GORDON MICHIE
Locţiitor din Trecut al Marelui Maestru Provincial, Marea Lojă Provincială Fife şi Kinross, Marea Lojă a Scoţiei
Maestru Venerabil din Trecut, Loja Earl Haig Nr. 1260, Marea Lojă a Scoţiei
Maestru Venerabil din Trecut, Loja Hope of Kurrachee Nr. 337, Marea Lojă a Scoţiei
În 1996, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a Lojii Earl Haig nr. 1260, m-am apucat să scriu istoria Lojii, iar în timpul cercetărilor un lucru nu-mi dădea pace – faptul că nu am avut nici un Frate care să facă sacrificiul suprem în vreun conflict armat și, bineînțeles, în Al Doilea Război Mondial. Da, de-a lungul timpului mulți Frați s-au înrolat. Eu însumi am fost în Forțele Aeriene Regale între 1988 și 1995. Am presupus pur și simplu că Frații noștri au fost foarte norocoși și că și-au încheiat serviciul nevătămați. Din multe puncte de vedere eram bucuros că Loja noastră nu are nevoie de o placă memorială alături de monumentul superb aflat la vest de Elgin’s Lodge de la Leven și care îi comemorează pe Frații care și-au dat viața pentru pace.
Așadar, am rămas foarte surprins la sfârșitul verii lui 2012 când Secretarul nostru, Fratele Bob Christie, mi-a redirecționat un e-mail de la un domn pe nume Mark Watson, un subofițer din Armata Canadiană, care se interesa în legătură cu bunicul lui matern.
E-mailul de la Mark mi-a stârnit multe gânduri: trebuie să știm mai multe despre Edwin Watson, trebuie să comemorăm sacrificiul suprem pe care l-a făcut pentru noi toți și trebuie să-i ajutăm familia să afle lucrurile necunoscute despre viața lui.
Din fericire, necunoscutele s-au dovedit să nu fie o sarcină împovărătoare, pentru că Mark, nepotul lui, făcuse munca de teren și a putut să-mi ofere despre bunicul său toate amănuntele, pe care le voi relata în paginile care urmează. Sper ca de aici încolo amintirea Fratelui nostru Edwin Watson, cândva pierdută, să fie păstrată alături de ale Fraților Lojii Earl Haig.
După ce am studiat Registrul Lojii a devenit limpede că Fratele Watson era un Mason foarte nou și tânăr, atât de nou încât nu obținuse încă gradul al treilea. A fost inițiat în 17 ianuarie 1944 și ridicat la gradul al doilea în 26 aprilie 1944.
Cum nu a mai ajuns la gradul al treilea și, astfel, nu a primit atestarea ca membru al Breslei, nu aveam de la el decât recipisa găsită la sfârșitului carnetului său de zbor. Deși la momentul ultimului zbor era membru al Breslei de mai puțin de 6 luni, nu pot decât să speculez că acceptarea în Masonerie a fost un lucru important și de impact pentru el, pentru că a simțit că e necesar să păstreze recipisa în carnetul de zbor, poate cel mai important document pe care îl avea asupra lui.
Așadar, cine a fost omul acesta și ce descoperise Mark despre viața bunicului său? Înainte de război, Edwin a fost jucător de fotbal profesionist, jucând ca vârf central sau mijlocaș lateral.
Edwin s-a născut la Pittenweem, în pitoreasca localitate East Neuk din regiunea Regatul Fife în 28 mai 1914 și a jucat inițial la Crossgates Primrose și mai multe echipe locale, după cum veți vedea mai încolo în articol, apoi s-a mutat la Partick Thistle în sezonul 1936-37. A marcat pentru Partick șase goluri în paisprezece meciuri, apoi a semnat cu Huddersfield Town în ianuarie 1938/
După un an ca rezervă, Edwin a plecat de la Huddersfield Town în aprilie 1939 la Bradford Park Avenue, dar a jucat o singură dată pentru ei în Divizia B, înscriind într-un egal 2-2 la Millwall în 2 septembrie 1939. Din nefericire, Al Doilea Război Mondial a început a doua zi, așa că rezultatul meciului – la fel ca al tuturor celorlalte din sezonul respectiv – a fost invalidat.
A jucat de încă trei ori pentru Avenue în competițiile regionale temporare organizate în perioada 1939-1940. A jucat și în mai multe partide amicale.
Cariera de fotbalist l-a purtat pe Edwin departe de comunitatea de pescari în care s-a născut și cea de mineri din Levenmouth unde a copilărit, iar cariera lui promițătoare a fost retezată de izbucnirea Războiului.
Datorită carierei strălucite în topul ligilor engleze dinaintea începerii Războiului, familia a putut afla mai ușor informații despre viața lui, iar câteva dintre realizările din timpului Războiului i-au fost relatate într-un ziar local. Din nefericire, la momentul scrierii textului de față, nu știm despre care ziar e vorba, însă mai jos veți găsi articolul așa cum a fost publicat, alături de un portret al lui Edwin, dar și de o fotografie cu el ieșind pe ceea ce nu putem presupune că ar fi decât terenul celor de la Huddersfield Town.
Un fotbalist atacă un submarin german – sprint de la bucătăria de bord la tunuri (ziar necunoscut)
În drum spre casă după o lungă expediție de patrulare, echipajul aeronavei Sunderland „W” de la „William” al unei escadrile de coastă a RAF se pregătea de o masă caldă.
La aragazul bucătăriei de bord, sergentul major Edwin Watson, fost jucător la Partick Thistle și fotbalist din East Fife, desfășura partea domestică din serviciul său triplu: Watson este bucătar, mecanic și ocupă pozițiile de tragere din avion. În tigaie sfârâia șunculița, iar ouăle așteptau să fie gătite.
Dintr-odată, țiuitul alarmei a răsunat puternic deasupra zumzetului motoarelor, chemând echipajul „la posturi de luptă”.
În câteva clipe Watson a stins focul aragazului, a străbătut în fugă compartimentul pentru bombe și, după ce a deschis ușile de lansare și a verificat mecanismul, a ocupat poziția la una dintre mitraliere și a tras o rafală în turnul de comandă al submarinului german. Rezultatul a fost atât de bun încât cele câteva lovituri trase spre Sunderland la începutul incidentului și-au ratat cu mult ținta.
Singura victimă a fost un ou. „L-am pus așa de repede”, a declarat Watson, „încât s-a rostogolit pe podeaua bucătăriei și, mai rău, am mai și călcat în el. În șase ani de fotbal n-am simțit un asemenea fior cum mi-a dat submarinul acela”, a comentat el mai târziu. „Poate din cauză că a durat atât de mult până să fiu implicat în acțiune. Știți, am realizat un tur în apele de lângă coasta de vest a Africii fără să văd măcar vreun periscop, iar din turul acesta trecuseră deja câteva ore.
Când am ajuns la mitralieră, germanii erau cât se poate de vizibili. Am așteptat să ajungem în raza de acțiune, apoi am tras după ei. Sergentul major de la mitralierele din botul avionului a sporit confuzia trăgând și el asupra turnului de comandă, încât atunci când am trecut pe deasupra submarinului la tunuri nu era nimeni și i-am văzut pe marinari cum se feresc, încercând să se adăpostească de obuzele și gloanțele noastre.”
Sergentul Watson locuiește la Methil. Timp de șase ani, până când Războiul i-a întrerupt cariera, a jucat fotbal la cel mai înalt nivel pentru Partick Thistle, Huddersfield Town și Brandford. Când a izbucnit războiul, s-a întors la Fife ca să lucreze, jucând în același timp pentru East Fife. Are un frate înrolat în Armata a 8-a.
Edwin Watson (mijlocaș lateral, 1,75 m, 70 de kilograme) are mai puțină experiență în campionatul englez decât oricare alt finalist, dar s-a preferat aducerea lui în teren în locul unor jucători mai bine cunoscuți. Este adaptabil, rapid, profită de orice ocazie, dar este capabil și să și le creeze singur. Este un alt scoțian la începutul carierei și încă nu a avut parte de vreo recunoaștere deosebită, fiind liderul echipei de rezerve de la Partick Thistle când a fost adus la Huddersfield, în ziua de 6 ianuarie a acestui an.
Articolul de mai sus ne ajută să înțelegem mai bine cine a fost Edwin Watson și ce simț al umorului trebuie să fi avut dacă a spus povestea cu oul căzut pe podea și pe care apoi a călcat. Avem norocul de a reconstrui o imagine mai clară a lui Edwin Watson sergentul major de aviație dintr-o carte scrisă despre militarii curajoși de la Comanda de Coastă – Wavetops at my Wingtips – de către un coleg de echipaj al lui Edwin. În carte găsim la pagina 237 o poză cu locotenentul aviator Longland și echipajul lui Sunderland, printre care sergentul Watson, făcută cu puțin timp înainte de ultima lor misiune la bordul avionului ML 760 Sunderland „S”. Cu șase zile înainte zburaseră împreună și scufundaseră submarinul german U-955.
Pentru a marca cea de-a 75-a aniversare, Escadrila 201 a cerut unui artist să picteze un tablou comemorativ, iar imaginea aleasă a fost scufundarea lui U-955 în data de 6-7 iunie. Pânza se numește „Flare Attack” – „Atac cu rachete de semnalizare”.
Jurnalul de bord al sergentului Watson nu numai că este o lectură interesantă nu doar pentru rude și, sper, pentru cei care își rup din timp să citească acest articol, dar arată și că Edwin a fost implicat și într-un alt schimb de focuri, când a tras 400-500 de gloanțe din botul avionului Sutherland. Documentele disponibile confirmă că de data aceea submarinul german a suferit pagube minore la motor și că un marinar a fost ucis.
De unde credeam că în Loja Earl Haig nu avem nici un Frate care să fi făcut sacrificiul suprem, acum ne simțim onorați să îl numărăm printre noi pe sergentul de aviație Edwin Watson, număr de identificare 1361241 din Escadrila 201 a Forțelor de Rezervă din Royal Air Force. Un aviator fotbalist din Fife!
Din moment ce credem că Francmasoneria a avut un impact asupra Fratelui Edwin, datorită faptului că a purta cu sine recipisa de la inițiere, sperăm că acea camaraderie pe care a găsit-o pe terenul de fotbal și în cadrul Royal Air Force i-a oferit Fratelui Watson dorința de a-și găsi un cămin în Loja Earl Haig și de a se bucura de camaraderia Fraților săi. Nu a fost să fie, dar toți cei din Lojă am simțit că vrem să-i comemorăm serviciul adus țării și să ne amintim veșnic de sacrificiul lui. Cuvintele de pe sulul depus cu mândrie lângă medaliile lui sunt foarte potrivite.
Însă, cum e firesc, ele rămân la familia lui din Canada. Loja a comandat o placă memorială care va fi dezvelită la ținuta cea mai apropiată de data care ar fi însemnat a 99-a aniversare a nașterii Fratelui Ediwn Watson. Iată cuvintele de pe placă:
Întru slava lui Dumnezeu și amintirea unui Frate din Loja Earl Haig, 1260
Sergentul major de aviație Edwin Watson, 1361241
Căzut la datorie în 12 iunie 1944, la vârsta de 30 de ani
Escadrila 201 a Forțelor de Rezervă din Royal Air Force
„V-am luat pe aripi de vultur și v-am adus la Mine.”
Placa memorială a fost dăruită de Fratele Reverend Andrew E. Paterson, judecător, Mare Maestru Provincial al Fife and Kinross și va face parte dintr-un omagiu anual pe care îl vom institui în Lojă la ținuta cea mai apropiată de Remembrence Day – 11 noiembrie. Lângă placa memorială atârnă cu mândrie o reproducere a pânzei „Atac cu rachete de iluminare”.
Voi încheia articolul cu un extras din ziarul local menționat mai devreme:
Presupus pierdut – Doamna Elizabeth Watson, domiciliată în Methil, High Street nr. 158, a primit o înștiințare de la Ministerul Aviației cum că soțul domniei-sale, sergentul Edwin Watson din RAF, dat dispărut în 12 iunie, trebuie acum presupus dispărut în mod oficial. Edwin era al treilea fiu al domnului Edwin Watson și al doamnei Margaret Watson, din Methil, Kildare House. Lasă în urmă o soție și doi copii, cel mai mic dintre ei născut la opt luni după ce Edwin a fost dat dispărut. Un fotbalist împătimit, Edwin a jucat pentru Markinch Vics, Dunnikier și Partick Thistle înainte să plece în sud la Huddersfield Town. La un moment dat a stabilit ceea ce a fost considerat un record, jucând la tineret, juniori și seniori în aceeași săptămână. Înainte de a intra în RAF, Edwin a fost angajat la turnătoria de oțel din Leven, iar numeroșii prieteni pe care și i-a făcut acolo și în alte locuri își vor aminti de el pentru veselia lui. Un frate mai tânăr, Alex, unul dintre „Șobolanii deșertului” [grupul expediționar din Africa al Aliaților, n. trad.] se află la spital în Țara Galilor, unde se reface după răni grave la picior căpătate în Germania în 27 ianuarie.
Frate Edwin, slujitor bun și devotat, Loja ta e mândră de tine.
