CLAUDIU IONESCU
de vorbă cu
Președintele Shrine Club Romania
Acad. Prof. Dr. Dan Mircea Enescu este directorul general al Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii “Grigore Alexandrescu”. A pus bazele chirurgiei plastice pentru copii in Romania, fiind primul chirurg plastician pentru copii. Este membru al Comisiei de Disciplina a Colegiului Medicilor, fondator si secretar al Societatii Academice Romane de Chirurgie Plastica – Microchirurgie Reconstructiva, fondator al Fundatiei Nationale de Microchirurgie Reconstructiva, fondator si presedinte al Societatii Romane pentru Arsuri Pediatrice, fondator al Asociatiei Chirurgilor Plasticieni din Romania, membru al Asociatiei Europene de Arsuri (EBA), al Academiei de Stiinte din New York si al Comisiei de Acreditare EBOPRAS (European Board of Plastic Reconstructive and Aestethic Surgery), vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale din România etc. Clinica pe care o conduce la Spitalul “Grigore Alexandrescu” este una dintre cele 17 clinici acreditate din Europa care poate face training cu orice alta clinica din lume. Profesorul Dan Enescu a devenit Shriner in 2012, fiind initiat in Germania.
Ce v-a atras catre SHRINE?
In primul rand, faptul ca este o societate care are ca scop tratamentul si salvarea copiilor cu arsuri, copiilor cu deformatii de coloana, copiilor cu malformatii cranio-cerebrale, copii cu despicatura de buza si palat, adica exact cu ceea ce ma ocup eu. Practic, m-am dus in locul care mi se potriveste cel mai bine, fie că se ocupa cu strangerea de fonduri pentru copii cu astfel de probleme, fie sunt cei mai mari specialisti in chirurgia plastica pentru copii: profesorul David Herndon, de la Galveston, Texas, ori profesorul Robert Sheridan de la Boston. Trebuie spus ca toate lucrarile, cartile sau prezentarile la congrese in domeniu incep cu citate din prof. Herndon. Pentru mine el este un model, ca si prof. Sheridan. Ei trateaza arsurile copiilor la nivelul cel mai inalt. Au echipele cele mai complexe si cu rezultatele cele mai bune. Sunt singurele locuri unde se salveaza 100%; sunt copii cu suprafata arsa 100%! La Boston, prof. Sheridan face excizii precoce, adica scoate suprafata arsa, exemplu arsura 100% din suprafata corpului, o scoate si o pune deoparte in timp de 24 ore. Scot pielea si o schimba cu alta! Dupa care o trateaza. Un tratament acolo costa 1.000.000 dolari, conform unor declaratii facute in urma cu aproximativ 10 ani! Din suma aceasta, personalul primea 55%.
Cu siguranta, noi suntem foarte departe! Este diferit lucrul cu copiii fata de tratarea adultilor, in domeniul dvs?
Este total diferit! Stiti ca sunt sculptori care prefera marmura, altii prefera argila… Ei bine, adultul are un material, iar copilul un alt material; si o sa-mi spuneti “care e diferenta?” Diferenta este starea lui metabolica si anume: copilul este intr-un anabolism 100% , noi lucram aproape cu un anabolism 100%! Ce inseamna anabolism? Tot ce pui creste, acel copil creste… De exemplu, copilul de 5 zile (se prinsese la spitalul Bucur cu mana in incubator), avea carbonizat peste 20% din suprafata corpului; am fost intrebat “Ce vedeti cand va uitati la el?”. Le-am spus: “Vad copilul ajuns la 18 ani!” Pentru ca, intr-adevar, trebuie sa facem proiectie in viitor; stiam exact ceea ce trebuie sa fac: o excizie in asa fel incat sa ajung intr-un tesut sanatos, sa pot pastra functionalitatea respectiva si sa-mi imaginez cum va arata cand va creste. E nevoie de putina imaginatie si mai ales de experienta. Poti sa ajungi la aceasta viziune doar daca ti-au trecut destul de multi copii prin mana. Chiar am avut la inceputul experientei mele profesionale cazuri cu defecte mici, de piele; le inchideam repede cu tot felul de creme si, cand reveneau la control dupa un an, aveau niste cicatrici monstruoase! Mi-am dat seama ca este cu totul altceva sa lucrezi pe un organism in dezvoltare. Este cu totul alta filozofie, o alta conceptie. Formulele sunt cu totul altele. Modul de actiune este diferit. Echipa trebuie sa fie obisnuita cu astfel de patologie. Lucrul cu copiii arsi este socotit ca fiind cel mai greu din lume. Ganditi-va ca noi lucram cu un organism care are aproape 100% apa si 100% anabolism, si poate trece in catabolism la nivel de cateva ore. Se pierd lichide din interior. Pielea este membrana care separa interiorul oganismului de exterior. Ea protejeaza mecanic, protejeaza impotriva microbilor, face perspiratia… are o multime de functii, este cel mai mare sistem imunitar, este cel mai mare organ din organism: are 4 kg pentru un adult. Noi stim evolutia, de exemplu, ne uitam si stim exact ca intre ziua 1-a si a 3-a se pot intampla anumite lucruri, intre ziua 7-a si a 10-a alte lucruri, iar pe dinauntru, stim cum se duc celulele, stim ce se-ntampla cu ele, cum putem sa le compensam. Intre timp, acel copil se comporta ca si cum ar fi normal. In timpul asta trebuie sa lucram si cu parintii, sa inteleaga ce i se-ntampla copilului lor. Legatura cu familia e importanta, trebuie sa le explici ca sa-nteleaga, ei trebuie sa ne ajute. Ce-i mai buni asistenti sunt familia fiecaruia, mai ales mama. Copiii care sufera un astfel de accident se maturizeaza in fiecare zi, in cateva zile devin niste batrani! Dupa 4-5 zile de stat in spital, un copil de 5 ani vine si te-ntreaba: ”Mor, domnule doctor?”. Adica incepe sa ajunga la esenta, la viata, la moarte, sunt lucruri grave, importante… Sau se scoala din pat, cu toate perfuziile, si spune: “Fa-mi ceva, da-mi ceva! Vreau sa traiesc!”. Când un copil îţi spune asta, e momentul în care nu mai ştii de tine, este parca un impuls din altă lume, iar tu trebuie să alegi ce e mai potrivit în clipa aia pentru copil. Problema este între tine, copil şi Dumnezeu. Eşti condamnat la perfecţiune. Dumnezeu exista, traieste si lucreaza prin noi. Sunt mandru ca simt ca am aceasta legatura cu El si ca El se foloseste si de mine. Ma socotesc un ales si faptul ca am fost pus sa fac ceea ce fac, ca am ajuns aici, a fost ca o comanda precisa.
Nu trebuie neglijat nici un amanunt. Nimic nu este amanunt in boala asta! Fiecare lucru este important, esential si decisiv. Iar pretul este viata! Viata acelui copil si constiinta ta! Arsura este socotita cea mai mare urgenta medico-chirurgicala din lume. Nu exista ceva mai complicat. Din cauza aceasta este facuta de putini, este ceva foarte greu, se lucreaza mai mult in cap decat uitandu-te la copil; poate sa fie vioi, sa se joace dar de fapt el sa fie in soc postconvulsionar. Pe suprafata arsa, care poate sa fie 40,50,60,70%, el pierde litri de lichid, pe care nu-i percepe in clipa aceea, dar pe care noi trebuie sa-i punem la loc!
Ganditi-va ca rezultatul nu il vezi imediat. La majoritatea bolilor, se termina imediat, ii faci operatia si a plecat. La noi trebuie sa astepti. Cand a plecat pacientul din spital e doar inceputul! El pleaca cu niste cicatrici in evolutie, cicatrici pe care trebuie sa le opresti din evolutie, cicatrici pe care tu trebuie sa le faci sa dispara pana la 18 ani sau sa fie cat mai putin semnificative, pentru ca pacientul sa se poata integra in societate. E nevoie de un om normal, nu de unul la marginea societatii. Le spun tuturor pacientilor mei: daca Dumnezeu noua ne-a dat o singura viata, pentru voi exista un bonus: v-a dat-o si pe a doua! Sa scapati cu viata, la 80% din suprafata corpului arsa, este ceva fabulos, este un miracol! Deci, faceti ceva cu viata voastra! Si ce puteti sa faceti cu viata voastra, decat sa ajungeti niste oameni normali, poate chiar mai mult decat niste oameni normali, pentru ca acest bonus nu e dat pentru oricine, deci trebuie sa fiti mai mult ca altii. Trebuie sa ajungeti sa aveti meseria voastra, familia voastra.
Care este cazul care va vine acum in minte?
O fata care a venit cu 80% suprafata arsa si care a plecat acasa dupa aproape 4 luni; a avut o evolutie foarte grea si am reusit sa o reconstruiesc in intregime. Dupa cativa ani a aparut cu familia la usa si nu-mi dadeam seama ce s-a-ntamplat… Am crezut ca a patit ceva cu cicatricile pe care le lasasem dupa operatiile mele. Nu! Mi-a spus ca vrea sani… Ca totul este in regula, se simte bine, dar este complexata ca nu are sani. Prin urmare, i-am pus niste implanturi de silicon si acum este foarte fericita. Vreau sa va spun ca abia atunci am considerat ca am terminat cazul. Este ca-ntr-un fel de comando. In clipa in care esti in fata cazului respectiv nu faci decat ceea ce trebuie si cand trebuie, nu neaparat pentru ca scrie intr-o carte. Noi nu putem sa stam linistiti sa zicem ca am facut asta pentru ca am citit in nu stiu ce carte si dau bibliografia. Pe mine ma intereseaza rezultatele: nu inseamna numai sanatatea uni om, inseamna si viitorul unui copil. Trebuie sa am viziunea a ceea ce se-ntampla in clipa aceea, apoi sa-l proiectez in minte peste ani, cand se face mare. Munca serioasa si permanenta de-a lungul anilor nu-ti permite formarea unor fisuri in fundatia pe care ti-o construiesti, fisuri care ies in evidenta intotdeauna in cazul unor momente speciale. Atunci se vede daca ti-ai facut o fundatie sanatoasa sau nu, in momentele grele. Acela este momentul adevarului. Daca totul este asezat cum trebuie, piatra peste piatra si fara lipsuri, atunci se va vedea. Reactia va fi corecta, potrivita si rezultatul corespunzator. Daca sari peste o etapa, sau nu pui ceva ce trebuie undeva, automat rezultatul va fi dezastruos si poti sa-ti darami, intr-o secunda, intreaga constructie.
Cum mai aveti timp de medicina propriu-zisa, fiind membru in atatea foruri medicale, predand la facultate, fiind manager de spital?
Medicina este viata mea! Restul este tranzitoriu, se face! Muncesc foarte mult. Am scris tratate, am scris carti, articole, am incercat sa invat studentii si rezidentii. Am vrut sa le transmit lucrurile acelea pe care nu le poti invata decat de la cineva care a trecut prin multe. E important, asa cum iti faci un copil, o familie, e important si la spital sa-ti faci continuatori. E important sa stii ca ramane ceva dupa tine, ca nu se termina odata cu tine. Acum zambesc, cand imi aduc aminte de inceputuri, cand veneau tot felul de delegatii din America sau de aiurea si ma intrebau “Ce faceti? Cum va descurcati?”, iar eu le raspundeam ca sunt cel mai bun chirurg plastician de copii. Cand ma intrebau “de unde stiti?”, le spuneam: “sunt unul singur si atunci sunt sigur ca sunt cel mai bun!”.
Am o specialitate care presupune tentatia muncii in domeniu privat, al banilor castigati foarte usor. In loc sa lucrezi cu copiii care au arsuri grave, care mor ori supravietuiesc, care au cicatrici, sunt in conditii foarte proaste, te poti duce peste drum, faci niste injectioare, te joci cu laserul si poti sa castigi bani seriosi si n-ai niciun fel de problema. A fost foarte greu de adunat o echipa pentru ca trebuiau gasite persoane asemanatoare, dedicate! Din fericire, am reusit. Am o echipa de care ma bucur, cu care ma mandresc si care lucreaza cu suflet si cu dragoste. Ce tine totul la un loc este dragostea pentru ceea ce faci. Toate cunostintele nu valoreaza nimic daca nu le transmiti cu dragoste. Copiii simt imediat energia aceea suplimentara care da valoare lucrului pe care-l faci. Aici facem si scoala, sunt multi copii care nu au citit pana a ajunge la noi si au prins 12-13-14 ani… Nici nu stiau ca exista carti, iar cand au plecat, nu le venea sa creada ca au dat de alta lume, au fost invatati sa citeasca, s-au dus la scoala, au recuperat toti anii aceia pe care-i pierdusera. Incercam sa-i facem oameni normali pe cei pe care ii tratam. Lucrul profesional e una, dar incercam sa le-atingem si sufletul pentru ca in clipa aceea, ii schimbi cu totul. Deviza pe care o avem este: ”Tuturor incercam sa le transmitem ca daca li s-a-ntamplat ceva, li s-a intamplat pe dinafara, pe dinauntru ei sunt aceiasi!”. Dragostea se simte. La consultatii, copiii intind mana spre mine, pur si simplu ii vad cum se desprind de parinti si vin spre mine… M-am gandit ca, in clipa in care acesti copii nu vor mai intinde mana, nu mai e pentru mine aceasta meserie, inseamna ca nu mai sunt bun!
Cui ii datorati cel mai mult?
Nimic din tot ce am facut nu s-ar fi putut intampla fara sotia mea, Mihaela, cu care am fost impreuna zi si noapte si am construit toate aceste lucruri. Dintr-un spital vechi de 125 de ani am facut unul nou, am facut o echipa noua, am creat o conceptie noua, as putea sa spun ca am revolutionat, pentru tara noastra, modul de tratament al arsurilor si am mai fi avut multe lucruri de facut impreuna, dar ingerul meu a plecat la ingeri… Asa a fost sa fie! Incerc acum sa continuu pentru ca mi-a transmis acest comandament, sa continui ce-am inceput impreuna!
