentru scoțieni o legătură specială cu Amalfi, în Italia, și Patras, în Grecia (locuri unde două catedrale care poartă numele sfântului îi adăpostesc și moaștele). Numeroasele Societăți ale Sfântului Andrei din toată lumea, apărute ca organizații de ajutor pentru scoțienii care dăduseră de greu, formează o rețea de scoțieni uniți sub crucea Sfântului Andrei.
În cadrul Provinciei Fife și Kinross sunt comemorați și Sfântul Andrei, și Sfântul Regulus, iar două dintre cele mai vechi Loji le-au preluat numele: St Andrew nr. 25 în St Andrews și St Regulus nr. 77 în Cupar. Ambele Loji merită vizitate nu numai pentru primirea călduroasă, ci și ca să vedeți multiplele diferențe față de lucrarea altor Loji din Provincie. Există multe alte Loji din cadrul Breslei Scoțiene care au preluat numele sfântului nostru patron.
Dar dacă privim rețeaua Societăților Sfântului Andrei din toată lumea nu am exagera să ne imaginăm că sunt călăuzite de o mână masonică.
Să ne uităm la cea mai veche dintre aceste organizații – St Andrew’s Society din Charleston, Carolina de Sud, fondată în anul 1729. Era o vreme când mulți scoțieni își schimbau sau chiar își salvau viața strămutându-se, din pricina situației politice, într-una dintre noile colonii din Lumea Nouă.
Știm că primul Francmason din America a fost un scoțian din Aberdeen, John Skene. John Skene s-a născut la Newtyle, Aberdeenshire, Scoția. În 1659 a fost primit la Aberdeen în calitate de cetățean cu drepturi depline. A fost quaker și când a plecat din Scoția s-a așezat în West New Jersey, unde a cumpărat o plantație de 200 de hectare căreia i-a dat numele de Peachfield. John Skene era membru al Lojei din Aberdeen nr. 1.
Așadar, e posibil ca membrii fondatori ai Societății din Charleston să fi fost Francmasoni? Francmasonii scoțieni ajunseseră în Lumea Nouă de circa 70 de ani, Francmasoneria se răspândea cu repeziciune în colonii, iar Charleston devenea un oraș important, având multe legături cu Scoția. Citind obiectivele Societății, pe mine mă fac să cred că fondatorii cunoșteau preceptele noastre masonice.
Obiectivul Societății Sfântului Andrei din Charleston:
„Întrucât țelul principal al unei societăți este acela de a promova binele public prin efortul unit al mai multor oameni, acolo unde oamenii deosebiți au înclinare spre acțiuni generoase și caritabile dar găsesc nepractic să le ducă la bun sfârșit fără ajutorul și acordul altora care sunt la fel de înclinați să inițieze și să sprijine astfel de întreprinderi binevoitoare, și întrucât regulile și ordinele sunt absolut necesare pentru punerea în practică și mersul îndelungat al unor astfel de gânduri, noi, subsemnații, așadar, fiind dornici să contribuim din plin la o lucrare bună, am intrat în unanimitate într-o Societate la Charles-Town în Carolina de Sud în a treizecea zi a lunii noiembrie, în anul Domnului 1730, am votat și am căzut de acord cu privire la regulamentul de mai jos, pentru mai buna administrare și îmbunătățirea numitei Societăți”
~ Text redactat de Fondatori în preambulul Regulamentului Societății
Cine au fost fondatorii Societății ascunși în formula „Membrii fondatori prezenți, 30 noiembrie, 1730” (sau al Clubului, cum a fost numit inițial în exemplarul original al regulamentului, unde se cerea ca „de-aici încolo fiecare membru primit în Societate să semneze pe dată regulamentul”)?
Primii membrii cu poziții importante au fost:
A Skene – Președinte
John Fraser – Vicepreședinte
James Crokatt – Trezorier – Loja Solomon Nr. 1, al 4–lea Maestru
James Graeme – Asistent – Loja Solomon Nr. 1, al 2–lea Maestru
Walter Burn – Secretar
Loja Solomon Numărul 1 din Marea Lojă a Francmasonilor Antici din Carolina de Sud a fost consacrată în 1735, iar doi dintre primii membri cu poziții importante din Societatea Sfântului Andrei au fost și membri fondatori ai Lojii istorice, iar James Graeme chiar a slujit ca al doilea Maestru, în vreme ce James Crokatt a slujit ca al patrulea Maestru al Lojii.
Graeme era un avocat de seamă și mai târziu a slujit ca Judecător Șef al Provinciei Carolina de Sud, Judecător la Tribunalul Amiralității și a avut un loc în Consiliul Majestății Sale – așadar, un frate cu multe legături.
Unul dintre celelalte nume care au semnat regulamentul inițial a fost doctorul John Moultrie, primul dintre mulți medici dintr-o familie celebră din Carolina de Sud care emigraseră de la Culross în Provincia noastră. A avut patru fii care s-au distins cu toții în viața timpurie a Americii, cel mai renumit fiind, probabil, William, care a devenit general-maior în timpul Revoluției Americane și a fost un apropiat al lui Washington. Și el a fost Francmason.
Istoria timpurie a Francmasoneriei din Carolina de Sud ne arată că prima Lojă Scoțiană a fost Loja Sfântului Andrei Nr 1. Patenta lojii a fost emisă în data de 15 martie 1768 de Marea Lojă a Scoției. Se mai pot spune multe despre legăturile Francmasoneriei masonice din Carolina de Sud, dar mai bine le păstrăm pentru altă ocazie.
Când se toastează pe 30 noiembrie, vă rog să vă opriți o clipă și să vă gândiți la motivele pentru care îl cinstim azi pe Sfântul Andrei așa cum o facem, întrucât cred cu tărie că pot fi puse pe seama influenței Societăților Sfântului Andrei din toată lumea, societăți care declară că provin din Societatea Sfântului Andrei de la Charleston, din Carolina de Sud. O organizație plină de Francmasoni, cu cel puțin un membru al Regatului Fife, o organizație care până-n ziua de azi îl comemorează pe sfântul ocrotitor al Scoției, Sfântul Andrei.
