STEFANO BISI
Mare Maestru, Grande Oriente d’Italia
Dragi Fraţi, Doamnelor şi Domnilor, dragi invitaţi,
Vă salut pe toţi laolaltă şi pe fiecare dintre dumneavoastră, fie că aţi venit din Italia sau din străinătate. O caldă îmbrăţişare tuturor celor ce îşi doresc să fie “Liberi să cunoască”, precum şi tuturor celor ce îşi doresc să fie “Liberi să ne cunoască” şi, ca atare, pentru câteva zile, să trăiască în spiritul Francmasoneriei, fără nici un fel de prejudecată. Cu toţii sunteţi bineveniţi la această Convent Anual din Rimini.
Doresc să fac o dedicaţie specială unui copil: Edo. El are 14 ani şi locuieşte în Prato. Este autist. Legătura sa cu lumea este o bicicletă tandem. Nu; era acea bicicletă specială. Era… fiindcă i-a fost furată chiar în ziua dedicată autismului. Tatăl său, Umberto, a făcut un apel către hoţi: “Aduceţi înapoi bicicleta lui Edo!” Noi contăm pe inima lor bună, dar, Edoardo, fii fără grijă: îţi vom oferi o nouă bicicleta tandem. Există mulţi oameni răi, dar şi mulţi care încearcă să fie buni. Noi vrem să încercăm a fi buni. Deci, îţi mulţumim, Edoardo, pentru acest dar pe care ni-l oferi.
Am ales să numim această întâlnire “Liber să cunoşti”, alăturând imaginea telescopului lui Galileo Galilei. Avem credinţa că aceasta este o frumoasă metaforă care să grăiască despre o veche organizaţie, ce, de trei secole, transmite mesajul Libertate, Egalitate, Fraternitate, în timp ce inspiră ideea libertăţii de alegere, pe care, chiar şi în ziua de azi, nu toţi oamenii au dobândit-o în multiplele sale forme.
Atât timp cât un om gândeşte, el este liber. Libertatea de gândire este bunul cel mai de preţ al unui om şi cel mai important lucru pe care noi, francmasonii, trebuie să îl cultivăm. Ea este piatra unghiulară, prima cărămidă în a deveni oameni liberi şi a ne construi drumul spre cunoaştere: acea cunoaştere care înseamnă libertate şi acea libertate ce este, în acelaşi timp, cunoaştere. Acesta nu e un joc de cuvinte, ci o reflecţie menită a ne face să medităm şi a ne introduce în vastitatea temei alese. Gândiţi-vă la imensitatea sensului acestor două cuvinte – libertate şi cunoaştere -, care constituie două coloane reale pentru noi, ca iniţiaţi, dar şi pentru omul contemporan, aflat în confruntare cu o serie de schimbări epocale!
Noi, masonii, suntem convinşi că, plecând de la evoluţia interioară proprie fiecăruia dintre noi – printr-un greu şi amplu exerciţiu ce ne conduce, întâi de toate, la cunoaşterea de sine -, putem extrage din cele mai adânci şi nemăsurate “caverne” umane cele mai preţioase “pietre” pe care le avem în noi. Astfel, odată ce acestea strălucesc la lumină, le folosim cu înţelepciune pentru a construi şi transforma întreaga umanitate într-o nouă şi mai bună lume, în care să existe cu adevărat libertatea de a gândi, de a creşte, de a alege, libertatea de a acţiona, de a visa, de a iubi.
Prin natură şi înclinare, suntem direct oameni liberi să cunoaştem. Intrând în această Comuniune, noi murim faţă de lumea profană, faţă de tot ce am făcut în trecut în viaţa socială, pornind din nou către o existenţă nouă, alcătuită din spiritualitate intensă şi muncă susţinută asupra noastră înşine, pentru a şlefui ceea ce noi numim piatra brută. În acest chip, ne eliberăm de ceea ce înseamnă materialitate, de ego-urile mult prea pregnante şi, fără a avea vreo siguranţă, aflaţi între îndoială, o dureroasă piatră de încercare şi o ascensiune plină de curaj, avansăm în călătoria noastră, având astfel şansa de a descoperi noi orizonturi şi noi planete în propriile noastre suflete, minţi şi inimi, prin deschiderea vârfurilor compasului.
Precum Galileo Galilei, care a pus la îndoială Sfânta Inchiziţie, în mod simbolic noi ţinem în mâini acest frumos telescop ce este simbolul acestui Convent Anual şi îl folosim spre a privi cerul împânzit de stele din templele noastre şi spre a explora liber Pământul-mamă de la Răsărit la Apus. De-a lungul secolelor, acest magnific cilindru cu lentile ne-a oferit o vastă perspectivă şi ne-o oferă încă, în prezent. Ne-a făcut să visăm, ne-a alungat multe incertitudini şi ne-a oferit noi şi fascinante temeiuri de a cerceta. Fiindcă viaţa, parcursul omului este şi trebuie să fie stimulată de o continuă căutare, altfel existenţa ar fi incredibil de liniară şi determinată de realităţi şi dogme preconcepute.
Noi nu dorim dogme şi prejudecăţi. Acesta este motivul pentru care, printr-un extraordinar test de curaj, am decis într-o bună zi să devenim francmasoni – verigi puternice şi nesfârşite ale unui lanţ universal, nesupus rupturii sau distrugerii de către denigratori nedrepţi sau adversari ai Marii noastre Lucrări.
Trei sute de ani de istorie şi multele lucrări marcate de masoni pentru a îmbunătăţi lumea, pentru a asigura democraţia şi progresul, acestea constituie cea mai bună şi indestructibilă “Magna Carta” a noastră, în care ADN-ul nostru extraordinar şi ţelurile noastre incomparabile sunt clar gravate.
Desigur, undeva pe planetă – în Venezuela, de exemplu, şi la fel în Italia -, de ceva ani există persoane care caută să înfiereze Masoneria şi să-i facă viaţa dificilă. Acestea au subliniat că Francmasoneria trebuie îngenunchiată pe toate căile. Ele fac aceasta fiindcă se tem de noi, de rolul etic pe care îl avem în societate, rol recunoscut de aceia care ne observă în activităţile noastre şi în înseşi valorile pe care este fundamentată Republica Italiană, după cum spunea Catiuscia Marini, preşedinta Regiunii Umbria.
Ne opunem acestei metode nedemocratice de a acţiona şi de a postula inefabilul, precum şi din ce în ce mai multelor teorii greşite, şi ne vom opune până ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului se va pronunţa asupra sechestrării listelor cu membri, sentinţa în care avem încredere cu privire la apărarea principiului libertăţii de asociere, pe care îl vom urma întotdeauna.
Fie ca cei ce ne denigrează să aibă aceeaşi putere de a gândi şi a acţiona în direcţia corectă, aşa cum facem noi. Aşa cum am făcut, de exemplu, pe 1 martie trecut, când am deschis porţile templelor şi mii de oameni ne-au vizitat, pe toată întinderea Italiei. Noi vrem să fim liberi să existăm şi să spunem ce facem pentru umanitate. Libertatea de alegere şi gândirea liberă nu pot fi îngrădite; la fel, nici libertatea de asociere. Fascismul a făcut-o şi ştim cu toţii cum s-a sfârşit: a început cu Francmasoneria, însă, curând, libertatea a dispărut pentru toţi oamenii. Anumiţi oameni ar dori să reitereze toate acestea în ziua de azi, încercând să învie din nou legile teribile şi ruşinoase ale acelei grozav de întunecate perioade pentru istoria şi democraţia Italiei. Ei bine, nu vor reuşi. Francmasoneria, care are rădăcini puternice şi a cărei sămânţă continuă să se răspândească înflorind întru frumuseţea lucrării sale universale, nu se teme de încă o luptă pentru apărarea existenţei sale, pentru a continua să fie o lumină măreaţă şi strălucitoare a întregii umanităţi.
Noi suntem antidotul, adevăratul şi puternicul anticorp în confruntarea cu atât de multele aspecte malefice ale societăţii şi lumii contemporane. Noi suntem antidotul pentru mafia. Modul nostru de gândire şi acţiune este exact opusul celui propriu crimei organizate.
Libertate, Egalitate, Fraternitate sunt principii înalte, fără culoare a pielii, fără rasă – termen anacronic, ce trebuie şters din Constituţia Republicii Italiene şi pe care sper să îl scoatem mâine, de asemenea, din Constituţia Marelui Orient al Italiei. Principiile acestea constituie valori aflate dincolo de orice îndoială, pe care nimeni nu le poate eluda. Suntem de aceeaşi parte cu senatoarea pe viaţă Liliana Segre – deportată, pe când era copil, într-un lagăr de concentrare -, care vrea să elimine cuvântul „rasă” din Constituţie. Ei, în acele vremuri, i s-au închis porţile şcolii, iar astăzi cele ale Senatului i s-au deschis. Este o bucurie pentru noi, masonii, că ea poate sta în birourile Palatului Giustiniani, care a aparţinut Marelui Orient al Italiei, fiind apoi luat cu forţa de către fascişti, pentru ca acum statul să nu vrea să ni-l retrocedeze, nici măcar parţial. Însă “jocul” nu este încă terminat şi sperăm că noul preşedinte al Senatului, Maria Elisabetta Alberti Casellati – căreia îi adresăm o respectuoasă urare de realizări -, să pună capăt acestui abuz. Şi totodată, din Rimini, o îmbrăţişare călduroasă, fraternală şi plină de afecţiune pentru ultimul supraveghetor extern al Templului nostru în Palatul Giustiniani, Mario Sacconi, care, acum câteva zile, şi-a pierdut mult iubita soţie. Mario, o puternică îmbrăţişare pentru tine!
Revenind, în acea clădire foarte dragă nouă, senatoarea pe viaţă Liliana Segre va face auzită vocea libertăţii. Acelaşi lucru îl va face Nedo Fiano, care a fost, de asemenea, deţinut la Auschwitz şi pe care, acum, îl salutăm cu afecţiune şi respect. Pe Nedo Fiano l-am întâlnit acum zece ani, în Siena, la Accademia Chigiana. În acea sală, unde răsună notele marilor muzicieni ai lumii, el a povestit despre viaţa sa ca deportat. Strigătul său “Să nu se mai întâmple niciodată, niciodată!” s-a înălţat clar şi cu tărie. Nu voi uita niciodată. Nu aş putea să uit.
Noi, masonii, suntem şi vrem să fim liberi să participăm. Libertatea este participare. După cum cântă Giorgio Gaber: “Pentru că libertatea nu este deasupra unui copac; nu este nici zborul unei musculiţe. Libertatea nu este un spaţiu vid, libertatea este participare”.
Francmasoneria este, de asemenea, libertate şi participare.
Noi suntem şi dorim să fim liberi să ne exprimăm ideile, multiplele noastre viziuni despre lume. Suntem şi vrem să fim liberi să luptăm şi chiar să ne mâniem! Pentru că în vreme ce ne însuşim principiul toleranţei ce ne evidenţiază, suntem totuşi bărbaţi în carne şi oase, cu pasiuni şi slăbiciuni ce trebuie echilibrate astfel încât să triumfe virtuţile. Dar cerinţele pe care ni le impunem nouă le-am dori valabile şi pentru ceilalţi.
Suntem şi dorim să fim liberi să visăm la o Italie şi o lume mai bună pentru noi şi pentru cei ce vor veni. Suntem liberi să aderăm la orice proiect necesar şi potrivit pentru ca naţiunea să se dezvolte. Iar acesta, cu siguranţă, nu înseamnă excluderea fără temei de pe listele de candidaţi pentru alegeri a masonilor ce promovează interesele Italiei. Credem că fiecare cetăţean – iar francmasonul este un cetăţean ca oricare altul! – are dreptul şi chiar datoria de a participa la viaţa publică şi de a servi în posturi instituţionale fără a i se asocia etichete defăimătoare şi prejudecăţi absurde. Prejudecăţi pe care, de altfel, eşti liber să le ai! Continuă tot aşa! Consideră-ne nebuni! Căci “doar aceia atât de nebuni încât să creadă că pot schimba lumea o pot schimba”, a spus Baden Powell. De asemenea, ne induce ilaritate opinia ce spune că seara ne punem sortul şi mănuşile albe, că aprindem lumânările şi apoi facem “semne bizare” cu mâinile şi braţele! Doriţi să ne arestaţi? Doriţi să ne măcelăriţi? Să ne ucideţi?… Dar apoi, după ce ne veţi fi ucis, noi vom renaşte. Si nu ne veţi opri. Stindardul nostru glorios va flutura pururea. Este ud de lacrimi, sudoare şi sânge, dar niciodată nu a trebuit să îl schimbăm pentru a fi în pas cu vremea. Valorile noastre sunt nemuritoare. Cele ale detractorilor… nu ştiu.
Apoi, noi suntem şi “înstelaţi”. Chiar avem mai multe stele decât oricine: cele din templele noastre sunt precum cele ale Universului. Tinerele din echipa lui Norcia ne reamintesc aceasta: “Nici un monstru nu ne poate dezbina, pentru că atunci când apune soarele, stelele se aprind”. În pofida norilor, întotdeauna există stele care să ne călăuzească. Iar noi, francmasonii, avem o sarcină foarte dificilă faţă de propria conştiinţă: pentru noi, politica reprezintă o căutare a justiţiei umane şi sociale, a dialogului, toleranţei, a drepturilor fiecărui cetăţean. Să nu lezăm binele comun, aşa cum ne acuza Secretarul Conferinţei Episcopale, Monseniorul Galantino. Noi dorim binele comun. Nu dorim binele câtorva, ci pe cel al tuturor oamenilor.
Să ne gândim la Arnaud Beltrame, fratele nostru francez, care s-a predat că ostatic unui terorist ştiind că astfel va salva viaţa unei femei. El a murit, însă mesajul acţiunii sale nu. El şi-a dat viaţa, viaţa sa, pentru că la templu a învăţat să ia în calcul posibilitatea ca, într-o zi, să fie chemat spre a-şi vărsa sângele în numele unei cauze nobile. Pentru un mason, salvarea vieţii altora este o cauză nobilă. Cu toate acestea, în viziunea unora, Arnaud nu ar fi putut candida la un loc în Parlament. Şi nu şi-ar fi putut dovedi eroismul fiindcă, în opinia unora, în Italia el nu ar fi putut fi ofiţer de poliţie! Legi, legi; se doreşte învierea legilor ce ucid libertatea… Şi acum, cu toată vigoarea, să clamam de trei ori: Onoare ţie, frate Arnaud! Onoare ţie, frate Arnaud! Onoare ţie, frate Arnaud!
Istoria Frăţiei universale şi a Marelui Orient al Italiei ne evocă sacrificiile multor bărbaţi care au sfârşit în închisoare, precum Marele Maestru Domizio Torrigiani, ori ucişi, precum Giovanni Becciolini, cel care nu a vrut să predea poliţiei lista masonilor din Florenţa. Istoria ne povesteşte despre bărbaţi dedicaţi soluţionării marilor probleme ale lumii moderne. Mulţi au fost fraţii noştri. Iar istoria naţiunii noastre este, de asemenea, făurita de către administratori locali, francmasoni, care au muncit pentru dezvoltarea oraşelor lor şi de ale căror realizări încă ne amintim. Nu mă refer numai la Ernesto Nathan, fost primar al Romei, ci şi la Aldo Ducci din Arezzo, Lando Conţi din Florenţa, Guido Monina din Ancona, Canzio Vannini din Siena. Chiar acum se află aici, printre noi, în calitate de Maestru Venerabil, Mario Valentini, primar al oraşului Perugia în anii ’90, şi care apără cu toată puterea sa dreptul de a aparţine Marelui Orient al Italiei în consiliul orăşenesc. (“Masonul nu tremura” spune fratele Mario, la unison cu alt iubit primar din Perugia, Giorgio Casoli.)
Noi, masonii, dorim şi trebuie să fim liberi să ne alăturăm, să susţinem, să împărtăşim şansele şi căile ce sunt necesare îmbunatăţirii şi regenerării patriei. În acelaşi timp însă, dorim să ne păstrăm libertatea interioară, care este cu atât mai preţioasă cu cât ea este îndurată, cucerită, obţinută prin sudoare şi sacrificiu. Este vorba despre libertatea de a construi propriul templu interior, în secretul conştiinţei fiecăruia. Suntem ca o echipă de fotbal: la pauză, doar antrenorul şi jucătorii au acces la vestiar. În secretul vestiarului, jucătorii se pregătesc, îşi adună puterile, se încarcă. Apoi merg pe teren. Fanii îi aplaudă, alţii îi fluieră. Pentru oamenii liberi, templul este vestiarul lor, iar omenirea – terenul. Dacă vreţi, judecaţi-ne pentru ceea ce facem în lume. Dacă ţineţi neapărat, continuaţi să aveţi prejudecăţi. Reţineţi însă că omul, fiecare om – deci şi un francmason, nu poate renunţa la a-şi pune, în intimitate, întrebări existenţiale. Cunoaşte-te pe tine însuţi, în primul rând!
Libertatea provenită din cunoaştere este libertatea de a nu şti, de a nu avea certitudini. Stephen Hawking, savantul ce ne-a invitat să privim către stele şi nu către propriile picioare, a sperat întotdeauna că nu va confirma rezultate ştiinţifice doar prin experimente repetate.
Pe măsură ce cunoşti mai mult, realizezi că nu ştii. Aceasta ne duce la a dori să ştim mai mult, dar şi la critica necesară faţă de orice “adevăr” preconceput. Cel mai primejdios duşman al cunoaşterii nu este ignoranţa, ci iluzia cunoaşterii. Şi este plin de cunoaştere înşelătoare.
Simte-te liber să ne dezaprobi pe noi, ritualul nostru, felul nostru de a fi, dar poţi să taci. Noi suntem liberi şi fără căluş. Misiunea noastră este să “adunăm ceea ce este împrăştiat” şi nu să dezbinăm cum, din păcate, alţii fac de mult. Şi Italia este şi trebuie să fie una şi numai una. Nord, Sud – sunt simple convenţii. Ele sunt puncte cardinale şi nimic mai mult. Sunt sigur că mulţii fraţi ce şi-au vărsat sângele pentru unirea Italiei se răsucesc acum în mormânt la gândul că ar putea fi mai multe Italii. Nu pentru asta au luptat în Risorgimento. Şi cred că este valabil şi pentru numeroşii masoni ce au ajutat la construirea Republicii. Pentru noi, Italia este una şi indivizibilă şi nu se poate ca o parte să fie mai în lumină, pe când cealaltă – în întuneric. Una mai bogată, alta dezavantajată. Sunt create prea multe inegalităţi.
După luni de polemici, de multe ciocniri şi puţine argumente, cred că este timpul – şi aici mă întorc spre cei cărora le pasă de această naţiune: cel de a avea ca singur ţel pe acela de a urmări binele Italiei şi cetăţenilor săi.
Interesul unic este să dezvoltăm cultura, să dezvoltăm tot ce este mai bun şi să facem cunoscute lumii frumuseţile artei şi peisajelor, imensa moştenire pe care poporul nostru o are, astfel încât aceasta să genereze locuri de muncă, angajări. Nimeni nu trebuie lăsat în urmă şi nimeni nu merită să fie amăgit.
Trebuie să facem din cultură un drept. Cultura renaşte prin a învesti în şcoală, care este un adevărat capital; prin a reda demnitatea profesorilor şi prin a sprijini studenţii. O şcoala ce învaţă responsabilitatea, ce nu lasă în urmă pe nimeni, ce dezvoltă talentul fiecăruia şi face studentul să “crească”. O şcoală a ideilor şi a noilor resurse. Noi, Marele Orient al Italiei, am dorit să recompensăm – aşa cum facem în multe zone din peninsulă – studenţii din ariile seismice Marche şi Umbria. În Macerata şi Norcia, am oferit peste 100 de burse doar pentru a insufla curaj acestor tineri care studiază în zone cu risc şi teamă. Ei învăţau în vreme ce clădirile se prăbuşeau, omorând familii şi prieteni. Dar această discuţie merge mai departe, întrucât Marele Orient al Italiei cunoaşte foarte bine că dacă nu se face nimic pentru a se scoate scoala din letargie şi a i se da impuls, totul va fi în van. O ţară ce nu produce inteligenţă şi motivare este moartă. Aşadar, elevilor – dar şi profesorilor – le spun, parafrazându-l pe Antonio Gramsci: “Instruiţi-vă singuri, pentru că vom avea nevoie de întreaga noastră inteligentă. Fiţi fervenţi, fiindcă ne va trebui întregul nostru entuziasm. Organizaţi-vă, întrucât vom avea nevoie de întreaga noastră putere”. Nu vă opriţi în fata obstacolelor! Nu pierdeţi din ochi viitorul! Noi suntem aici. Poate că suntem doar o flacără ce luminează nu foarte departe, dar suntem aici. Chiar şi un chibrit, în întunecimea nopţii, pare că luminează mai puternic decât soarele.
Faceţi cultură şi fiţi liberi să cunoaşteţi. Cultura înseamnă progres – intelectual, social, economic, ştiinţific, juridic. Cultura şi inteligenta ne vor ajuta la integrarea celor ce vin din afară pentru a scăpa de război sau foame, nu contează. Este o problemă ce afectează conştiinţa întregii Europe; nu poate fi doar o problemă a Italiei. Avem nevoie de o atitudine care să ştie cum să îmbine venirea acestor oameni cu capacitatea şi posibilităţile de a-i primi. Mediterana nu trebuie să ne aducă mirosul morţii, ci pe cel al sării, sunetul blând al valurilor, căldura soarelui.
Încă este mult de lucrat; suntem conştienţi că valul de migraţie nu se va opri – acesta este destinul omenirii – şi va trebui să facem faţă. Dar haideţi să încercăm să dărâmăm zidurile, pe acelea din inimile noastre şi care ne separă de cei care sunt diferiţi.
În aceeaşi măsură, mă gândesc la paşii care trebuie făcuţi în domeniul drepturilor civile şi ale omului. Vorbesc despre o muncă fără sfârşit şi cunoaştem ce semnifică peretele neterminat din templu, la fel cum ştim că nici o dată nu trebuie să lăsăm garda jos în apărarea ideii de libertate şi a principiului toleranţei. Nu uităm cuvintele lui Voltaire: “Voinţa şi acţiunea sunt exact acelaşi lucru cu a fi liber. Cu siguranţă că există bărbaţi mai liberi decât alţii, din acelaşi motiv pentru care nu suntem în mod egal inteligenţi sau robuşti. Libertatea este sănătatea sufletului; puţini o posedă nealterabilă şi în plinătatea ei”. Libertatea de a fi… liber depinde de noi, de atitudinile noastre, de voinţa noastră.
Dragi fraţi şi prieteni ce aţi venit alături de noi, noi continuăm să lucrăm şi să navigăm încrezători către orizont. Continuăm să urmăm cărarea iniţiatică fără răgaz, aşa cum am promis. Ne căutăm Ithaca noastră plină de frumuseţe, după cum nota, în cuvinte sublime, poetul grec Constantinos Kavafis…
…iată ce a spus:
“Întotdeauna trebuie să ai în minte Ithaca – să o revezi fie gândul tău neclintit. Mai presus de toate, nu te grăbi; lasă călătoria să dureze o vreme, ani, şi bătrân fiind să pui apoi piciorul pe insulă, tu, bogat în comori adunate de pe cale, fără a aştepta bogăţiile Ithacăi. Ithaca ţi-a prilejuit minunata călătorie; fără ea nu ai fi plecat la drum: ce altceva să-ţi mai doreşti? Şi dacă regăseşti Ithaca sărac, ea nu te-a dezamăgit. Înţelept cum ai devenit, prin multă încercare, vei fi înţeles ce aceste Ithaca înseamnă”.
“Frumoasa călătorie este cea iniţiatică, pe care cu toţii am decis să o facem, pe care sute au ales să o urmeze în ultimele câteva luni, chiar dacă atacurile furibunde asupra noastră ar fi putut fi descurajante. Iar Ithaca noastră este, la modul ideal, insula Francmasoneriei; dacă vom face toate eforturile necesare, în cele din urmă ea ne va răsplăti cu comorile sale. Şi eu am un vis, aidoma lui Martin Luther King. Cu compasul, privind la stele şi cu telescopul lui Galileo, poate că într-o frumoasă zi vom face să strălucească toată frumuseţea ei extraordinară, iar îndoielile vor pieri. Noi vom fi obosiţi; obosiţi dar fericiţi, în sfârşit liberi să cunoaştem Adevărul, care întotdeauna va fi cel imediat dinaintea Adevărului ultim. Aşadar, călătoria va continua. Va continua sub semnul unui cuvânt pe care îl pronunţăm întotdeauna cu curaj, cu mândrie, cu hotărâre, cu dragoste: libertate, libertate, libertate!
Vă mulţumesc tuturor şi Mulţi ani Marelui Orient al Italiei!
(discurs rostit la Conventul Grande Oriente d’Italia – Rimini, Aprilie 2018)
