CLAUDIU IONESCU
de vorbă cu
Marele Maestru al Marii Loji a Irlandei
Prea Respectabile Mare Maestru, te rog spune-mi, în zilele noastre, mai au oamenii nevoie de Francmasonerie cum aveau în trecut?
Da, au nevoie. Dar din cauza situaţiei în care se găseşte societatea, şi dificultatea cu munca şi noile slujbe şi lipsa de bani din companie – sau firmă – sau din casă, oamenii se depărtează de Francmasonerie, un procent destul de mare, pentru că nu au banii necesari pentru a îşi plăti cotizaţiile de membri. Şi asta este de înţeles, pentru că în timpuri grele, pierdeam mulţi membri şi în trecut, pe vremuri – aceste vremuri le putem recunoaşte uitându-ne în trecut.
Va fi dificil să revenim unde eram, dar putem să facem asta şi se va întâmpla, din punctul meu de vedere. Şi dacă noi „vindem“ Francmasoneria aşa cum este, noi vom afla, vorbind cu oamenii, că ei au o prejudecată împotriva Francmasoneriei. Asta trebuie să fie asumat. Şi asta este ceea ce fac eu, eu mă lupt cu această prejudecată. Am mers la interviuri cu diferiţi oameni, ei spun lucruri foarte punctuale şi eu le răspund: îmi pare rău, domnule, dar vă înşelaţi în întregime. Francmasoneria este un sistem solid! Şi de asemenea, ea face bine pentru cei care sunt Francmasoni. Şi îi ajută să ajute societatea. Şi deci asta este o verigă, un lanţ, şi organizaţia face această legătură foarte bine. Afară de asta, sunt şi multe articole scrise. Eu am scris câteva articole pentru ziare şi am apărut la radio şi la televiziune.
Am aflat că de curând ai acordat un interviu pentru BBC; aş vrea să ne povesteşti acest interviu …
Da. Era o fată de la BBC Irlanda, care a decis că mă va intervieva pentru că aflase că eu sunt Mare Maestru al Irlandei. Asta pentru că iubitul ei, băiatul era francmason. El a menţionat numele meu. Ei sunt din Belfast, dar eu eram mai în nord, în Londonderry. Oricum, ea a venit în Londonderry pentru a face interviul.
Interviul a început cu întrebarea: cum ai devenit Francmason? Ce câştigi din asta? Ce obţin pentru mine? Şi toate lucrurile astea au fost puse sub semnul întrebării. Şi eu am spus: uite, în primul rând, dacă vrei să fii francmason, trebuie să crezi în Fiinţa Supremă. Nu contează cine este Dumnezeul tău, orice nume trebuie să foloseşti, foloseşte-l, dar el trebuie să fie Fiinţa Supremă, care a creat sistemul, universul.
Acesta este fondul, bineînţeles, aşa că noi nu trebuie să vorbim despre a avea o credinţă protestantă sau o credinţă catolică sau orice altă credință ce ar putea fi numită religie. Şi, desigur, ea a acceptat cu bucurie acest lucru.
Apoi a întrebat: ce se întâmplă în Francmasonerie? Şi eu am spus: ei bine, când cineva vrea să ni se alăture, lucrul îi este deja cunoscut. Noi nu mergem să recrutăm pentru Francmasonerie. Oamenii se oferă, pentru că prietenii lor şi alţii îi conving – îi persuadează într-un fel, pentru că le face plăcere; şi dacă ei vor să fie alături de prietenii lor, se vor alătura Francmasoneriei.
Ea a spus: dar ce faceţi de fapt? Aşa că eu i-am spus: ei bine, de fapt, noi facem ca bărbaţii buni să devină și mai buni. Ea a spus: ei bine, cum faceţi voi asta? Eu am spus: noi avem trei grade în Francmasonerie. ucenicul, calfa şi maestrul mason. Şi când devii maestru mason, asta este, eşti în vârf, nu? Dincolo de asta, gradele secundare, ele nu contează pentru noi prea mult. Eu am aceste grade secundare.
Ce fel de secrete aveţi voi? – m-a întrebat. Eu am spus: secrete? Noi nu avem secrete! Cine ţi-a spus asta? Ea a spus: ei bine, eu aud zvonuri despre voi – cum că Francmasoneria are secrete şi nu le împărtăşeşte… Eu am spus: tu ai o carte de credit? mi-ai da numărul PIN mie? Şi ea a spus: câtuşi de puţin, nu am să ţi-l dau! Acum înțelegi situația, nu? Nici eu nu am să îţi dau ţie numărul cărţii mele de credit…
La un moment dat ea a început să vorbească despre biserică şi despre religii şi despre atitudinea lor şi felul în care privesc Francmasoneria şi antagonismul pe care îl au faţă de Francmasonerie. Şi eu am spus: Uite, aş putea să numesc foarte mulţi preoţi care sunt Francmasoni. Şi ei sunt foarte dedicaţi Francmasoneriei, ceea ce pe mine mă bucură. Dar ceea ce s-a întâmplat este că tinerii care au venit din universităţi şi care citesc mai multă istorie a religiei apoi, bineînţeles, adopta idei şi noţiuni despre ce este francmasoneria care nu sunt drepte. Ei nu spun lucrurile corect.
Dar Francmasoneria există de multă, multă vreme. Dar mă întorc la ce spuneam mai devreme. Lipsa de fonduri şi pierderea slujbelor şi lipsa de slujbe, asta are un efect, cum spuneam, pentru că oamenii sunt speriaţi să cheltuiască bani pe Francmasonerie…
Problema aceasta este provocarea cea mai mare căreia Francmasoneria trebuie să îi facă faţă astăzi?
O, da. Noi am avut o serie de provocări de-a lungul anilor. Şi asta se datorează felului în care se comportă economia – dacă este puternică sau nu este puternică; şi dacă nu este puternică, oamenii suferă; şi atunci îşi spun, nu avem de gând să facem asta, pentru că ne costă prea mult, sau alte lucruri de felul acesta… Asta este ceea ce se întâmplă, de fapt. Dar Francmasoneria este o organizaţie bună, pentru că noi creăm un cadru pentru pace, iubire şi armonie. Şi pacea şi iubirea le cunoşti, dar armonia este ceea ce mie mi se pare cea mai importantă. Pentru că dacă noi nu avem relaţii armonioase, o să o luăm la vale. Noi vrem să păstrăm oamenii care gândesc în acest fel. Nu avem întotdeauna succes.
Când ai devenit mason? Povesteşte-mi despre viaţa ta masonică.
Eu am fost iniţiat în ’67. Tu câţi ani ai?
Eu am 45 de ani, m-am născut în ’68.
Ei bine, eu am fost chiar înainte ta! Îmi place faptul că pot să îţi spun că am străbătut o cale lungă.
Dar oricum, totul a mers bine şi în cele din urmă am ajuns venerabil. Apoi am fost ales secretar al lojii. Am fost secretar pentru şapte sau opt ani. Şi apoi s-a întâmplat ca Marele Maestru Provincial – Marele Maestru Provincial Adjunct să vină la noi și au fost foarte impresionaţi de munca pe care o făcusem în timpul mandatului, ce vreau să spun, în treacăt – eu aşa am fost crescut. Şi şi-au spus: uite un adevărat om. Şi omul adevărat a devenit Mare Secretar Provincial al Marii Loji din Londonderry şi Donegall.
Dar eu am fost amânat un an. Era atunci un domn în vârstă pe care nu îl voi numi, dar el supraveghea foarte atent aceste treburi şi el ar fi fost şocat dacă eu aş fi primit funcția la acea dată. Soluţia lor a fost, bineînţeles, să mai aştept o vreme.
Şi după ce acel an a trecut, atunci totul s-a liniştit şi m-am împrietenit foarte bine cu acel om despre care vorbesc. Am devenit Adjunct când Asistentul a trecut mai departe, devenind Mare Maestru Provincial, întrucât Marele Maestru Provincial de la acea dată se retrăsese, după un număr destul de mare de ani în acel post. El era trecut atunci de nouăzeci de ani, era vremea pentru o schimbare.
Nu există o limită pentru cât de mult poţi sta în funcție, nu există un mandat, dar este bine să te retragi la un moment dat.
Am ajuns Mare Maestru Provincial. Nu a fost nici o întrerupere. Am fost, cred, şapte ani în funcția de Mare Maestru Provincial. Şi apoi a intervenit o schimbare la Marea Lojă. Oamenii căutau un nou Mare Maestru şi un nou Adjunct şi un nou Asistent. Şi iată, eu am fost votat să devin Mare Maestru Adjunct al Marii Loji a Irlandei.
Apoi am ocupat postul de Asistent, bineînţeles, m-am bucurat enorm atunci şi mă bucur încă de asta. Apoi am devenit Mare Maestru al Irlandei. Sunt Mare Maestru de şase ani şi jumătate. Şi poziţia de Adjunct a fost de aproape patru ani, mai mult sau mai puţin, aşa că sunt cam zece ani şi jumătate de când am intrat în poziţia de Adjunct şi apoi slujba de Mare Maestru. Şi de slujba de Mare Maestru m-am bucurat enorm; mă bucur încă să o fac. Va trebui să ies din post în următorii cinci sau zece ani… Îmi muşc limba! Nu trebuie să părăsesc poziţia, am făcut o treabă destul de bună îpentru a mă menține în funcție chiar pe o perioadă mai lungă.
Dar vine o vreme când bătrâneţea începe să provoace dificultăţi. Cred că ar fi mai bine să mă retrag înainte să încep să fac greşeli. Aşa merg lucrurile aici. Nu am făcut greșeli până acum. Mă bucur de echipa extraordinară, de toţi ofiţerii şi Marii Maeştri Provinciali. Îi cunosc pe toţi şi ei mă cunosc pe mine – ei bine, afară de cei schimbaţi recent. Există bărbaţi noi care intră în echipă. Mă bucur să văd asta, mă bucur foarte mult de frăţie!
