GUSTAVO RAFFI
Mare Maestru al Grande Oriente d’Italia;
Mare Maestru de Onoare ad vitam al MLNR;
Director de Onoare al Revistei FORUM MASONIC
Trăim în vremuri de mare incertitudine şi confuzie, când lumina acelora care au urmat calea iluminării şi a cercetării trebuie să iasă din ascunzătoare şi să-i însoţească pe căutătorii de sens. Astăzi trăim într-o lume a filozofiei ieftine, a facerii ca sfârşiturile să se întâlnească, a înşelătoriilor şi şiretlicurilor, a privirii la cealaltă cale şi a pretinderii că nu vezi, auzi sau înţelegi. Umanitatea însăşi – cea mai importantă valoare în viaţa civilă – pare alungată la ghenă, înghiontită între pumnale atât de puternic încât până şi o roză a vânturilor pare fără rost. De urgenţă trebuie să ne întoarcem la civilizaţie, pentru a revizui principiile cheie ale eticii şi moralei. Acestea sunt dificultăţile care ne-au îndemnat să dedicăm acest Convent perspectivelor viitorului. Mai întâi şi mai presus, perspective bazate pe valori, principii şi minima moralia; prospecte pe care Italia şi Europa trebuie să le încorporeze în viitor. Abandonându-ne decadenţei înseamnă să fim complice declinului: în schimb, a gândi Italia reprezintă o alegere curajoasă, una care implică abordarea scenariilor în schimbare perpetuă, a înţelege sentimentul de incertitudine a poporului, în special al tineretului său, şi a-i ajuta să găsească răspunsuri. Trebuie să bătătorim din nou calea eticii şi a culturii, trebuie să lucrăm împreună pentru a depăşi acest sentiment de confuzie şi consternare.
Politica şi ideile sunt în mod notabil absente. Italia s-a schimbat: şi-a pierdut concentrarea, dar mai presus de toate, nu mai este înrădăcinată în realitate – improvizaţia şi logica opunerii de acţiuni au determinat o domnie liberă. Francmasonii nu se află printre cei ce vorbesc despre Finis Italiae. Şi nici nu vom fi. Istoria noastră ne învaţă ceva diferit: ne învaţă că înapoia unui cer întunecat şi noros o stea se poate să apară, pentru a lumina calea călătorilor. Mulţumită luptei noastre deschise pentru secularism şi libertate, istoria ne consideră constructori. Aceasta este ceea ce suntem şi totdeauna vom fi.
Vocea noastră trebuie să sune puternic: fără investiţie în cultură nu există renaştere, ci doar iluzie. Pentru a ne elibera din acest impas, trebuie să ne întărim tineretul şi şcolile publice, să luptăm pentru drepturile muncii şi demnitate individuală, să amplificăm elementele sănătoase ale societăţii şi să împlinim aşteptările lor, să ne deschidem mintea către noi cunoştinţe şi inovaţie, să-i ajutăm pe cei fără drepturi şi, în sfârşit, să implicăm toate generaţiile de italieni într-un nou pact civic: copiii imigranţilor care contribuie la creşterea ţării, care merg la şcoală cu copii noştri, sunt cetăţeni italieni.
În săptămânile recente, mulţi Francmasoni, incluzându-mă pe mine însumi, s-au aflat de acord cu ideile exprimate în “Manifestul pentru un Ansamblu Constituant pentru Cultură”. Nu cuvinte goale, ci idei tangibile pentru a dezvolta o strategie care poate concretiza propuneri multiple pentru a srijini cercetarea ştiinţifică, şcolile şi universităţile în cadrul unei depline cooperări între administraţiile statale răspunzătoare, dar şi între sectorul public şi cel particular (…).
Astăzi, Italia dormitează pe un pat al egoismelor personale. Altfel decât alţii, masonii au un sens al termenului lung. Lucrăm pentru a dobândi proiecte generaţionale bazate pe identitate culturală. Să-i invocăm din nou pe clasici şi pe adevăraţii Maeştri ai gândirii şi să-i încorporăm în viaţa noastră zilnică. Să-l studiem din nou pe Mazzini, pentru a înţelege etica vieţii publice. “Cetto la Qualunque” (personaj de film comic) s-ar putea să ne facă să râdem la filme, dar nu el e soluţia. Pentru a ne rezolva problemele, avem nevoie de giganţi, nu de pitici şi starlete.
Nu vom sta spectatori: vrem să fim protagoniştii unui efort determinat pentru a urni cultura (nu cultura consumeristă) înapoia unei posibile creşteri, o cultură ce poate genera dezvoltare în Italia. Trebuie să punem un sfârşit perioadei de festivaluri şi de vremelnicie, şi să ne concentrăm în schimb pe o strategie generaţională care poate îmbunătăţi şi implica ţara mult aparte de interesele personale. Ne trebuie profesorate, mai degrabă decât festivaluri comunale, pentru a construi perspective pe termen lung. Exemplul arătat de bunii cetăţeni poate exprima un mesaj al renaşterii morale. Vrem să fim o forţă conducătoare pe fundalul progresului în Italia; suntem gata să conferim un ajutor nepărtinitor, genuin şi neprecupeţit la creşterea ţării noastre. Suntem gata să ne aruncăm trupul şi mintea în bătălie pentru a transforma aceste circumstanţe în destinul şi viitorul noastre. Nu trebuie să ne fie teamă să schimbăm istoria.
Trebuie să facem o alegere fundamentală: să recuperăm esenţa Omului, busola valorilor trebuie să ne arate calea. Trebuie să ne mişcăm dincolo de viziunile temporare, pentru că suntem oameni ai imposibilei actualităţi, oameni ai energiei libere care ştiu cum să construiască accesul la libertate. Odată, nu demult, ne-am opus dictaturilor şi tuturor tipurilor de totalitarism; am rămas liberi în faţa nebuniei sârmei ghimpate şi a infernului motivelor: astăzi luptăm împotriva mediocrităţii şi a giganţilor ignoranţei.
Sfântul Augustin, în a sa De Civitate Dei, scrie: Initium ergo ut esset creatus est homo. Pentru a fi făcut un început, omul a fost creat. A produce ceva nou este parte a naturii umane. Dar noutatea implică o luptă, un proces al libertăţii, raţiune inepuizabilă şi neliniştitoare. Faptul că suntem conştienţi de aceasta ne face iniţiatori; trăim cu etica seculară în inima noastră, etică ce face comparaţie dintr-o metodă şi indică frumuseţea diferenţei, mai degrabă decât logica repetării. Viaţa este oportunitate şi alegere. Ceea ce este important este să-şi gândeşti viaţa şi să-ţi trăieşti gândurile.
Dar nu putem călători singuri prin această tranziţie între epoci: trebuie să fim împreună uniţi printr-un fir, pentru a evita conflictul pe margini. În loc să ne ţinem ochii fixaţi pe prezent, trebuie să privim dincolo de orizont, să ne reînsufleţim curiozitatea pentru ceea ce nu există, dar care are nevoie să fie construit întro manieră responsabilă şi devotată. A conştientiza oamenii este o sarcină a educaţiei; nu poate fi lăsată serialelor de televiziune. Trebuie să ascultăm vocea realilor Maeştri din toate domeniile învăţării. Să-i rechemăm pe înţelepţii din exil. Pierzând busola valorilor, centralitatea păcii, cultura respectului, cooperarea, solidaritatea şi, clar, transparenţa, onestitatea, rigoarea, în favoarea antagonismului abuzului, finanţării creative, decepţiei, ticăloşiei publice şi private, şi fraudei, se creează inacceptabile şi devastatoare efecte. Problemele sunt prezente în Italia, dar şi în Europa.
Împreună cu vocea prietenoasă a altor instituţii Masonice în Europa, vrem ca Italia şi Europa să afle că Francmasoneria adoptă valorile păcii, toleranţei şi frăţiei între oameni ca elemente-cheie ale civilizaţiei. De-a lungul acestei grave crize, ne simţim încredinţaţi să apărăm cultura ca element al dezvoltării şi creşterii, incluzând creşterea economică. În toate locaşurile Marelui Orient al Italiei, şi peste tot în Europa, totdeauna am insistat asupra centralităţii principiilor fondatoare ale uniunii între popoarele europene, asupra culturii şi apărării drepturilor umane înaintea drepturilor economice. Ne-am repetat poziţia în timpul participării noastre la Întâlnirile Organizaţiilor Filozofice şi Non-Confesionale, organizate în ultimii doi ani de către Comisia Europeană în Bruxelles şi prezidate de Manuel Barroso. Iubim o Europă a cunoaşterii şi a popoarelor, nu una condusă de bănci.
În Italia şi peste hotare, Francmasonii sunt santinelele etice ale epocii noastre, mai marii fierari ai noii umanităţi. Ei nu rămân tăcuţi, blestemând întunericul, ei îşi asumă responsabilitatea de a descoperi ceea ce tinerii şi vârsnicii, bărbaţi şi femei, vor în viaţa lor: răspunsuri la problemele sociale, la neşansa de a-şi pierde slujba, la suferinţa acelora care pentru prea mulţi ani au imperios nevoie de justiţie.
Nu suntem cei ce agită apele; explorăm toate căile unde un cuvânt din lumină poate schimba decizii ce pot risca negând centralitatea Omului. Nu suntem partid politic, departe de aceasta, suntem un agent etic şi o fabrică de idei adânc înrădăcinate în tradiţia democratică a Italiei, bazată pe valorile fundamentale ale Constituţiei noastre şi ale Unităţii unei ţări pe care am ajutat-o să se construiască şi să se întărească în ultimii 150 de ani; argumentaţiile noastre nedemagogice în dezbatere nu sunt ţintite a linguşi sau a procura audienţă simpatetică cu orice preţ. Ne permitem să fim critici şi provocatori şi, în multe cazuri, excelenţa gândirii libere a fost bunul nostru cel mai puternic, mai adevărat şi mai nou.
Să ţinem busola valorilor în mâinile noastre a constituit premisa oricărei decizii. Aceasta implică redescoperirea considerentelor pentru a aduce decizia la masa tratativelor; înseamnă a spune lucrurilor pe nume, pentru că adesea cavalerul ananghiei este cavalerul indiferenţei. O cale a vigilenţei şi deciziei ce garantează viitorul şi conduce la o alegere între drept şi greşit. Înţelesul acestor valori nu este o metaforă abstractă: acesta implică coerenţă, integritate şi şansă pentru fiecare de a deveni persoană în sensul adevărat al cuvântului, o persoană care trăieşte istoria în noutatea propriei sale fiinţe. Cunoaşterea ajută la a ridica ceaţa, a plănui noi căi, a lărgi frontierele pe care noi le considerăm avanposturi, mai degrabă decât limite – avanposturi ale dezbaterii libere şi ale intereselor comune.
Nu vrem s-o ţinem una şi bună cu gloria trecutului, vrem să ridicăm vălul de pe viitor şi în mod neechivoc să declarăm că a ne păsa de Om este regula noastră de aur. Trebuie să protejăm libertatea, când este ameninţată, trebuie să demascăm idoli şi să-i expunem pe cei ce cred că pot acţiona pe cont propriu. Noi ştim că orice poate să se schimbe, dar şi că aceasta cere încredinţare, muncă anevoioasă şi efort. Nu luptă – nu istorie.
Liberalismul şi consumerismul au condus la căderea economiei reale şi la creşterea economiilor financiare. Un imens joc de Monopoly bazat pe nimic; un joc care a aruncat oamenii şi cultura în abis. Într-o epocă a relativismului, nu este anacronic a începe să reconstruim, pentru că ştim că ruinele au un punct de început. Italia are nevoie de aceşti “muncitori clandestini” care, piatră pe piatră, îmbină imperativul moral şi munca socială. Francmasonii pot să-şi joace rolul, pentru că au atât de mult de zis societăţii: aceia care au înfruntat iniţierea şi experimentat obscuritatea, nu îşi pot deprava inima. Ei ştiu că Lumina există şi că această Lumină continuă să strălucească, în ciuda experienţelor noastre umane. Îndepărtarea lumescului care adoptă banalitatea înseamnă a învinge conformismul şi lanţurile renunţării; înseamnă a trăi o viaţă profundă, unită. O aventură fără sfârşit, mereu meritând a fi trăită; precum Ulise pregătindu-şi navigarea fără a şti dacă Ithaca încă va mai exista la întoarcerea sa.
Libertatea şi puterea voinţei nu sunt sloganuri; ele reprezintă credinţa profundă că fiecare om de pe faţa pământului poate să gândească, înfăptuiască, muncească, vorbească, iubească, sufere şi să moară şi că niciunul nu poate să-l forţeze să facă, să creadă, să profeseze ori să afirme altceva decât ce deţine ca adevăr.
Este plăcerea mea personală şi onoare să călăuzesc mii de sceptici care au ales să fie complicaţi şi dificili, pentru că acesta este un semn de libertate. Oameni pe care nimeni nu-i poate vinde sau cumpăra, pentru că secretul lor este frăţia. A elibera Omul din sărăcie, supunere şi ignoranţă încă este sarcina Marelui Orient al Italiei. Templul comun pe care îl purtăm în inimi – casa rebelilor în revoltă împotriva tuturor dogmelor şi limitelor. Înapoia sa, umbra filosofiei lui Kant, dar şi povestea bătăliilor cu succes pentru secularism şi filosofie de care suntem mândri, pentru că sunt rădăcinile viitorului.
Dincolo de criză, dincolo de noapte, privim înainte. Acest mesaj este direcţionat şi către fraţii noştri: am distrus zidurile rezervei şi neînţelegerii; acum – aşa cum Voltaire odată ne-a învăţat – trebuie “să ne cultivăm grădina.” Unitate sporită şi scopuri precise ne vor ajuta să ne împlinim sarcinile. Aceia care se concentrează pe medalii, onoruri şi se agită pentru putere nu sunt parte a Templului. Marea aventură pentru libertate şi aventură a Francmasoneriei este pierdută pentru ei.
Pentru noi, pentru toţi italienii, responsabilitatea pentru acţiunile noastre este miza. Italia nu are nevoie de şarlatani; ea are nevoie de alegeri strategice de obiective pe termen lung. Răscumpărarea ipotecii instabilităţii înseamnă să ne cerem înapoi istoria şi să pictăm imaginea viitorului. Am încercat să atingem acest obiectiv de-a lungul călătoriei noastre de un an încoace, de la Trieste la Palermo, pentru a ne celebra identitatea şi cea de 150-a aniversare a Unităţii Italiei. Călătoria noastră încă mai are multe oportunităţi de dialog, pentru că este o metodă şi o ipoteză de lucru, mai degrabă decât o înlănţuire de evenimente. Am arătat că e posibil să punem sub discuţie valorile, cunoaşterea şi memoria pentru a reflecta asupra a ceea ce vrem ca italieni şi europeni. Noi am ales ca neînfricaţi şi deschis să vorbim în pieţe şi teatre, nu ca marionetele cu gât înţepenit pe care le vedem pe la atâtea evenimente celebratorii; în schimb, noi am vorbit despre acţiuni şi idei care ne fac adevăraţi italieni, italieni care îşi poartă şorţurile pentru a servi unui adevăr comun.
În 1861, Unitatea Italiei a avut un singur obiectiv: modernizarea. Nu este surprinzător că Istoria literaturii italiene de Francesco de Sanctis, considerată de mulţi ca summa ideologică a Risorgimento-ului, se încheie cu expresia: “să facem lumea modernă propria noastră lume”. Ţara care mulţumită lui Machiavelli, Bruno şi Vico a contribuit la naşterea naţiunii noastre moderne poate păşi alături de cele mai avansate ţări în Europa. Italia a creat modernitatea occidentală; a pavat calea cu gândirea sa inovatoare şi liberă. Cât despre azi? Nu e neobişnuit Italiei să se clasifice la fundul statisticilor europene sau globale în muncă sau cercetare, în grija pentru săraci sau acţiune pozitivă. Nu este energie îndeajuns cheltuită pentru a încerca să facem din Italia un loc mai bun. Modernitatea nu ar trebui să depindă de agenţiile de rating sau de capriciile de satisfăcut ale acestui sau acelui leader. Nu putem fi Arlechin, slugă la doi stăpâni. Italia nu poate spera la un miracol ori să câştige un chilipir la loterie. În Europa, nu doar Germania a lăsat războiul în urmă, ea este acum o ţară unificată care îşi planifică viitorul. Italia ce face? După 150 de ani, trebuie să punem un sfârşit acestei divizări între Nord, Sud şi Centru. Dacă nu vrem să fim cei ce vor aduce ţara la pământ, atunci trebuie să ne schimbăm şi să creştem cu Europa; avem nevoie să ne imaginăm destinul, mai degrabă decât să ne purtăm ca nişte şerpaşi ai micilor oportunităţi. Victoria înseamnă previziune, nu a te duce agăţat de coada fracului celui din faţa ta.
Din fericire, îndeajuns, ultima anchetă a Censis (Centro Studi Investimenti Sociali) portretizează alt tip de ţară. O ţară cu sete de viitor, de succes; o ţară ce a redescoperit şi crede în valori precum familie (menţionată de 65% dintre italieni), calitatea vieţii, dragostea sau frumuseţea şi respectul pentru alţii. Individualismul e terminat; interrelaţionarea e încă o dată considerată importantă; oamenii în sfârşit cred că “numai împreună putem să ne salvăm.” Inteligenţa distruge teama de dialog a oamenilor. Un mason adevărat e cel ce niciodată nu se opreşte, care niciodată nu e satisfăcut. De departe e mai bine să fii un rebel al adevărului, decât să semnezi armistiţiul cu decadenţa sau compromisul conştiinţei. Valori şi o lungă istorie sunt cerute pentru a proiecta gândire şi acţiune, dincolo de şantajul lumii de azi. Totuşi, dacă scobim în zidul friabil al contrastului şi opoziţiei, vom descoperi că discutarea şi dialogul sunt mai puternice decât impedimentele prejudecăţii şi că teoria critică este totdeauna o opţiune – chiar şi când pare că apatia politică, ori neîncrederea şi truismul domnesc în mod suprem. Jumătatea bună a Italiei trebuie să intercepteze acest îndemn la introspecţie şi înţelepciune; trebuie să salvăm oamenii de presiunea omologării, de diktat-ul pieţei şi al trendurilor şi mofturilor sezonale. Trebuie să ne ridicăm vocea şi să spunem: visele nu sunt de vânzare.
Singura noastră teamă nu este moartea însăşi, ci moartea gândirii. Alegem să ne ridicăm şi să lucrăm, decât să stăm în cele mai confortabile locuri, nu contează pe ce parte a mesei. Suntem dincolo de politică şi tehnicieni: suntem masoni liberi ai Italiei aflaţi întro călătorie. Suntem pasionaţi de înţelegerea semnificaţiei lucrurilor; suntem împotriva larmei şi a tunetelor vocilor, a spionilor anti-istorie şi a salariului groazei. Dorim ca valorile dificile să continue a avea propria lor istorie: raţiune, solidaritate şi justiţie socială.
Inamicii ţării noastre sunt clişeele, această foame de câştig personal, fără o grijă pentru ceea ce este fundamental. În loc de asta, noi sperăm ca obiecţiunile şi întrebările noastre, inspirate de trecut, pot continua să submineze falsele certitudini şi să încurajeze oamenii să nu se oprească şi să-şi ia repaus pe marginea mormântului comun al unei lipse de proiecte pentru viitor. Ca masoni, credem că maxima lui Mazzini încă deţine adevăr: “fă din datorie un ordin al zilei, fără a calcula costul.”
Omul este busola noastră, o busolă indicând Omul. Fratele Kipling scria că nimic nu sfârşeşte cu adevărat dacă sfârşeşte fără dreptate. De aceea continuăm să luptăm; este mesajul speranţei cel pe care vrem să îl împrăştiem în Italia şi Europa. Luptând pentru adevăr, în numele Omului.
