JOHN L. SHARP
PAGPurs.PZ, United Grand Lodge of England
Pe 11 septembrie 2010. Dl Daniel Tomozeiu, lector invitat, angajat de Universitatea din Londra, a fost iniţiat în loja mea mamă, New Venture, Nr. 7516, Londra. Curând am descoperit că Fratele Daniel este român. Nu mai cunoscusem pe nimeni din România, dar am simţit că aceasta avea să fie o foarte plăcută experienţă pentru mine. După cum mă aşteptam dinainte, Fratele Daniel s-a integrat perfect în loja noastră. Avându-l în vedere pe cel deja menţionat, când un alt român, Dl Constantin Danov, a fost propus în Loja New Venture, acesta a fost binevenit. Fratele Constantin a fost iniţiat pe 16 februarie 2011, în Templul Francmasonilor din Londra – casă a Marii Loji Unite a Angliei. Atât Fratele Daniel, cât şi Fratele Constantin s-au dovedit a fi foarte receptivi la ordinul nostru şi, în special, la francmasoneria engleză.
Într-o conversaţie cu Fratele Constantin, am menţionat că nu ştiu nimic despre România sau poporul său. Fratele Constantin a sugerat că ar trebui să vizitez România şi să mă conving, a sugerat şi că va fi foarte bucuros să-mi arate personal câte ceva din ţara sa.
Pentru “a accelera”, Fratele Constantin m-a informat că un nou templu Masonic avea să fie consacrat la Giurgiu, în România. A sugerat că mi-ar putea plăcea să fiu prezent la acest important eveniment din istoria Francmasoneriei române. Iar eu bineînţeles că m-am bucurat la gândul a ceea ce urma. Pe 29 septembrie, alături de partenera mea Anne, Venerabilul Frate Paul Ross (Fost Maestru al Lojii New Venture) şi soţia sa Jackie, ne-am urcat într-un avion, la aeroportul Luton, pentru Bucureşti. La sosirea pe aeroportul din Bucureşti, am fost întâmpinaţi de Fratele Constantin şi conduşi la staţiunea Sinaia. Sinaia este un loc foarte frumos şi pitoresc, hotelul nostru era perfect, cu vedere la munţii din jur. Am cinat într-un minunat restaurant tradiţional românesc – nu e nevoie să mai spun că vinul a curs din belşug, iar mâncarea era aleasă ca pentru un Rege.(…) Am plecat spre Giurgiu, pentru a începe ceea ce pentru mine avea să fie o experienţă masonică cum ai o dată în viaţă.
La sosirea la noua construcţie masonică, am urmat un tur cu ghid prin acest extraordinar de impresionant edificiu. Influenţa modernă era clar vizibilă, dar erai imediat şocat de tradiţionalul prezent constant în alcătuire. Cei doi tineri arhitecţi merită toate acoladele posibile pentru un extraordinar şi excelent proiect.
A venit momentul sosirii Prea Respectabilului Mare Maestru al MLNR. Covorul roşu era la locul său, iar intrarea formală a P.R. Frate Radu Bălănescu şi a Ofiţerilor săi a avut loc. De-a lungul după-amiezei şi a serii am avut plăcerea de-a întâlni mulţi dintre fraţii mei români şi am fost foarte impresionat de salutările lor prieteneşti. Ceremonia consacrării a fost desfăşurată într-o manieră conştiincioasă şi foarte meticuloasă. După aceea a urmat ceremonia de instalare a noului Maestru al Lojii Sfântul Gheorghe. Ca şi la precedenta, lucrarea a fost impecabilă, fraţii implicaţi şi-au jucat rolul într-o manieră desăvârşită şi angajantă. Deşi ambele ceremonii au fost oficiate în româneşte, am putut înţelege cea mai mare parte din ceea ce se petrece, deoarece instalarea era chiar similară cu Ritualul nostru Emulation.
Recepţia care a urmat a fost un banchet de neuitat! Mâncarea şi vinul erau neîntrecute. Am fost foarte mulţumit să văd şi numeroase sticle de “Dimple Whisky”, un brand de cel mai înalt nivel şi absolut încântător în conţinut. Cel mai plăcut dintre toate a fost întâmpinarea masonică cu adevărat de clasă mondială ce ne-a fost acordată mie şi tovarăşului meu britanic, Venerabilul Frate Ross; aceasta este ceva ce va distinge şi caracteriza Francmasoneria română în întreaga lume masonică. Am avut plăcerea de a întâlni mulţi francmasoni români de-a lungul vizitei, al căror nume cu tristeţe îmi scapă acum. Totuşi, oricare frate doreşte să viziteze loja mea sau orice lojă în Londra este foarte binevenit să ia legătura cu mine prin Venerabilul Frate Claudiu Ionescu.
Fraţi ai mei, vă mulţumesc pentru foarte amabila întâmpinare masonică şi fraternală în România. Francmasoneria română s-a întors la lumină într-un extraordinar de spectaculos şi dedicat mod şi sunt sigur că va continua în această direcţie. Curând veţi găzdui conferinţa masonică mondială, un eveniment deloc neînsemnat în importanţa sa în lumea largă. Vă felicit şi vă transmit cele mai bune urări pentru o conferinţă de succes şi plăcută. Un uriaş adormit s-a trezit cu adevărat; vă rog să-mi permiteţi onoarea de-a mai întâlni o dată acest gigant Masonic.
Marele Arhitect al Universului să vă îndrume şi să vă ocrotească pe toţi.