GUSTAVO RAFFI
Mare Maestru al Grande Oriente d’Italia;
Mare Maestru de Onoare ad vitam al MLNR;
Director de Onoare al Revistei FORUM MASONIC
Francmasoneria întotdeauna a fost însoţitorul neobosiţilor căutători ai adevărului, cercetarea infinită, studiul şi lucrarea necontenită au fost un semn ce invită la găsirea adevărului în poveştile fără sfârşit. Omul contemporan este cotropit de profunde nelinişti. Francmasoneria este o idee-forţă care devine un agent educaţional şi care promovează experienţele trecutului, care predă o metodă de dialog ce colectează revendicări pentru a le oferi răspunsuri, între curcubeele care împart zilele. Această lucrare pe termen lung e construită prin dezvoltare şi comunicare treptate. E construită şi din naraţiuni despre originar şi splendori, ascultând apusuri şi răsărituri, după cum călătorim în noi înşine, până la urmă. Studiul şi lucrarea trebuie să fie susţinute de Francmasonerie în toată demnitatea lor, prin extinderea spaţiului posibilului dialog şi al luptei împotriva nedreptăţii, a ceea ce poate echilibra călătoria sa. Mai sunt şi dimensiuni ce spun despre mişcare, colectiv şi perspective deschise. Istoria ne clădeşte, merge dincolo de propria noastră îngrădire şi individualitate, şi trasează hărţi elementare fără a pune limite încercărilor ce ne ies în cale.
Practicând cercetarea, experimentând lucrarea cu umilinţă, dar şi cu pasiune şi determinare, “Cavalerii Cuvântului” trebuie să fie un semn antidogmatic, o mărturie a continuei reapariţii a fiinţei, în opoziţie cu aparenţa. A face lumină înseamnă a demola intoleranţa, a fi cu adevărat angajat în societatea noastră, a fi vocea acelora care sunt tăcuţi, şi a continua să ne simţim Ucenici ai Vieţii şi Stăpâni ai Visului.
Studiul şi munca sunt doi stâlpi ai Francmasoneriei, ceea ce literal înseamnă “edificare”. Aceasta implică nu numai dinamica sa conexiune cu istoria, ci şi promovarea locurilor şi structurilor, pentru a extinde posibilităţile de studiu, muncă şi cercetare. Aceasta înseamnă să pariem pe adevărata noastră epocă, conform lui Giordano Bruno: viitorul. Aceasta înseamnă să avem un proiect cultural pentru catedrala seculară a umanităţii, pentru binele şi progresul pentru care lucrăm împreună ca fraţi.
Experienţa spirituală a morţii şi reînvierii a Francmasonilor înseamnă abilitatea de a merge dincolo de limite şi transferarea unui secret iniţiatic în existenţa zilnică. Secretul iniţiatic este în primul rând energia pe care o depunem în lucruri şi în viaţă, capacitatea de a vedea lucruri şi probleme cu cel de-al treilea ochi al nostru: ochiul inimii, şi capacitatea de a evita căderea în disperare, de a tot construi şi spera, în ciuda a orice. Francmasoneria este autentică atunci când jurisdicţiile nu înţepenesc în vechile concepte, ci oferă terenuri fertile ale noilor ocazii, atunci când ele sunt incluse în dinamica istorică. Suntem credincioşi faţă de o mare istorie, când contribuim la scrierea paginilor sale cu angajare în propria perioadă de timp. După cum a zis Aristotel, întrun faimos fragment înmânat nouă de către Stobaeus (secolul V), că iniţierea, grecescul myesis, nu este o formă de erudiţie în sine, ci o experienţă. Este un mod de a trăi în lume, capacitatea de-a te simţi parte a progresului istoriei, de a simţi emoţii puternice şi de a lucra şi a cerceta şi asupra erorilor.
Pentru cei ce lucrează şi cercetează serios, un hotar nu este o limită, ci un context al schimbării. Este o provocare constantă, care nu invită la a ne goli rezervele, ci la recuperarea identităţilor şi la a lupta cu curaj pentru credinţa noastră. Întro epocă de sărăcie a ideilor, avem nevoie de o nouă poveste a umanismului masonic care să vorbească despre tineri gata să urmeze deplin calea cercetării solitare, fără nicio garanţie că undeva va exista un liman, ci doar cu certitudinea că nu ne vom reîntoarce. Este noua estetică a existenţei, care conduce către adevăr, dacă experimentăm cea mai frumoasă aventură prin constanta practică a cercetării: să veghezi asupra semnificaţiei lucrurilor, să redescoperi pathosul gândirii şi să răspunzi provocării libertăţii şi cercetării nesfârşite. Francmasonii sunt semnul nerăbdării şi cunoaşterii, care este tipic acelora ce trăiesc pe graniţele peste care ştiu că îşi vor muta corturile. “În jos pe trecătoarea pe care n-am urmat-o /
Spre uşa ce nicicând n-am deschis-o” (Eliot).
Aceasta este korismôs (diferenţa), care poate deveni moştenire nu numai pentru instituţiile masonice, ci şi a societăţii. Francmasonii sunt îndrăgostiţi de istorie, pentru că istoria nu conţine nicio banalitate. Este muncă şi cercetare, şi gândire pasionată, o chestiune legată de rădăcini şi eforturi implicate în trăire. Cu toţii purtăm Scara lui Iacob, cea pictată de William Blake, în inima noastră. Este învăluită întrun vârtej, iar acel vânt cere să-i urcăm treptele şi aşteptare, pentru a le descoperi secretele. De fapt, a lăsa soarele să răsară printre fragmente este o srăveche datorie a iniţiaţilor.
Prin continua lor căutare a celorlalte figure şi a adevărului, Jurisdicţiile ar trebui să fie un atelier al Umanităţii, pentru profundele alegeri la şcoala din piatră marmoreeană, care nu se teme de foc. Ele ar trebui să lărgească spatiul speranţei şi interstiţiile raţiunii. De la vigoarea arborelui de acacia la lucrarea care îngăduie alchimicul secret viu al mâinilor, organul organelor, cum zicea Giordano Bruno, calea noastră nu poate fi decât calea permanentei educaţii şi a luptei pentru valorile în care credem, a abordării şi decodării unei materii în continuă mişcare, a nesfârşitei kinesis urmărite între identitate şi memorie şi care ne conduce la a spune cuvinte adevărate despre provocările genetice, orizonturile globale şi politicile pe termen lung pentru destinul popoarelor.
Totuşi, gândirea şi munca sunt şi o invitaţie la a merge dincolo de “deja dat”, la a căuta o semnificaţie pe căile diferenţei. Adevărata alchimie este să cercetăm în continuu umanitatea, pe un zid nefinisat. Călătorim spre o cunoaştere antică şi nouă, care ne permite să evităm îngrămădirea de pietre pentru un tragic şi nihilist Finis Terrae, ci din contră să descoperim un centru în călătorire.
Acesta este în cea mai mare parte un mod de a dezvolta angajarea pentru a da o figură şi un timp libertăţii, şi să salvăm valorile întro geografie care este spirituală, înainte de a fi fizică. Provocarea Francmasoneriei universale este şi aceea de a fi capabili să reconstruiască această moştenire umană, mai întâi şi mai presus în sufletul său. Se află istorie şi antropologie, tradiţii şi copilăria popoarelor înăuntru.
De asemenea, pentru Francmasonerie, un nou suflu este necesar: suflul culturii participate şi al învăţării de-a lungul întregii vieţi, al scufundării în necunoscut, al recuperării posesiunii unei metode de-a avansa spre viitor. Pentru Francmasonerie, promovarea studiului şi a muncii este cultură a educaţiei şi pedagogie a responsabilităţii, dar şi conştiinţă istorică. Practică şi studiu sunt cerute pentru a confrunta cu raţiune şi pasiune noua cartografie a înaltelor competiţii pe teatrul lumii, interzicând metalul odios al improvizaţiei care generează monştri şi recipiente bune pentru o noapte.
Dimpotrivă, Francmasonii au ales să fie pietre clăditoare. Secretul lor este studiul non-stop, îndoiala ce invită la a alege soluţii dincolo de orice omologare, la a păstra dialogul în inima lor: o inaccesibilă, dar necesară cale. Frumuseţe şi Temelie (Grund). Oricare ar fi istoria lor, destinul Francmasonilor este acela de-a fi păzitori ai raţiunii şi ai secularismului, să clădească frăţia universală, să aleagă a nu sta încremeniţi şi să privească, ci să coboare în agora şi să vorbească cu soarele în faţă.
Suntem oameni ai îndoielii, îndrăgostiţi de erezii, şi ştim că suntem rebeli ai libertăţii şi lucrători ai speranţei. A venit timpul să privim înainte la provocările istoriei deschise la noi experienţe vii de urmat. Cu putere relansăm dorinţa de o nouă cultură a demnităţii şi a liberei cercetări, a educaţiei şi muncii, a libertăţii şi a responsabilităţii sociale. Sarcina noastră e totdeauna aceeaşi: să construim pe ruine şi să luminăm răscrucile alegerilor. Treziţi-i pe maeştrii, pentru că lumea are nevoie de exemple şi mărturii ale adevăratei umanităţi. Vrem să ne aducem contribuţia, pentru ca planeta să aibă un suflet şi o semnificaţie profundă.
Lucrăm, cu nopţile de cercetare dansând în inima noastră, la Construirea Religiei Civile, care poate asigura libertatea de conştiinţă a fiecărui individ şi să stabilească noi fundaţii pentru un tip de istorie, care aduce speranţa schimbării, reîntoarcerea meritului şi angajarea împotriva pesimismului, şi care aduce deputăţia la locul său. Continuăm să construim: piatra unghiulară este proiectul, cimentul este pasiunea noastră din acţiuni şi gânduri. Vrem să fim protagoniştii unei noi căi, care poate deveni cuvânt în societate şi dragoste pentru ceea ce e posibil, un semn de adevărată phillia între oameni.
Un sfat de la Aristofan deschide această cale: ”Fie ca voinţa lui Dumnezeu să fie ca fiecare să-şi facă lucrarea sa”. O lucrare, incluzând gândirea şi studiul, trebuie făcută bine. Acesta este singurul mod în care munca şi studiul vor deveni nu numai datorie etică, ci şi o lecţie de posibilă umanitate. Acesta e şi felul în care devine simbolul – prin putere testimoniară – o fereastră deschisă spre cercetarea infinită dinaintea noastră. Numai dacă credem că viaţa e mai întâi Gând, fundaţiile Templului se vor ridica şi mai sus sub unealta noastră şi sub unealta succesorilor noştri.
O lume mai adevărată şi mai dreaptă e construită pavând calea către raţiune şi trăind ca oameni liberi, care aleg adevărata alchimie: alchimia mentală. Nu există viaţă fără gândire (Denken).
