BOGDAN MIHAI PRODEA
Loja PAX MUNDI Nr. 119, Brașov
După cum bine știm, formula de adresare „Venerabile Maestre, iubiți frați“ ne este cunoscută tuturor și toți o folosim la începutul alocuțiunilor noastre în Templu. Tensiunea si emoția momentului cresc atunci când printre Frații prezenți in Lojă se află și tatăl tău biologic, care te urmărește, făcând ca fiecare moment în Templu sa crească în intensitate. Spunându-vă acestea Fraților, pot începe să vă povestesc viața și experiența mea masonică si să vă mărturisesc ce înseamnă pentru mine să fiu și „Fiu“ și „Frate“ în același timp.
Numele meu este Bogdan Mihai Prodea, sunt Maestru Mason in R:.L:. Pax Mundi, Nr. 119 din Or:. Brașov. Sunt născut la poalele Tîmpei, in anul 1990, iar momentan sunt plecat la studii in Marea Britanie. Sunt licențiat in „Business Management“ la Universitatea Coventry iar în prezent sunt masterand la Universitatea King’s College din Londra, specializarea „International Management“.
Primul meu contact adevărat cu Francmasoneria a avut loc la vârsta de 19 ani, când tatăl meu mi-a dezvăluit apartenența sa la Ordin. Îmi amintesc acel moment ca și când s-ar fi întâmplat ieri și aceeași emoție mă cuprinde ori de câte ori îmi amintesc cuvintele lui: „Acum că ai o vârstă la care poți să înțelegi despre ce este vorba, vreau să îți spun că fac parte din Francmasonerie.“ Vă puteți imagina Fraților că a urmat o discuție lungă pe tema Francmasoneriei în acea seară, o seară plină de întrebări din partea fiului către tată și de răspunsuri din partea tatălui către fiu din postura de francmason către profan. Tatăl meu mi-a spus în acea seară lucrurile pe care un profan le putea afla și care au fost îndeajuns pentru a-mi trezi interesul în ceea ce privește Ordinul. Nu mai conta ce informații aveam despre Francmasonerie din diferite surse, pentru că percepția îmi era schimbată de cele pe care le primeam dintr-o sursă veridică și din partea unui om în care am încredere deplină, tatăl meu. A urmat o perioadă în care dorința de a afla mai multe informații m-a îndrumat către cărțile care mi-au fost puse la dispoziție, cărți care m-au făcut să înțeleg că îmi doresc să fac parte din Ordinul Masonic. După discuțiile avute cu tata am hotărât să depunem cererea pentru a deveni Francmason în R:.L:. Pax Mundi, din Brașov.
Pașii premergători Inițierii au avut o însemnătate aparte, pentru că îmi doream foarte mult să trec de toate probele cu brio pentru a fi acceptat dar în același timp îmi era teamă să nu greșesc cu ceva care ar putea să îl afecteze sau să îl deranjeze pe tatăl meu. Faptul că am reușit să trec peste acele probe cu bine și am fost anunțat că voi fi inițiat a însemnat o mare bucurie dar și o mare ușurare în același timp.
În aprilie 2010 trecuseră 6 luni de la momentul în care tatăl meu îmi spusese că este Mason, iar eu mă pregăteam fizic dar mai ales psihic și spiritual pentru a fi primit în Francmasonerie. Ziua și momentele dinaintea Inițierii au însemnat pentru mine, cum sunt sigur că și pentru voi, Fraților, momente unice în viață. Misterul ceremoniei al cărui protagonist urma să fiu mă facea să mă simt nerăbdător, emoționat dar și un pic temător. Prezența tatălui meu în Templu mă liniștea pe de o parte, deoarece aveam siguranța că cineva apropiat este lângă mine, dar pe de altă parte mă întrebam de ce nu mi-a spus nimic din ce mi se va întâmpla, de ce a ținut totul secret față de mine care sunt fiul lui. Mă întrebam dacă îl voi vedea de la început sau mă va lăsa să mă descurc cu propriile forțe, dacă se va purta cu mine ca acasă sau total diferit. Au fost întrebări care au dus emoția momentului la un nivel extraordinar, făcându-mă să mă simt special. Acum, privind înapoi, pot spune că acele emoții cumulate mi-au indus starea necesară pentru a putea fi apt spiritual și psihic in vederea Inițierii în Francmasonerie.
După parcurgerea bine-știutelor probe ale Inițierii, așteptam cu nerăbdare să îmi fie ridicat bandoul, să primesc Lumina mult dorită și să pot vedea ce este în jurul meu. Multe gânduri și întrebări mi-au venit în minte când Maestrul Venerabil bătea cele trei lovituri de ciocan premergătoare primirii Luminii. Mă întrebam cum e în jurul meu, unde e tata, dacă voi reuși să îl vad și cum voi reacționa. Acele secunde au părut ore, dar într-un final bandoul mi-a fost ridicat și am putut să mă uit în jur. Șansa a făcut să îmi îndrept privirea exact către tata, care se uita drept în ochii mei, fiind extrem de serios, dar în același timp vizibil emoționat, trăind sufletește probele inițierii împreună cu mine. Bucuria a fost completată de faptul că, uitându-mă în jur, am văzut oameni cunoscuți dar și oameni noi care se bucurau pentru mine, facându-mă să simt că am realizat ceva important. Odată cu primirea șorțului și a mănușilor am înțeles că drumul pe care îl începeam în acel moment avea să fie unul nu ușor dar extrem de interesant. Inițierea va rămâne poate cel mai important moment al vieții mele masonice. Acea seară mi-a produs emoții și trăiri deosebite care au lăsat urme adânci și care vor dăinui veșnic.
În ținutele următoare am încercat să observ și să înțeleg ritualul care se desfășura în fața mea. După cum era și normal, multe lucruri nu aveau sens în acel moment și esența ritualului îmi era greu de înțeles. Ascultam, gândeam și îmi pregăteam întrebările pe care aveam să i le adresez tatălui meu acasă, după terminarea ținutei și agapei aferente. De cele mai multe ori aceste întrebări generau discuții foarte interesante care nu numai că îmi clarificau chestiuni masonice, dar în același timp întăreau legătura și relația tată-fiu. Aceste discuții îmi alimentau setea de cunoaștere și mă împingeau spre studiu, în vederea șlefuirii personale și evoluției în Francmasonerie.
Următorul moment la care aș dori să mă opresc este acela al ridicării mele la gradul de Maestru Mason. Acea ceremonie sublimă care a încununat toate eforturile depuse de mine în Masonerie până în acel moment m-a făcut să înțeleg că primirea gradului de Maestru înseamnă în primul rând o mare responsabilitate față de Frații mei și de mine. Tatăl meu era Al Doilea Supraveghetor în momentul ridicării mele la gradul de Maestru. Participarea sa în ritual, în momentele pe care Frații Maeștri le știu foarte bine, a făcut ca ritualul să fie și mai special și emoțiile momentului să fie împinse la un nivel superior. Momentul în care Frații m-au felicitat a însemnat enorm, văzând că toți se bucură pentru realizarea mea, lucru care ,din păcate, este „pe cale de dispariție“ în viața profană a zilelor noastre. Tata m-a felicitat și el, vizibil emoționat și bucuros în același timp dar și cu seriozitatea unui Demnitar al Lojii, arătându-mi că de acum „am crescut mare“ și în Masonerie și trebuie să îmi asum tot ce voi face în continuare.
Începusem acest articol prin a mă referi la formula de adresare „Venerabile Maestre, iubiți frați“, formulă pe care fiecare dintre noi, Fraților, o rostim uitându-ne în primul rând la Maestrul Venerabil la începutul alocuțiunilor noastre. În cazul meu, pe Scaunul lui Solomon este chiar tatăl meu în acest an masonic, iar momentele în care m-am adresat Fraților în această perioadă au avut o însemnătate aparte. În acele momente îți dai seama că Venerabilul Maestru trebuie să conducă Loja și să aibă grijă de Frații săi în egală masură, fără a avea „un preferat“, chiar dacă posibilul preferat este fiul său. Datorită acestui fapt eu și tatăl meu am reușit să ne cunoaștem și obiectiv, ca persoane, lucru foarte important atât în viața de familie cât și în viața masonică.
Nu puține au fost momentele în care m-am întrebat care este legătura actuală dintre mine și tatăl meu. Ce suntem noi acum? Suntem tată și fiu, suntem frați sau amândouă? Care este relația care primează? După tot timpul care a trecut de la inițierea mea pot spune că aceste două „relații“ se completează reciproc, armonizând și desăvârșind relațiile dintre noi. Deschiderea amândurora spre comunicare este poate cel mai important lucru facilitat de faptul că suntem Frați. Masoneria ne-a învățat pe amândoi să rezolvăm disensiunile tată-fiu ca doi buni frați francmasoni, discutând și analizând respectivele probleme într-un mod matur și calm.
Din propria experiență, aș îndrăzni să spun că aducerea fiului de către tată în Francmasonerie nu poate fi decât un lucru benefic atât pentru cei doi, cât și pentru Respectabila Lojă și Lanțul Masonic Universal. Spun acestea pentru că noul inițiat se va dezvolta spiritual și psihic după principiile masonice, devenind un om mai bun care va putea avea o influență pozitivă atât în familie și viața profană, cât și în Lojă alături de Frații lui. Pe de altă parte, Ordinul Masonic poate dăinui peste ani cum a făcut-o și până acum, și se poate dezvolta prin transmiterea principiilor, tradiției și învățămintelor sale de la o generație la alta, asigurând continuitatea Ordinului Francmasonic.
Chiar dacă poate părea ciudat la început atât pentru părinte cât și pentru fiul lui, a fi frate cu tatăl tău sau cu fiul tău poate intensifica frumoasa experiență masonică pentru cei doi în cauză. Ideea conform căreia un mason trebuie să își crească copilul în spiritul și conform principiilor masonice trebuie îmbrățișată de Frați, deoarece în acest fel copilul se va putea dezvolta liber și armonios. Astfel, copilul ajuns la vârsta maturității poate păși pe urmele tatălui, devenind Francmason, ducând mai departe tradiția familiei și valorile Ordinului.
Am zis!
