JOSEPH VICTOR HAFFNER
Mare Maestru Adjunct din Trecut, Marea Lojă Unită NSW și Teritoriul Capitalei Australiene
Pro Mare Maestru de Onoare, Marea Lojă Națională din România
Garant de Amiciție al MLNR pe lângă Marea Lojă Unită NSW și Teritoriul Capitalei Australiene
Mare Bibliotecar al Marii Loji Unite NSW și Teritoriul Capitalei Australiene
Presupun că la această întrebare, vă aşteptaţi cu toţii ca să răspund cu un „DA“ clar iar apoi să continui să vă conving cu elocvenţă, şi cu nenumărate puncte convingătoare, de ce trebuie să gândiţi în acelaşi fel ca mine.
Acesta nu este intenţia mea. Nu voi încerca în nici un fel să vă ascund faptul că în decurs de peste 40 de ani, de-a lungul întregii mele cariere masonice, m-am întrebat adesea aceeaşi întrebare şi am căutat un răspuns în adâncul minţii şi sufletului meu.
Cu toate acestea nu cred că este de vre-un folos ca să vă descriu în detalii variantele pe care am speculat, m-am lăsat convins apoi m-am contrazis pentru a ajunge fără rezultat la punctul de la care am plecat. Întrebarea este în esenţă, o întrebare subiectivă, legată de caracter şi de împrejurări, de experienţe practice ale fiecărui Francmason. Fiecare dintre noi are propriile sale criterii prin care judecă ceea ce îi place sau ceea ce îi displace, ceea ce consideră a fi o misiune satisfăcătoare sau o simplă pierdere de timp.
Remarcile mele vor fi, de aceea, îndreptate spre a vă încuraja să vă gândiţi singuri la această întrebare şi să judecaţi prin unghiul de vedere care vă este propriu.
Faptul că ţelul final al fiecărui om este să-şi găsească mulţumire, fericire, este o axiomă. Omul este în mod fundamental egoist. Unde şi cum îşi va căuta fericirea şi dacă o va găsi sau nu este treaba fiecărui om.
Se spune: „îmbucătura gustoasă a unuia poate fi otrava altuia“.
Este deci logic să presupunem că atunci când am decis să ne alăturăm Ordinului şi am fost iniţiaţi, aveam cu toţii aşteptări legitime că vom găsi „ceva“ care va contribui la fericirea noastră…
Şi, ce s-a întâmplat?
Pentru unii dintre noi nu s-au împlinit speranţele, aşteptările; alţii mai aşteaptă ca minunea să se întâmple… iar alţii au fost deziluzionaţi şi este de aşteptat ca aceştia să se retragă după un timp.
Dar mai există şi o altă posibilitate care nu trebuie ignorată căci este posibil ca ea să aducă soluţia mult aşteptată pentru cei care nu au găsit încă realizarea speranţelor dar care nici nu au renunţat să spere.
Este vorba de o graduală şi subtilă schimbare în natură speranţelor şi deci în realizarea lor.
Ordinul nostru susţine că, sub influenţa sistemului nostru de moralitate, candidatul, devenind Francmason trece printr-o schimbare a perspectivelor sale. Acesta este, de fapt şi scopul iniţierii. Candidatului i se cere să se lepede de orice prejudecată sau idee preconcepută şi să intre în Ordinul nostru cu o minte complet deschisă.
În teorie, iniţierea este asimilată unei renaşteri spirituale.
NU este de aşteptat, desigur, ca schimbarea să fie imediată.
Nu există nimic magic în Ceremonia de Iniţiere care în realitate certifică potrivirea candidatului şi faptul că a fost găsit destul de merituos pentru a i se deschide drumul de-a lungul căruia vă găsi cunoştinţele şi înţelepciunea care îl vor îndrepta spre adevăr.
Permiteţi-mi să menţionez aici că Francmasoneria nu este didactică în sensul că ea nu oferă „formule“ care răspund la orice nevoie. Noul Mason, proaspăt iniţiat, nu capătă lecţii formulate. Uneltele Gradelor sunt explicate, dar el trebuie să înveţe să le utilizeze singur, iar Simbolurile Ordinului trebuie să fie interpretate de fiecare în parte, în lumina fiecăruia şi după puterea de gândire a fiecăruia. NU există interpretări unice sau ortodoxe.
Drept consecinţă, nu avem sancţiuni împotriva neofiţilor care dau semne că nu au dorinţa sau aptitudinile necesare învăţăturii.
Doctrinele şi Principiile Francmasoneriei au rezistat eroziunii timpului şi depăşesc asperităţile evenimentelor lumii înconjurătoare. Ele continuă să evolueze nestingherite şi se impun că puteri ale binelui. Singura slăbiciune este că nu sunt aplicate întotdeauna în mod practic şi de multe ori sunt abandonate în favoarea unor discursuri pretenţioase.
Mulţi dintre noi expun în mod superficial beneficiile şi satisfacţiile aduse de bătrânul nostru Ordin Onorabil şi se pierd în laude personale goale în loc să încerce din toate puterile să se menţină pe linia dreaptă care duce spre unirea fraternă a tuturor oamenilor de toate rasele şi credinţele ca Fraţi, copii al aceluiaşi Tată.
Vorbind la o lucrare masonică în Franţa, am comparat Ordinul nostru cu un Vin bun de calitate sau orice alt lucru bun în viaţă dar nu este numai pentru un gust de moment ci pentru a profita de Francmasonerie în fiecare zi din viaţă. O atmosferă în care fiecare dintre noi creşte în timp ce cunoştinţele şi înţelegerea cresc şi se dezvoltă pe măsură ce înveţi mai mult…
Se spune adesea că păcatul distinctiv al Englezilor este IPOCRIZIA. Disraeli, acest mare om de stat Englez a spus cândva despre un anumit Minister Conservativ:
„Ipocrizie organizată. Atât de mare este diferenţa între Ideile din cap şi senzaţia din coadă“.
Valoarea fiecărei instituţii, depinde în mod clar de valorile oamenilor care fac parte din ea şi deci este tot atât de clar că „senzaţia din coadă“ este aceea care va determina dacă Masonul individual va găsi apartenenţa sa la Ordin ca fiind de valoare sau nu.
Propun să examinăm aceste „senzaţii“ simţite la iniţiere, începând cu acelea ale unui sărman candidat în total întuneric.
Atunci când se gândea să ceară admiterea sa în Francmasonerie, ideile sale erau destul de vagi. Tot ce ştia era că este vorba de o Societate destul de secretă care impunea pedepse grave trădătorilor, dar care în acelaşi timp oferea o legătură strânsă între membrii care se obligau să ajute unii pe alţii în orice împrejurare.
Când întrebase pe cei care îl propuneau ca membru, ca să afle mai multe detalii, I se spuse să aibă totală încredere căci le este interzis să povestească detalii despre ce se întâmplă în Loji. Pe de altă parte, Candidatul trebuie să asigure pe cei care îi sprijină cererea de aderenţă la Ordin, că el crede în D-zeu (fără a defini care este înţelesul termenului D-zeu), că nu este îndemnat de nimeni şi de nici un interes să ceară admiterea sa, că are o părere bună şi admiraţie faţă de Francmasonerie, o sete de a-şi adânci şi dezvolta cunoştinţele şi în sfârşit, o dorinţă neclintită de a ajuta fraţii săi şi a promova bună stare a tuturor în general.
Totuşi, simte că într-o oarecare măsură, acesta este un aranjament unilateral, oarecum diferit de orice aranjament propus de orice altă organizaţie sau club. Acolo, el ar fi avut lista completă a beneficilor propuse, şi mai mult, ar fi fost invitat să viziteze locul şi sălile amenajate special pentru a-i satisface aşteptările, înainte de a i se cere angajamentul să se ataşeze…
El nu poate şti încă, înainte de Iniţiere că sunt motive de înaltă importanţă care împiedică Francmasoneria să se dezvăluie complet, să facă promisiuni de orice fel, să caute subscripţii noi sau să facă publicitate în ziare.
Francmasoneria sau ceea ce ea poate oferi este şi rămâne impalpabil. Valoarea devine aparentă prin experienţă. Francmasoneria este ca şi caviarul – un gust dobândit…
Cu toate acestea, Candidatul, intrigat de misterele care învăluiesc Ordinul Masonic, îşi face socoteala finală şi decide că dezavantajul de a cumpăra o „mâţă-n sac“ este depăşit de avantajul de a deveni membrul unei fraternităţi în care va găsi desigur o mulţime de oameni în întreaga lume care au aceleaşi interese ca ale lui, care îi vor întinde o mână prietenoasă şi cine ştie… poate chiar şi salvatoare. Ei vor putea fi consideraţi prieteni, chiar fraţi şi toate acestea contra unei subscripţii anuale nici măcar atât de mare… când te gândeşti…
Pare să fie o idee bună.
Clar, că Fraţii care îi susţin candidatura i-au explicat că Francmasoneria nu este un drum în „sens-unic“, şi că va putea beneficia larg, numai dacă şi el este gata să contribuie Francmasoneriei cu ceva. Se gândeşte şi se auto-convinge că în definitiv nu i se poate cere mai mult decât poate da şi deci rămâne convins că Francmasoneria este un ideal valabil.
După o aşteptare mai mult sau mai puţin lungă, şi după ce a trecut câteva întâlniri şi interviuri, care nu au făcut decât să-i ascută curiozitatea şi dorinţa de a răzbate, ziua cea mare a Iniţierii a ajuns.
Împins la culmea aşteptărilor şi tracului, are un moment de nedumerire. Ceremonia de Iniţiere l-a lăsat puţin nedumerit şi tulburat. În realitate ea nu a răspuns aşteptărilor sale…
Lipsea acel moment glorios: „EUREKA“. Lipsea din păcate!
Un lucru era cert: făcuse câteva Jurăminte, îşi luase anumite obligaţii solemne. NU va divulga nimănui secretele ce i-au fost încredinţate. I s-a amintit de o pedeapsă groaznică care se aplică din antichitate dar toate sunt destul de confuze. În realitate nu este convins că ştie cu siguranţă în ce constau Secretele de care s-a vorbit atât de mult.
Începe să se refacă după primul şoc, la timp ca să nu apară speriat la Banchetul care urmează iniţierii…
Aici el constată că toţi cei prezenţi îl consideră şi îl tratează cu mare respect şi cu o oarecare expresie a unei noi dragoste de Frate… Toţi îl răsfăţa, este aşezat la un loc de onoare, chiar la masa Venerabilului Maestru al Lojii.
El ascultă cu mirare pe un frate care îl laudă şi vorbeşte despre iniţierea lui. Apoi vine momentul stresant când este chemat să răspundă toast-ului ridicat în onoarea sa.
Efortul său, nu prea reuşit, să răspundă în public, este aplaudat cu căldură. În atmosfera prietenească şi în valul de felicitări primite, după două pahare de vin, are impresia că în sfârşit, a răzbit, a trecut peste dificultăţi şi momentele de încordare au trecut. Tot ce îi rămâne de făcut este să participe cu plăcere la petrecere în mijlocul acestui grup de „fraţi“ care în definitiv, par să fie foarte simpatici.
Noul nostru Francmason, la gradul de Ucenic ajunge în seara aceea acasă, foarte fericit.
Apoi începe rutina lucrărilor Masonice şi ceremoniilor.
Iată, că el găseşte puţin absurd faptul că i se cere să asculte fără să vorbească. Şi atât.
De multe ori i se cere să părăsească Loja pentru scurt timp. Apoi vine momentul când are privilegiul să vadă pe altul trecând aceeaşi „încercare grea“ prin care trecuse el şi astfel începe să înţeleagă în mod destul de vag – este adevărat – ce înseamnă Masoneria.
Începe să simtă că ar dori şi el să facă ceva, să participe la lucrări, şi este fericit când i se spune – în sfârşit – ca unui elev de şcoală, să înveţe o serie de întrebări rituale şi răspunsurile adevărate (cum spunea Caragiale: NETESITAKE GHE LOJICA LUCRULUI…). O face cu sârguinţă căci i se spune că acest lucru este necesar pentru promovarea sa la un grad superior în ierarhie, şi desigur că are o ambiţie naturală să îmbrace şi el un şorţ ca ceilalţi în Loji, mai decorativ decât şorţul lui alb.
Cu timpul, probabil în următoarele luni sau poate peste un an, el va dobândi în sfârşit râvnitul grad Sublim de Maestru Mason.
În teorie, tânărul Mason este din acel moment un element desăvârşit şi ar fi trebuit de acum să ştie pe deplin ce este Francmasoneria.
El a învăţat o parte din ritual pe dinafară sau cel puţin a citit cu atenţie ceremonialul Masonic şi în principiu şi-a însuşit dictatele de adevăr, de onoare şi de virtute ale Ordinului nostru şi a înţeles obligaţia pe care o are faţă de D-zeu, faţă de familia sa, faţă de ţară, de vecinul său şi faţă de sine. El trebuie în acel moment să fie pătruns de principiile divine care guvernează Universul în general şi mica noastră Planetă în special şi ar trebui să fie mai tolerant şi mai înţelegător faţă de semenii săi. Cu toate că nu este sigur că a reuşit să înţeleagă sensul profund al simbolurilor noastre, el este totuşi convins că ştie tot ce trebuie ştiut.
Totuşi, probabil, el încă nu a realizat că marele secret al Francmasoneriei este că nu există secrete în sensul simplu al noţiunii şi că există doar o discreţie în care învăluim lucrările noastre şi modul de recunoaştere între Fraţi.. Oare nu există în fiecare familie anumite caracteristice sau detalii care nu sunt dezvăluite vecinilor sau altor membri ai aceleaşi familii?
Oricum, el este pe drumul bun sau mai bine zis, ar fi pe drumul perfect dacă Fraţii săi mai experimentaţi şi-ar fi îndeplinit misiunea.
Pot ei, cu conştiinţa curată, să declare că au dovedit înaltă ţinută şi demnitatea pe care practica Francmasoneriei o cere? Că şi-au îndeplinit răspunderea de a inspira pe tânărul Mason? Sau au trecut cu uşurinţă şi fără să aprofundeze textele ceremoniilor Masonice fără să se gândească la viitorul Ordinului?
Acesta este momentul din cariera sa, în care tânărul Maestru Mason începe să-şi zidească şi să-şi determine viitorul.
El şi-a ales drumul perseverenţei în căutarea adevărului, ori începe să se mire dacă „merită să te osteneşti atât de mult pentru atât de puţin…“
Când privim în jurul nostru şi constatăm, cât de mulţi sunt absenţi din loji, propun ca în loc să ne întrebăm: „Ce îi împiedică să vină la Lucrări?“ să ne punem întrebarea justă: „Oare am făcut noi îndeajuns pentru ca ei să dorească să vină la Lucrări?”
Şi pe această temă se poate spune: Există posibilitatea că absenţa lor se datorează faptului că nu le-am cerut participarea la munca comună şi nu am insistat să se alăture efortului nostru.
Este poate pentru că nu am insistat destul ca şi ei să ne facă cunoscută părerea lor despre o planşă, despre un subiect, să participe la discuţii şi poate încă mai important să prezinte şi ei planșe pe subiecte care le sunt mai apropiate, mai cunoscute, mai clare. Să audă părerea fraţilor lor asupra subiectelor alese de ei şi astfel, prin schimb viu de idei să poată dezvolta cunoştinţele lor proprii, prin adoptarea ideilor altora. Numai aşa pot fraţii creşte ca Masoni, dezvoltându-şi propriul lor sens al moralităţii.
Şi aşa… Vă propun să gândiţi, Fraţilor, că timpul necesar de a dezvolta un subiect pentru o planşă nu este un timp pierdut. Gândirea, planificarea, cercetarea subiectului, chiar şi frustrarea şi conştiinţa crescândă a ceace se ascunde sub suprafaţă, este ceea ce dă un sens Francmasoneriei în timpurile noastre.
