Horia Nestorescu-Bălcești Historian Am să încep cu o poveste. La o conferinţă ţinută la Bucureşti, Pierre Mollier – care, la Marele Orient al Franţei răspunde de Arhivă şi Bibliotecă – a prezentat câteva documente provenind de la Marea Lojă Naţională Română din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Întâlnirea cu Pierre Mollier s-a dovedit deosebit de benefică. M-a invitat în Franţa. Aşa am ajuns pe celebra rue Cadet, pe care, de două secole, se află Templul Marelui Orient al Franţei. Foarte amabil mă invită să iau loc în sala de lectură a Bibliotecii şi-mi aduce două mape imense. Era arhiva “România”. Numai că, până să desfac una din mape, constat că pe copertă era scris ceva în ruseşte. Convins că Pierre a încurcat dosarele îl atenţionez. Mă asigură că totul este în regulă şi că pot să le studiez liniştit. Într-adevăr erau documentele care mă interesau. O comoară. Aici trebuie făcută precizarea că relaţilile francmsonice franco-române sunt vechi de aproape două secole. Înainte de a studia zecile de documente am vrut să încep cu dezlegarea misterului textului în limba rusă de pe coperta mapei. Dar, asta-i o altă poveste. Orice armată are o companie specializară în capturarea arhivelor din teritoriile ocupate. Aşa se face că la intrarea trupelor Wermachtului în Paris un camion opreşte în rue Cadet 16 pentru a prelua arhiva Marelui Orient al Franţei. Mai puţin obişnuit au loc “negocieri”. Nemţii preiau arhiva contemporană, cea veche – din secolul al XIX-lea – este predate Bibliotecii Naţionale. Unde se află şi astăzi. Bine, bine, dar atunci pe coperţile mapelor trebuia să găsesc un text scris în limba germane, zic eu. N-a fost să fie aşa pentrucă războiul a durat doar cinci ani. Arhiva a fost dusă într-adevăr la Berlin. Dar, în 1945, povestea cu camionul şi soldaţii armatei de ocupaţie se repetă. Numai că acum, erau ai Armatei Roşii. Sovieticii au preluat arhiva Marelui Orient al Franţei şi au dus-o la Moscova. Aici, până să fie retrocedată in integrum a durat decenii. Timp suficient să fie studiată, fişată. Dar, în fine. Mă aflam în faţa comorii. Deci, trebuia studiată, fişată, fotocopiată. Ca să scurtez povestea am ales ultima variantă. Am fotocopiat-o integral. Ea se afla acum în colecţiile Centrului Naţional de Studii Francmasonice din România. Urmând sfatul lui Pierre nu m-am oprit aici. Mai ales că, în cea mai mare parte, erau documente contemporane. Pasul următor a fost în rue Richelieu – localul vechii Biblioteci Naţionale. Cea nouă este acum în nu mai puţin celebrul Centru Pompidou. Aici, altă comoară. Și ce comoară! Mai toate lojile masonice româneşti din secolul al XIX-lea aveau câte un dosar aparte. Ce am găsit în ele ? Documentele a zeci de fraţi, fruntaşi ai vieţii politice şi culturale care au plămădit şi pus temelia Renaşterii Naţionale: Unirea Principatelor, Războiul de Independenţă, proclamarea Regatului şi, în final, făurirea Marii Uniri – România Mare! Pierre Mollier însă mi-a mai făcut o surpriză. După un timp, în care m-a lăsat să “savurez” comoara, a venit cu “bomba”. Și ce bombă! Era un dosar, destul de voluminos, al Lojii Ernest Renan de la Orientul Paris în care se aflau toate documentele iniţierii în tainele Francmasoneriei a lui Alexandru Vaida-Voevod şi a celorlalţi membrii ai delegaţiei ardelene la Conferinţa de Pace de la Psris din 1919. Aproape complet ignorată de cercetătorii Francmasoneriei este diaspora romanească. Avem loji pe trei continente încă de la jumătatea secolului al XIX-lea, dar mai ales după 23 august 1944. La Paris, la Buenos Aires, la Tel Aviv, la Bremen, la Cairo, la Praga, Viena, Budapesta, New York sau la Chicago etc. etc. Numai la Paris, accesibile mie, sunt două valoroase arhive: Marea Lojă a Franţei şi Marea Lojă Naţională Franceză. Ca să nu mai vorbim de lojile din Bucovina şi Basarabia ale căror documente, în parte, se află la Moscova.  Dar, ne-am opri la jumătatea drumului dacă n-am fi aprofundat cercetările. Arhivele sunt un izvor inepuizabil. Aşa se face că în dosarele lojilor, credeam eu, eminamente franţuzeşti, să găsesc încă de la 1822 români care au primit Lumina frăţiei masonice. Aş da şi un singur exemplu. Câtă bucurie mi-a putut produce o foaie de hârtie unde apărea numele lui I. C. Brătianu sau cel al lui C. A. Rosetti ! Și nu numai. Dar – iată o întrebare rămasă fără răspuns – oare unde au fost iniţiaţi Nicolae Bălcescu sau Ion Ghica? De ce sunt aşa de importante aceste documente? Cineva ar putea spune că orice act care atestă apartenenţa la Francmasonerie a unor români este o cărămidă la construcţia edificiului Confreriei. Da, sigur că da. Nu trebuie uitat că istoria Francmasoneriei este o parte componentă indisolubila a Istoriei naţionale. Și încă una extrem de valoroasă căci cuprinde acele momente “din spatele uşilor închise” care altfel ar rămâne necunoscute pentru totdeauna. Fără îndoiala că Marea Unire este rodul şi preţul de sânge al ostaşilor români, care la Mărăşeşti în faţa “spărgătorului de fronturi” feldmareşalul german von Mackensen, au devenit legendari spunând şi înfăptuind cu trupurile lor: “pe aici nu se trece”! Tot atât de adevărată este credinţa în victorie a celului care a înţeles că dacă a învins în el un Hohenzollern, negreşit putea să învingă şi un Mackensen! Și totuşi dincolo de victoria Armatei române mai era de câştigat o bătălie nu mai puţin grea: cea diplomatică. recunoaşterea internaţională a Întregirii României depindea acum de cancelariile Marilor Puteri. Aici intervine, pe de o parte, rolul Reginei Maria, dar şi al înţelepiunii politice a unor mari personalită, precum Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, care fără a fi francmasoni au înţeles rolul şi puterea Francmasoneriei mondiale. Toţi delegaţii, şefi de stat şi de guverne, de la masa verde erau masoni. Numai Românii, nu. Singura cale de urmat pentru ca românii să devină “fraţi” cu ceilalţi era să intre într-o lojă masonică. Ceea ce Alexandru Vaida Voevod a şi făcut. Dosarul din arhiva Marelui Orient de la Paris documentează cum nu se poate mai bine aceasta. Rămân însă memorabile cuvintele lui Alexandru Vaida Voeovod din scrisoarea trimisă de la Paris la 21 mai 1919, lui Iuliu Maniu: “Lipsa unei serioase organisaţii francmasonice la noi a avut nesfârşite consecuenţe fatale pentru causa noastră înainte de răsboiu, în decursul răsboiului şi mai cu seamă la petractările Conferinţei de Pace… În străinătate nu am mai fi consideraţi ca un fel de semisălbatici, care nici măcar până la organizare francmasonică nu au evoluat. Nu s-ar deschide o mie de porţi pe care de altcum în veci pururi le vom găsi închise. Nu va coborâ raiul pe pământ pentru noi, însă tot nu vom murit de atâtea ori cu dreptatea în mână”.
December 11, 2018