CĂTĂLIN RAREȘ TURLIUC

Loja Neamul nostru Nr.377, Iași

 

 

  1. Influențe și corespondențe

hermes_with_sun_and_moonInfluențele hermetismului re­prezintă o temă vastă, însă ma­joritatea studiilor prezintă felul în care hermetismul a contribuit la dezvoltarea eso­terismului occi­dental. Un punct de plecare îl pot constitui capitolele I, II și VI, din [3], iar o carte populară despre cazul lui Giordano Bruno este [15]. De asemenea, cititorul interesat poate aprecia opere con­temporane dezvoltării herme­tismului alexandrin: „Oracolele caldeene“, și lucrările lui Apuleius din Madaura, cea mai faimoasă fiind considerată „Măgarul de aur (sau Metamorfozele)“. Herme­tismul și-a păstrat influența asupra gân­dirii esote­rice/oculte în epoca modernă și contempo­rană, două exemple celebre fiind organizaţia „The Hermetic Order of the Golden Dawn“ și opera cvasi-anonimă „Kybalion“ [8]. Totuși, în prezenta lucrare vom atinge superficial doar două idei: legă­tura „tradițio­nală“ a hermetismului cu francmasoneria, și simila­ritățile cu Xvarnah din zoroastrism și ulte­rior cu gesta graalică, având ca premisă transmi­terea ideilor hermetice în lumea arabă, înainte de înflorirea lor în Occident.

4.1 Francmasonerie

  1. Merkur [11] menționează Manuscrisul Kilwinning conținând Vechile Îndatoriri, comen­tat de D. Setevenson în [14]: „În ceea ce privește originile masoneriei/geometriei, toate meseriile lumii au fost stabilite de fiii lui Lamech, care este menționat în Geneză. Fiul cel mai mare a lui Lamech, Jabal, a fondat geometria, dar el și frații săi s-au temut de mânia lui Dumnezeu pentru pă­catele lor, așa că și-au scris marile descoperiri pe stâlpi de piatră care ar putea supraviețui focului și apei. Apoi a urmat Marele Potop, dar după acesta unul dintre stâlpi a fost descoperit de «marele Hermarius», un strănepot al lui Noe. Acesta a fost Hermes Trismegistus, și cu ajutorul acestui stâlp i-a instruit pe oameni în privința științelor“[1].

În enciclopedia lui A.G. Mackey [9], articolul despre Hermes începe astfel: „În toate vechile ma­nuscrise care conțin Legenda Craftului, se men­țio­nează Hermes ca unul din fondatorii Francmaso­neriei. Astfel, în «Grand Lodge Manuscript», nr. 1, a cărei dată e 1583 – iar formularea este aproape la fel în toate celelalte – se precizează că: «Marele Hermarines care a fost fiul lui Cubys, care a fost fiul lui Semmes, care a fost fiul lui Noe. Același Hermarines a fost după aceea numit Hermes, părintele Înțelepciunii; el a găsit unul din cei doi stâlpi de piatră, și a găsit știința scrisă acolo, și i-a învățat pe oameni»“[2]. De asemenea, se mențio­nează diferența între primul Hermes, divinul, și al doilea Hermes, Trismegistus, cât și faptul că opera lui Hermes a influențat riturile și gradele hermetice, însă nu se precizează care sunt acestea. Unii autori descriu o parte din gradele ritului de Memphis-Misraim ca fiind hermetice, însă nici în acest caz, precum nici în cazul lui A.G. Mackey, nu suntem în măsură să justificăm acest epitet. A.G. Mackey listează termenul de „arta hermetică“ ca fiind precursoare/sinonimă alchimiei. În final, el sugerează faptul că masonii operativi ar fi știut despre Hermes datorită operei „Polycronycon“ de Ranulf Higden, dar deoarece nu am cercetat dovezi istorice în acest sens, considerăm deocamdată ideea ca fiind pură speculație.

Faptul că Vechile Îndatoriri menționează un personaj ce pare a fi Hermes Trismegistus nu legi­timează în niciun fel vreo „origine“ sau chiar „con­tinuitate“ a francmasoneriei în epoca herme­tis­mului alexandrin, A.G. Mackey însuși vorbind despre „legenda Craftului“. Corespondențele între hermetism și francmasonerie rămân la un nivel simbolic/ideatic. În acest sens, Hermes Trismegistus e menționat în ritualul Calfei (RSAA), grad desti­nat studiului „mstrlr. ntr. și ale ștnțlr.“, alături de Mse., Ptgra., Pltn. și Prclss.

 

4.2 Zoroastrism, Islam și Gesta Graalică

  1. Corbin [2] arată corespondențele între Corpus Hermeticum, Sfântul Graal (așa cum este prezentat în romanul lui Wolfram von Eschenbach), Xvarnah, și, grație influenței zoroastrismului asupra gân­dirii lui Sohrawardî, „teosofia orientală“ a acestuia din urmă. Expunerea sa are la bază două cercetări independente, prima dintre ele compa­rând Craterul hermetic cu Graalul, cea de-a doua arătând influ­ențele „Luminii Gloriei“, Xvarnah-ul zoroastrian, asupra temelor Graalului și ordinelor cavalerești. Ne vom concentra aici doar asupra aspectelor ce țin direct de hermetism, sau mai bine zis, de Corpus Hermeticum.

Premisa de la care pornește Corbin este aceea că „Hermes este pentru Sohrawardî tatăl Înțelepților și întregii înțelepciuni“. De asemenea, autorul men­ționează asemănarea destinelor spirituale ale misti­cului, fie că este Zoroastru, Kay Khosraw sau Hermes: „coborârea în această lume, uitarea originii, receptarea chemării, calea de întoarcere, regenerarea și apo­te­oza“. Articolul în jurul căruia Corbin își construiește discursul, „The Krater and the Grail“ [7], descrie trei etape prin care ar fi posibilă transmiterea materia­lelor hermetice de la sursă la autorul german. Acestea sunt:

  • Conservarea documentelor grecești în litera­tura siriană și arabă.
  • Perpetuarea tradiției hermetice în civilizația islamică medievală, în special la Sabeenii din Harran, care au supraviețuit în Islam până în secolul al XI-lea.
  • Transmiterea cunoașterii greco-arabe în Occident.

În legătură cu Sabeenii din Harran, D. Merkur [11] menționează că principalul exponent al herme­tismului, Thabit ibn Qurra (836-901) a stabilit o școală hermetică „păgână“ în Bagdad.

În continuare este descrisă imaginea Graalului în acest „Urparzival“, așa cum îl numește autorul, imagine ce se va suprapune cu Craterul hermetic. H. Corbin citează din tratatul al IV-lea din Corpus Hermeticum, numerotat cu V și intitulat „Craterul sau Monada“ în traducerea românească. Repro­ducem aici punctele 3 și 4:

„3. Căci Zeul a împărțit Rațiune (Logos) tuturor oamenilor, însă nu și Minte; nu fiindcă a pizmuit pe cineva, căci pizma nu vine de la el, ci aceasta sălășluiește aici, pe pământ, în sufletele oamenilor care nu au Minte.

Tat: Dar pentru ce, tată, Zeul nu a dat Minte tuturor oamenilor?

Hermes: Fiindcă a voit, fiule, să o așeze la mijloc între toate sufletele, ca o răsplată pentru care trebuie luptat.

  1. Tat: Și unde a așezat-o?

Hermes: El a umplut un Vas mare cu ea, și a făcut să fie purtat pe pământ, alăturând [acesteia] un Trimis, căruia i-a poruncit să glăsuiască spre inimile oame­nilor: Botează-te cu botezul acestui vas, tu, cel ce crezi că te vei înălța la cel ce a trimis acest Vas; tu, cel ce știi pentru ce te-ai născut. Cei ce au înțeles vestirea Trimisului și au fost botezați în Minte, aceștia au fost făcuți părtași la Cunoaștere și când au primit Mintea au devenit oameni desăvârșiți. (…)“

La nivel lingvistic, este sugerat faptul că terme­nul grec trece în latină în formele „crater“ și „cratera“, iar ulterior la formele „gradale“ și „graal“. H. Corbin amintește și tema celor două vase, unul al cu­noașterii, și unul al uitării, întâlnite la Macrobius și în cartea gnostică coptă „Pistis Sophia“. Încă o posibilă asociere există în legătură cu constelația Craterului, funcția Graalului deve­nind aceea de „vas mysticum“.

Un alt simbol important sesizat de H. Corbin la sfârșitul celui de-al patrulea tratat din Corpus Hermeticum îl reprezintă „piatra magnetică“ („magnętis lithos“): „Acest Chip al Zeului ți l-am descris, Tat, cât de bine s-a putut, iar de îl vei cerceta cu atenție și îl vei vedea cu ochii Minții tale, și îl vei asculta, crede-mă, fiule, vei găsi calea către cele din înalt; ba, mai mult, Chipul însuși te va călăuzi. Căci vederea [divină] are această însu­șire: pe cei care reușesc să-și deschidă ochii îi prinde de îndată și îi atrage la sine așa cum magne­tul atrage fierul“. În legătură cu simbolismul pietrei, istoricul francez amintește de piatra din orientul templului de la Ka’ba, cât și de tradiția provenită de la al șaselea Imam, Ja’far Sâdiq (din ramura șiită a islamismului), conform căreia îngerul companion al lui Adam nu este recunoscut de acesta din urmă după cădere datorită formei sale minerale. Dar, odată ce omul își deschide ochii, aceasta devine piatra unghiulară a Templului spiritual.

De asemenea, în studiul americanilor citat de H. Corbin, se dezvăluie ideea că sufletul, simbolizat de Phoenix, este atras de Monadă, sau Graal, simbo­lizat de piatra magnetică, și astfel purificarea și regenerarea sufletului este simbolizată de moartea și renașterea în foc a phoenixului. Nu vom elabora aici simbolismului păsării Phoenix, aceasta fiind recurentă în numeroase mitologii și surse folclo­rice, sensul exoteric fiind permanent dublat de unul esoteric (un posibil exemplu e opera lui Michael Maier, în acest caz contextul fiind unul alchimic).

 

  1. Concluzii

Prezentarea hermetismului alexandrin din acest articol are un rol introductiv și sintetic. Am accentuat intenționat aspecte ce țin de personjaul mitic Hermes Trismegistus și opera atributiă lui, aceasta din urmă fiind descrisă cât mai apropiat de sursa literară principală, Corpus Hermeticum.

În ceea ce privește influențele hermetismului, ne-am îndepărtat de o caracterizare generală, con­centrându-ne asupra două aspecte particulare și independente, și anume francmasoneria și zoroas­trimsul/legenda graalică. Într-o lucrare ulterioară, ne propunem să analizăm în profunzime legăturile indirecte între ideile hermetismului alexandrin și perspectivele filosofice și morale caracteristice franc­masonerie, având ca mediator imaginarul esoteric occidental din Evul Mediu timperiu și până în Renaștere, Iluminism, și chiar epoca modernă.

De asemenea, o temă pe care dorim să o dezvoltăm este aceea a rolului hermetismului în epoca sa de maximă prosperitate, precum și relația cu celelalte forme de gândire religioasă și filosofică în primele secole creștine.

Încheiem prin a aminti că opera hermetică, în general, și Corpus Hermeticum, în particular, re­prezintă neprețuite mărturii ale cunoașterii
filo­sofice și esoterice în Egipt, regiune privilegiată din care s-au răspândit razele științelor de orice fel, Hermes Trismegistus fiind figura legendară ce focalizează pletora virtuților umane și condamnă viciul, ignoranța, lipsa cunoașterii, în acest fel călăuzind oamenii din toate timpurile spre perfecționarea lor, în spiritul atributului fundamental al zeului denumit de primul său nume.

[1]  [14], capitolul 2, „The Medieval Contribution“, secțiunea „Old Charges“, p. 20.

 

[2]  Pentru un exemplu mai apropiat de izvoarele istorice vezi [13], Appendix A, “Transcript of a «Constitutional Roll» or the Ancient Charges and History of Masonry.”

*****************************************

Bibliografie
[1] Corpus Hermeticum. Herald, Bucharest, Romania, 2007. Romanian translation by Dan Dumbrăveanu and Alexandru Anghel.
[2] Henry Corbin. En Islam Iranien (aspects spirituels et philosophiques) – II Sohrawardî et les Platoniciens de Perse. Gallimard, France, 1991.
[3] Antoine Faivre. The Eternal Hermes (From Greek God to Alchemical Magus). Phanes Press, Grand Rapids, Michigan, 1995. English translation by Joscelyn Godwin.
[4] Antoine Faivre. Căi de acces la esoterismul occidental (vol. I), volume Porta Magica. Nemira, Bucharest, Romania, 2007. Romanian translation by Ion Doru Brana. Original title “Accès de l’ésotérisme occidental”.
[5] Hèrmes Trismégiste. Corpus Hermeticum. Les Belles Letres, 1960. French translation by A.J. Festugière.
[6] R.A. Gilbert. Freemasonry and the hermetic tradition. Gnosis Magazine, (6), 1987. http://www. mastermason.com/luxocculta/hermetic.htm – last accesed 11.11.2012.
[7] Henry R. Kahane and Renée Kahane. The Krater and the Grail: Hermetic sources of the Parzival. Illinois Studies in Language and Literature, (56), 1965.
[8] The Kybalion: Hermetic Philosophy. Yogi Publication Society, 1908.
[9] Albert G. Mackey. An Encyclopedia of Freemasonry and its Kindred Sciences. The Masonic History Company, 1914. http://www.freemasons-freemasonry.com/encyclopedia_freemasonry.html – last accesed 11.11.2012.
[10] Corpus Hermeticum. London, 1906. English translation by G.R.S. Mead, initially published as the second volume of “Thrice Greatest Hermes”, http://gnosis.org/library/hermet.htm – last accesed 11.11.2012.
[11] Dan Merkur. Stages of ascension in hermetic rebirth. http://www.esoteric.msu.edu/Merkur. html – last accesed 11.11.2012.
[12] Pierre A. Riffard. L’Ésoterisme (Qu’est-Ce Que l’Ésotérisme? Anthologie De l’Ésotérisme Occidental), volume Bouquins. Robert Laffont, Paris, France, 2003.
[13] Henry Sadler. Masonic Facts and Fictions. Comprising a New Theory of the Origin of the ‘Antient’ Grand Lodge. The Aquarian Press, 1985. The original was published in 1887.
[14] David Stevenson. The Origins of Freemasonry (Scotland’s Century 1590-1710). Cambridge University Press, 1990.
[15] Frances Yates. Giordano Bruno and the Hermetic Tradition. University of Chicago Press, 1964.

 

April 10, 2015