CLAUDIU IONESCU
de vorbă cu
Prea Ilustrul Potentat Imperial, Shrine International
…Eu sunt Preşedintele Comitetului Director al Spitalelor Shrine. Cei 13 membri ai Divanului Imperial formează Consiliului Director.
Noi conducem 22 de spitale, avem aproape 6 000 de angajaţi şi este pur şi simplu o afacere obişnuită. în Statele Unite, în Mexic şi în Canada.
Ne ocupăm şi cu investiţii pentru a obţine fonduri, iar din punctul de vedere al investiţiilor, în dolari americani, controlăm aproximativ şapte spre opt miliarde. Astfel, investiţiile ne ajută cu fonduri pentru o parte din afacere, iar o altă parte vine din donaţii.
Spitalele Shriners pentru Copii reprezintă o afacere foarte, foarte mare.
Apoi avem şi partea fraternală. Sunt Preşedinte şi Director General al Shriners International. Acesta este titlul pe care îl primeşte Potentatul Imperial. Rolul meu este să ghidez, luând în considerare Fraternitatea, direcţia în care ne îndreptăm. Trebuie să vizitez Templele, să promovez lucrurile pe care le realizăm, fie în cadrul Fraternităţii, fie în domeniul spitalelor etc. Deci asta este o slujbă completă în sine, care cere să călătoreşti peste tot, şi acesta este unul dintre motivele pentru care eu sunt aici.
Este prima mea vizită în calitate de Potentat Imperial. Este, totodată, prima vizită de când a fost constituit primul Templu european.
În Shrine, România este arondată Templului EMIRAT. În urmă cu ceva timp, ai vizitat România. Care este părerea ta despre ceea ce ai văzut în ţara mea?
Eu cred că voi veţi creşte ca organizaţie, că veţi descoperi plăcerea de a fi parte din Shrine. Mulţi dintre membri sunt doctori, unii chirurgi, oameni care lucrează în domeniul medical. Este posibil chiar să ajungeţi să fiţi prezenţi într-unul dintre spitalele noastre şi, astfel, aţi putea să ajutaţi copii chiar aici.
Viitorul vostru abia începe acum, şi, probabil că va fi unul strălucit.
Imperial Sir Mike, tu crezi că mentalitatea europeană îmbrăţişează ideile Shrinedom, dar mai larg de atât, ideea de filantropie, aşa cum o îmbrăţişează americanii? Mentalitatea europeană nu este aceeaşi cu cea americană.
Între 1872 şi 1922, vreme de aproape 50 de ani, noi am fost numai o fraternitate. În mod clar, era vorba numai de plăcere, era vorba despre frăţia creată prin Shrine. Şi este posibil ca şi voi să aveţi un model de creştere similar. Oamenii poate vor dori să se alăture Shrine pentru că îşi doresc această frăţie, participarea într-o fraternitate.
Poate că veţi vedea că partea cu filantropia nu va veni decât mai târziu. Deci ăsta este un fel în care poate veţi creşte în România. Cine poate şti?
Acesta este un început. Şi ar putea să ia câţiva ani pe drumul acesta până când va apărea şi filantropia. În alte cuvinte, vă organizaţi ca fraţi în această ţară, apoi vreţi să faceţi ceva bun pentru copii sau orice veţi hotărî să faceţi în următorii ani. Voi veţi scrie istoria pentru această zonă europeană şi pentru ţările din această zonă. Voi scrieţi istoria astăzi.
Imperial Sir Mike, te rog să ne prezinţi un scurt CV al tău, masonic şi profan.
Tatăl meu a devenit mason înainte chiar ca eu să mă nasc, la începutul anilor cincizeci. El s-a alăturat masonilor din Shrine şi eu, când aveam poate zece ani, mă uitam la paradele pe care ei le organizau, mă uitam la motociclete şi asta mi-a trezit prima oară interesul în a mă alătura lor…
Nu ştiam atunci dacă vreau într-adevăr să devin şi eu mason şi toate celelalte lucruri, tot ceea ce îmi doream să fiu era un Shriner călărind motocicleta.
Am devenit mason la vârsta de 21 de ani. Peste un an am devenit Shriner. Şi am ajuns, în sfârşit, prin a mă alătura motocicliştilor de la paradă şi am intrat în competiţie ca motociclist, într-un grup de motociclete de aici, din Denver, Colorado. Dar totul a început devenind membru DeMolay. Sunt membru al Ritului York, am gradul 33 pe Ritul Scoţian.
În viaţa personală, am fost întotdeauna implicat în producţia industrială. Şi cea mai recentă preocupare a mea a fost să lucrez în domeniul aliajelor de titan. Noi producem titan de calitatea necesară pentru avioane, pentru companiile Boeing şi Airbus. Şi pentru Rolls Royce şi Pratt & Whitney. În general, cam orice titan pentru avioane trebuie să ajungă sub standardele de inspecţie ale SUA dacă [proprietarii] vor ca avionul să zboare în SUA, aşa că toate componentele din titan ale Boeing şi Airbus care ajung să zboare, lonjeroanele, mecanismele de aterizare, aripile, toate aceste lucruri se fac din titanul nostru.
Sunt căsătorit, Patty este soţia mea. Are un program minunat pentru anul acesta. Ea sprijină, asistentele medicale şi doctorii în cazul îngrijirii medicale pentru răni prin arsuri.
Spune-mi, te rog, despre viitorul Shrinedom, la nivel global. Cum vezi acest viitor, dată fiind criza economică?
Ei bine, aceasta nu este prima dată când noi trecem printr-o criză, fie că este provocată din Statele Unite sau nu, dar eu voi vorbi numai despre SUA, întrucât asta cunosc eu cel mai bine.
SUA a mai făcut faţă unor vremuri economice similare şi când privim înapoi spre sfârşitul anilor douăzeci şi începutul anilor treizeci, mulţi dintre membrii noştri nu puteau nici măcar să îşi plătească cotizaţiile, iar noi aveam multe Temple care erau pe marginea prăpastiei, dar au supravieţuit şi apoi au crescut.
De fapt, noi am ajuns la creşterea noastră cea mai mare în anul 1979. De la mijlocul anilor treizeci, când ne luptam să supravieţuim, până în 1979, am urmat un model de creştere.
Ceea ce am putea să facem de fapt, este să ne întrebăm: vom fi noi într-o situaţie similară cu generaţia din ziua de astăzi? Sunt tinerii aceştia în căutare de camaraderie? De fraternitate? Şi caută ei cumva să se întoarcă înapoi? Eu cred că răspunsul este probabil afirmativ.
Noi poate că suntem la momentul de faţă într-un abis economic, ca să spun aşa, dar eu mă gândesc, pe termen lung, care este viitorul nostru? Eu cred că este foarte bun. Unul dintre programele pe care încercăm să le promovăm anul acesta este ceea ce noi am numit programul Moştenirea. Eu îl explic în felul următor: tatăl meu m-a adus pe mine în frăţie, eu îl aduc pe fiul meu înăuntru, iar în felul acesta devine o chestie de familie de fapt. Mă gândesc la acest lucru ca la o moştenire. Eu cred că noi toţi, dacă avem copii sau alţi oameni pe care îi cunoaştem, putem continua acest proces şi în acest fel putem să creştem.
