R.S.M.
Mare Bibliotecar, Marea Lojă a Moldovei
Masoneria în Moldova are istoria îndelungată, complicată şi mai puţin studiată comparativ cu alte ţări. Istoricii moldoveni nu au acordat acestei teme atenţie nici în perioada sovietică, nici în cea postsovietică. Cu toate acestea, reprezentanţii masoneriei moldoveneşti au jucat un rol important în dezvoltarea economiei şi culturii ţării noastre.
Drept exemplu pot servi domnitorul Constantin Mavrocordat, care a anulat iobăgia în 1749, domnitorul Mihai Suţu (1793-1795), deputaţi ai Sfatului Ţării şi miniştri – Pantelimon Halippa, Sergiu Niţă, Nicolae Alexandri. În viziunea noastră, a venit timpul să descriem şi aceasta „pată albă“ a istoriei noastre.
În istoria masoneriei moldoveneşti pot fi stabilite 3 etape de bază. Prima – 1733/1734 – 1812/1822, când pe teritoriul Principatului Moldovei apar şi se dezvoltă primele loji masonice. Pe parcursul întregii perioade 1812–1920, începând cu anul 1822, pe teritoriul Moldoveide Est, care a fost numită de către autorităţile ruse Basarabia, masoneria a fost interzisă. De aceea, aici existau doar câteva loji masonice. A treia etapă – perioada anilor 1920–1940, când pe teritoriul ţării noastre, aflate atunci în componenţa României, au fost create unele loji masonice.
Fondatorul masoneriei în Moldova se consideră italianul Anton Maria del Chiaro (numele adevărat David Thalia), care a venit în Moldova în 1733. În 1734–1735 el a creat la Galaţi (Loggia di Galazzi) şi Iaşi primele loji masonice în istoria Moldovei. Prima menţiune despre conducătorul lojii masonice în Moldova datează din anul 1735, când domnitorul de atunci, Constantin Mavrocordat, a fost numit Maestru Venerabil al unei loji ieşene. Pe parcursul domniilor sale (1733–1735, 1741–1743, 1748–1749, 1769) acest domnitor a efectuat o serie de reforme în domeniul justiţiei, armatei, a introdus salariul pentru funcţionarii de stat. În ziarul Mercure de France (iulie 1742), reformele acestuia sunt reunite sub denumirea de Constituţia lui Mavrocordat. Pentru perfecţionarea sistemului de conducere a statului şi centralizarea acestuia el a reorganizat sfera învăţământului şi a contribuit la dezvoltarea activităţii tipografice.
În documentele anului 1740, în calitate de conducători ai lojii ieşene sunt numiţi căpitanul Vasile Balş, urmaşii căruia au devenit marele vornic Iordache Dulgheru (1741), caimacamii (domnitori temporari) Iordache Cantacuzino (1742) şi Sandu Sturdza (1743).
Totodată, trebuie de recunoscut că denumirile acestor loji şi momentul creării lor au rămas necunoscute până astăzi. Prima lojă, informaţia detaliată despre care s-a păstrat în arhive, a fost Augustina, fondată în 1742 la Iaşi. În 1750, francezul Louis Lavin a creat sub oblăduirea Marelui Orient al Franţei la Iaşi şi Bucureşti încă 2 loji. Printre masonii cunoscuţi ai acestei perioade îl putem menţiona pe Scarlat Ghica (domnitor al Moldovei în 1757–1758), care a fost şi Maestru Venerabil al Loggia di Galazzi, pe Lascarache Ghemet, care a devenit în 1756 Maestru Venerabil, iar mai târziu – Marele Închizitor al unei loji ieşene, Leinţa, marele sulger al Principatului (înrândurile masonilor este menţionat în 1757), marelevistiernic Stavarache (menţionat în documentele anului 1760) ş.a.
Conform inscripţiei pe medalia emisă la Curtea Monetară din Sadagura (Polonia), datată cu 29 aprilie 1772, în Moldova de atunci a fost fondată Loja Militară Martie. Ea a fost compusă din ofiţerii armatei ruse care participau în războiul ruso-turc (1768–1774) de pe teritoriul Principatului. Maestru Venerabil al lojii a fost intendentul baron Peter von Gartenberg-Sadogurski (după alte informaţii, nepotul acestuia, generalul Peter Mellozino, care a fost şi fondatorul acestei curţi monetare). În 1774, după încheierea războiului ruso-turc, armata rusă a părăsit Moldova. Împreună cu ea au plecat şi membrii acestei loji. P. Mellozino s-a prezentat şi în continuare ca un organizator excelent, devenind curator, iar mai târziu – rector al Universităţii de Stat din Moscova. Tot el a fondat câteva loji şi la Petersburg.
În iunie 1774, patru boieri moldoveni – Iordache Balş, Constantin Vârnav, Ianache Canta şi Iordache Canano – au depus un jurământ de ajutor reciproc. Se cunoaşte că cel puţin unul dintre ei, Iordache Balş, a fost mason. În acelaşi an 1774, noul domn al Moldovei a fost numit Grigore Ghica al III-lea (1774–1777). Printre reprezentanţii curţii lui se afla alt francez, J.-L. Karra, care, timp îndelungat se considera fondatorul masoneriei în Moldova şi se ocupa de cercetări istorice. Lui îi aparţine meritul atragerii în masonerie a multor reprezentanţi ai nobilimii moldoveneşti, în special pe principele Alexandru Moruzi (1776), care, în 1792, 1802–1806, 1806–1807 a fost domn al Moldovei. În 1776, J.-L. Karra s-a întors în Franţa, unde, cu un an mai târziu a editat la Paris Istoria Moldovei şi Munteniei. În continuare el a participat la Marea Revoluţie Franceză, fiind în 1793 împreună cu Talleyrand, Mirabeau, Lafayette ş.a. membru al Lojii Les Amis Reunis.
Ulterior, pe lângă Moruzi şi I. Balş, la masoneria din Moldova în perioada domniei lui Grigore Ghica al III-lea au mai aderat o serie de reprezentanţi ai nobilimii ţării. Printre ei se numără Neculai Balş (fratele lui Iordache), paharnic, mai târziu logofăt, Manolache Bogdan (marele spătar, mai târziu marele vornic), Matei Cantacuzino, Ilie Catarji, Ion Ghenea, Gheorghe Jora, Manolache Romano ş.a. Toţi sunt menţionaţi în documentele anului 1776 ca fiind în componenţa Lojii Moldova, creată câţiva ani înainte (data precisă astăzi nu se cunoaşte).
Guvernul osman, care îi considera pe masoni membrii unei mişcări revoluţionare, îndreptată împotriva oricărei monarhii, avea atitudine negativă faţă de lărgirea activităţii lor sub ocrotirea lui Grigore Ghica. La 1 octombrie 1777, la ordinul sultanului Abdul-Hamid I (1774–1789), G. Ghica a fost destituit din funcţie şi în aceiaşi zi ucis. În perioada domniei urmaşului acestuia, Constantin Moruzi (1777–1782), la cererea Porţii, împotriva masonilor a fost dezlănţuită o campanie de represiuni. La 3 octombrie 1777 venerabilul lojii din Iaşi J. Le Dux, baron de Saint-Croi a fost deportat din Moldova, iar activitatea lojii a fost temporar suspendată. Unii membrii ai acestei loji au fost condamnaţi cu pedeapsa capitală şi omorâţi în 1778 de către turci (Ioniţă Cuza, Manolache Bogdan, M. Romalo, logofătul Ruset-Bălănescu ş.a), fiind acuzaţi de complot împotriva domnitorului C. Moruzi, fapt niciodată dovedit.
Masonii din Moldova şi-au continuat programul în calitate de organizaţie subversivă. Se cunoaşte că loja din Iaşi în scurt timp s-a restabilit şi către anul 1785 Maestru Venerabil al acesteia era vornicul Neculai Roznovanu. Urmaşii lui cunoscuţi au fost marele vornic Iordache Ruset-Roznovanu (menţionat în 1800 în calitate de membru al unei loji din Iaşi), beizade Dimitrie Moruzi (menţionat în documente în anul 1812).
Trecând acest val de represiuni, masonii au întreprins tentative de a populariza ideile lor. Ca mărturie ne poate servi traducerea de către arhimandritul Mitropoliei Moldoveneşti Gherasim a cărţii abatelui francez Prau, Taina francmasonilor (pe banii marelui paharnic Iordache Dărmănescu, care era considerat de către autorităţile turceşti conducătorul complotului împotriva lui C. Moruzi). Această carte a contribuit la răspândirea ideilor zidarilor liberi în principat. Altă confirmare a activizării masoneriei în perioada 1785–1800 în Moldova constă în faptul că boierul Ioan Cantacuzino, care în 1776 a fost membrul Lojii Moldova, a elaborat şi a publicat în 1790 Proiectul Republicii Aristo-Democratice în Moldova – primul proiect al Legii Fundamentale în istoria Moldovei.
Deja în această perioadă masonii au dus o intensă activitate de iluminare şi culturalizare a populaţiei. Ioan P. Cantacuzino (1757–1828), rudă îndepărtată a celui pomenit mai sus, a publicat memoriile sale şi o primă culegere de versuri – Poesii noo – în istoria Moldovei (1792–1797, Moghiliov-Podolsk); Toma Carra (la începutul sec. XIX având funcţia de paharnic) – în 1800 orator la una din lojele ieşene, în 1807 – unul din fondatorii Lojii Memphis, în 1804 a tradus din limba greacă lucrarea lui Constantin Armenopulo Îndemnoasa adunare a pravilelor, ce se numeşte Exavivlos Tesalonicului.
Alt mason moldovean, Alexandru Ipsilanti (1724–1807), domnitor al Moldovei în 1786–1788, care a creat în 1796–1797 o lojă la Bucureşti, a devenit un cunoscut reformator şi mecena. El aloca sume băneşti esenţiale pentru susţinerea mănăstirilor greceşti şi bulgare. Feciorul acestuia, Alexandru Ipsilanti (1760–1816), membrul lojei din Braşov Zu den drei saulen, fiind domn al Moldovei (1799–1801, octombrie–noiembrie 1806), a continuat cursul tatălui său. În secret de autorităţile turceşti el a reuşit să creeze un corp militar sub conducerea lui Pazvand-oglu, care, mai târziu, în 1806–1812, se lupta cu armata turcă.
Alt domn al Moldovei, Alexandru Moruzi (1750–1816), care a domnit în 1792, 1802–1806, 1806–1807, a intrat în masonerie în 1776 la Sibiu (Transilvania, Loja St. Andreas). Ajuns acolo, a devenit secretar provincial secret, însă în 1783 a fost exclus din şi a creat tot acolo o nouă lojă – St. Andreas zu den drei Silbernen Ankern, pe care a condus-o între 1783–1790, iar în 1796 şi 1803 a condus loji la Bucureşti şi Iaşi.
În 1805, la Constantinopol s-a iniţiat în ritul Memphis, iar în 1807 a fondat în Moldova o lojă cu aceeaşi denumire. În calitate de domnitor a întreprins o serie de reforme pentru intensificarea dezvoltării economice a ţării, asigurării Iaşilor cu apă, iluminarea străzilor, paza de noapte, crearea codurilor de legi.
Dar cel mai cunoscut reprezentant al masoneriei moldoveneşti în aceşti ani a fost Gherasim, egumen al mănăstirii Slatina (1789–1793). El a creat un întreg cerc ştiinţific, în componenţa căruia au intrat masonii fostei Loji Moldova care au rămas în viaţă, în frunte cu I. Daria-Dărmănescu şi marele logofăt D. Sturdza. El a tradus din original lucrările Taina Francmasoneriei (1787), G. Calabre Perou Istoria craiului Sweziei Carol al XII (1792), Istoria de Voltaire, Istoria Americii (1795–1800), Viaţa domnului Heruvim de la Ronda (1793), Critil şi Andronius (Iaşi, 1794).
Elevul acestuia, Leon Gheucă, membrul Lojii Moldova (1776) a devenit cunoscut traducător şi cărturar, ajungând la funcţia de mitropolit al Moldovei (1786–1788). El soluţiona cu succes conflictele boierilor şi clerului, datorită lui a fost curmată revolta ienicerilor de la Iaşi. El a fost unul din creatorii şcolii iluminatorilor, deţinătorul uneia dintre celei mai bogate biblioteci în Moldova.
O altă lojă ieşeană a fost, în 1785, condusă de R. Roset, pe atunci mare stolnic (1783), căminar (1786), postelnic (1797), hatman (după 1802), marele logofăt (1834).
Domnul Moldovei (1793–1795) Mihai Suţu (1730–1803) a reorganizat ateliere şi a reuşit să limiteze încălcări administrative. În 1794 el a fost Maestrul Venerabil al unei loje ieşene.
Începutul războiului ruso-turc din 1806–1812 nu a blocat acest proces. În 1807, la Iaşi, principele A. Moruzi a fondat Loja Memphis. Printre primii membri ai acesteia au fost D. Albineţ, marele postelnic Gh. Brăiescu, beizade D. Moruzi, Gh. Balş, I. P. Sturdza, poetul I. Tăutu, care mai târziu a participat la elaborarea Constituţiei şi în 1813 a condus o lojă din Iaşi. În 1808, în legătură cu ocupaţia rusească, loja a încetat temporar să activeze, dar mai târziu, cu ajutorul marelui vistiernic Iordache Ruset-Roznovan, aceasta a continuat. Însă, unul din fondatorii lojii, D. Moruzi, care în 1812 a fost marele dragoman al Porţii şi din 1812 a condus una din lojile la Iaşi, a fost arestat de către autorităţile turceşti şi executat pentru colaborarea cu diplomaţi ruşi în timpul tratativelor de la Bucureşti, care s-au încheiat cu pierderea Moldovei de Est de către Turcia.
(va urma)
Text preluat din ATHENEU MASONIC, revista oficială a Marii Loji a Moldovei (Nr.1, Noiembrie 2014, pp. 10-15)
