GUSTAVO RAFFI
Mare Maestru al Grande Oriente d’Italia;
Mare Maestru de Onoare ad vitam al MLNR;
Director de Onoare al Revistei FORUM MASONIC
În lumea globală de azi, rolul istoric al religiei încă o dată a primit un loc central, mai ales dacă e să comparăm situaţia curentă cu ceea ce ne confruntam acum douăzeci de ciudaţi ani. Din nefericire situaţia reflectă radicalizarea ideologică în creştere a cătorva mişcări religioase, precum şi folosirea chestiunilor strict denominative, pentru a justifica acte teroriste violente sau pur şi simplu pentru a asuma poziţii în mod greşit unilaterale, intransigente şi intolerante în societate. Aceasta dovedeşte că problemele religioase si relaţiile între diferite credinţe sunt o chestiune sensibilă şi ardentă pentru pacea în lume şi pentru o mai bună calitate a vieţii în secolul al XXI-lea.
Sunt în mod particular mulţumit că organizatorii conferinţei au avut curajul intelectual de a aborda chestiuni precum dialogul interreligios şi pacea între diverse culte şi să propună un subiect inerent dificil, în special pentru masonerie, care în mod tradiţional evită să discute probleme cu implicaţii inevitabil politice şi religioase. Totuşi, nu este un accident că abordarea deschisă, multiculturală a Marii Loji a Indiei – unde probabil cele mai diverse şi vechi religii coexistă – a pregătit acest excelent exemplu, în special pentru că aveţi atât de mult să predați întru învăţare, dată fiind istoria voastră prestigioasă, fascinantă şi complexă, în lumea masoneriei. Apoi, iarăşi problemele urgente care au apărut în anii recenţi ne afectează strâns vieţile şi viaţa Marilor noastre Loji, deci ar fi futil să încercăm să ne ascundem în spatele unei neutralităţi convenabile, fără a încerca să propunem – cu toată tradiţionala noastră pace sufletească şi echilibru – estimare critică a realităţii şi, în acelaşi timp, să indicăm o cale înainte pentru fraţii noştri şi comunitatea în care trăim şi muncim.
Masoneria e strâns legată de ceea ce e sacru, de o căutare spirituală; a trăi experienţa francmasonică iniţiatică, fară acest punct de referinţă, ar fi de neînţeles. Continua noastră referire la Marele Arhitect al Universului reprezintă un devotament puternic, deoarece cere Fraţilor să relaţioneze unii cu ceilalţi, folosind dialectici adânc înrădăcinate. Aceste dialectici şi schimburi includ convingeri generale, şi la răstimpuri, absolute, şi dubitaţii personale bazate pe respect reciproc, legitimitate şi dialog profund intelectual. Scopul nostru comun este căutarea adevărului, o căutare ce implică participare şi deschidere către diversitate, ca şi – şi mai presus de tot – către diversitate religioasă. Această diversitate – aş vrea să accentuez acest punct – ar trebui considerat ca o experienţă care te îmbogățește, şi nu confruntare sau antagonism obtuz.
Deşi s-ar putea să fim diferiţi şi adesea să urmăm foarte diferite teologii, filozofii religioase, obiceiuri culturale, etici sociale şi viziuni escatologice, începând a ne cunoşte unul pe celălalt mai bine, sau a trăi în o nouă comunitate de Fraţi uniţi prin Marele Arhitect al Universului, este în sine unul dintre cele mai extraordinare mistere ale sociabilităţii Masonice şi raţiunea succesului său de secole. O frăţie a bărbaţilor care sunt diferiţi, dar lucrează împreună pentru a dobăndi o mai înaltă sinteză, pentru a creea ceva mai măreţ, ceva care respectă diversitatea şi disparităţile istorice şi le aduce la un loc într-un curcubeu ce răsare de la pământ către Rai, un Rai împărtăşit de toţi oamenii de bunăvoinţă, care au ajuns la o comuniune spirituală sub bolta înstelată a Templului Francmasonilor.
Masoneria propune un proces al introspecţiei; este o metodă instructivă şi auto-instructivă care, întâi şi cel mai mult, implică ascultare la sine şi la ceilalţi. Toleranţa activă şi pasivă şi deschiderea către culturi multiple şi religii multiple au permis unei şcoli esoterice (deşi stabilită pe un continent – Europa – care are rădăcini iudaice şi creştine) să se mişte dincolo de aceste graniţe denominative şi să devină forţa conducătoare din spatele modernităţii. Cum a fost aceasta dobândită? Folosind un limbaj universal la care toţi Fraţii noştri se pot relaţiona, fie ei hinduşi, sikh, parşi etc. Acesta este limbajul inclusiv care a inspirat stabilirea democraţiilor noastre moderne reprezentative şi natura seculară a statului şi societăţii; este un limbaj care permite tuturor religiilor şi credinţelor să-şi împlinească îndatoririle şi obligaţiile lor fără a impune o viziune despotică, atotcuprinzătoare, sau şi mai rău, o viziune totalitaristă exclusivă sau eliminatoare asupra cetaţenilor care sunt diferiţi. Când Europa şi apoi restul lumii s-a eliberat de absolutism şi totalitarism, eliberarea a implicat libertate religioasă, libertate de conştiinţă şi respect pentru toate şi orice filosofie care anulează soluţii pur teiste şi caută adevărul şi binele umanităţii.
O societate deschisă, capabilă să îmbrăţişeze diversitatea, cu condiţia ca fiecare să accepte respectul reciproc şi toleranţa reciprocă: de când a fost fondată, acesta e cel mai mare dar vreodată dat de Francmasonerie societăţii moderne. Trebuie să fim extrem de atenţi la mareţia intrinsecă a Francmasoneriei, pentru că toţi inamicii modernităţii, şi la fel toate mişcările înclinate către răzvrătire, curând se vor ridica împotriva noastră, împotriva noastră a tuturor. Aceşti inamici şi mişcări luptă pentru supremaţia unui singur adevăr religios, îl impun cu forţa în societate ca pe unul deplin şi resping şi condamnă faptul că noi cu toţii avem dreptul să gândim diferit. Nu suntem noi aceia ce vor să se implice în subiecte neortodoxe; este realitatea – mai presus de toate, neplacuta şi ameninţătoarea realitate – ce vine să ne bată la uşă. Realitatea nu ciocăneşte la uşă de trei ori, ca aceia ce vor să fie bine primiţi în ritualurile noastre; ciocăneşte violent, precum cei care resping modernitatea şi toleranţa multi-religioasă şi universală pe care noi o reprezentăm.
Francmasoneria reprezintă şi a reprezentat în trecut un model cultural şi sociologic care combină cu succes şi amalgamează complexităţile comunităţilor multiple şi orientările spirituale sau filozofiile diferite şi asemănătoare şi ireconciliabile. Trebuie să sprijiim şi să promovăm această desăvârşită realizare vis-ŕ-vis de Fraţii noştri şi de lumea de afară.
Către Fraţii noştri, pentru că nu toţi sunt deplin conştienţi de această mare realizare şi probabil se prostesc gândind că va dura „veşnic“; probabil
nu-şi dau seama că bătălia pentru libertate şi democraţie nu e niciodată încheiată sau s-ar putea să creadă că nu mai avem nevoie să continuăm a reitera importanţa şi justeţea a ceea ce-am realizat în aceşti lungi ani grei ai istoriei noastre.
Către lumea exterioară, pentru că Francmasoneria propune un model civil, instructiv şi formativ pentru cetăţeni.
Desigur, nu suntem nici agenţie de angajare a forţei de muncă şi nici nu împărţim cu dărnicie favoritisme ilegale, întâi şi mai presus ca instituţie capabilă de modele de noi generaţii de tineri, deferenți față de toleranţă şi multiculturalitate, educaţi să fie curioşi, să cerceteze, să dialogheze şi să respecte şi să consolideze diversitatea. O generaţie de cetaţeni gata să abordeze provocările viitorului, nu o comunitate privilegiată ascunzându-se în spatele tradiţiei prestigioase pentru a evita să confrunte provocările modernităţii invocate în discuţie de către fundamentaliştii religioşi.
Nu trebuie să ne fie teamă să fim acuzaţi de relativism, sau de orice alt „ism“ – un sunet atât de disgraţios pentru urechi. Francmasoneria este deschisă şi tolerantă, nu pentru că este relativistă, pentru că nu e religie, şi de aceea nu oferă nici o dogmă sau sacrament propriu; este mai presus de toate un grup de oameni, fiecare cu propria religie şi filosofie, care se simte liber să adere la ea. Ceea ce înseamnă că suntem relativişti numai atât cât trebuie ca să putem întâmpina bine oameni diferiţi, oameni cu valori şi dogme religioase diferite. Cu alte cuvinte, Francmasoneria nu e dogmatică, pentru că fiecare mason îşi îngăduie să fie dogmatic – dacă alege asta – cu credinţa sa – chiar dacă ceea ce ne desparte ar trebui, în schimb, să fie faptul că aceia dintre noi care am devenit masoni, am făcut asta pentru că am vrut să ne chestionăm, am crezut că, confruntându-ne credinţa cu credinţa altora, este un exerciţiu folositor. Suntem uniţi de căutarea de diversitate, precum şi de interesul şi dorinţa noastră de-a ne lărgi orizontul.
Relativismul nostru este un relativism al dialogului şi cercetării; ne deschide inima şi mintea; ne face gata să înţelegem unde am făcut greşeli sau să ne schimbăm punctul de vedere când descoperim că ceea ce am învăţat este adevărul, că a fost împotriva iluziei. Credinţa noastră are spectru critic şi filosofic, pentru că este deschisă la încântarea descoperirii, cercetării, studiului si misterului, chiar dacă navigăm cu toţii pornind din porturile noastre, din propriile noastre vieţi, tradiţii şi credinţe. Din contră, noul relativism este încăpăţânare şi îngustime a minţii a denominării religioase – şi nu cea a credinţei caritabile şi în dialog – cu alte cuvinte, este autoritarismul celor care vor să-şi impună propriul punct de vedere şi propriile legi.
De fapt, tindem să uităm că cei ce s-au opus descoperirii sistemului heliocentric în numele unei interpretări forţate şi literale a textelor considerate „inspirate“, s-au agăţat de o viziune închisă, nenegociabilă a ceea ce lumea părea; au fost prizonieri ai unui cadru, incapabili să iasă din acea închisoare, până şi atunci când parametrii săi au devenit ştiinţific de nesusţinut. L-au putut avea pe Galileo omorât, l-au ucis pe Giordano Bruno, dar la sfârşit au trebuit să admită că pământul se roteşte în jurul soarelui şi că universul nu e singurul pe care îl putem vedea cu ochii noştri. În alte părţi ale lumii, în numele religiei şi a lui Dumnezeu, oamenii au împuşcat fetiţe care au vrut să meargă la şcoală şi să lupte pentru drepturile lor. Nu ne putem întoarce feţele, cel puţin pentru că Dumnezeu, în care masonii cred, este mai mare şi nici nu persecută copii, nici nu le neagă dreptul la demnitate şi respect.
Mai avem cale lungă de străbătut; dar împreună cu siguranţă vom putea să ne facem auzită în lume vocea autoritară şi prestigioasă. Dacă această voce vine din gura oamenilor care aparţin celor mai diferite credinţe şi culturi – dacă e produsul final al unei precaute combinări de toleranţă şi dialog – atunci probabil va fi mult mai asemănător vocii Marelui Arhitect. O voce a păcii şi optimismului în apărarea secularismului care chiar garantează universalism şi coabitare paşnică între diferite comunităţi şi tradiţii. Într-o societate deschisă, respectuoasă, bazată pe poziţia centrală a bărbaţilor şi femeilor, nu trebuie niciodată să ne considerăm vecinul un duşman, ci mai degrabă motivul tuturor eforturilor noastre. Dacă antropologia masonică e posibilă şi practicabilă, atunci aceasta constă în dialog şi învăţare reciprocă a demnității fiinţei umane, a multiplei şi a stăruitoarei diversități, pe care le folosim în căutarea adevărului comun.
