GABRIEL VASILE OLTEAN
Maestru Venerabil din Trecut al Lojii Zamolxis Nr.182, Deva
Ideea acestei Planşe de Arhitectură am primit-o de la un Frate (RT) din Bucureşti, drag sufletului meu, care m-a rugat să punctez câteva reguli de urmat, câteva întrebări care să fie adresate profanilor, candidaţilor, care solicită primirea în Masonerie. Ce ar trebui să urmărească Comisiile de Anchetă, Anchetatorii numiţi de Maestrul Venerabil, la ce este obligatoriu să fie atenţi, ce trăsături ale Candidaţilor să urmărească, să evidenţieze o Planşă până la urmă, care să
fie un sprijin real pentru cei care primesc o astfel de misiune extrem de importantă de la Maestrul lor Venerabil.
Citez din manuscrisul lui Wilkinson de la 1727:
„– Cum ai devenit Mason?
– Din propie voinţă şi la recomandarea unui prieten“
Adesea acest prieten săritor se dovedeşte a fi cel care l-a recomandat pe profan, cel care a îndeplinit rolul de naş. Perau precizează la 1745: „Fratele care a vorbit în adunare de candidat se numeşte propunător şi în ziua hotărâtă pentru primirea acestuia, el are calitatea de naş“.
În majoritatea cazurilor din ziua de astăzi parcursul unui profan de la candidat la mason este girat de un prieten, de un frate care, de regulă, devine naşul masonic al acestuia. Naşul sau Naşii (de regulă vor fi doi) pot să protejeze candidatura profanului şi să servească drept Fraţi prezentatori. Aceştia pot călăuzi primii paşi ai noului iniţiat în viaţa masonică şi vor veghea la instruirea şi perfecţionarea sa, deşi aici ar trebui să vorbim din punctul meu de vedere despre o importantă obligaţie. Din păcate, în multe loji năşirea este considerată o simplă formalitate când, de fapt, îndrumarea spirituală a finului de către naş are o importanţă capitală pe drumul sinuos început în cabinetul de reflecţie şi continuat pe culoarele labirintului; drum materializat, substanţializat, în interiorul templului, prin primirea luminii. În fapt, alături de Supraveghetorul Coloanei pe care se află masonul în diferite grade, Naşul Masonic rămâne interlocutorul privilegiat al acestuia, Fratele care este alături de el, Fratele care are răbdare, care explică, care sprijină, care arată şi-l călăuzeşte mereu. La începuturile Masoneriei, rolul naşului era atât de important încât acesta era socotit răspunzător şi de comportamentul ulterior al Finului, până când acesta este înălţat, la rândul său, în Marea Demnitate de Maestru Mason.
Intrarea în Templu este cerută de bunăvoie de un profan liber şi de bune moravuri, un profan care cunoaşte de acum principiile generale ale Francmasoneriei şi, prin urmare, care acţionează în deplină cunoştinţă de cauză. El trebuie să îşi redacteze personal cererea şi să o adreseze Venerabilului Maestru, iar din acest moment Profanul pleacă pe lungul drum al transformării, devenind Postulant. Aici el constată că i se cer anumite date privitoare la propria persoană: vârstă, profesiune, traseu profesional, motivele pentru care solicită intrarea în Ordin, etc. Această perioada de căutări şi acumulări, de anchete şi verificări este extrem de importantă şi durează de la câteva luni la câţiva ani. Flavius scria în Războiul Iudeilor referindu-se la iniţierea în Ordinul Esenienilor că „cei ce doresc să intre în Confreria Esenienilor nu obţin de îndată accesul. Candidatul aşteaptă în afara Ordinului timp de 1 an. Orice candidatură va fi adusă la cunoştinţa Orientului şi a Obedienţei, pentru a se afla dacă postulantul nu figurează în dosarul celor refuzaţi. În principiu, între acceptarea candidaturii sau răspunsul primit, pe de o parte, şi ceremonia de iniţiere propriu-zisă, pe de altă parte, trebuie să se scurgă un anumit interval de timp. Putem înţelege cu uşurinţă aceste diverse tradiţii, principii sau reguli. Toate sunt inspirate de o imperioasă nevoie de prudenţă. Profanul, angajându-se în viaţa masonică, nu trebuie, în niciun fel, să greşească poarta, iar Fraţii atelierului trebuie să analizeze just decizia pe care o au de luat primind un candidat sau altul în Respectabilul lor Atelier. Căci lor le aparţine decizia. În altă ordine de idei, se va observa că dacă o lojă este pe deplin suverană când ia decizia de a admite sau de a nu admite candidatura unui candidat sau a altuia, Ordinul va fi informat asupra oricărui act de candidatură şi, într-o anumită măsură, variabilă în funcţie de Obedienţe, are dreptul de a autoriza sau, cel puţin, de a valida o iniţiere care trebuie să se desfăşoare în respectul absolut al regulamentelor generale ale Ordinului. Admiterea la încercări este votată prin vot secret de membrii atelierului (bile albe şi bile negre).
În Masonerie, înainte de a se lua o decizie asupra admiterii la probe a unui profan, loja culege informaţii asupra acestuia. Acestea sunt „anchetele“ care par a nu fi fost cunoscute în secolul al XVIII-lea, când un Frate îl „prezenta“ pe noul membru, iar atelierul vota imediat. Sistemul actual a fost schiţat în statutele din 1826, articolele 343 şi următoarele, conform cărora profanul trebuia să fie prezentat de unul sau mai mulţi membri ai atelierului, Venerabilul înaintându-i apoi candidatura fie unei „comisii permanente“, în cazul în care exista o astfel de comisie, fie „unor comisari speciali, trei la număr, pe care-i numeşte pentru a culege informaţii despre moralitatea şi celelalte calităţi ale candidatului şi a întocmi un raport pentru ţinuta următoare“.
Regulile actuale – privind în mod global – nu s-au schimbat deloc de atunci, dar au câştigat în claritate. La ora actuală, Venerabilul „trebuie să însărcineze trei membri ai loji, care nu vor şti unul de altul, pentru a efectua o anchetă asupra profanului, fiecare comisar urmând a-şi întocmi raportul în scris şi a-l depune în termen de o lună“. Citirea rapoartelor se face în lojă. În cazul respingerii primei candidaturi, o nouă anchetă urmează a fi comandată, numai dacă Maeştrii şi Calfele nu hotărăsc altfel cu o majoritate de două treimi din membrii prezenţi. O a treia anchetă poate fi comandată chiar de Venerabil, atelierul votând asupra acesteia prin buletine semnate de care numai Venerabilul ia cunoştinţă.
În ceea ce priveşte MLNR astăzi, ca urmare a înaintării Cererii Aspirantului la Iniţiere către Secretarul Lojii şi a prezentării acesteia în Lojă, în urma votului exprimat de Fraţii care decorează Coloanele, Maestrul Venerabil numeşte Fraţii Anchetatori, urmând mai departe toate etapele aşa cum sunt ele stabilite.
Anchetele au scopul primordial de a-i asigura pe Fraţi de motivaţia sinceră şi de calităţile profanului, plecând de la premisa cvasicunoscută că nu întotdeuna o „valoare profană“ poate deveni o „valoare masonică“. Aceste anchete nu sunt destinate să verifice cunoştinţele masonice ale profanului, reduse la principii generale, ci să judece calităţile, aptitudinile, orientările spirituale ale candidatului şi gradul în care acestea corespund idealului masonic. Anchetatorii trebuie să aibă în vedere „caracterul“ profanului şi să încerce a se stabili clar şi fără echivoc dacă postulantul este om liber şi de bune moravuri, dacă îndeplineşte condiţia esenţială de a putea fi primit în Ordin: credinţa în Divinitate şi în nemurirea sufletului, Divinitate denumită generic Marele Arhitect al Universului. Prin om liber Francmasonii înţelegând că acesta dispune după voinţa sa de persoana sa, că nu are constrângeri care să fie piedici în evoluţia sa viitoare, şi că mintea sa nu este îndoctrinată cu ideologii totalitare, iar expresia de bune moravuri rămâne după parerea mea la înţelesul dat de Constituţiile lui Anderson care recomandau ca în Loji să nu fie primiţi decât bărbaţi loiali, cu probitate şi onoare. Anchetele au, prin urmare, o importanţă enormă şi rar se întâmplă ca un atelier să se pronunţe împotriva admiterii dacă trei rapoarte sunt unanim favorabile şi de aici, importanţa pe care Venerabilul trebuie să o acorde alegerii anchetatorilor.
Deşi regulamentele nu aduc precizări pe această temă, în această privinţă tradiţia a reuşit să impună ca anchetatorii să nu se repete punându-i profanului aceleaşi întrebări şi s-au orientat, deci, spre trei anchete diferite:
• prima asupra vieţii personale,
• a doua asupra preocupărilor intelectuale şi spirituale,
• a treia spre integrarea acestuia în viaţa socială.
În acest mod, Fraţii sunt perfect informaţi asupra candidatului, reuşind să aprecieze valoarea personală a Postulantului ca om bun, apt să devină şi mai bun, urmând calea luminii. În acest fel Fraţii reuşesc să desluşească cât de serioase şi profunde sunt motivele pentru care acesta cere să fie primit în Masonerie. Deşi nu există (şi probabil nu va exista) un set de întrebări standard, un „pachet“ de verificare şi cercetare a celor care solicită primirea Luminii, cu voinţa dumneavoastră aş puncta în încheiere câteva întrebări (doar câteva din sute care pot şi vor fi adresate acestora) la care eu personal achiesez, atunci când este vorba de cercetarea Postulanţilor:
• Solicitarea de a fi primit în Masonerie este un act al voinţei proprii, fără să fie supus unor presiuni sau rugăminţi, oricât de neînsemnate, din partea anturajului său?
• Are Postulantul timp fizic disponibil sau este prea absorbit de traseul său profesional?
• Este Postulantul o persoană echilibrată?
• Are capacitatea de a se perfecţiona, de a accepta să se revizuiască pe sine?
• Este persevernt şi capabil de o lucrare anevoioasă şi pe termen lung?
• Postulantul are suficientă deschidere de spirit pentru a accepta şi opinii diferite de ale sale?
• Are aptitudini să urmeze o căutare de ordin spiritual?
• Va fi un element pozitiv în cadrul Atelierului?
• Care va fi contribuţia, plus valoarea adusă în cadrul Lojii?
Trecând prin aceste Anchete, având votul unanim al Fraţilor care decorează Coloanele Templului, parcurge drumul către cunoaştere, către Lumină, devenind din Postulant – Recipiendar, pentru a putea ajunge Neofit – evident având ca scop final Iniţierea şi devenirea sa ca Francmason.
Într-o lume dominată de desacralizare, într-o lume în care găsim din ce în ce mai greu „valori“, prezenta Planşă – departe de a fi exhaustivă, se doreşte a fi un sprijin pentru cei care doresc să se aplece asupra aspectelor anterior menţionate.
Fie ca Marele Arhitect al Universului să lumineze în continuare Masoneria Română, şi să ne ajute să dobândim Forţa şi Înţelepciunea necesare Lucrării şi lucrului permanent la nivelul Atelierelor din care facem fiecare parte.
Am zis!
