SEBASTIAN ȘUȘMAN
Maestru Venerabil din Trecut al Lojii SARMIZEGETUSA Nr. 111, Deva;
Mare Inspector Adjunct, MLNR
Pe altarul Francmasoneriei acolo unde munca este o adevărată religie am mai pus o floare. De fapt o clipă, o oră sau mai mult, în care încercăm să fim mai buni, tot mai buni. O floare ce poate fi deseori un cuvânt frumos, un gând bun sau o faptă minunată. Iar când toate acestea sunt din inimă și presărate cu iubire și iertare atunci marea operă a Francmasoneriei e apoape împlinită. Un om și mai bun, un om evoluat spiritual ce poate fi el însuși o floare. Și nu e singurul.
Scopul principal al societăților inițiatice și evident al Francmasoneriei este acela de a perfecționa natura umană și de a o face aptă să primească influențele directe ale planurilor superioare. În cursul evoluției ființele care nu progresează formând noi caracteristici, dau înapoi și încep imediat să degenereze. Numai ceea ce rămâne suplu și flexibil este susceptibil de a se lăsa modelat în noi forme potrivite pentru exprimarea unei conștiințe în expansiune.
Progresul nu e o simplă problemă de puteri latente. El nu se limitează la involuție și evoluție. Intervine un al treilea factor care alcătuiește împreună cu celelalte două o triadă: involuție, evoluție și epigeneză.
Suntem oameni, simpli oameni cu nevoi, cu dorințe, într-o continuă căutare a fericirii, a echilibrului, a realizării materiale, emoționale și profesionale. Trăim tot mai alert și toate dorințele noastre ne răpesc timp, uităm sau suntem prea obosiți să mai privim în noi înșine și să vedem ce e acolo. Suntem mulțumiți de realizări, de ce-am construit, de ce-am devenit? Și nu e vorba de realizări materiale, profesionale. E vorba de mult mai mult. De ceea ce așteaptă masoneria de la tine. Un om și mai bun! De fapt de un om evoluat spiritual. De un om ca are ca obiectiv evoluția spirituală. Ce este evoluția spirituală? O creștere a puterii de înțelegere. A puterii de înțelegere de zi cu zi, a fenomenelor ce guvernează viața, a universului și mai presus de toate a lui Dumnezeu. Dar oamenii sunt diferiți, nivel de înțelegere diferit, grad de cunoaștere diferit, educație diferită și de aici din marea diversitate, ceea ce e un mare plus apare și un mare minus. Până și legea iubirii prin ochii vieții se vede diferit. Și astfel pentru unii evoluția spirituală nu înseamnă încă nimic ,în timp ce alții sunt pe drum chiar dacă drumul nu-i pavat cu flori.
Evoluția spirituală înseamnă trecerea prin diferite trepte de conștiință, din ce în ce mai înalte până la desăvârșire. Ori acest lucru nu este posibil fără iubire, fără iertare. Dacă noi singuri nu suntem capabili să evoluăm, atunci evoluăm cu ajutorul altora, pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni.
Dezvoltarea spirituală înseamnă și să nu ne urmăm orbește rațiunea ci să ne ascultăm inima. Spiritualitatea înseamnă o inimă deschisă spre iubirea aproapelui, gânduri curate și o minte liniștită, fără urmă de critică. Ne gândim mai des la probleme, la grija zilei de mâine și uităm să dăm atenție spiritului nostru . Sufletul nostru este motorul și centrul nostru ca ființe depline, cel care ne urnește din loc, cel care ne dă aripi .
Cea mai întunecată oră este cea dinainte de zori spunea Euripide cu secole în urmă. În acest caz, Euripide se referea probabil la una dintre cele mai profunde experiențe ale căii spirituale, numită noaptea neagră a sufletului. În această perioadă avem sentimentul că suntem pierduți, fără a avea vreo idee care este pasul următor sau în ce direcție vom merge. Noaptea neagră a sufletului este momentul în care nu mai simțim legătura cu Divinitatea și punem sub semnul întrebării chiar scopul călătoriei noastre spirituale.
Cei mai mulți dintre noi ne putem aminti de o vreme în care ne întrebam asupra direcției în care se îndreaptă călătoria noastră spirituală. Există momente când simțim că nu facem nici un progres, că viața nu ne este mai bună, deși muncim din greu. Viața noastră nu se schimbă. Când ne găsim în această situație, gama de răspunsuri emoționale merge de la un sentiment de descurajare la unul acut de a renunța la munca noastră. Suntem ființe umane și trăim într-o lume în care realizările și împlinirile sunt importante. Și după cum știm relația dintre progresul nostru spiritual și viața în lumea fizică nu suportă comparație. Există momente în care nevoia de a ne cuantifica și califica avansul spiritual întrece orice comparație materială. Aceasta este partea grea a călătoriei .
O altă situație care determină Noaptea neagră este starea din ce în ce mai avansată a conștiinței noastre. Sunt momente când cunoașterea depășește capacitatea de a practica o deprindere nouă.
Călătoria spirituală este procesul prin care dobândim experiența de viață și ea cuprinde cunoștințele pe care le-am dobândit. Urmarea poate fi că devenim mai pașnici în viața noastră și nu mai lucrăm în conformitate cu persoana care aspirăm să devenim.
Mileniul în care trăim reprezintă nenumărate fațete ale Nopții negre pentru întreaga omenire. Există multe evenimente în lumea noastră care ne fac să ne întrebăm încotro ne îndreptăm ca planetă, ca omenire. Deși suprafața Pământului este scena noastră și locul unde căutăm simptomele, noaptea neagră este o experiență spirituală.
Într-o lume tot mai însetată de cunoaștere, într-un secol în care căutarea de sine a îmbrăcat forme absolut inedite, noaptea neagră nu poate fi urmată decât de o zi. E nevoie încă de multă muncă, de mult timp și de o mare fraternitate. Dar așa cum după noapte urmează ziua, tot așa omenirea după un somn prelung, după o noapte neagră nu poate să urmeze decât ziua. Ziua spiritualității. Pentru a face mai repede trecerea, poate mai ușor, să reținem câte ceva din povestea ce urmează.
– Nu mai pot ! Viața mi-e un chin!
– Maestrul luă o mână de cenușă și o lăsă să cadă într-un pahar plin cu apă curată, bună de băut, pe care-l avea pe masă, spunând:
– Acestea sunt suferințele tale.
–Luă o mână de cenușă la fel cu cea dinainte, i-o arătă omului nostru, se apropie apoi de fereastră și-o aruncă în mare. Cenușa se împrăștie într-o clipă, iar marea rămase la fel ca înainte.
–Vezi? îl lămuri înțeleptul „În fiecare zi trebuie să alegi între a fi un pahar de apă sau marea“.
Sunt momente în viață în care îți vine să plângi de starea jalnică în care se află lumea, societatea sau când ești tentat să arăți acuzator spre alții. Înainte de asta răspunde-ți la o întrebare: sunt parte din problemă sau din soluție? Și nu uita un frumos motto: există cu siguranță o soluție pe undeva, iar eu o voi găsi.
O axiomă spune că nimeni nu trăiește numai pentru el însuși. Cuvintele și acțiunile noastre îi afectează în mod constant pe semenii noștri. Fie că ne îndeplinim bine datoria noastră, fie că ne-o neglijăm, noi favorizăm sau stricăm viața, și a celor ce se găsesc în anturajul nostru și în final a tuturor locuitorilor Pământului și chiar de dincolo.
Cel care nu și-a îndeplinit datoria către familia sa, către țara sa și către omenire, nu are dreptul să încerce să trăiască viața superioară. A lăsa din egoism toate obstacolele deoparte și a trăi numai pentru a ne grăbi progresul spiritual este la fel de vrednic de mustrare ca de a nu se sinchisi deloc de viața spirituală.
Cel care în mod deliberat întoarce spatele deliberat sarcinilor sale prezente pentru a îmbrățișa viața spirituală, va fi cu siguranță forțat să urmeze din nou drumul datoriei de care s-a îndepărtat pe nedrept și greșit, fără ca să-i scape atât timp cât lecția nu va fi fost învățată.
Aspirantul la viața superioară poate să reușească în eforturile sale numai prin extinderea subjugării naturii sale inferioare, dar el ar trebui să se păzească de a sări de la o extremă la alta. Nici nu mai știi ce să faci și totuși fii bun. Foarte bun! În rest, construiește .
Masoneria de-a lungul timpului a cultivat în inimile tuturor Fraților iubirea, iertarea, toleranța, dragostea fraternă, dorința de cunoaștere. În vremuri grele, când noaptea neagră amenința sufletul și spiritul, Focul Sacru a luminat mereu drumul spre Lumină. Sub egida Înțelepciunii, Forței și Frumuseții sunt toate speranțele că evoluția spirituală să fie nu un vis ci o realitate. Să punem mereu pe altarul Francmasoneriei o floare. O floare ce poate să fie tot ce e mai bun și mai frumos din tine. Aici o floare, acolo o floare, mai încolo flori. O grădină de flori, mai multe grădini, numai grădini de flori. Nu se poate? Totul e posibil. Cu iubire, cu iertare, cu credință. Pe drumul vostru de Lumină și Adevăr să presărați cele mai frumoase flori, pentru grădina sufletului tău, al meu, al nostru. Vă îmbrățișez cu drag și să ne vedem cu bine.
URMEAZĂ LUMINA DIN TINE !
