GUSTAVO RAFFI
Mare Maestru din Trecut, Grande Oriente d’Italia;
Mare Maestru de Onoare ad vitam al MLNR;
Director de Onoare al Revistei FORUM MASONIC
Aceasta este, de fapt, ultima mea ocazie de a fi alături de voi toţi ca Mare Maestru. De aceea, eu sper că discursul meu va răspândi o încărcătură de optimism, pozitivism, dinamism, deschidere şi transparenţă pe care, sper eu,
le-am consolidat în Instituţia noastră în timpul anilor mei ca Mare Maestru.
Îmi doresc ca acest discurs să cuprindă tot binele care a fost făcut şi să îl prezinte măcar sumar. Totuşi, un speech nu poate să conţină totul şi cuvintele singure nu pot transmite tot ce eu îmi doresc. Sper ca amintirea faptelor să vorbească despre lucrurile pe care cuvintele nu le pot spune.
Nu putem să ne resemnăm să trăim pasiv într-o realitate istorică ce are nevoie de contribuţia noastră, pe care noi – şi poate suntem singurii – o putem da Italiei. Nu ne putem condamna să fim complici într-o logică de superficialitate metalică, sau să fim actori lipsiţi de conştienţă, aruncaţi într-o situaţie în care singura valoare împărtăşită pare să fie legată de facturile Trezoreriei italiene şi creanțele germane, în timp ce există alte probleme ce se amplifică dincolo de orice proporţie: diferenţe de cultură, bunăstare şi acces la cunoaştere.
Nu putem împărtăşi, cu inerţia noastră, o viziune care exclude complet dimensiunea umană care scapă sensurilor, dimensiunea cercetării noastre ezoterice. Noi nu putem împărtăşi o lume care nu este proiectată de un Mare Arhitect în acord cu o perspectivă şi o ordine teleologică, adică să conturăm un scop, un proiect de libertate şi fericire.
Valorile profunde din inimile noastre – ca și ideea de fiinţă umană, care, după Kant, este înţeleasă ca un scop al istoriei şi nu ca un simplu instrument al ei, aceleaşi valori pe care noi încercăm să le păstrăm în minţile noastre – nu ne permit să şedem şi să nu facem nimic. Asta ne cer istoria şi trecutul nostru. Contribuţia adusă de Francmasonerie la societatea italiană este, de fapt, atât de adânc înrădăcinată în cele mai bune părţi ale istoriei ţării încât identitatea noastră ne impune să acţionăm.
Valorile noastre trebuie să fie clare; contribuţia noastră trebuie să fie întotdeauna la fel de transparentă. Nu este de nici un folos umanității şi ar fi chiar inutil pentru fiecare dintre noi, dacă noi am concepe viaţa masonică inclusă în circuite auto-referenţiale, care ne vorbesc numai nouă înşine.
Lumea se schimbă cu o viteză care era complet inimaginabilă acum câţiva ani. Această lume “lichidă” – după cum Zygmunt Baumann obişnuia să o definească – transformă în mod radical toate structurile “rigide” depozitate de marea trecutului pe malul prezentului. Uitaţi-vă numai înăuntrul zidurilor care separă Italia de Vatican pentru a realiza că ceva se schimbă. Noi observăm cu interes şi cu respect cum acest Papă accelerează durata unor schimbări creatoare de epocă înlăuntrul orizontului unor sisteme care sunt în mod tradiţional şovăitoare în a accepta fermentul inovaţiei. Influenţa sa se reflectă şi reverberează mult dincolo de limitele sacristiilor.
Dar este de asemenea treaba noastră! Este de datoria noastră să navigăm prin această realitate lichidă. Este de asemenea de datoria noastră să ne descurcăm cu această lume contemporană schimbătoare, cu pretenţia, care nu este niciodată trădată, că noi suntem întotdeauna contemporani cu posteritatea. Vom fi noi capabili să purtăm munca lojilor noastre prin acest timp lichid? Această artă, dar de asemenea o viziune asupra lumii, a fost încredinţată fiecăruia dintre noi de către Francmasonerie.
Putem fi optimişti. Foarte optimişti! Pentru că viitorul omului este în primul rând construit de mâini umane. Construcţia viitorului nostru va fi ceea ce noi, Francmasonii, am construit în libertatea noastră, piatră cu piatră. Putem să avem o lipsă de încredere în noi înşine? Putem noi oare să nu ne dăm speranţă?
Singurul timp care cu adevărat ne aparţine este, de fapt, viitorul. Giordano Bruno a scris asta şi adevărul acesta nu a fost oprit de către închisoarea din Castelul Sant’Angelo, pentru că gândirea este asemenea vulturului în vânt.
Deci noi putem face un lucru şi numai unul. Trebuie să încetăm să ne plânge de dificultăţi, să încetăm să ne uităm mâniaţi la obstacolele care sunt în faţa noastră, să încetăm să ne îndoim de noi înşine. Să ridicăm ancora şi să navigăm cu încredere înspre viitor, orice va fi să aducă – este ceea ce identitatea noastră ca italieni şi francmasoni ne cheamă să facem.
