MIGUEL HERNANDEZ-BRONCHUD: Don Juan Fernández de Heredia – legătura dintre Cavalerii Templieri, Cavalerii Sf. Ioan şi Breslele Medievale de Masoni?

MIGUEL HERNANDEZ-BRONCHUD

Loja Caius  Nr. 3355, United Grand Lodge of England
Preceptory No. 2 of Spain (Gran Priorato de España)
Secretar pentru Spania al AQC CC.

 

 

Introducere

Francmasoneria, de la crearea sa formală prin unirea a patru loji din Londra în 1717, a căutat un răspuns pentru rădăcinile sale în istorie. Speculaţiile au fost la fel de variate precum francmasonii care le-au oferit. Printre speculaţii, au fost următoarele:

1. Masonii Egiptului antic (inclusiv Moise),
2. Ghildele de construcţie romane,
3. Muncitorii lui Solomon şi mulţi alţii.

Primele aşa-zise istorii ale Maso­neriei se găsesc într-o serie de docu­mente în principal, dar nu exclusiv engleze, care se întind înapoi de la sfârşitul secolului 14 până la mijlo­cul secolului 18, care acum sunt cunoscute împreună ca „Old Charges“. Aproape 120 de versiuni au fost găsite, dintre care peste 100 încă există. Deşi versiunile au diferenţe, ele au o formă comună: o istorie a masoneriei urmată de o serie de ordine care dau relaţia dintre atribuțiile Maeştrilor, Calfelor şi Ucenicilor. Acest tip de istorie, după moda vremurilor, este o combinaţie de fapte, poveşti biblice şi legende pure, cu accentul pus pe Geometrie.

În 1723, Reverendul Dr. James Anderson, un preot prezbiterian scoţian din Londra, la cererea primei Mari Loji create din patru loji într-un pub londonez în 1717, a revăzut manuscrisele Old Charges şi a produs prima Constituţie Masonică

El a prefaţat regulile şi regulamentele cu istoria manus­criselor Old Charges, aducând-o înapoi la formarea Marii Loji în 1717. În 1738, el a produs o a doua ediţie a Constituţiilor, în care a extins foarte mult povestirea istorică, introducând tot felul de figuri legendare, biblice şi istorice ca Mari Maeştri, Patroni, sau pur şi simplu admiratori ai Masoneriei. El nu a făcut nici o diferenţă între masoneria operativă şi cea specu­lativă şi asta, în combinaţie cu pretenţia sa că eveni­mentele din 1717 au fost o revenire la viaţă cauzată de faptul că Sir Christopher Wren îşi neglijase datoriile sale de Mare Maestru, a dat naştere ideii că masoneria specu­lativă era o creştere naturală din craftul operativ.

Teoria descendenței directe afirmă că pe măsură ce cioplitorii de piatră au început să se organizeze în perioada medievală, ei s-au adunat în loji ca un mijloc de a-şi proteja arta. În loji, ei au fost împărţiţi în ucenici şi calfe; şi-au organizat ceremonii de intrare simple şi aveau moduri secrete de recunoaştere astfel încât la mutarea cioplitorilor de la un sit de construcţii la altul, ei puteau dovedi că fac parte din „camaraderie“ şi erau demni de a fi puşi la muncă. La sfârşitul secolului 16 şi începutul secolului 17, aceste loji operative au început să primească non-masoni operativi sau masoni gentlemens, transformând astfel masoneria într-una liberă și acceptată sau  masonerie speculativă.

De la începutul anilor 1620, există dovezi în cărţile contabile ale Companiei de Masoni Londra că masoni non-operativi şi operativi erau acceptaţi într-un cerc tainic, cunoscut astăzi sub numele de „Accepțiune“. S-a pretins că aceasta este o dovadă că a existat o lojă de tran­ziţie în Anglia, dar documentele par să arate că cum se alăturau unei organizaţii separate, nu doar gentle­mens intrau în Compania Masonică din Londra. Dovezile sunt, pe puţin spus, confuze. În 1646, Elias Ashmole, anticarul şi fondatorul Muzeului Ashmolean la Oxford, înregistrează în jurnalul său că pe 6 octombrie 1646 el a fost făcut francmason în casa socrului său, în Warrington. Din fericire, a înregistrat numele tuturor celor prezenţi, nici unul dintre care nu avea vreo conexiu­ne cu craftul operativ.

Am rămas astfel cu întrebarea eternă: unde şi când au dezvoltat masonii operativi antici pentru prima oară ritualurile speculative şi au interacţionat  pe parcurs, într-o manieră fraternă, cu călugării-luptători pre­cum Cavelerii Templieri sau Cavalerii Sf. Ioan (astăzi cunoscuţi sub numele de Cavaleri de Malta)?

Am decis să abordez această problemă întâi de la o analiză a stemei Marii Loje Unite a Angliei (Fig. 1).

Stema UGLE (Marea Lojă Metropoli­tană a Londrei are aceleaşi împărțiri pe scut).

Pe stemă, doi heruvimi stau unul pe fie­care parte a unui mare scut a cărui margine are lei pe ea (leii au fost o adăugare de secol 19 de către familia regală brita­nică). „Împărțirile“ de pe scutul propriu-zis sunt (a) pe stânga, trei castele şi un blazon, (/\) iar pe blazon este o pere­che de compasuri deschise: pe dreapta sunt cele patru „cadrane” ale unui leu, un bou, un om şi un vultur. Deasupra scutului este Chivotul Legii cu heruvimi şi deasupra Chivotu­lui sunt litere ebraice (onorând pe Adonai). La baza întregului design este un pergament cu un motto în latină. „Cartelările” sale provin, ]n parte, din stema Primei Mari Loji, acea a „Modernilor“, şi în parte din stema Marii Loji a „Antiților“. Castelele, blazonul şi compa­surile sunt luate, cu o anume măsură de adaptare, de la stema originală care a fost acordată Companiei Franc­ma­sonilor Londonezi în 1472, şi pro­babil un secol mai devreme Ghildei Masonice Londo­neze. La origine, stema companiei Masonilor (Fig. 2) purta motto-ul „Dumnezeu este Ghidul nostru“, schim­bată apoi până la momentul gravării din 1677 în „În Domnul este toată Încrederea noastră“; acest motto, a fost el însuşi schimbat înapoi cu originalul motto, târziu în secolul 19. Ambele motto-uri au o mare semnificaţie pentru Iniţiat, căruia de la început i se cere să afirme că îşi pune încrederea în Dumnezeu.

Respectabila Companie a Masonilor din Londra (1356; stema RC acceptată în 1472).

Dar care sunt adevăratele origini ale acestei steme? Nu ştim cu sigu­ranţă.

După uniunea din 1813, stemele celor două Mari Loji ale Angliei au fost combinate:

1) „Modernii“: castelele, blazonul şi compasurile reprezintă tot ce a supra­vieţuit din stema Primei Mari Loji.

2) „Antiții“: adoptaseră, cu ani înainte, „Tetramorful“ leului care repre­zintă puterea; a bourului, răbdarea şi asiduitatea; a omului, inteligenţa şi înţelegerea; şi a vulturului, iuţimea şi viteza – patru embleme care ne revelează că Royal Arch era parte integrală a Ordinului pentru „Antiți“.

Tetramorphus clasic este o imagine creştină medie­vală destul de obişnuită în biserici Catalane şi Arago­neze în stil romanic dincolo de Pirinei, dar nu era la fel de bine cunoscută în Anglia sau alte părţi ale Euro­pei. În Kabala, existau patru cuvinte pe Copacul Vieţii. Există patru creaturi în visul lui Ezekiel şi în Cartea Apocalipsei, patru funcţii mentale primare (Carl Jung), patru puncte cardinale şi patru dimensiuni în uni­versul nostru. În anul 1675, un evreu spaniol, Iacob Yehuda Leon, a expus la Londra un model al Templului Regelui Solomon care a atras atenţia în mod special. Laurence Dermott, secretarul Marii Loji „Antients“, a examinat acest model la aproape 90 de ani după prima expunere şi a observat o stranie stemă, pe care a folosit-o imediat în componența stemei Marii Loji. Prezumabil, aceasta era Tetramorphus.

În faimoasa sa carte „Istoria Francmasoneriei Engleze“ (1994), John Hamill, fost Curator şi Librar al UGLE (I), nu spune sau explică mare lucru despre francmasoni înainte de 1717. Diferit poate de cazul Scoţiei, înre­gistră­rile engleze nu arată vreo dovadă a „lojilor operative“ sau a modurilor secrete sau a cuvintelor de recunoaştere. Dar el recunoaşte că sistemul de ghilde din Londra (RC a Masonilor) a fost singura din Anglia care să rămână în viaţă în secolele 16 şi 17. Răposatul C.J. Mandleberg (MVT al Lojii Quatuor Coronati 2076, UGLE) a confirmat relativ recent existenţa inexplicabilă în această RC a Masonilor londonezi a unui influent „cerc interior“, numit „Accepta­rea“, probabil dedicat discuţiilor speculative şi poate adevăratul embrion intelectual al francmasoneriei moderne.

La începutul secolului 18, o nouă teorie a fost pre­zentată în Europa pentru istoria masonică şi aceasta a fost că francmasonii îşi au începuturile în deşerturile medievale ale Levantului, cu Cruciaţii şi Cavalerii Templieri. Responsabilitatea pentru această teorie revine la doi oameni, Andrew Michael Ramsay (Oraţia lui Ramsay accentuează legăturile cu Cavalerii Sf. Ioan) şi Baronul german Karl Von Hundt (Ordinul Strictei Observanțe, care accentuează legăturile cu Cavalerii Templieri). Chevalier Ramsay era un Mason, un gentleman de mare cultură şi tutore al celui de-al doilea pretendent la tronul englez, Charles Edward Stuart („Bonnie“ Charlie). Acest exilat distins, în timpul petrecut în Franţa se spune că ar fi descoperit un sistem masonic cu un al şaselea grad, numit Cavelerii Templului şi, într-una dintre călătoriile sale în Scoţia, ar fi creat Cavalerii Templieri acolo. Cu aprobarea Pretendentului la tron, el a încercat să îşi folosească legăturile masonice pentru a ajuta Casa Stuart exilată să se întoarcă pe tronul Britanic. Pe 16 aprilie 1746, trupele „iacobite“ ale lui „Bonnie“ Charlie au fost complet înfrânte la bătălia de la Culloden şi chevalier Ramsay pur şi simplu dispare…

Von Hund spunea că ar fi fost iniţiat masonic Cavaler Templier în 1742 de către superiori necu­noscuţi şi un misterios „Eques a Penna Rubra“ care nu a mai apărut niciodată. Misterul în legătură cu ceea ce s-a întâmplat exact rămâne până astăzi.

Pe de altă parte, în cartea sa despre „Istoria Ordinului Templului“, prestigiosul autor Sir Patrick Colquhoun din Londra, Anglia, publicată în 1878, susţinea că în 1769, Loja mamă Kilwinning din Scoţia a emis un charter pentru Loja Masonică Kilwinning din Dublin, care autoriza conferirea gradului de Cavaler Templier acolo, dar se pare că Ordinul ar fi fost fondat în Dublin înainte de acea dată, de unele organizaţii mili­tare formate din soldaţii Scoţiei şi Irlandei. Este pro­babil vorba despre aceeaşi sursă militară care a introdus Ordinul şi în SUA, în Boston, cam în aceeaşi perioadă. Hughan, marea autoritatea masonică engle­zească, afirmă că prima înregistrare au­tentică a conferirii Ordinului este găsită în rapoartele Lojii St. Andrews Royal Arch din Boston, sub data de 28 August, 1769: „Petiţia Fr. William Davis, venind în faţa lojii cerând să aibă şi să primească elementele care aparţin unui Mason al Arcului Regal, a fost acceptată şi el votat în  unanimitate, şi a parcurs cele patru etape, de Excelent Maestru, Super-Excelent Maestru, Royal Arch şi Cavaler Templier.“

Aşa se face că rămânem cu întrebarea: au avut relații fraterne, ritualuri sau simboluri comune masonii operativi medievali şi Cavalerii Templieri sau Cavalerii Sf Ioan – care în mod evident au colaborat foarte îndeaproape la construrirea castelelor, fortăre­ţelor, maşinilor de război, bisericilor, capelelor şi cate­dralelor?

Acum câţiva ani, am ajuns la o concluzie afir­ma­tivă investigând viaţa şi lucrările lui Don Juan Fernández de Heredia (1306-1396), cel de-al 14-lea Mare Maestru Aragonez al Cavalerilor Sf. Ioan (cam un secol înaintea naşterii politice a Spaniei moderne). Am dat peste câteva descoperiri neaşteptate în regiunea izolată a Spaniei numită Teruel, supra-numită „El Maestrazgo“ (literal, „tărâmul Maeştrilor“), care o dată fusese fragila frontieră dintre regatul creştin al Aragonului şi regatul islamic al Valenciei, în secolul 13. Aceste descoperiri, explicate şi documentate în cele două cărţi pe care le-am scris, „Castelul Secret“ (disponibilă în trei ediţii) şi „De la pietre la Dumnezeu“ – ambele disponibile pe web, pe Amazon Books şi pe Apple Books – m-au ajutat să înţeleg că, chiar dacă Scoţia (secolele 15-16) este adesea creditată a fi fost locul de naştere al Francmaso­neriei şi legătura ipotetică cu Templierii, de fapt în Spania şi Portugalia, Ordinele Creştine Militare şi Reli­gioase au câştigat victorii decisive şi ireversibile împo­triva Islamului: un proces cunoscut ca La Reconquista (Recucerirea, secolele 9-15). De asemenea, în nord-vestul Spaniei se termină „Camino de Santiago“ (Calea Sf. Iacob), dând naştere primei vertebrări creştine a Europei, bine protejată de Cavalerii Templieri.

Ipoteza scoţiană a fost popularizată de către best-seller-uri precum: Sfântul Sânge şi Sfântul Graal (1982) de Michael Baigent, Richard Leigh şi Henry Lincoln ; sau Templul şi Loja (1988) de aceiaşi autori, dar fără Lincoln. Cartea lor a fost prima care să argumenteze (în detaliu extraordinar) că a existat o legătură între Rosslyn Chapel din Scoţia şi Francmasonerie. Interesul în Rosslyn Chapel a crescut din nou cu publicarea romanului Codul lui Da Vinci de Dan Brown (2003). Dar Rosslyn Chapel nu exista pe vremea Cavalerilor Templieri  vechi, fiind construită la 150 de ani după distrugerea Ordinului Templier.

Dubii serioase au fost aruncate asupra ideii oricărei legături între Francmasonerie şi Rosslyn de către Curatorul Muzeului şi Bibliotecii Marii Loji a Scoţiei, Robert Cooper, precum şi de către alţi autori. Enumerăm unele dintre motivele oferite de ei:

–  Familia St. Clair, constructorii şi proprietarii din Rosslyn fuseseră duşmani ai Ordinului Cavalerilor Templieri: familia a depus mărturie împotriva Templierilor când acel Ordin a fost chemat în judecată în Edinburg în 1309.

–  „Rosslyn Chapel nu are vreo asemănare mai mare cu Templul lui Solomon sau cel al lui Irod decât o casă de cărămidă are cu o carte“ (după Mark Oxbrow şi Ian Robertson).

– Faimoasa gravură într-un capitel din Rosslyn al „unui om cu ochii acoperiţi, în genunchi cu o sfoară în jurul gâtului şi o carte în mâna sa şi un cavaler în spatele său“, ar putea să fi fost produsă în anii 1860 când arhitectul David Bryce, un cunoscut francmason scoţian, a fost angajat pentru a restau­ra unele zone din biserică, înclusiv multe dintre sculpturi.

Cine a fost Don Juan Fernández de Heredia?

Pe scurt, Don Juan Fernández de Heredia a fost soldat, diplomat, marinar, umanist, con­structor-arhitect şi Mare Maestru credincios. El a devenit sfătuitorul principal al mai multor regi de Aragon şi al mai multor papi din Avignon şi anti-papi de asemenea, în vremea Schismei Bisericii Catolice. A luptat cu curaj în bătăliile de la Crecy (1346) şi Poitiers (1356) de partea Franţei şi a fost luat prizonier de către englezi şi graţiat de regele Edward III. Stema lui iniţială arată aceleaşi 3 castele (Figura 3b) ca RC Ghildă a Masonilor (numai mai târziu stema lui arăta 7 castele).

Un bătrân Don Juan Fernández de Heredia, cu caracte­ristica sa „barba bifurcate“, înăuntrul unei litere majuscule într-unul din multele sale manuscrise medievale, într-o postură magică stra­nie. Cru­cea sa de Malta a fost ştearsă de către Inchiziţia Spaniolă.

Originele sale sunt obscure. S-a născut probabil în 1306 sau 1310, fiul ilegitim al unui nobil din anticul regat al Aragonului. Nimeni nu ştie cine era mama lui, dar el a devenit oricum Cavaler Ospitalier, o poziţie în mod obişnuit rezervată aristocraţilor sau copiiilor legitimi ai domnilor feudali nobili. Primele sale apariţii istorice îl leagă de două castele din pro­vin­cia Teruel, deținute anterior de Cavalerii Templieri, numite Villel (1328) şi Alfambra (1333). În Aragon, Cavalerii Templieri nu au fost găsiţi vinovaţi de erezie şi nici de alte crime (rezoluţie luată în unanimitate de Consiliul de la Tarragona în 1312). Când Ordinul lor a fost abolit, de către papa Clement V, majoitatea pro­prietăţilor lor din Aragon şi Catalonia au trecut la fraţii lor Ospitalieri sau Cavaleri ai Sf. Ioan. La acel moment, Don Juan era un Cavaler al Sf. Ioan în Teruel, mai erau încă destui Cavaleri Templieri în viaţă şi el a trăit cu unii dintre ei atât la Villel cât şi la Alfambra, aproape de Mora de Aragón (acum numită Mora de Rubielos).

Stema originală a lui Don Juan Fernández de Heredia într-o porțiune stranie de altar din lemn, la Muzeul Mă­năstirii Cister­ciene din Poblet (Tarragona), cu referinţe artis­tice la Giulgiul sfânt şi la Naşterea lui Iisus.

Nu departe de castelul din Alfambra, acum complet devas­tat, şi ca parte integrală a ace­lo­raşi poziţii defen­sive ale Cavale­rilor Templieri în jurul oraşului Teruel (în arabă, „Tirwal“), găsim atât frescele origi­nale ale Cavalerilor Templieri cu un „Tetramorphus“ (în Capela Templieră din minusculul sat Camańas) şi Castelul Mora de Aragón (acum Mora de Rubielos) cu o scară spiralată care intrigă, cu 36 de trepte, ducându-ne trei nivele mai jos de la o capelă exoterică la un Templu ezoteric, cu un mare Triunghi Echilateral, cu apexul lipsă, pe peretele dinspre răsărit (secolele 12-13).

Afară de aceste dovezi monu­mentale şi artistice evidente, eu am adunat un număr semnificativ de dovezi istorice pentru a-mi sprijini afirmaţiile – citate în cele două cărţi ale mele, Castelul Secret (2008, 2010 şi 2012), şi De la pietre la Dumnezeu (2011), şi discursuri recente din 2012 la Barcelona (Biblioteca Arús) şi Madrid, dar fără un document specific care să declare că Don Juan era într-adevăr un Cavaler Templier criptic sau Francma­son. Simpla existenţă a unui asemenea docu­ment ipote­tic ar părea să fie, în orice caz, o aşteptare iraţională şi „contra natura“, dat fiind secretul absolut asupra naturii acestor ritualuri şi relaţii fraterne la acea dată.

Capela Cavalerilor Templieri (Ermita del Consuelo) din Camańas (Teruel), cu fresce de lemn (picturi de cavaleri pe cai în bătălie împotriva Isla­mului) şi un „Tetramorphus“ mural care a fost ascuns până foarte de curând de un perete fals în faţa altarului.

Mora de Rubielos (castel), cu o scară spiralată cu 36 de trepte (fiecare cu o gravură Masonică, afară de primele 3 şi chiar ultima); şi Triunghiul Echila­teral la Orient (care este, fără îndoială, unul masonic).