STUART ROBINSON
Secund Mare Supraveghetor Provincial din Trecut, United Grand Lodge of England
Președinte al Consiliului Masonic Districtual Twickenham
România mă fascinase de mulţi ani. Din nefericire, aceia dintre noi care am trăit în alte ţări suntem perfect conştienţi de era comunistă şi de cea ceauşistă.
Francmasoneria a renăscut în 1993, când au fost oficial reaprinse luminile.
Dragul meu prieten Claudiu Ionescu mă informase asupra celei de a 10-a aniversări a Lojii Sarmizegetusa Nr. 111 din Marea Lojă Naţională din România. Aceasta avea să fie ţinută la Castelul Corvinilor, din Hunedoara, drept în inima Transilvaniei. Normal că am fost interesat. Deci, mi-am desfăcut harta României şi cum se cuvine am găsit Hunedoara. O căutare pe internet curând m-a informat că Hunedoara este un oraş slăbit din cauza morţii producţiei de oţel în regiune. Populaţia s-a înjumătăţit şi a trebuit ca mulţi oameni să-şi ajusteze existenţa şi activitatea, drept rezultat. Totuşi, spiritul mândru al românilor din zona aceasta avea să devină evident, de-a lungul vizitei mele.
Regiunea Hunedoara poate fi uşor comparată cu Ebbw Vale, în sudul Ţării Galilor, şi cu locurile dimprejur. Dealurile rotunjite şi zonele rurale înverzite, cu cicatricile sale de la exploatarea în carieră şi minerit, dau dovadă de bogăţia de minereu de fier şi de cărbune, care au fost rădăcina dezvoltării industriei de oţel. Totuşi, o izbitoare diferenţă este magnificul castel de secol 15, cunoscut drept Castelul Corvinilor, care avea să fie punctul culminant al vizitei mele.
Am coborât din tren – de la Budapesta – în Deva, un oraş aproape de Hunedoara. Mi-am amintit că în tinereţe am vizitat deseori oraşul Chester din Marea Britanie, al cărui nume roman este tot Deva, şi m-am întrebat dacă destinaţia mea avea tot origini romane. „Deva“ sau „Devin“, în slavonă, înseamnă „fată“ sau „fecioară“. Termenul Deva este adesea folosit în vorbirea comună pentru a se
referi la o femeie oarecum specială, atât în SUA cât şi în Marea Britanie. Aceasta nu părea să aibă vreo legătură romană. Un nume similar există în Republica Slovacia, acela al Castelului Devin, aşezat la confluenţa Dunării cu râurile Moraviei Mari, pe fostul oraş Devin, care acum este suburbie a Bratislavei. Vechiul nume dacic „dava“ însemna „fortăreaţă”, deci iarăşi m-am întrebat dacă e vreo legătură romană. Numele poate fi asociat de asemenea cu Legiunea Lego II Augusta, care a transformat Deva din Castrum Deva, acum Chester (Deva Victrix) în Britania.
Fratele Claudiu şi eu ne-am întâlnit şi am luat o cafea, alături de managerul hotelului, care s-a dovedit a fi Frate şi membru al Lojei gazdă. Apoi am plecat să vizităm împrejurimile orașului Hunedoara.
Viaţa a început să se îmbunătăţească, după prima înghiţitură de bere românească, o excelentă Ursus blondă. Cunoscut ca rege al berii în România, e produs în judeţul Cluj şi a fost fondat în 1878. Este o bere limpede, uşor colorată, de consistenţă uşoară, undeva între Pils cehesc şi cel german.
În vecinătatea Hunedoarei, am vizitat o biserică ortodoxă de secol 7, în Densuş. Judeţul Hunedoara are un relief foarte asemănător cu Ţara Galilor. Şi aici, industriile de prelucrare a minereului feros şi de minerit sunt evidenţiate de către fostele situri de exploatare lăsate în părăsire şi de concasoarele închise, pe jumătate abandonate. Astăzi, ambele regiuni, deşi despărţite de mulţi kilometri, suferă acelaşi deces din fosta lor glorie, când oţelul era produs, iar oamenii se mutau în zonă, pentru disponibilitatea de muncă. A fost foarte interesant să aflu că oţelul pentru faimosul Tour Eiffel din Paris, Franţa, a fost produs în laminoarele din Hunedoara.
Prima noastră întâlnire urma să aibă loc la 18.00 în ziua aceea, aşa că ne-am întors la hotel şi ne-am pregătit pentru aceasta. Odată ce-am fost gata, am mers pe străduțe până la magnificul Castel al Corvinilor, care este cunoscut şi ca Huniad, datorită legăturii sale strânse cu familia Huniadi.
Castelul Huniazilor a fost construit de către regele Carol I al Ungariei, după vizita sa la Timişoara, în 1307. Regele a hotărât să-şi stabilească reşedinţa aici. Clădirea, probabil construită de meşteri italieni, a fost terminată la 1315, iar în 1316 regele deja s-a stabilit în noul castel, unde a trăit aproape opt ani. Ultimul document semnat de el a fost la Timişoara, în 15 iunie, 1323. În 1409, castelul a fost dăruit tatălui lui Ion Huniadi, Voicu, de către regele Ungariei, Sigismund, drept separaţie. Castelul a fost restaurat între 1446 şi 1453, de către fiul său Ion Huniadi. A fost construit în principal în stil Gotic, dar are şi elemente arhitecturale Renascentiste. Are turnuri de apărare înalte şi puternice, o curte interioară şi un pod rabatabil. Construit pe situl unei vechi fortificaţii şi pe o stâncă deasupra micului râu Zlaşti, castelul este o construcţie mare şi impunătoare, cu acoperişuri înalte şi divers colorate, cu turnuri şi nenumărate ferestre şi balcoane împodobite cu încrustaţii în piatră.
Castelul a fost distrus în incendii de cinci ori şi a suferit multe reconstruiri de-a lungul timpului său, atât în Imperiul Austro-Ungar, cât şi mai apoi în România. Este construcţia seculară în stil Gotic cea mai importantă în Transilvania.
Castelul actual este rezultatul unei campanii de restaurare entuziaste desfăşurate după cel mai dezastruos incendiu şi multe decenii de neglijare deplină. S-a observat că arhitecţii moderni i-au proiectat propriile lor interpretări nostalgice a felului cum un mare castel gotic ar trebui să arate.
Şoferul, gazdă a noastră, a parcat maşina şi am mers în sus pe bolovanii povârniţi şi pe podul batant peste ceea ce clar odată fusese un mare şi larg şanţ cu apă.
Ajungând în curtea interioară, am întâlnit mulţi fraţi care își pregăteau regalia, înainte de a urca scările până la balconul coridor, până într-o magnifică sală cu tavan înalt, în care urma să aibă loc întâlnirea.
Curând, oficialii gazdei noastre, R.L. Sarmizegetusa Nr. 111 Deva, au început să îndrume oamenii în sală.
Organizatorii evenimentului au format un arc din torţe aprinse, ca în vremurile medievale, iar din săbii formau un arc al onoarei.
Membrii Lojii, vizitatori, cu toţii au luat loc. Apoi i-au întâmpinat pe maestrul venerabil şi pe supraveghetorii lui. Invitaţi distinşi au fost anunţaţi şi escortaţi la locurile lor. Am rămas chiar la intrare privind spectacolul magnific şi am tras concluzia că toți au fost introduși în templu.
Tocmai când eram tentat să mă furişez spre un loc aproape de mine, mi-am auzit, cu mare surpriză, numele anunţat ca vizitator din partea Marii Loji Unite a Angliei şi, chiar înainte de a apuca să mă furişez la locul pe care plănuisem să-l ocup, am fost însoţit la Orient, oferindu-mi-se un loc aflat în dreapta maestrului venerabil.
Într-adevăr aceasta era o foarte specială ocazie, cea de-a zecea aniversare a consacrării Lojii Sarmizegetusa Nr 111.
Loja a fost deschisă cu mare ceremonie şi demnitate ce mi-au amintit de Marea Lojă Unită a Angliei.
Delegaţiile diverselor loji din România au oferit daruri maestrului venerabil pentru a marca această ocazie minunată.
Nu adusesem un dar din Anglia sau de la una dintre Lojile la care sunt membru, pentru a marca această ocazie minunată, a celei de-a zecea aniversări a zilei de naştere a Lojii.
Când mi s-a dat cuvântul și m-am adresat maestrului venerabil, m-am uitat la insigna ce o purtam, care mi-a fost oferită în 2008, pentru a marca cel de-al 40-lea an de apartenenţă la Francmasonerie şi mi-a fost clar ce trebuie să fac.
Mi-am scos această insignă (specială pentru mine) şi am pus-o pe colanul maestrului venerabil al Lojii Sarmizegetusa Nr 111, încredinţându-i-o lui şi Lojii să o păstreze cu grijă pentru viitorii treizeci de ani, să-i fie dăruită atunci primului frate din Lojă, care va împlini 40 de ani de Masonerie.
Entuziasmul masonilor, la care am fost martor, în timpul lucrărilor din acea zi, nu mi-a lăsăt nicio îndoială că insigna mea, a celor 40 de ani de Masonerie, va fi dată unui membru al Lojei. Mi-am numit darul „Treizeci de ani ce vor veni“.
O minunată întâlnire se apropia de sfârşit, în castel. Toţi Fraţii au părăsit templul şi au venit la hotelul unde stăteam, pentru a cina în Dragoste şi Armonie (cum zicem noi în Anglia).
Duminică dimineaţa, 26 mai 2012, am avut marea plăcere de a asista la simpozionul masonic, care a fost ţinut sub preşedinţia Drept Respectabilului Frate Adrian Stănciulescu, Pro Mare Maestru al Marii Loji Naţionale din Româna.
Am plecat de la eveniment cu un foarte clar mesaj că Dragostea Frăţească, Respectul şi Toleranţa sunt obiective majore ale Francmasoneriei române.
După prânzul în Hunedoara, am petrecut puţin timp de odihnă pentru o ținută specială în Castel, organizată de cele patru Loji din regiune: Înfrățirea Neamului Nr. 101, Sarmizegetusa Nr. 111, Zamolxe Nr. 182 și Mistria Nr. 190.
Această ținută a fost foarte plăcută. Pe parcursul celor două ținute, muzica emanată din excelentul sistem sonor a fost foarte impresionantă. Totuşi, un Frate s-a ridicat şi cu o voce baritonală magnifică ne-a cântat. Acest Frate nu era nu altul decât Octavian Vlaicu, care este membru al Operei Naţionale din Timişoara. Aveam să mă bucur de vocea sa și mai târziu în acea seară.
Cu demnitate și într-un stil ceremonios, ținuta a luat sfârșit. Cu toţii am traversat curtea castelului, unde mai devreme am observat mai mulţi purceluşi de lapte puşi la copt, am urcat treptele abrupte ce duceau la principala sală pentru cină.
A fost servită o masă excelentă, acompaniată de vinuri plăcute şi de minunată tovărăşie frăţească. Apoi, spre încântarea tuturor celor prezenţi, fratele Octavian Vlaicu ne-a încântat cu o varietate de arii și canțonete. I s-a alăturat un candidat în lojă, tenorul Bogdan Zahariea, care este de asemernea membru al Operei Naţionale din Timișoara.
Ospitalitatea transilvană românească a continuat duminică, fiind condus la situl civilizaţiei dacice la Sarmizegetusa. Acest loc de veneraţie antică m-a impresionat cu adevărat și am înțeles semnificația numelui ales pentru Loja Nr 111.
Am călătorit la Timişoara, luni, pentru a descoperi simboluri masonice pe catedrală, care sunt mărturie despre activitatea Fraţilor noştri, când a fost construită.
Deşi s-ar putea să nu mai trăiesc peste treizeci de ani, sunt foarte încrezător că unii fraţi care au fost în Hunedoara vor trăi ca să vadă insigna mea, numită simbolic „Treizeci de ani ce vor veni“, pusă pe colanul unui merituos mason.
